Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1745/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 1745/R-CM
Ședința publică din 20 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Daniel Radu președinte secție
JUDECĂTOR 2: Jeana Dumitrache
JUDECĂTOR 3: Florina Andrei
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru pronunțare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, B,-, sector 5 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentată de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, Rm.V, str.G-ral nr.17, județul V, împotriva sentinței civile nr.393 din 03 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
Dezbaterile asupra recursurilor au avut loc în data de 13 2009, când cererile părților au fost comsemnate în încheierea din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA:
Asupra recursurilor civile de față, deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drăgășani la data de 11.03.2008 sub nr-, reclamanții, -a, -a și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Vâlcea și Ministerul Finanțelor Publice,solicitând instanței obligarea pârâților Ministerul Justiției și Tribunalul Vâlcea să calculeze și să le plătească drepturile reprezentând primele de vacanță începând cu anul 2003 și până în anul 2006, obligarea acelorași pârâți să le achite sporul de vechime în muncă pentru perioada 27.09.2004-01.03.2007 și până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, precum și pentru anul 2000, obligarea celor doi pârâți să plătească drepturile menționate anterior actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii, să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă, precum și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
Motivând cererea, reclamanții arată că prin nr.OG83/2000,pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, s-a reglementat pentru magistrați și personalul auxiliar, prima de vacanță, în sensul că acest drept să se acorde pe lângă indemnizația de concediu, iar prima să fie egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul de bază, brut, din luna anterioară plecării în concediu și că se impozitează.
Precizează reclamanții că prin OUG nr.33/2001 plata primei de vacanță a fost suspendată pe termen de 1 an, iar pentru anii următori s-a ales o altă cale de a înlătura prima de vacanță, recurgându-se la procedura suspendării prin legiferare, respectiv - măsura a fost prevăzută prin legile de stat nr.743/2001, 631/2002, 507/2003 și 629/2004.
Reclamanții apreciază că aceste dispoziții legale sunt neconstituționale, fiind în contradicție cu art. 38 alin.2 din Constituția României din 1991, art. 49, astfel cum a fost completat prin legea de revizuire a Constituției.
În opinia reclamanților, prin plata concediului de odihnă se înțelege indemnizația de concediu, plus prima de vacanță, astfel că ordonanța de urgență și legile care suspendă drepturile la prima de vacanță vin în conflict cu normele constituționale, măsură cu atât mai gravă, cu cât au fost încălcate drepturi ale puterii judecătorești fără a se manifesta preocuparea pentru o minimă justificare a ei prin expunerea de motive.
În legătură cu sporul de vechime în muncă, se menționează că acesta a fost acordat prin Legea 50/1991. Ulterior, prin Legea 83/2000, vechimea în muncă nu a mai fost prevăzută, dar nici nu a fost abrogat art. 33 din Legea 50/1991, republicată, care reglementa acest drept atât pentru magistrați, cât și pentru personalul auxiliar, care continuă să primească sporuri de vechime în baza aceluiași text de lege.
Reclamanții arată că legiuitorul a menținut aproape toate celelalte drepturi (spor de fidelitate, salariu de merit etc.) pentru personalul auxiliar, prin reglementarea lor în noua Lege 83/2000, exceptând, în schimb categoria magistraților, în mod expres, de la aceste drepturi.
Consideră reclamanții că este firesc ca art. 33 să fie reactiv și pentru magistrați, întrucât nu este un text contrar Legii 83/2000, ci unul complementar, dovada în acest sens fiind faptul că pentru personalul auxiliar acesta este încă aplicabil.
Spre dovadă, reclamanții au depus la dosar, în copie xerox, sentința civilă nr. 1205/11.12.2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, sentința civilă nr. 487/CM/07.09.2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, sentința civilă nr. 1858/14.02.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, nr. 877/20.12.2007, și în original raport de expertiză tehnică extrajudiciară.
Prin cererea de intervenție în interes propriu formulată la data de 19.03.2008 ( 25 dosar), intervenienta principală a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Vâlcea și Ministerul Finanțelor Publice, obligarea acestora la plata sporului de vechime pentru perioada 01.09.2000-01.11.2003, cu aplicarea sporului de 30% pentru perioada 01.04.2003-01.11.2003.
