Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1770/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1770/R-CM
Ședința publică din 25 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Irina Tănase JUDECĂTOR 2: Lică Togan
JUDECĂTOR 3: Maria Ploscă
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI SI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile 981/CM din 12 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr. --.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurentul- pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI SI LIBERTĂȚILOR, intimații- reclamanți și și intimații- pârâți Tribunalul Argeș și Curtea de APEL PITEȘTI.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurentul- pârât a solicitat judecarea cauze în lipsă.
Curtea, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea lui, pronunțându-se următoarea decizie.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 15 decembrie 2008, la Tribunalul Argeș, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Argeș și Curtea de APEL PITEȘTI, solicitând obligarea pârâtului Ministerul Justiție la virarea către pârâtul Tribunalul Argeș, a sumelor reprezentând sporul de fidelitate, prevăzut de art.4 din nr.OUG27/2006 și nr.OG177/2005, începând cu data de 12.12.2005 la zi și pentru viitor în procent de 15%, drepturi salariale care urmează a fi actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului material, până la data plății efective și obligarea pârâtei Curtea de APEL PITEȘTI la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al fiecărui reclamant, în sensul evidențierii exprese a plății sporului de fidelitate.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că fac parte din categoria personalului judiciar din cadrul instanțelor judecătorești, fiind încadrați în muncă la Tribunalul Argeș ca asistenți judiciari. Aceștia consideră că sunt discriminați față de restul personalului judiciar prin excluderea de la beneficiul dreptului la sporul de fidelitate.
Au mai arătat reclamanții, că justificarea și criteriul acordării sporului de fidelitate în favoarea personalului judiciar sau chiar nejudiciar (dar de specialitate juridică din instituțiile publice din justiție) este unul și același, respectiv efectul dreptului la vechime în specialitatea funcției din sistemul justiției, garantat în mod egal de lege pentru toți cei ce muncesc într-o funcție judiciară sau în serviciul public al justiției.
Reclamanții consideră că sporul de fidelitate se acordă pentru recompensarea rămânerii în funcție la locurile de muncă din sistemul public bugetar al justiției.
Între judecători și asistenții judiciari nu poate exista un tratament diferențiat sau criterii de apreciere diferite, deoarece asistenții judiciari îndeplinesc o funcție similară celei de magistrat, similitudine confirmată de dispozițiile art.110-113 din Legea nr.304/2004 și art.5 din Legea nr.303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor.
Esențial este faptul că asistenții judiciari sunt asimilați magistraților și din punctul de vedere al salarizării, potrivit nr.OUG177/2002, nr.OUG27/2006 și art.2 din nr.OUG20/2002.
Reclamanții consideră că există discriminare atât între aceștia și judecători, cât și între aceștia și personalul auxiliar de specialitate.
Au fost invocate hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțate în baza Protocolului nr.12 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și principiul egalității de tratament în salarizare.
S-a menționat că alți colegi ai reclamanților, asistenți judiciari de la alte instanțe din țară, primesc acest spor de fidelitate conform nr.OUG177/2005.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În primul rând s-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii prin care se tinde la modificarea actelor normative, iar în al doilea rând s-a arată că în cauză nu se poate vorbi de discriminare în sensul nr.OG137/2000.
Se-a susținut că funcția de asistent judiciar are un caracter temporar, fiind exclusă justificarea fidelizării față de această funcție, asistenții judiciari fiind numiți pe o durată limitată de 5 ani, cu posibilitatea reînvestirii ulterioare.
Pe de altă parte, în cauză nu poate fi vorba de o discriminare de natură salarială, între asistentul judiciar și judecător, nefiind situații analoage sau comparabile, atribuțiile conferite de lege pentru cele două funcții, fiind profund diferite.
Prin sentința civilă nr.981/CM din 12 iunie 2009, Tribunalul Argeșa admis acțiunea și a obligat pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Argeș să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de fidelitate, începând cu data de 12.12.2005 până la 12.06.2009, precum și pe viitor, drepturi ce se vor actualiza în raport de indicele de inflație la data plății.
