Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 174/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 174/2008
Ședința publică de la 15 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Stoica președinte secție
- - - JUDECĂTOR 2: Ana Doriani
- - - asistent judiciar
- - - asistent judiciar
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea acțiunii formulată de reclamantele, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, TRIBUNALUL SIBIU, CURTEA DE APEL ALBA IULIA, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că s-a depus la dosar din partea Min8isterul Finanțelor prin DGFP Sibiu întâmpinare prin care se invoca lipsa calității procesuale pasive.
Pârâta Curtea de APEL ALBA IULIAa depus întâmpinare prin care invocă prescripția dreptului la acțiune.
Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a depus la dosar punct de vedere.
Părțile au solicitat soluționarea cauzei în lipsă, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de soluționare și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Deliberând asupra acțiunii civile de față;
Constată că prin acțiunea înregistrată la această instanță sub dosar nr- reclamantele și i-au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, TRIBUNALUL SIBIU, CURTEA DE APEL ALBA IULIA și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța:
să fie obligați pârâți de la punctele 1,3 și 4 la plata drepturilor salariale actualizate, rezultând din acordarea sporului de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, pe perioada septembrie 2000- septembrie 2004, cu actualizarea sumelor restante în raport cu indicii de inflație, începând cu data la care trebuiau achitate până la data plății efective, în funcție de perioada lucrată de fiecare reclamantă în parte; obligarea pârâților de ord. 3-4 să efectueze mențiunile corespunzătoare în cărțile de muncă, iar a pârâtului să aloce fondurile necesare plății sumelor încasate cu acest titlu. Cu cheltuieli de judecată în caz de opoziție.
În motivarea acțiunii lor reclamantele susțin că deși prin dispoz. art. 47 din Legea nr. 50/1996 magistrații și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești au dreptul la un spor de 50% din salariu de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică nu le a fost acordat acest drept. Totodată, se susține că dreptul la acțiune s-a născut la data de 10.03.2008, când le-a fost recunoscut prin Decizia nr. 21 pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii de către J în dosarul nr. 5/2008, decizie prin care s-a statuat că judecătorii au dreptul la spor de risc și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000.
Chiar și în ipoteza în care acest drept s-ar fi născut anterior pronunțării menționatei decizii, reclamantele susțin că termenul de prescripție a fost întrerupt prin numeroasele acte de recunoaștere a dreptului lor la acest spor, inițiate de Ministerul Justiției.
În drept se invocă art. 47 din legea nr. 50/199, art.144, 41 alin.2 și art.53 din Constituția României, nr.OG 83/2000, dispozițiile Legii nr. 24/2004, art-155. 165, 236, 239 și 241 punct 1 lit.d, Decizia nr. 21/2008 a J- secțiile unite, art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
În probațiune s-au depus copii după carnetele de muncă ale reclamantelor (18-50).
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, prin Sibiu solicită respingerea acțiunii, invocând lipsa calității procesual pasive, motivând că nu există nici un raport obligațional între reclamantele și această instituție.(11,12).
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a depus punctul său de vedere, prin care arată că în soluționarea speței se impune a se avea în vedere, art.14 din O și practica instanței europene în aplicarea acestui text, în sensul că tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege.(filele 5-9-63.)
Pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea acțiunii ca fiind prescrisă potrivit prevederilor. nr. 167/1958 și art.283.
CURTEA, analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale incidente, constată următoarele:
Prealabil, analizării fondului pricinii, în temeiul art. 137 Cod procedură civilă instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor care s-au invocat și care se impun a fi ridicate în cauză, în ordinea priorității lor.
Astfel, cu referire la excepția lipsei calității procesual pasive, în ce privește Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării se constată că aceasta este întemeiată, deoarece, potrivit art.16-20 din nr.OG137/2000, această instituție este abilitată și investită să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul țări, să constate și să sancționeze contravențiile prevăzute de acest act normativ și ca atare nu este subiect de drept al raportului obligațional în cauză.
Este de menționat că prin nr.OUG 75/2008 s-a modificat nr.OG 137/2000, așa încât potrivit art. V din acest act normativ sesizările având ca obiect măsurile legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar nu intră în competența de soluționare a acestei autorități. În acest context acțiunea promovată de reclamante față de această parte urmează a fi respinsă, pe excepția lipsei calității procesual pasive.
De asemenea, această excepție este întemeiată și în ce-l privește pe pârâtul, deoarece conform art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere care sunt ordonatori principali de credite, între care figurează și Ministerul Justiției și nu repartizează sume de la buget acestora.
Alocarea acestor sume se realizează potrivit destinațiilor bugetare, conform Legii bugetului de stat, ceea ce conduce la concluzia că Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat să efectueze o plată pentru salariații altei instituții.
În speță, se solicită obligarea la plata unor drepturi rezultate din lege și din contractul de muncă, iar cererea reclamantelor a declanșat un litigiu de muncă la care se referă art.282 din Codul muncii.
Rezultă în acest context că, cei doi pârâți, nu poate avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză și drept urmare instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților D și, acțiunea urmând a fi respinsă față de aceste părți, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane care nu au calitate procesual pasivă.
Cu referire la excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune este de menționat faptul că potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958 " dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege" iar potrivit art. 7 din același act normativ " prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită".
Potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă " termenul prescripției este de 3 ani " dacă nu există alte prevederi legale derogatorii, iar conform art. 283 alin.1 lit. c din Legea nr. 53/2003- Codul muncii cererile în materia conflictelor de muncă pot fi formulate " în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat".
În sensul celor invocate mai sus este și Decizia nr. 21/10.03.3008 a asupra recursului în interesul Legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 47 din legea nr. 50/1996- invocat de reclamante ca temei juridic al pretențiilor lor- care a statuat faptul că " în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații- asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neorupsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după data intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin legea nr. 334/2001".