Cerere de intervenție în interes propriu a formulat la data de 19.03.2008 ( 26 dosar) și intervenientul principal, solicitând obligarea pârâților Ministerul Justiției și Tribunalul Vâlcea să calculeze și să-i plătească drepturile reprezentând primele de vacanță începând cu anul 2003 și până în anul 2005 inclusiv, să-i achite sporul de vechime în muncă după aplicarea sporului de 40% pentru perioada 01.01.2000-31.08.2005 și până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, să plătească drepturile menționate anterior actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii, să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă, precum și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea cererii de intervenție în interes propriu, intervenientul voluntar arată că în perioada 14.04.1997-30.10.2003 a fost judecător la Judecătoria Drăgășani, iar în perioada 01.11.2003-31.08.2005 a fost președinte al Judecătoriei Brezoi, după care a fost pensionat.
Susține intervenientul că, deși prin nr.OG 83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, privind salarizarea și alte personalului din autoritățile judecătorești, s-a reglementat pentru magistrați și personalul auxiliar, prima de vacanță, plata acesteia a fost suspendată pe termen de 1 an, prin OUG nr.33/2001 (art.3 alin.2), iar ulterior s-a folosit procedura suspendării prin legiferare, respectiv legile de stat nr.743/2001, 631/2002, 507/2003 și 629/2004.
Consideră că dispozițiile legale prin care a fost suspendată prima de vacanță sunt neconstituționale, contrare art. 38 alin.2 din Constituția României din 1991, potrivit cu care salariații au dreptul la protecția socială a muncii, iar măsurile de protecție privesc securitatea și igiena muncii, regimul de muncă al femeilor și tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții grele, precum și alte situații specifice.
Menționează că legea fundamentală din 1991 reglementat, în art. 49, restrângerea unor drepturi și a unor libertăți, articol completat cu alin. 2 conform căruia restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică și că ea trebuie să fie aplicată nediscriminatoriu.
Ordonanța de urgență și legile care suspendă drepturile la prima de vacanță contravin legii fundamentale, deoarece Constituția României, nu prevede posibilitatea suspendării unor drepturi constituționale.
Referitor la capătul 2 de cerere, intervenientul susține că, prin Legea 83/2000, vechimea în muncă nu a mai fost prevăzută, dar nici nu a fost abrogat art. 33 din legea 50/1991, republicată, care-l reglementa atât pentru magistrați, cât și pentru personalul auxiliar, dovadă că personalul auxiliar continuă să primească sporuri de vechime în baza aceluiași text de lege.
Precizează intervenientul voluntar că legiuitorul a menținut aproape toate celelalte drepturi (spor de fidelitate, salariu de merit etc.) pentru personalul auxiliar, prin reglementarea lor în noua Lege 83/2000, exceptând, în schimb categoria magistraților, în mod expres, de la aceste drepturi, iar cum textul art. 33 continuă să producă efecte juridice pentru personalul auxiliar, normal și firesc este ca el să fie reactiv și pentru magistrați.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare ( 48-50 dosar), prin care a invocat excepția de necompetență materială a instanței, motivat de împrejurarea că, potrivit art. 2.proc.civ. tribunalul judecă: 1.În primă instanțăconflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe, iar potrivit art. 3 Legea 186/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, conflictele dintre salariați și unitățile la care sunt încadrați, cu privire la interesele cu caracter profesional, social sau economic ori la drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă, sunt conflicte de muncă.
De asemenea, pârâtul invocat excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune, arătând că, în raport de dispozițiile art. 1, 3, 7 din Decretul nr. 167/1958 și art. 283 alin.1 lit. c din Legea 53/2003, dreptul la acțiune este prescris pentru perioada 2000, 27.09.2004 - 11.03.2005 ținând cont de data introducerii acțiunii, 11.03.2008.
