Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 19/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ NR.19/2008

Ședința publică de la 18 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicoleta Vesa JUDECĂTOR 2: Victor Crețoiu

- - - JUDECĂTOR 3: Sebastian Nașcu Mihai Pașca Maria Ofelia Creța

- - - asistent judiciar

- - - asistent judiciar

- - - - grefier

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile privind pe reclamanții, R, și în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și CURTEA DE APEL ALBA IULIA, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care instanța, luând în considerare actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra cauzei de față;

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Alba sub dosar nr- reclamanții, -, -, -, (), -, R, -, (), -, toți cu domiciliul ales la Curtea de APEL ALBA IULIA, - nr.1 județul A, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL ALBA IULIA și Ministerul Finanțelor Publice B, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligați în solidar pârâții:

-la calcularea și plata în favoarea fiecărui reclamant a sumelor reprezentând contravaloarea tichetelor de masă de care urmau să beneficieze potrivit Legii 142/1998 pe o perioadă de 3 ani în urmă, calculată de la data introducerii cererii și până la momentul punerii la dispoziția fiecărui reclamant a tichetelor de masă la care este îndreptățit potrivit legii, actualizate;

-la acordarea tichetelor de masă în continuare;

-la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor cadou cu ocazia sărbătorilor de C, de Paști, de Ziua Justiției și a tichetelor de creșă prevăzute de Legea 193/2006, HG1317/2006, respectiv Legea 417/2006, de la data publicării acestora în Monitorul Oficial la zi, precum și în continuare, la plata reactualizată la zi a sumelor cuvenite sus-menționate, avându-se în vedere, indicele de inflație, precum și indexările semestriale și indicele prețurilor de consum, precum și să se acorde în continuare tichete cadou cu ocazia sărbătorilor de Paști, de C și de Ziua Justiției prevăzute în legile menționate;

- ca la calcularea sumelor reprezentând contravaloarea tichetelor de masă să se aibă în vedere indexarea semestrială cu indicele prețurilor de consum înregistrat la mărfurile alimentare, comunicat de Comisia Națională pentru Statistică (potrivit art.3 alin.2 din Legea 142/1998);

- obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să aloce și să vireze în contul Ministerului Justiției, fondurile necesare executării acestor drepturi, începând cu data rămânerii definitive a sentinței.

S-au solicitat cheltuieli de judecată.

În motivare reclamanții arată că sunt salariați al Curții de Apel și în această calitate au dreptul la sumele solicitate ca măsură de protecție socială, pentru asigurarea securității muncii și a unor condiții optime la locul de muncă, având drept scop asigurarea hranei zilnice și compensarea unor cheltuieli suplimentare.

O eventuală restrângere a acestor drepturi acordate printr-o lege nu își găsește o explicație democratică, ducând la o aplicare discriminatorie a Legii 142/1998 în raport cu alte categorii de salariați din sectorul bugetar, încălcându-se prevederile constituționale art.41 alin.2 și art.14 din

În drept invocă dispozițiile Legii 142/1998, art.14 din și art.41 alin.2 din Constituția României.

Pârâtul Ministerul Justiției Baf ormulat întâmpinare (filele 63-67 dosar tribunal) prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată, apreciind că nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație.

Drept urmare, susține că nu este în culpă pentru a fi obligat la acordarea acestor sume, întrucât drepturile solicitate au fost reglementate ca un drept opțional prin Legea 142/1998.

Cu privire la acordarea tichetelor cadou și a tichetelor de creșă menționează că acestea reprezintă un drept opțional al angajatorului similar celui privind tichetele de masă.

De asemenea, pârâtul Ministerul Justiției Baf ormulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice B, cerere ce a fost disjunsă de Tribunalul Alba prin încheierea de ședință din data de 4.04.2007 și a fost transpusă spre competentă soluționare în favoarea Secției Comerciale și de contencios Administrativ a Tribunalului Alba.

Curtea de APEL ALBA IULIA, prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată, apreciindu-se că acordarea tichetelor reprezintă o facultate a angajatorului.

Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice B prin Aaf ormulat întâmpinare (filele 89-91) invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii.

Cauza a fost scoasă de pe rolul Tribunalului în baza art.I alin.1 și art.II alin.1 și 2 din OUG75/2008 și înregistrată pe rolul Curții de Apel.

În fața acestei instanțe, Ministerul Justiției Bap rezentat note scrise prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Potrivit art.137 (1) Cod procedură civilă:

"Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".

Din această perspectivă, Curtea va reține ca întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, având în vedere că această instituție nu are atribuții în gestionarea bugetelor instanțelor, această atribuție revenind Ministerului Justiției.

Totodată, se va avea în vedere faptul că între reclamanți și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor nu există nici un raport juridic izvorând din contractul de muncă.

Pentru aceste considerente acțiunea formulată de reclamanți va fi respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În privința excepției prescripției parțiale a dreptului material la acțiune pentru perioada 27.11.2003 - 18.01.2004, invocată din oficiu de instanța Tribunalului Alba prin încheierea de ședință din 7.03.2007, se va avea în vedere că dintr-o eroare a fost ridicată, câtă vreme pretențiile reclamanților se limitează la un interval cuprins în termenul general de prescripție prevăzut de art.3 din Decretul 167/1958 și anume pe 3 ani anteriori introducerii acțiunii, respectiv vizează perioada ianuarie 2004 - decembrie 2006. Deci, această excepție va fi respinsă ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei sunt a se reține următoarele:

Reclamanții din prezenta cauză au calitatea de grefieri, informaticieni, aprozi sau agenți procedurali, după caz.

Potrivit art.1 din Legea 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă:

"(1) Salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.

(2) Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori".

În lumina acestor prevederi legale trebuie precizat, pe de o parte, că acordarea tichetelor de masă nu constituie o obligație a angajatorului, fiind doar o facultate, și se poate realiza numai către persoanele angajate prin încheierea unui contract individual de muncă, ceea ce nu este cazul reclamanților care sunt exceptați de la aplicabilitatea acestor prevederi legale prin calitatea lor de personal auxiliar de specialitate.

Pe de altă parte, trebuie spus că, potrivit aceluiași act normativ, chiar și pentru personalul contractual încadrat în unități din sectorul bugetar, acordarea tichetelor de masă este condiționată de respectarea prevederilor cuprinse în legile bugetului de stat.

Ori, legile bugetare din perioada dedusă judecății nu au prevăzut aprobarea sumelor pentru acordarea tichetelor de masă (art.46 alin.4 din Legea 507/2003, art.40 din Legea 511/2004 și art.24 din Legea 379/2005), astfel că se apreciază că nu se poate dispune obligarea pârâților la plata acestor drepturi pe viitor.

Totodată, se constată că aplicarea Legii 142/1998 nu este discriminatorie întrucât chiar prin dispozițiile acestui act normativ au fost prevăzute atât categoriile de salariați care pot beneficia de tichete de masă, cât și condițiile acordării acestor alocații de hrană.

Mai mult decât atât, Înalta Curte de Casație și Justiție Bas tatuat prin decizia nr.14 din 18.02.2008 prin care s-a admis recursul în interesul legii, că dispozițiile art.1 alin.1 și 2 din Legea 142/1998 se interpretează în sensul că alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu se poate acorda judecătorilor, procurorilor, personalului auxiliar de specialitate și funcționarilor publici, iar pentru personalul contractual din cadrul instanțelor și parchetelor, aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocație ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.

Deci, în speță, acțiunea reclamanților în privința tichetelor de masă se privește a fi neîntemeiată.

De asemenea, neîntemeiată este cererea acestora și în privința tichetelor cadou și a celor de creșă.