Pârâta Curtea de APEL PITEȘTIa fost obligată să efectueze în carnetele de muncă ale reclamanților mențiunile corespunzătoare.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Instanța a apreciat că acțiunea reclamanților este admisibilă, deoarece potrivit art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, instanțele judecătorești nu adaugă la lege, nu legiferează și nu își depășesc atribuțiile, ci acordă despăgubiri, împrejurare concordantă cu toate principiile de drept.
De asemenea, nu este întemeiată apărarea pârâților potrivit căreia sporurile salariale nu sunt ocrotite de principiul nediscriminării. Dispozițiile art.1 paragraful 1, din Protocolul nr.2 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, prevăd în sarcina statelor interdicția generală a discriminării, text care a înlăturat dependența art.14 din Convenție de celelalte texte ale acesteia, care garantează numai anumite drepturi.
Drept urmare, toate persoanele aflate sub jurisdicția statelor contractante ale Convenției pot invoca în mod independent și de sine stătător încălcarea principiului nediscriminării, nu numai cu privire la drepturile prevăzute în convenție, ci și cu privire la orice alt drept prevăzut în legislația internă a statului respectiv.
Instanțele de judecată sunt independente în aplicarea dispozițiilor art.5, art.1 alin.2 și art.295 alin.1 din Codul muncii, art.14 din Convenția amintită, precum și în aplicarea dispozițiilor cuprinse în Protocolul nr.12 la această Convenție, aceste din urmă dispoziții având prioritate față de legile interne, inclusiv față de deciziile Curții Constituționale invocate de pârâtul Ministerul Justiției. În ceea ce privește acest ultim aspect, Tribunalul apreciază că în cauză nu sunt întrunite condițiile invocării Deciziei Curții Constituționale nr. 818/2008, deoarece, potrivit obiectului cererii de chemare în judecată, prin acesta nu se solicită instituirea unui sistem paralel de salarizare, prin preluarea unui spor existent în afara sistemului justiției. Sporul de fidelitate solicitat de reclamanți se acordă întregului personal din justiție, inclusiv personalului auxiliar care nu are calitatea de grefier. Decizia Curții Constituționale statuează asupra imposibilității aplicării personalului din sistemul justiției a unor sporuri care se aplică altor categorii sociale, dincolo de limitele sistemului în discuție. Or, sporul de fidelitate există ca atare în cadrul sistemului de justiție, din care fac parte și reclamanții, motiv pentru care situația acestora este diferită de cea arătată de Curtea Constituțională.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții sunt asistenți judiciari la Tribunalul Argeș și fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, mai precis a personalului judiciar cu statut independent și atribuții deliberative, raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, prin neacordarea sporului de fidelitate, instanța a cercetat situația în care se află aceștia în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Astfel, instanța trebuie să clarifice patru aspecte principale: apartenența asistenților judiciari la personalul judiciar; criteriul acordării sporului de fidelitate (sporul pentru vechime în specialitatea funcției judiciare) pentru întregul personal judiciar; existența discriminării asistenților judiciari prin excluderea acestora de la acordarea acestui drept salarial, precum și existența discriminării reclamanților față de alți asistenți judiciari care beneficiază de sporul de fidelitate solicitat prin acțiune; inexistența unor justificări obiective și rezonabile pentru această excludere.