Pe fondul cauzei, referitor la solicitarea reclamanților conținută în capătul 1 de cerere, pârâtul a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată, susținând, în esență, că prin Decizia nr. XXIII pronunțată în dosarul nr. 31/2005 de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a statuat că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001 - 2002, astfel cum a fost reglementată prin art. 411din Legea nr.50/1996, iar pentru a pronunța această soluție Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că de la 1 ianuarie 2003 când a intrat în vigoare OUG nr. 177/2002, erau abrogate implicit și dispozițiile art. 41 alin.1 din Legea nr.50/1996 referitoare la dreptul magistraților la o primă pentru perioada concediului de odihnă; în raport de această situație dreptul magistraților a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins cu începere de la 1 ianuarie 2003.
Concluzionează pârâtul că dreptul în litigiu nu a fost suspendat pe perioada 2003 - 2006, ci abrogat începând cu 1 ianuarie 2003, astfel că nu a mai fost prevăzut de nici un act normativ, până la intrarea în vigoare a Legii 45/2007.
Prin sentința civilă nr. 961/2008 Judecătoria Drăgășania respins excepția de necompetență materială și excepția prescripției dreptului la acțiune, a admis ambele cereri de intervenție în interes propriu și a obligat pe pârâșii Ministerul Justiției și Tribunalul Vâlcea să plătească reclamanților și intervenientei sporurile de vechime actualizate în raport cu indicele de inflație, sumele reprezentând prime de vacanță actualizate, iar intervenientului principal sumele actualizate reprezentând primele de vacanță pe perioada anilor 2003 - 2005 și sporul de vechime în muncă după aplicarea sporului de 40%.
Prin aceeași hotărâre a fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce Ministerului Justiției fondurile necesare plății sumelor sus menționate, iar pârâtul Tribunalul Vâlcea să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților și intervenienților principali conform celor dispuse.
Împotriva sentinței sus amintite au declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 1018/R/2008 Tribunalul Vâlceaa admis recursurile formulate de pârâți a casat în tot sentința atacată și a trimis cauza pentru judecare la Curtea de APEL PITEȘTI.
Conform încheierii din ședința publică din data de 28 ianuarie 2009 Curtea de APEL PITEȘTI, în considerarea deciziei nr. 104/2009 a Curții Constituționale, a scos cauza de pe rol și a înaintat-o spre soluționare Tribunalului Vâlcea.
Această din urmă instanță, prin sentința civilă nr.393 din 3 aprilie 2009 luat act că reclamanții și intervenienții au renunțat la excepția de neconstituționalitate a art.3 alin.2 din OUG nr.33/2001, art.12 alin.4 din Legea nr.743/2001, art.10 alin.1 din Legea nr.631/2001, art.11 alin.7 din Legea nr.50/2003 și art.8 alin.7 din Legea nr.629/2004, a respins excepția de necompetență materială a prescripției dreptului la acțiune invocate de pârâtul Ministerul Justiției prin întâmpinare și a admis în parte acțiunea, după cum urmează: a obligat pe pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Vâlcea să plătească reclamanților sumele ce reprezintă sporul de vechime în muncă aferent perioadei 27.09.2004 - 1.03.2007, sume ce vor fi reactualizate în funcție de indicele de inflație la data plății efective; a obligat pe aceiași pârâți să plătească intervenientei în nume propriu sumele ce reprezintă sporul de vechime în muncă aferent perioadei 7.05.2002 - 1.11.2003, calculat la salariul de bază majorat cu 30% pe perioada 1.04.2003 - 1.11.2003, sume ce vor fi reactualizate conform indicelui de inflație la data plății efective; a obligat pe pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Vâlcea să plătească intervenientului în nume propriu sporul de vechime în muncă aferent perioadei 1.10.2001 - 31.08.2005, calculat la salariul de bază majorat cu 30% pe perioada 1.04.2003 - 30.04.2004 și respectiv 40% pentru perioada 1.05.2004 - 31.08.2005, sume ce vor fi reactualizate în raport de indicele de inflație la data plății efective; a obligat pe pârâtul Ministerul educației și Finanțelor să aloce pârâtului Ministerul Justiției fondurile necesare plății acestor drepturi; iar pe pârâtul Tribunalul Vâlcea să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților și intervenienților,
Prin aceeași sentință s-a respins capătul I al cererii din acțiunea principală și din cererile de intervenție cu privire la primele de vacanță.
