Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1819/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 1819/R-CM
Ședința publică din 27 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Jeana Dumitrache judecător
JUDECĂTOR 2: Florina Andrei
JUDECĂTOR 3: Daniel Radu președinte secție
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, cererea de revizuire formulată de MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva deciziei civile nr.490/R-CM din 17 iunie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în data de 20 2009, când cererile părților au fost consemnate în încheierea din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA:
Asupra recursurilor civile de față, constată că prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea sub nr.1079/27.11.2006, reclamantele, -, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI, Tribunalul Vâlcea, Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați primii trei pârâți la plata drepturilor salariale restante reprezentând indemnizația lunară de 10% din salariul brut pe perioada 01.11.2003 - 01.11.2006, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, la plata acelorași drepturi în continuare, iar Ministerul Economiei și Finanțelor să fie obligat la alocarea sumelor necesare achitării plății drepturilor solicitate, cu cheltuieli de judecată.
S-a solicitat citarea în cauză a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării pentru opozabilitate.
În motivarea acțiunii, reclamantele au susținut că îndeplinesc funcția de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Brezoi.
Au invocat dispozițiile art.6 alin.2 din Codul muncii, care consacră pentru toți salariații principiul retribuirii egale pentru muncă și pregătire profesională egală.
De asemenea, au invocat dispozițiile nr.OG137/2000 aprobată prin Legea nr.48/2002, modificate prin Legea nr.27/2004, care statuează la art.1 alin.2 principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, în exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
S-a susținut că, în pofida acestor dispoziții legale, precum și a dispozițiilor art.20 și 53 din Constituție, prin art.19 pct.3 din Legea nr.50/1996, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv nr.OG83/2000 s-a prevăzut că grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități, de aceeași indemnizație beneficiind și conducătorii de carte funciară.
Prin urmare, s-a susținut că personalul auxiliar de specialitate care își desfășoară activitatea în afara compartimentelor privind executările penale și falimentele este tratat discriminatoriu din punctul de vedere al salarizării, deși îndeplinește funcții de aceeași natură cu cele de personal auxiliar din compartimentele la care face trimitere expresă art.19 pct.3 mai sus menționat.
Pârâtul Ministerul Justiției, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând următoarele apărări:
Așa cum rezultă din dispozițiile art.19 alin.3 din Legea nr.50/1996, de procentul de 10% din salariul brut beneficiază numai personalul auxiliar prevăzut în mod expres de textul de lege și numai în raport cu timpul efectiv lucrat în activitățile enumerate.
Prin dispozițiile art.38 alin.2, art.42 alin.2 și art.48 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005 s-a dispus că personalul este repartizat pe secții și compartimente de activitate de către președintele instanței, potrivit nevoilor acestora, atribuțiile personalului din compartimentele auxiliare ale instanțelor fiind cuprinse în fișele posturilor.
Față de dispozițiile legale menționate, s-a susținut că indemnizația de 10% prevăzută de art.19 din Legea nr.50/1996 se acordă doar personalului auxiliar care participă la activitățile prevăzute în mod expres de lege.
Totodată, s-a invocat faptul că legiuitorul a înțeles să atribuie o indemnizație concretizată printr-un procent la salariul brut în raport cu timpul efectiv lucrat numai personalului care desfășoară activități ce implică un grad sporit de dificultate și responsabilitate, tocmai pentru că activitatea în discuție este diferită de celelalte activități îndeplinite în mod obișnuit de personalul auxiliar de specialitate.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat respingerea acțiuni ca fiind introdusă față de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
În susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive, Ministerul Economiei și Finanțelor a susținut, în esență, că drepturile salariale sunt în sarcina angajatorului și orice culpă poate fi reținută doar în raport cu acesta, iar între reclamante și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există raporturi de muncă.
Ministerul Economiei și Finanțelor este ordonator principal de credite ca și Ministerul Justiției, situație față de care el nu poate fi obligat la plata salariilor sau drepturilor salariale pentru angajații altor instituții.
De altfel, Ministerul Justiției are obligația să prevadă în bugetul său propriu veniturile din care să poată fi acoperite cheltuielile privind drepturile salariale solicitate de reclamante.
Aceasta înseamnă că Ministerul Economiei și Finanțelor are atribuții expres prevăzute de lege, respectiv pe cea de elaborare a proiectelor bugetului și al legii bugetare anuale pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și pe cea de transmitere spre adoptare Parlamentului.