În primul rând, este incontestabilă apartenența asistenților judiciari la personalul judiciar (alături de judecători, procurori, personal auxiliar de specialitate), deoarece asistenții judiciari trebuie să îndeplinească obligațiile profesionale prevăzute pentru magistrați, trebuie să dispună de pregătirea profesională, vechimea, profilul moral și aptitudinile stabilite pentru judecătorii de la tribunale, trebuie să respecte incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute pentru magistrați, trebuie să depună jurământul magistraților și să poarte ținuta vestimentară în modelul prevăzut pentru judecători, trebuie să respecte obligațiile profesionale prevăzute de Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, li se aplică răspunderea disciplinară prevăzută pentru magistrați, se supun numai legii, prerogativă judiciară recunoscută numai judecătorilor, se bucură de stabilitate ca și magistrații stagiari și magistrații-asistenți, deliberează împreună cu judecătorii cu care formează completele de judecată, au vot consultativ, la fel ca magistrații-asistenți, au dreptul la opinie separată, drept recunoscut de lege numai judecătorilor, au un domeniu specializat de activitate, la fel ca și magistrații militari sau judecătorii de la tribunalele specializate, nu pot face parte din partidele politice sau din sindicate. Această similitudine este reconfirmată și de reglementarea funcției de asistent judiciar și prin Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor (art.5 al acestei legi). Ceea ce este esențial și decisiv, este faptul că asistenților judiciari, asimilați și din punctul de vedere al salarizării cu judecătorii (prin OUG nr.177/2002 și OUG nr.27/2006), legiuitorul le-a impus condiții stricte și severe, definitorii și specifice numai pentru magistrați, inclusiv aceea a respectării tuturor obligațiilor prevăzute pentru magistrați. Ca atare, având în vedere principiul nondiscriminării, persoanele care au aceleași obligații și interdicții profesionale nu pot fi tratați diferit.
În speță, este fără putință de tăgadă apartenența reclamanților la personalul judiciar, reclamanții prestând muncă alături de judecători și de personalul auxiliar de specialitate. Toate persoanele din acest cadru al personalului judiciar, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă guvernat de Codul muncii, toate prestează o muncă și, ca efect al acestor premise, acumulează o vechime în muncă și în specialitatea funcției judiciare, indiferent de categoria socio-profesională (funcția deținută). Într-adevăr, conform art.16 alin.3 raportat la art.1 și art.295 alin.2 din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care o persoană prestează munca reprezintă vechime în muncă.
În al doilea rând, criteriul și justificarea acordării sporului de fidelitate în favoarea personalului judiciar sau chiar nejudiciar (dar de specialitate juridică din instituțiile publice din justiție) este unul și același: efectul dreptului la vechime în specialitatea funcției din sistemul justiției, garantat în mod egal de lege pentru toți cei ce muncesc într-o funcție judiciară sau în serviciul public al justiției, și implicit a fidelității acumulate cu respectarea incompatibilităților funcției, specifice sistemului, indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte persoanele din unul și același sistem al justiției. Astfel, potrivit art.4 din OUG nr.27/2006, toate persoanele din categoria personalului judiciar de specialitate juridică din instanțele judecătorești (judecători, procurori, magistrați asistenți), ba chiar și personalul fără atribuții judiciare dar de specialitate juridică din instituțiile publice din justiție, beneficiază de un spor de fidelitate pentru vechimea în funcția judiciară sau în funcția de specialitate juridică deținută în sistemul justiției. Până și personalul administrativ de la protocol sau resurse umane, fără absolut nicio atribuție judiciară, se bucură, conform art.5 alin.2 din Legea nr.124/2000, de toate drepturile, inclusiv de sporul de fidelitate. Mai mult, și personalul judiciar care nu este de specialitate juridică (personalul auxiliar) beneficiază de sporul de fidelitate pentru vechimea în funcția judiciară deținută în sistemul justiției (art.16 din OG nr.8/2007). De același spor beneficiază și celelalte categorii de personal nejudiciar conex din sistemul justiției: consilierii de probațiune (conform art.7 din Legea nr.327/2006) și personalul din penitenciare (potrivit art.6 din OG nr.64/2006).
În al treilea rând, instanța constată că, deși funcția de asistent judiciar constituie atât o funcție judiciară cât și una de specialitate juridică din instanțele judecătorești (iar perioada desfășurării activității de asistent judiciar este vechime în magistratură), precum și că, deși asistenții judiciari acumulează vechimea în funcția judiciară respectând incompatibilitățile specifice sistemului justiției în mod similar cu restul personalului judiciar, totuși prin art.16 alin.2 din OUG nr.27/2006, categoria socio-profesională a asistenților judiciari a fost exclusă în mod discriminatoriu de la beneficiul sporului prevăzut de art.4 din OUG nr.177/2002 și de art.4 din OUG nr.27/2006, spor ce are corespondent în cazul tuturor categoriilor de personal judiciar, a celui nejudiciar de specialitate juridică sau a celui conex fără această specialitate juridică, toate din sistemul justiției.