Pentru a se pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Excepția prescripției dreptului material la acțiune este neîntemeiată, întrucât aceasta a fost întreruptă prin recunoașterea dreptului a cărei acțiune se prescrie, conform art.1 lit.a din Decretul nr.167/1958, ce rezultă din decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție din 7 mai 2007, adrese ale Ministerului Justiției către Ministerul Finanțelor în vederea obținerii fondurilor necesare plăților, etc.
Consecința unei asemenea întreruperi a dreptului material la acțiune constă în ștergerea prescripției anterioare și începerea unui nou termen de prescripție de la data de 7 mai 2007 când s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr.36 Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat că, "dispozițiile art.33 alin.1 din Legea nr.50/1996, în raport de prevederile art.1 pct.32 din OG nr.83/2000, art.50 din OUG nr.177/2002 și art.6 alin.1 din OUG nr.160/2000 se interpretează în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiază și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege".
Și excepția de necompetență materială este nefondată, avându-se în vedere că în final cauza a revenit spre soluționare Tribunalului Vâlcea, respectându-se art.2 Cod pr.civilă.
Pe fondul cauzei s-a reținut că reclamanții au avut calitatea de magistrați în cadrul Judecătoriei Drăgășani, Judecătoriei Brezoi și Judecătoriei Rm.V, iar până la apariția OG nr.83/2000 au beneficiat de sporul de vechime în muncă, astfel cum a fost prevăzut de dispozițiile art.33 din Legea nr.50/1996 republicată.
Sporul de vechime în muncă nu este inclus în calculul indemnizației de încadrare brută lunară, deoarece art.3 din OUG nr.177/2002 atunci când precizează cum se stabilește indemnizația magistraților pentru activitatea desfășurată, se referă numai la funcții, la nivelul instanțelor, la vechimea în magistratură, nu și la vechimea în muncă.
Prin decizia nr.36/7 mai 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că dispozițiile art.33 alin.1 din Legea nr.50/1996, în raport de prevederile art.1 pct.32 din OG nr.83/2000, art.50 din OUG nr.177/2002 și art.6 alin.1 din OUG nr.160/2000. se interpretează în sensul că " judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați beneficiau și de sporul de vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege".
În ceea ce privește acordarea sporului de vechime calculat ca urmare a majorării indemnizației brute lunare tribunalul a constatat că prin OUG nr.177/2002, în art.1 s-a prevăzut că judecătorii care compun completele specializate la infracțiunile de corupție primesc un spor de 30% din indemnizația brută lunară, iar prin OG nr.43/2002, intrată în vigoare la data de 27.04.24004 și modificată prin OUG nr.24/2004, s-a prevăzut că magistrații care compun completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție beneficiază de o majorare cu 40% a indemnizației de încadrare brute lunare.
Prin Legea nr.601/24004 de aprobare a OUG nr.24/2004 se menționează că acești magistrați beneficiază de un spor de 40% la indemnizația de încadrare brută lunară.
Prin OUG nr.27/2006, modificată și aprobată prin Legea nr.45/2007 s-a prevăzut în expunerea de motive că asigurarea salarizării adecvate și nediscriminatorii a judecătorilor și procurorilor este prevăzută la cap.VI pct.3.3 din Planul de acțiune pentru implementarea strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007, aprobată prin HG nr.232/2005, măsură care avea ca termen de finalizare luna decembrie 2005, luând în considerare faptul că atât judecătorii, cât și procurorii care nu au beneficiat de sporul de 40% pentru judecarea și urmărirea penală a infracțiunilor de corupție, criminalitate organizată și terorism au acționat în judecată Ministerul Justiției, iar efortul bugetar pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești prin care s-au admis cererile acestora este de circa 4 ori mai mare decât cel rezultat din aplicarea prezentei ordonanțe.
În consecință, pe de o parte s-a adoptat OUG nr.27/2006, iar pe de altă parte s-a legiferat prin art.41din Legea nr.45/2007 că pentru vechimea în muncă, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații asistenți beneficiază de un spor de vechime calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru.
În ceea ce privește acordarea sumelor reactualizate, instanța de fond a reținut că cererea reclamanților și intervenienților este întemeiată, în raport de dispozițiile art.161 pct.4 Codul muncii.
Prin urmare, s-a admis în parte acțiunea, așa după cum s-a arătat cu ocazia reproducerii dispozitivului sentinței.