Pe fond pârâtul a arătat că acțiunea nu este întemeiată. Reclamanții solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună extinderea dispozițiilor legale ale actelor normative criticate.
Prin sentința civilă nr.843/09.02.2007, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în dosarul nr.10.079/2006, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, cu motivarea că obiectul judecății îl constituie un litigiu de muncă pentru care, potrivit dispozițiilor art.2 alin.1 pct.1 lit.c Cod procedură civilă, competența revine în primă instanță tribunalului.
Pe rolul Tribunalului Vâlcea, Secția civilă - conflicte de muncă și asigurări sociale, cauza a fost înregistrată sub nr.4632/90/21.11.2007.
Prin sentința civilă nr.287/25.03.2008, Tribunalul Vâlceaa respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Vâlcea să plătească reclamantelor indemnizația lunară de 10% din salariul brut pe perioada 01 2003 - 01 2006, actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.
Totodată, obligat pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele de bani necesare plății la care au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Vâlcea față de reclamante.
A respins capătul de cerere cu privire la obligarea pentru viitor a pârâților la plata aceleiași indemnizații lunare de 10% din salariul de bază.
Pentru a se pronunța astfel, n ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor, tribunalul a reținut că acest minister a fost chemat în judecată nu pentru a fi obligat la plata drepturilor salariale reprezentând indemnizația lunară de 10% din salariul brut pentru perioada 01 2003 - 01 2006, ci pentru alocarea fondurilor necesare efectuării plății drepturilor salariale pretinse de către ceilalți trei pârâți chemați în judecată.
Potrivit dispozițiilor art.19 din Legea finanțelor publice nr.500/2002, printre alte atribuții, Ministerul Economiei și Finanțelor răspunde de elaborarea proiectelor bugetului de stat și al legii bugetare anuale, precum și de elaborarea legilor privind rectificările bugetare anuale.
Avându-se în vedere faptul că nicio cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare, în temeiul dispozițiilor legale menționate mai sus s-a reținut că acest minister are calitate procesuală pasivă.
Cât privește fondul cauzei, s-a arătat în considerentele hotărârii, prin dispozițiile art.19 pct.3 din Legea nr.50/1996, modificată, s-a stabilit că grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități, de aceeași indemnizație beneficiind și conducătorii de carte funciară.
Reclamantele au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Brezoi, județul
S-a reținut că nu este întemeiată apărarea formulată de către pârâtul Ministerul Justiției, în sensul că activitatea la care se face trimitere în mod expres prin dispozițiile art.13 pct.3 din Legea nr.50/1996 presupune un grad sporit de dificultate și responsabilitate și că tocmai acest lucru s-a avut în vedere atunci când a fost elaborat textul de lege deoarece, dacă s-ar admite acest punct de vedere ar însemna să se accepte că activitatea desfășurată de către personalul auxiliar de specialitate din celelalte compartimente ale instanței presupune o responsabilitate și o dificultate diminuate. În raport cu modalitatea concretă în care își desfășoară activitatea acest personal, aceasta ar determina o discriminare indirectă cu efecte directe, discriminare care a fost de nenumărate ori sancționată atât prin hotărâri ale Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, cât și prin hotărâri ale CEDO în care s-a statuat care sunt consecințele unei astfel de discriminări.
Tratamentul este discriminatoriu și din perspectiva art. 5 alin. 3 și 4 și art. 6 alin. 2 din Codul muncii.
Aprecierea unei munci de o calitate și responsabilitate superioară desfășurată doar de către unele categorii ale personalului auxiliar de specialitate este echivalentă cu aprecierea superioară care s-a făcut anterior prin legislația existentă în ceea ce privește modul de salarizare al judecătorilor care soluționau cauze având drept obiect infracțiuni de corupție, în comparație cu cel al judecătorilor care nu intrau în soluționarea unor astfel de cauze, mod de salarizare în virtutea căruia cei dintâi beneficiau de un spor de 30% sau 40% la salariu.
Acest mod de salarizare diferențiată a fost sancționat atât prin hotărâre adoptată de către, cât și ulterior, prin modificările legislative care au intervenit tocmai datorită constatării salarizării discriminatorii a unor categorii de persoane care desfășurau activitatea în cadrul instanțelor de judecată sau al parchetelor.
