Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 175/2008. Curtea de Apel Bacau

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILĂ, CAUZE MINORI, FAMILIE,CONFLICTE DE

MUNCĂ, ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ NR. 175

ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 26 noiembrie 2008

COMPLETUL DE JUDECATĂ A FOST FORMAT DIN:

PREȘEDINTE: Sorina Romașcanu JUDECĂTOR 2: Jănică Gioacăș judecător

ASISTENȚI JUDICIARI: - - -

- -

GREFIER: -

La ordine a venit spre soluționare acțiune civilă formulată de reclamanții în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI având ca obiect - drepturi salariale ale personalului din justiție -.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că a învederat instanței, următoarele:

- acțiunea are ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție;

- procedura este completă;

- dosarul se află la al doilea termen de judecată.

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat și întrucât s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată, trecându-se la deliberare.

- deliberând -

Asupra litigiului de muncă de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.671 din 14.10.2008 la Curtea de Apel Bacău reclamanții, au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Neamț, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligați pârâții la plata sporului de 50% reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 1.10.2000 și 1.10.2004.

Acțiunea este legal scutită de plata taxei de timbru.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat în esență următoarele:

Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% a fost pentru prima dată instituit prin prevederile din nr.OG56/1997, aprobată prin Legea nr.104/1999, care a modificat art.421din Legea nr.50/1996, statuând că "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și executorii judecătorești beneficiază de un spor de 50% la salariul de bază brut lunar".

După republicarea Legii nr.50/1996 art.421devenit art.47 având același conținut până la apariția nr.OG83/2000 care prin art.1 pct.42 l-a înlăturat în ceea ce îi privește, stabilindu-l însă în favoarea unei alte categorii de personal din organele autorității judecătorești, respectiv a controlorilor financiari.

Astfel, prin art.8 din nr.OG83/2000, nota la anexa nr.III/2 din nr.OUG24/2000 a fost completată cu un nou alineat având următorul cuprins:"Controlorii financiari beneficiază de spor de fidelitate, în raport cu vechimea efectivă în funcții economice de specialitate și de control financiar, în condițiile prevăzute la art.18 alin.(3) și (5) din Legea nr.50/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar"

Aceste modificări legislative au instituit o discriminare directă a magistraților reclamanți, în raport de categoria controlorilor financiari, care la momentul respectiv făceau și ei parte din cadrul autorității judecătorești, fiind retribuiți în baza aceleiași prevederi legale și anume Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.

Acest tratament diferențiat a avut ca scop și efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, în condiții de egalitate, a unui drept recunoscut de lege, încălcându-se astfel prevederile art.6 alin.2 din Codul muncii anterior ce consacră principiul"pentru muncă egală și pregătire profesională egală toți salariații să fie retribuiți în mod egal".

De asemenea, acest tratament diferențiat între categoria profesională a magistraților și cea a controlorilor financiari, aflați sub incidența aceleiași legi de salarizare, nu a fost justificat obiectiv și rezonabil întrucât ambele categorii necesită pregătire de specialitate și experiență, responsabilitate profesională specifică echivalentă, precum și risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.XXI din 10.03.2008 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, a statuat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la îndemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.

În raport de dispozițiile Deciziei nr.XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție care reprezintă temeiul legal al acțiunii de față, sunt îndreptățiți să solicite recunoașterea sporului de suprasolicitare neuropsihică și plata drepturilor bănești corespunzătoare pentru întreaga perioadă indicată, întrucât prin decizia instanței supreme au fost repuși în termenul de a pretinde recunoașterea acestui drept.

Prin întâmpinarea formulată Ministerul Justiției a ridicat excepția autorității de lucru judecat, față de decizia civilă nr.452 din 26.05.2008 a Curții de Apel Bacău.

Excepția este întemeiată.

Excepția puterii lucrului judecat este reglementată în art.166 din codul d e procedură civilă, potrivit căruia"Excepția puterii lucrului judecat se poate ridica de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs."

De instituția lucrului judecat se ocupă și Codul civil în art.1201. Potrivit acestui text, " este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate".

Tot art.1201 cod civil stabilește existența autorității de lucru judecat în situația în care cu privire la aceeași cauză, același obiect și aceleași părți s-a mai pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă.

În speță, din examinarea hotărârii pronunțată în primul proces - decizia civilă nr.452 din 26.05.2008 a Curții de Apel Bacău, rezultă că sunt îndeplinite condițiile impuse de art.1201 Cod civil, prezenta cauză având același obiect, întemeiată pe aceeași cauză și între aceleași părți cu primul proces.

Față de considerentele expuse, în baza art.166 Cod procedură civilă cu referire la art.1201 Cod civil se va admite excepția autorității de lucru judecat și se va respinge acțiunea în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea pentru autoritate de lucru judecat formulată de reclamanții, și, toți cu domiciliul ales la sediul Judecătoriei Tg.N și în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR B,-, sect.5, CURTEA DE APEL BACĂU -, TRIBUNALUL - și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B str. P-ța - - nr. 1-3.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 26 noiembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, ASISTENȚI JUDICIARI,

- - - - - -

-

GREFIER,

Red.hot.-

Tehn.- /14 ex./11.12.2008.

Președinte:Sorina Romașcanu
Judecători:Sorina Romașcanu, Jănică Gioacăș, Cătălin Făghian

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 175/2008. Curtea de Apel Bacau