Capătul de cerere privind primele de vacanță a fost respins cu următoarea motivare:
Prin art.41 ( 1 ) alin.1 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, introdus prin art. I punctul 38 din nr.OG 83/2000 s-a prevăzut că magistrații și celelalte categorii de personal salarizate pe baza prezentei legii au dreptul pe perioada concediului de odihnă pe lângă îndemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul de bază brut, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Ulterior, prin art. III alin. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001 s-a prevăzut că "se suspendă până la data de 31 decembrie 2003 aplicarea prevederilor art. 41^1 alin. 1 care cuprind dispoziții referitoare la acordarea primei pentru concediul de odihnă", iar prin Legea nr. 386/2001 s-a dat un nou cuprins numai alin. 3 al art. III din această ordonanță, prevăzându-se că "pe perioada suspendării aplicării prevederilor legale menționate la alin. 1 și 2 redevin aplicabile dispozițiile legale în materie existente la data intrării în vigoare a Legii nr. 188/1999, a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, precum și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 237/2000".
În conformitate cu art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001, termenele prevăzute în art. III din nr.OUG 33/2001 au fost prelungite până la 31 decembrie 2002, iar prin art. 10 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002 s-a dispus prelungirea acelorași termene până la data de 31 decembrie 2003.
Prin nr.OUG 177/2002, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2003, s-a prevăzut, la art. 50 alin. 2, că "pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art. 1ind. 1 și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești [.], cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare".
Rezultă deci că la data de 1 ianuarie 2003, când a intrat în vigoare ordonanța de urgență menționată, erau abrogate implicit și dispozițiile art. 41 ind. 1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, referitoare la dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate, în baza acestei legi, la o primă pentru perioada concediului de odihnă.
În raport cu această situație, dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate în baza Legii nr. 50/1996 a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins, cu începere de la data de 1 ianuarie 2003.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia în interesul legii nr. XXIII/12.12.2005 a statuat că succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune deci să se rețină că dreptul la primă pentru concediul de odihnă al magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate în baza Legii nr. 50/1990, instituit prin art. 41^1 alin. 1, fost introdus în această lege prin art. I pct. 38 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 și și-a produs efectele începând de la 1 ianuarie 2001, iar în urma abrogării art. 41^1 alin. 1 prin nr.OUG 177/2002, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2003, acel drept a încetat să mai existe.
De aceea, nu este posibil să se aplice în prezent nici dispozițiile de prelungire succesivă a termenelor de punere în aplicare a art. 41^1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, referitoare la prima de concediu de odihnă pentru magistrați, prin invocarea prevederilor legilor bugetului de stat pe anii 2003, 2004 și 2005, pentru că s-ar contraveni principiului neretroactivității legii civile, prevăzut în art. 15 alin. (2) din Constituție și reglementat prin art. 1 din Codul civil.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției și Libertăților, care o critică pentru nelegalitate.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice invocă dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod pr.civilă, arătând, în esență că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât între părțile în litigiu și acest minister nu există raporturi juridice de muncă.
Pe de altă parte, atât Ministerul Justiției, cât și Ministerul Finanțelor Publice sunt ordonatori principali, însă Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat la plata salariilor sau drepturilor salariale pentru angajații altor instituții, deoarece atribuții în angajarea și salarizarea reclamanților are Ministerul Justiției.
Potrivit art.3 din HG nr.208/2005 Ministerul Finanțelor Publice deschide creditele necesare pentru cheltuielile fiecărui ordonator principal de credite în cadrul fiecărui exercițiu bugetar.
Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat să aloce despăgubirile solicitate, deoarece Ministerul Justiției nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate prin acțiune.
În consecință acest minister nu are calitate procesuală pasivă motiv pentru care se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii față de Ministerul Finanțelor Publice.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, prin recursul declarat arată că soluția primei instanțe este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, după cum urmează:
1.- Greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, întrucât demersurile Ministerul Justiției în vederea achitării drepturilor salariale restante stabilite prin hotărâri judecătorești și aprobarea de către Guvernul României a Strategiei de reformă a sistemului judiciar 2005 - 2007, angajamentului nu au efect de întrerupere a prescripției extinctive, întrucât adresele către Ministerul Finanțelor Publice se referă nu la drepturile intimaților, ci la cele stabilite prin hotărâri judecătorești, iar din Planul de acțiune pentru implementarea strategiei rezultă că unul dintre obiective l-a constituit eliminarea discriminării cauzate de acordarea sporului de 40% care urma a se pune în practică începând cu anul 2006, deci pentru viitor, fără a se face vreo referire la sporul de vechime în muncă.