Capătul de cerere privind acordarea pentru viitor a sporului solicitat prin acțiune a fost respins cu motivarea că dreptul trebuie să fie născut și actual la data introducerii cererii de chemare în judecată, or, obligarea la o plată viitoare contravine acestui principiu de drept.
În ceea ce privește acordarea actualizării cu indicele de inflație, tribunalul a avut în vedere că pentru o reparare integrală a pagubei încercate de reclamante se impune aplicarea coeficientului de inflație deoarece sumele de bani de care ar fi trebuit să beneficieze acestea începând cu luna 2003 și în continuare nu mai au aceeași putere de cumpărare, având în vedere devalorizarea monedei naționale intervenită în timp.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice
Motivul de recurs formulat de recurentul-pârât Ministerul Justiției este acela potrivit căruia sentința Tribunalului Vâlceaa fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
Așa cum rezultă din dispozițiile art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996, beneficiază de procentul de 10% din salariul brut numai personalul auxiliar prevăzut în mod expres de acestea și numai în raport cu timpul efectiv lucrat în activitățile enumerate.
Repartizarea personalului auxiliar pe secții și compartimente de activitate se face de către președintele instanței, potrivit nevoilor acestora și în raport cu pregătirea profesională și cu experiența fiecăruia angajat. În acest sens sunt prevederile art. 38 alin. (2), art. 42 alin. (2) și art. 48 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005.
Față de aceste dispoziții și față de procedura concretă în care se poate acorda indemnizația de 10% prevăzută de art.19 din Legea nr.50/1996, personalul auxiliar care nu participă la activitățile prevăzute expres de lege nu poate beneficia de procentul în discuție.
Exercitarea drepturilor enunțate de dispozițiile art.1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare privește persoane aflate în situații comparabile.
Pentru personalul auxiliar de specialitate atribuțiile sunt delimitate și stabilite în mod concret prin fișa postului.
Diferențierea de salarizare dată de acordarea indemnizației de 10% nu este arbitrară, ci are la bază criterii obiective, cum sunt complexitatea atribuțiilor de serviciu, responsabilitățile pe care le implică îndeplinirea acestor atribuții, precum și volumul de muncă.
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 coroborat cu art.312 Cod procedură civilă.
În recursul său, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Vaa rătat că în mod greșit a fost respinsă de către tribunal excepția lipsei calității procesuale pasive.
Ordonatorul principal de credite al reclamanților, Ministerul Justiției, nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților ce fac obiectul acțiunii.
Față de dispozițiile art.7 din nr.HG83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției și ale art.3 din nr.HG208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală este evident că Ministerul Justiției are obligația să prevadă în bugetul propriu veniturile din care să poată fi acoperite cheltuielile privind drepturile salariale solicitate de reclamanți iar Ministerul Economiei și Finanțelor are obligația și potrivit Legii finanțelor publice nr. 500/2002 - art. 28 și art. 35 - de a le cuprinde în proiectul legii bugetare și de a-l transmite spre adoptare Parlamentului.
Nici un text de lege nu prevede în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor obligația de a asigura el fonduri necesare pentru plata unor sume în contul diverselor instituții.
În drept, recursul acestei părți este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9 și art.3041Cod procedură civilă.
Prin decizia nr.490/R-CM/17 iunie 2008, Curtea de APEL PITEȘTIa respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul-pârât Ministerul Justiției și ca tardiv declarat recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Justiției nu este fondat.
În susținerea motivului de recurs vizând greșita aplicare a legii la pronunțarea soluției în primă instanță, au fost invocate inexistența situațiilor comparabile, fundamentarea diferențierii de salarizare pe criterii obiective și urmărirea unui scop legitim, între acesta din urmă și mijloacele utilizate, respectându-se raportul de proporționalitate.
Altfel spus, s-a arătat că nu a fost aplicat un tratament discriminatoriu în ceea ce privește salarizarea personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea.