Or, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
În concluzie, prin neacordarea sporului de fidelitate, asistenții judiciari sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului judiciar.
Ca atare, existența discriminării directe a asistenților judiciari rezultă și din dispozițiile art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare), art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție), art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările), art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă, art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și f art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări), art.20, art.16 alin.2, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică. Art.2 pct.2 din Convenția nr.111/1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea sporului de fidelitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului judiciar nu primește sporul de fidelitate pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru simplul fapt că sunt titulari ai dreptului de vechime în funcția judiciară (la fel ca și asistenții judiciari).
Potrivit art.6 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față. Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, ori munca a fost acumulată de vechimea în funcția judiciară dobândită de asistenții judiciari, la fel ca munca celuilalt personal judiciar, deci trebuie remunerată la fel.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art.19 pct.3 că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia conform considerentelor expuse că excluderea asistenților judiciar de la acordarea sporului de fidelitate a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
De asemenea, nu are nicio relevanță faptul că asistenții judiciari îndeplinesc funcția pe mandate determinate (de câte 5 ani cu posibilitatea reînvestirii), deoarece acestea pot fi succesive în timp și nu împiedică nicidecum acumularea vechimii în funcția judiciară. Aceasta cu atât mai mult cu cât prima tranșă a sporului de fidelitate, prevăzut de art.4 din OUG nr.27/2006, se acordă deja de la o vechime de 3 ani în funcție, deci evident anterior expirării mandatului. De altfel, în aceeași situație se află și judecătorii care pun capăt exercitării funcției și revin mai apoi din nou în sistemul judiciar (de exemplu potrivit art.33 alin.1 și alin.5 din Legea nr.303/2004), și care beneficiază în continuare și în mod corespunzător de sporul de fidelitate prevăzut de art.4 din OUG nr.27/2006, indiferent de eventualele întreruperi ale exercitării funcției judiciare. Același este și cazul personalului auxiliar de specialitate încadrat pe durată determinată, de pildă potrivit art.81 lit. a din Codul muncii. Într-adevăr, sporul prevăzut de art.4 din OUG nr.27/2006 se acordă pentru vechimea efectivă în specialitatea funcției judiciare, iar nu pentru vechimea neîntreruptă, deci indiferent de eventualele întreruperi sau modalități de exercitare a funcției. Noțiunea de vechime în funcție nu poate fi confundată cu noțiunea de vechime neîntreruptă în unitate, deoarece aceste două noțiuni sunt tradițional distincte și inconfundabile în dreptul muncii. Ori de câte ori legiuitorul a reglementat un spor salarial pentru vechime neîntreruptă, acesta a introdus, în mod logic și necesar, printre condițiile de acordare a acestui spor și condiția vechimii neîntrerupte, în mod expres și neechivoc (de exemplu, prin art.8-9 raportat la art.12 alin.3 din Legea nr.1/1970, art.50 alin.11 din Legea nr.128/1997 etc.), întrucât această condiție nu poate fi decât legală și expresă.
Ceea ce este esențial și trebuie subliniat în mod deosebit este faptul că, în temeiul dispozițiilor imperative ale art.1 și art.295 alin.2, ale art.5 și ale art.154 alin.3 raportate la cele ale art.86 din Codul muncii, este interzis în mod expres de lege orice tratament diferențiat al asistenților judiciari sub pretextul îndeplinirii funcției sub forma unor mandate determinate. Aceste prevederi reprezintă transpunerea în dreptul intern a dispozițiilor dreptului comunitar prioritar (Directiva 1999/70/CE). Ca atare, criteriul duratei determinate constituie prin forța legii un criteriu care tocmai interzice discriminarea, fiind absurdă și inadmisibilă invocarea lui ca pe un criteriu care ar justifica discriminarea.