Analizând considerentele deciziei menționate se constată că singura problemă de drept asupra căreia s-a aplecat instanța supremă și care a făcut obiectul recursului în interesul legii a fost abrogarea sau neabrogarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996.
În acest context este evident că ÎCCJ nu s-a pronunțat asupra altor probleme cum ar fi termenul de prescripție al formulării unor acțiuni sau repunerea în termenul de exercitarea a acțiunii bazate pe acest text de lege.
Prin urmare, aceste probleme de drept au fost lăsate în sarcina instanțelor de judecată sesizate cu judecarea unor acțiuni întemeiate pe textul de lege în discuției.
În nici un caz nu se poate susține că prin formularea cuprinsă în decizia nr. 21/2008 a ÎCCJ potrivit căreia sporul se datorează "și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000" s-a dorit a se stabili că acest drept se va plăti magistraților și personalului auxiliar pe întreaga perioadă cuprinsă între data intrării în vigoare a OG nr. 83/2000 și până în prezent.
Ceea ce a stabilit cu forță obligatorie ÎCCJ este că dispozițiile art.47 din Legea nr. 50/1996 nu au fost abrogate prin OG nr. 83/2000, rămânând în vigoare și producând efecte depline și după acest moment (septembrie 2000).
Faptul că este vorba de un drept supus prescripției rezultă cu claritate din formularea dispozitivului deciziei menționate unde se face referire la "dreptul" la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
În acest context, se reține că potrivit art. 1, alin. 1 și 3 din Decretul Lege nr. 167/1958"dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege".
Orice clauza care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă".
De asemenea, la art. 7 alin. 1 din același act normativ se menționează că"prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită".
Acțiunea prin care reclamante tind la dobândirea acestui drept are natura unui conflict de muncă, art. 283 alin. 2 Codul muncii prevăzând că dreptul la acțiune se prescrie într-un termen de trei ani de la data nașterii dreptului.
Dreptul la acțiune s-a născut la 1 ianuarie 2001, data intrării în vigoare a OG nr. 83/2000, din acest moment putându-se pune în discuție neregularitatea actului de abrogare, aspect cunoscut de reclamanți.
Cauzele în care se suspendă sau se întrerupe cursul prescripției sunt expres și limitativ reglementate la art. 13, 14 și 16 din Decretul Lege nr. 168/1958 și nu se regăsesc în prezenta cauză.
Pârâții nu au recunoscut nici un moment aceste pretenții pentru a se putea reține întreruperea cursului prescripției, iar reclamante nu au făcut dovada vreunei piedici în promovarea acțiunii, pasivitatea în care s-au aflat datorându-li-se.
Față de cele de mai sus, având în vedere că momentul nașterii dreptului la acțiune este cel la care dreptul a fost încălcat sau contestat ori, în lipsa unei încălcări sau contestări, data de la care el trebuie exercitat, precum și în considerarea motivării Înaltei Curții, rezultă fără echivoc faptul că termenul de prescripție a început să curgă de la data publicării în Monitorul Oficial a nr.OG 83/2000. respectiv 01.01.2001.
Nici normele europene invocate de reclamante în susținerea pretențiilor lor nu pot conduce la o altă soluție. Astfel, art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului, invocat de reclamanți nu vine să suplinească sau să recunoască un drept pe care formal legislația internă nu îl prevede. În acest sens, Comisia a statuat că"acest protocol nu recunoaște dreptul de a deveni proprietarul unui bun, el se aplică numai cu privire la bunurile" actuale" ale reclamantului, care nu se poate plânge de o atingere a dreptului său de proprietate, câtă vreme nu demonstrează existența lui ( cauza Lupuleț vs.România)".
Prin urmare, textul invocat de reclamante nu are rostul de a împiedica statele să schimbe sistemele de salarizare, să abroge sau să prevadă drepturi în alt conținut.
Susținerea reclamantelor în sensul că sporul pretins este un bun în înțelesul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la C Convenția pentru apărarea drepturilor omului nu poate fi reținută deoarece este vorba de un drept salarial suplimentar, conținutul și limitele acestuia fiind reglementate prin acte normative adoptate în conformitate cu prevederile constituționale. Fiind un drept de creanță este supus efectelor prescripției extinctive potrivit Decretului nr.167/1958.
În aceste condiții, în raport cu data introducerii acțiunii-24.10.2008, precum și în aplicarea corectă a prevederilor art. 12 din Decretul -Lege nr. 167/1958 potrivit cărora "în cazul când un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită", pretențiile reclamantelor așa cum sunt formulate în cererea introductivă septembrie 2000- septembrie 2004, sunt prescrise, urmând a fi respinse ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției acțiunii reclamanților, invocată de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor B și de
Respinge acțiunea formulată de reclamantele domiciliată în Sibiu, str. -.3,. B.15 jud. Sibiu și domiciliată în mun. Sibiu-,.46, jud. Sibiu împotriva pârâților Ministerul Justiției cu sediul în B,-, sector 5, Curtea de APEL ALBA IULIA, cu sediul în A I, str. -, nr.1, jud. A, TRIBUNALUL SIBIU cu sediul în Sibiu,-, jud. Sibiu, Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B,-, sector 5 și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B P-ța - - nr.1-3 sector 1.
Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 15.12.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 3: Sebastian Nașcu Mihai Pașca Elena Truță
- - - -
ASISTENȚI JUDICIARI,
- - - -
GREFIER,
- -
Red.
Tehnored.
Președinte:Manuela StoicaJudecători:Manuela Stoica, Ana Doriani, Sebastian Nașcu Mihai Pașca Elena Truță