Nu se poate reține incidența principiului salarizării după funcția îndeplinită deoarece indemnizația de 10% reglementată de dispozițiile art.19 alin.3 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, este acordată tuturorgrefierilorcare participă la efectuarea actelor enumerate în textul de lege, fără a se distinge după cum sunt grefieri de ședință, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari
Că este așa rezultă și din redactarea art.3 din Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, care după ce enumeră funcțiile ce alcătuiesc personalul auxiliar de specialitate, și folosește termenul de grefier pentru fiecare dintre aceste funcții, reglementează apoi, în alin.(2), corpul grefierilor, alcătuit din grefieri cu studii superioare și grefieri cu studii medii.
rezultă, contrar celor susținute de recurent, și din sistemul de salarizare.
În Anexa nr.2 a Legii nr.50/1996 sunt stabiliți coeficienții de multiplicare identici pentru funcțiile de grefier, grefier statistician, grefier documentarist, grefier analist-programator pentru grade egale.
Din moment ce textul de lege statuează dreptul la această indemnizație în favoarea tuturor categoriilor de grefieri, nu au relevanță condițiile ce trebuie îndeplinite la încadrare, cu atât mai mult cu cât numirea în oricare dintre funcțiile de grefier presupune, potrivit art.33 din Legea nr.567/2004, îndeplinirea acelorași condiții, distincție făcând studiile, care în cazul celor cu studii superioare nu pot constitui decât un avantaj ce se reflectă distinct în salarizare.
Nu poate fi primit nici argumentul potrivit căruia situațiile comparabile trebuie analizate în funcție de atribuțiile de serviciu ale diferitelor categorii de grefieri, câtă vreme s-a reținut că potrivit art.19 alin.3 din Legea nr.50/1996 pot fi desemnați pentru efectuarea actelor privind procedura falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și civilă, etc. oricare dintre grefierii prevăzuți de art.3 din Legea nr.567/2004.
Acolo unde legea se referă numai la prima dintre funcțiile enumerate de acest ultim text de lege folosește sintagma "grefierul de ședință".
A se vedea în acest sens dispozițiile art.54 și art.119 din Hotărârea nr.387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești.
Așa cum s-a reținut și la judecata în primă instanță, potrivit art.38 alin.2, art.42 alin.2 și art.48 din Regulament, personalul auxiliar este repartizat pe secții și compartimente de activitate de către președintele instanței potrivit nevoilor acestora.
Legat de justificarea acordării indemnizației grefierilor care participă la efectuarea actelor privind procedura falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, etc. trebuie reținut că întreaga activitate a personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea implică responsabilități sporite, complexitate a atribuțiilor de serviciu și, un element de notorietate, volumul ridicat de muncă.
Stimularea financiară a unei categorii restrânse a personalului auxiliar de specialitate în vederea îmbunătățirii calității actului de justiție nu constituie o metodă adecvată și necesară pentru atingerea acestui scop.
Potrivit art.1 din Protocolul 12 la Convenția Europeană Drepturilor Omului, exercitarea oricărui drept prevăzut de legea națională a unui stat contractant este asigurată fără nicio discriminare întemeiată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine socială sau națională, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație. Nimeni nu poate fi obiectul unei discriminări din partea unei autorități publice dacă aceasta ar fi întemeiată pe unul dintre motivele arătate mai sus.
Față de cele reținute mai sus, aprecierea tribunalului în sensul că tratamentul supus examinării reprezintă o discriminare este legală și temeinică.
Este o discriminare indirectă potrivit art.2 alin.2 din nr.OG137/2000, cu modificările și completările ulterioare, criteriul apartenenței la o subdiviziune restrânsă în cadrul aceleiași categorii profesionale fiind un criteriu aparent neutru, care dezavantajează cealaltă parte a acestei categorii profesionale, ce îndeplinește criteriile de lege pentru a beneficia de indemnizația lunară de 10% din salariul brut.
Pentru aceste considerente s-a reținut că nu se regăsesc, cu privire la soluția atacată de această parte, condițiile de nelegalitate reglementate de dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă și în baza art.312 Cod procedură civilă a fost respins recursul ca nefondat.
Recursul pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor este declarat cu depășirea termenului de 10 zile prevăzut de dispozițiile art.80 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.
Acest termen curge de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond, respectiv de la data de 30.04 2008.
Cererea de recurs a Ministerului Economiei și Finanțelor a fost înregistrată atât la tribunal, cât și la oficiul poștal în data de 14.05.2008, ceea ce înseamnă că este formulată tardiv și fiind respinsă ca atare.