Dreptul la acțiune nu poate fi influențat nici de decizia nr.XXXXVI din 7 mai 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cuprinsul acesteia neexistând nici o referire cu privire la problema prescripției dreptului la acțiune având ca obiect sporul de vechime, această interpretare rezultând și din considerentele și dispozitivul deciziei.
În raport de data introducerii acțiunii reclamanților și a cererilor de intervenție, dreptul la acțiune al reclamanților este prescris în ceea ce privește intervalul anterior datei de 1.03.2005, iar al intervenienților este prescris cu privire la intervalul anterior 19.03.2005.
2.- Soluția este eronată și în ceea ce privește calcularea sporului de vechime după aplicarea sporului de 30%, respectiv 40%, în perioada 1 octombrie 2001 - 31.08.2005 pentru intervenientul, respectiv 7.05.2002 - 1.11.2003 pentru intervenienta, pentru motivul că sporul de vechime se raportează la indemnizația de încadrare, care nu include și sporul anticorupție, așa după cum rezultă din prevederile art.11 alin.1 din OUG nr.177/2002, art.I pct.8 din Legea nr.601/2004.
În sensul celor anterior precizate se solicită admiterea recursului.
Verificând actele de la dosar, în raport cu criticile formulate, Curtea constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților este fondat pentru cele ce urmează:
Potrivit disp.art.16 alin.1 lit.a) din Decretul nr.167/1958, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
Această recunoaștere însă, așa după cum s-a statuat atât în practica judiciară, cât și în literatura de specialitate, trebuie să fie neîndoielnică.
Din acest punct de vedere, în mod greșit tribunalul a considerat că în speță sunt incidente dispozițiile textului de lege sus enunțat.
Astfel, adresele Ministerului Justiției către Ministerul Finanțelor Publice și angajamentul de plată a drepturilor salariale restante nu se referă la drepturile intimaților, ci la drepturi deja stabilite prin hotărâri judecătorești.
De asemenea, din Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei, cap.VI "Administrarea economico - financiară a instanțelor și parchetelor" rezultă că unul dintre obiective l-a constituit eliminarea discriminării cauzate de acordarea sporului salarial de 40%, care urma a se pune în practică începând cu anul 2006, prin Legea de aprobare a bugetului pe anul 2006, deci măsura era dispusă pentru viitor.
Nici decizia nr.XXXXVI din 7 mai 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție nu poate avea un efect de întrerupere a cursului prescripției, întrucât acest efect nu este prevăzut ca atare, în conținutul acestei decizii.
Din contră, instanța supremă a statuat următoarele: "Or, toate aceste dispoziții, invocate în argumentarea punctului de vedere potrivit căruia, pentru categoriile profesionale menționate, nu ar mai fi existat temei legal să li se acorde dreptul la sporul de vechime în muncă, după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, sunt lipsite de justificare, atât timp cât dreptul respectiv, nefiind înlăturat printr-o dispoziție expresă, a continuat să existe".
Prin urmare, conform acestei decizii de îndrumare, sporul de vechime a continuat să existe, mai mult decât atât nici OUG nr.177/2002 nu conține vreo dispoziție expresă de abrogare a art.33 alin.1 și 2 din Legea nr.50/1996 privind dreptul personalului din organele autorității judecătorești de a beneficia de sporul de vechime în muncă.
Astfel fiind, având în vedere termenul general de prescripție prevăzut de art.3 din decretul nr.167/1958 și data de la care acesta începe să curgă conform art.7 din același act normativ, acțiunea reclamanților este prescrisă pe perioada 27.09.2004 - 11.03.2005, drepturile solicitate de intervenienta sunt prescrise în totalitate, iar drepturile solicitate de intervenientul sunt prescrise pe perioada 1.10.2001 - 19.03.2005, aceasta în raport de data introducerii acțiunii, 11.03.2008 și data formulării cererilor de intervenție, respectiv 19.03.2008, sens în care se va admite recursul și se va modifica sentința.