În plus, s-a invocat criteriul duratei determinate ca pe un criteriu care ar justifica discriminarea, motiv inacceptabil și flagrant contrar dispozițiilor imperative ale art.1 și art.295 alin.2, ale art.5 și ale art.154 alin.3 raportate la cele ale art.86 din Codul muncii.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă în nici un caz cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă. Potrivit art.110 alin.2 Cod pr. civilă, prestațiile salariale neacordate în mod discriminatoriu fiind periodice, acestea pot fi solicitate și înainte de termen. Având în vedere faptul că, potrivit art.3 din Codul civil, instanța nu poate invoca lacuna legii, precum și faptul că în cauză este incident principiul echității, instanța va lua în considerare prin analogie procentele sporirilor prevăzute de art.4 din OUG nr.177/2002 și de art.4 din OUG nr.27/2006.
Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă, ținând cont și de prevederile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii. Astfel, în acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări. Potrivit art.1084 din Codul civil, daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu. Astfel, potrivit practicii judiciare constatate în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație.
În consecință, ținând cont de toate cele prezentate anterior, fiind încălcate dispozițiile art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art.19 pct.3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art.5 și 6 din Codul muncii, ale art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale Protocolului nr.12 la această convenție, instanța a apreciat ca întemeiată cererea reclamanților și a admis-o, în speță fiind incidente și dispozițiile art.1082, 1084, 1039 din Codul civil, precum și ale art.269 alin.1, art.165, art.161 alin.4, art.164 alin.2, art.166 raportat la art.1 și la art.295, art.292 din Codul muncii și la art.110 alin.2 și 3 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește cuantumul sporului de fidelitate ce urmează a fi acordat, tribunalul a reținut că, în raport de dispozițiile nr.OUG27/2006 și ale înscrisului depus la fila 35 de la dosar, reclamanții urmează să beneficieze de sporul de 15%, care va crește în raport cu vechimea acestora în funcția de asistent judiciar deținută.
În baza dispozițiilor cuprinse în Decretul-Lege nr.92/1976, modificat și Legea nr.130/1999, modificată, instanța a obligat pe pârâta Curtea de APEL PITEȘTI să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale fiecărui reclamant.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, susținând că este nelegală pentru următoarele motive:
- Instanța a depășit limitele puterii judecătorești prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.4 Cod procedură civilă, aspecte reținute și de Curtea Constituțională în deciziile nr.818/2008 și 1325/2008, decizii prin care s-a constatat că dispozițiile nr.OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
- Hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, întrucât dreptul la sporul de fidelitate pentru asistenții judiciari nu este unul recunoscut de lege, nefiind reglementat prin nici un act normativ în vigoare.
Se arată că dreptul solicitat nu face obiectul art.14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și nici obiectul reglementării constituționale din art.16.
De asemeni, prima instanță în mod greșit a reținut că prin neacordarea sporului de fidelitate, asistenții judiciari sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului judiciar, fără a avea în vedere deciziile nr.239 din 5 iunie 2003 și nr.362 din 30 septembrie 2003 pronunțate de Curtea Constituțională, prin care s-a statuat că asistenții judiciari se află într-o situație esențial diferită față de alte categorii de magistrați, chiar și față de persoanele asimilate acestora.
Examinând sentința recurată sub aspectul motivelor de recurs invocate în raport cu actele dosarului, Curtea constată că recursul este fondat și urmează a fi admis.
Prin acțiune, reclamanții au solicitat acordarea sporului de fidelitate în procent de 15% prevăzut de art.4 din nr.OUG27/2006 și OG nr.177/2005, cu motivarea că între judecător și asistent judiciar nu poate exista un tratament diferențiat sau criterii de apreciere diferite, deoarece aceștia îndeplinesc o funcție similară celei de magistrat, deci temeiul acțiunii îl constituie discriminarea prevăzută de nr.OG137/2000.
Prin urmare, aceștia au solicitat acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege, respectiv a unor drepturi prevăzute limitativ pentru alte categorii profesionale (judecător).
Prima instanță, în mod greșit a admis acțiunea și a acordat drepturi neprevăzute de lege pentru această categorie de funcționari, pronunțând o soluție cu încălcarea prevederilor legale în materie, precum și a dispozițiilor art.31 din Legea nr.47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
Se constată că prin caracterul esențialmente temporar al îndeplinirii funcției de asistent judiciar, este exclusă în mod rațional justificarea fidelității față de această funcție.