Împotriva deciziei civile nr.490/R-CM pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI la data de 17 iunie 2008, formulat cerere de revizuire Ministerul Justiției, întemeindu-se pe dispozițiile art.322 pct.5 Cod procedură civilă, solicitând admiterea cererii cu consecința admiterii recursului declarat de Ministerul Justiției, modificarea sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii formulată de reclamanți.
În motivarea cererii de revizuire se arată de către revizuient că decizia pronunțată de către instanță în recurs este nelegală, deoarece la data când s-a judecat acest recurs se pronunțase Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.24 din 12 mai 2008, potrivit cu care s-a stabilit că dispozițiile art.19 alin.3 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicate, și alte art.3 alin.8 din OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și ale parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, se interpretează în sensul că, indemnizația lunară de 10% din salariul de bază nu se cuvine decât categoriilor de grefieri expres și limitativ prevăzute de normele mai sus-menționate.
Se menționează în cuprinsul cererii de revizuire că revizuientul a fost în imposibilitate de a depune o copie a acestei decizii în fața instanței de recurs, întrucât soluția pronunțată a fost făcută publică la data de 17 iunie 2008 prin postare pe internet, situație față de care se solicită admiterea cererii de revizuire cu precizarea că decizia ÎCCJ era obligatorie pentru instanțele judecătorești.
Examinând actele și lucrările dosarului și cererea de revizuire formulată de către revizuient, Curtea va constata că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente.
Potrivit dispozițiilor art.322 pct.5 teza I Cod procedură civilă, pentru a putea fi admisă cererea de revizuire în temeiul textului de lege precizat mai sus, revizuientul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: partea interesată să prezinte un înscris nou care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; înscrisul să aibă forță probantă prin el însuși fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă; înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită; înscrisul nu a putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată fie că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților și, în fine, înscrisul să fie determinant în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării fondului soluția să fi fost alta decât cea pronunțată.
Din examinarea condițiilor prevăzute de lege obligatorii pentru ca cererea de revizuire să fie admisibilă, se constată de către C că în speță nu este îndeplinită condiția potrivit cu care înscrisul nu a putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
Astfel, decizia s-a pronunțat în recurs la data de 17 iunie 2008, iar revizuientul a știut de existența deciziei nr.24 din 12 mai 2008 ÎCCJ, situație față de care nu se poate pune problema unei imposibilități mai presus de voința acestei părți pentru a depune copie de pe minuta acestei decizii, în instanță.
Susținerea revizuientului că a aflat de soluția pronunțată la data de 17 iunie 2008 prin postare pe internet și că în funcție de această soluție a intrat în posesia deciziei pronunțate de ÎCCJ, nu poate reprezenta nici pe de parte îndeplinirea condiției prevăzute de textul de lege special (art.322 pct.5 Cod procedură civilă).
Însă, în afară de această împrejurare se reține de către C că decizia pronunțată de ÎCCJ a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 30.12.2008.
Este adevărat că potrivit dispozițiilor art.329 alin.3 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemei de drept de către Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, are caracter obligatoriu pentru instanță, însă dispozițiile art.329 alin.2 Cod procedură civilă precizează că aceste decizii se publică în Monitorul Oficial al României partea
În acest caz opozabilitatea acestor decizii și producerea de efecte față de terți are loc numai de la data publicării în Monitorul Oficial, publicare care se face, evident, după ce aceste decizii sunt redactate, iar instanțele judecătorești precum și toate părțile interesate i-au cunoștință de considerentele care au stat la baza pronunțării respectivelor decizii și care cuprind toate problemele de drept care au fost avute în vedere de către instanța supremă.
În speță, publicarea deciziei nr.24/12.05.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Monitorul Oficial a avut loc la data de 30.12.2008, iar instanța de recurs s-a pronunțat la data de 17 iunie 2008, cu mult înainte de această publicare.
Față de cele arătate mai sus, Curtea, în baza dispozițiilor art.326 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondată cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuientul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva deciziei civile nr.490/R-CM din 17 iunie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții, ȘI, toți cu sediul ales la Judecătoria Brezoi,-, județul V, pârâții CURTEA DE APEL PITEȘTI, județul A, TRIBUNALUL VÂLCEA, județul V și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, B, sector 1,--3.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red./2.12.2009
EM/17 ex.
Jud.rec.
Președinte:Jeana DumitracheJudecători:Jeana Dumitrache, Florina Andrei, Daniel Radu