Și următoarea critică este întemeiată, întrucât sporul de vechime se raportează la indemnizația de încadrare, care nu cuprinde și sporul anticorupție, așa cum greșit a reținut instanța de fond.
Astfel, art.11 alin.1 din OUG nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților a stabilit că " Judecătorii care compun completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție primesc un spor de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară".
Numai OUG nr.43/2002, prin art.28 vorbește de o majorare a indemnizației de încadrare brute lunare cu 40%.
Însă, prin art.I pct.8 din Legea nr.601/2004 pentru aprobarea OUG nr.24/2004, art.28 din OUG nr.43/2002 a fost modificat după cum urmează: " Personalul prevăzut la alin.(1), judecătorii care compun completele de judecată specializate în infracțiunile de corupție potrivit art.29 din Legea nr.78/2000 cu modificările și completările ulterioare procurorii care participă la judecarea acestor cauze, președintele, vicepreședintele, președinții de secții și judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, adjuncții săi și procurorii din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție beneficiază de un spor de 40% la indemnizația de încadrare brută lunară"
Așadar, sporul de 30% și respectiv 40% nu se include în indemnizația brută, deci nu poate fi avut în vedere la calcularea acesteia, la stabilirea indemnizației brute luându-se în considerare numai criteriile stabilite prin disp.art.3 alin.1 și 2 din OUG nr.177/2002.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 291 Codul muncii și art.312 alin.1 și 3 Cod pr.civilă se va admite recursul și se va modifica în parte sentința, în sensul că se va respinge acțiunea reclamanților pentru perioada 27.09.2004 - 11.03.2005 ca fiind prescrisă.
De asemenea, se va respinge cererea de intervenție formulată de intervenienta, drepturile solicitate de către aceasta fiind prescrise în totalitate.
În ceea ce privește cererea de intervenție formulată de intervenientul, aceasta urmează a fi respinsă ca prescrisă numai pe perioada 1 octombrie 2001 - 19 martie 2005.
Totodată, se va înlătura din considerentele și dispozitivul sentinței mențiunea cu privire la intervenientul, referitor la modalitatea de calcul a sporului de vechime, în sensul că acest calcul se face în raport de salariul de bază, fără a fi majorat cu 40%.
Se va menține în rest sentința.
Recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art.131 pct.(1) din Legea nr.304/2004, republicată privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Conform art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, privind pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului anual de execuție.
Prin urmare, Ministerul Finanțelor Publice răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete, ceea ce-i conferă calitate procesuală pasivă în cauză.
În lipsa acordării fondurilor necesare plăților acestor diferențe bănești Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite este în imposibilitate de a efectua plățile dispuse prin prezenta hotărâre.
În concluzie, în baza art.291 Codul muncii și art.312 alin.1 Cod pr.civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.393 din 03 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-, intimați fiind, toți cu domiciliul ales la sediul Judecătoriei Drăgășani, județul V, intimați - intervenienți în interes propriu fiind și, cu domiciliul ales la sediul Judecătoriei Drăgășani, județul V și intimat - pârât TRIBUNALUL VÂLCEA.
Modifică în parte sentința, după cum urmează:
Respinge acțiunea formulată de reclamanți cu privire la drepturile solicitate pentru perioada 27.09.2004 - 11.03.2005, ca fiind prescrisă; respinge ca prescrisă cererea de intervenție formulată de intervenienta; respinge ca prescrisă cererea de intervenție formulată de intervenientul pentru perioada 1.10.2001 - 19.03.2005 și înlătură din dispozitiv mențiunea cu privire la intervenientul, referitor la modalitatea de calcul a sporului de vechime, respectiv înlătură aplicarea sporului de 40% pentru acesta.
Menține în rest sentința.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, Rm.V, str.G-ral nr.17, județul V împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
TC/19 ex.
25.11.2009
.
Președinte:Daniel RaduJudecători:Daniel Radu, Jeana Dumitrache, Florina Andrei