Legea 417/2006 pentru aprobarea OG2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006 se aplică exclusiv funcționarilor publici și nu grefierilor și altor categorii de personal auxiliar, iar în privința Legii 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou și a tichetelor de creșă, statutul acestora urmează același regim ca și cel al tichetelor de masă întrucât, pe de o parte, potrivit art.2 tichetele cadou se pot utiliza pentru campanii de marketing, studiul pieței, promovarea pe piețe existente sau noi, pentru protocol, pentru cheltuielile de reclamă și publicitate, precum și pentru cheltuieli sociale, iar pe de altă parte, acestea se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar.

Ori, așa cum am mai menționat, cum în legile bugetare nu au fost prevăzute pentru perioada în discuție a se aloca astfel de sume, cererea reclamanților este imposibil de realizat.

În plus, în privința tichetelor de creșă legea acordă aceste drepturi doar părinților sau tutorelui pentru creșterea copilului, până la împlinirea vârstei de 3 ani și se acordă doar angajaților care nu beneficiază de concediul și indemnizația acordate pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap (art.4 din Legea 193/2006).

Drept urmare, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art.41 alin.2, art.53 din Constituție, art.5 alin.3 din Legea nr.53/2003 și art.14 din se vor respinge și aceste din urmă capete de cerere întrucât acordarea acestor tichete nu reprezintă măsuri de protecție a reclamanților, ci doar o formă suplimentară de compensare a părinților care nu beneficiază, la cerere, de concediul și indemnizația acordată pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.

Respinge excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune pentru perioada 27.11.2003-18.01.2004.

Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanții, R, toți cu domiciliul procesual ales la sediul Curții de APEL ALBA IULIA, str. -, nr.1, jud.A împotriva pârâților Ministerul Justiției cu sediul în B,-, sector 5 și Curtea de APEL ALBA IULIA, cu sediul în A I, str. -, nr.1, jud.

Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanți, împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5 ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 18.09.2008.

Președinte, Judecător,

- - - -

Asistent judiciari,

- - - -

Grefier,

- - -

Red.

Tehnored. 48 ex.

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

ÎNCHEIEREA NR. 211/F/CC/2008

Ședința camerei de consiliu din 04 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE - - - judecător

- - - judecător

- - - asistent judiciar

- - - asistent judiciar

- - - - grefier

Pe rol se află soluționarea cererii de abținere formulată de grefierul în cauza ce formează obiectul dosarului nr- privind pe reclamanții în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și Curtea de APEL ALBA IULIA, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.

Procedura este îndeplinită fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Prin cererea depusă la dosar de către grefierul de ședință - s-a solicitat a i se încuviința abținerea de la participarea la ședința de judecată din data de 18 2008 în ce privește dosarul nr-.

În motivarea cererii arată că este parte în dosar invocând prevederile art.27 pct. din Codul d e procedură civilă.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Potrivit art.27 Cod procedură civilă și apreciind într-un sens mai larg interpretarea art.6 al în vederea asigurări garanțiilor depline pentru desfășurarea unui proces echitabil în fața instanței imparțiale,

Pentru aceste motive

În numele legii

DISPUNE

Admite cererea de abținere formulată de grefierul în dosarul nr-

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din 18 2008.

Președinte, Judecător,

- - - -

Asistenți judiciari,

- - - -

Grefier,

- - -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ

ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR NR-

PROCES VERBAL

Încheiat azi, 18 2008

În ședința de judecată din data de 18 2008 s-a ivit un incident procedural legat de constituirea completului de judecată format de judecătorii - - și - -, asistenții judiciari - - și - - și grefierul -.

Întrucât grefierul de ședință - a formulat cerere de abținere în dosarul nr-, invocând prevederile art.27 pct.1 Cod procedură civilă, în cauză a participat grefierul - - - care nu este parte în dosar.

Completul a fost constituit din judecătorii - -, - -, asistenții judiciari - - și - - și grefierul - - -.

Președinte,

Grefier,

- - -

Președinte:Nicoleta Vesa
Judecători:Nicoleta Vesa, Victor Crețoiu, Sebastian Nașcu Mihai Pașca Maria Ofelia Creța

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 19/2008. Curtea de Apel Alba Iulia