Chiar dacă asistenții judiciari se bucură pe durata îndeplinirii funcției, deci temporar, de unele dintre drepturile prevăzute de lege pentru magistrați și le revin corespunzător anumite obligații, acest beneficiu este acordat în temeiul legii, care face trimitere expresă la dispozițiile aplicabile și acestora, nepunându-se vreun moment problema unei egalități, asimilări ori situații comparabile între cele două categorii profesionale diferite.
De precizat este faptul că ocuparea acestor funcții se face prin numire și durata exercitării funcției de asistent judiciar este temporară, astfel că nu se poate vorbi despre o fidelizare în sensul dispozițiilor legale invocate de către aceștia.
Se constată că instanța de fond, prin soluția pronunțată în cauză, nu a ținut cont de dispozițiile deciziilor nr.239 din 5.06.2003 și nr.362/30.09.2003 ale Curții Constituționale.
Prin cele două decizii Curtea Constituțională s-a pronunțat sub aspectul încălcării art.16 din Constituție cu privire la constituționalitatea unor dispoziții cuprinse în OUG nr.177/2002, privind salarizarea magistraților.
În ambele cazuri autorul excepției de neconstituționalitate a invocat existența unei discriminări, în sensul că asistenților judiciari le erau recunoscute doar o parte din drepturile salariale din cele prevăzute pentru magistrați.
Curtea Constituțională a respins excepțiile ca nefondate, reținând că "situația diferită în care se află magistrații asistenți (asistenții judiciari) în raport cu magistrații, judecători și procurori, justifică atât în sensul prevederilor art.16 al.1 din Constituție, cât și în sensul reglementărilor internaționale, instituirea unui tratament juridic diferențiat, drepturile care li se acordă ținând de opțiunea legiuitorului, fără obligativitatea recunoașterii tuturor drepturilor stabilite pentru magistrați".
Aceeași Cas tabilit că magistrații consultanți se află într-o situație esențial diferită față de alte categorii de magistrați, chiar și față de persoanele asimilate acestora, deoarece condițiile de numire și e încetare a funcției, durata acesteia și procedura sancționării disciplinare diferă în mod esențial de cele aplicabile celorlalte categorii e magistrați, iar atribuțiile specifice acestei funcții nu sunt exercitate cu caracter de permanență, ci doar în cazurile când se judecă în primă instanță conflicte de muncă.
De asemenea, se constată că prima instanță, în condițiile în care nu există nici o normă legală care să reglementeze drepturile solicitate de reclamanți, în mod greșit, a reținut că este vorba de o discriminare în sensul nr.OG137/2000.
Nu a avut în vedere că la 3.07.2008, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin mai multe decizii care sunt definitive și obligatorii asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate de Ministerul Justiției referitor la unele dispoziții din nr.OG137/2000, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art.1, art.2 și art.27 alin.1 din această ordonanță sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Prin urmare, se constată că prima instanță în mod nelegal a reținut că sunt întemeiate pretențiile reclamanților referitoare la acordarea unui spor de fidelitate suplimentar față de cele prevăzute de lege, pronunțând o soluție cu încălcarea și aplicarea greșită a legii în sensul dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art.291 Codul muncii și art.312 pct.3 Cod procedură civilă, urmează a se admite recursul și a se casa sentința, iar pe fond se va respinge acțiunea formulată de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, Sector 5, împotriva sentinței civile nr.981/CM din 12 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, intimați fiind reclamanții și, cu domiciliul ales la Tribunalul Argeș, cu sediul în Pitești,--5, județul A și pârâții TRIBUNALUL ARGEȘ, cu sediul în Pitești,--5, județul A și CURTEA DE APEL PITEȘTI, cu sediul în Pitești,-, județul
Casează sentința și pe fond respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- -, - -, - -,
Grefier,
- -,
Red.Pl.
Tehnored.
Ex.9/04.12.2009.
Jud.fond:.
.
Președinte:Irina TănaseJudecători:Irina Tănase, Lică Togan, Maria Ploscă
