Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 2/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2/
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Asistent judiciar
Asistent judiciar
Grefier
.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra litigiului intervenit între reclamanta, în contradictoriu cu pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, cauza având ca obiect "drepturi salariale ale personalului din justiție".
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 09.01.2009 fiind consemnate în încheierea din aceeași dată care face parte integrantă din prezenta când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la 14.01.2009 când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Asupra cauzei de față, înregistrată la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de APEL GALAȚI sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL GALAȚI, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând obligarea acestora să îi plătească drepturile bănești reprezentând sporul de 50% din salariul de bază de încadrare pentru perioada septembrie 2005 - 15.10.2006, actualizate cu indicele de inflație, precum și dobânda legală aferentă. A mai solicitat obligarea pârâtei Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul său de muncă.
În fapt, a motivat că, potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, rezultă că: "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Acest text de lege a fost însă abrogat prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.
Cum Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 reprezintă o ordonanță ordinară, iar domeniul referitor la salarizare nu putea fi reglementat decât prin lege organică, se constată că au fost încălcate disp. art. 114 din Constituția României, în vigoare la acea dată.
Conform prev. art. 114 al. 1 din Constituția României, în forma anterioară republicării acesteia, "Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice", art. 72 al. 3 precizând expres care sunt domeniile ce pot fi reglementate prin lege organică, printre acestea fiind cuprinse și cele referitoare la organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi (lit. h) și la regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele și protecția socială( lit. I).
În domeniul raporturilor de muncă se cuprinde și salariul, ca un element esențial al acestora, astfel că problema salarizării personalului din organele autorității judecătorești, printre care și judecătorii, trebuia reglementată numai prin lege organică, nu printr-o lege ordinară, așa cum s-a procedat, în dezacord cu prevederile constituționale menționate mai sus.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost abrogate mai multe legi organice și ordonanțe de urgență, prin încălcarea principiului ierarhiei actelor juridice, prevăzut de Legea nr. 24/2000.
Art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative prevede că "Actele normative se elaborează în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le adopte", iar "Categoriile de acte normative și normale de competență privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constituția României".
Și prin raportare la dispozițiile Legii nr. 24/2000 se constată că prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 s-au încălcat prev. art. 114 al. 1 și art. 72 al. 3 din Constituția României, prin ordonanță neputându-se reglementa salarizarea personalului din organele autorității judecătorești, problemă ce se putea stabili numai prin lege organică.
Prevederile Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 încalcă dispozițiile constituționale menționate mai sus, ca și ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, deoarece măsura adoptată prin ordonanță nu este proporțională cu situația care a determinat-o, aducând atingere însăși existenței dreptului.
La data stabilirii acestui drept în baza art. 47 din Legea nr. 50/1996, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care își desfășoară activitatea, caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică, existente în aceeași formă și astăzi. De altfel, disp. art. 155, 165, 236 și 241 pct. 1 lit. d din Codul muncii prevăd obligativitatea acordării sporurilor.
A invocat în susținerea acțiunii și Decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ( nr. 444/13.06.2008) prin care a fost recunoscut dreptul la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică al magistraților.
A menționat că, în perioada septembrie 2005 - 15.10.2006, a funcționat ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci, iar din data de 16.10.2006 până în prezent ca procuror la Direcția Națională Anticorupție -Serviciul Teritorial Galați.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01 septembrie 2005 - 29 septembrie 2005.
A solicitat aplicarea disp. art. 329 alin. 3.pr.civilă pentru restul perioadei și respingerea ca neîntemeiate a capetelor de cerere privind actualizarea sumelor cu indicele de inflație și acordarea dobânzii legale.
A învederat că fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2008 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr. 388/31.12.2007, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata sumelor reprezentând actualizarea drepturilor salariale cu indicele de inflație, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică.
Neaplicarea indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu disp. art. 14 al. 2 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice: "nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială".
Totodată, în conformitate cu prev. art. 29 al. 3 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice: "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată", iar potrivit art. 47: "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
Prin urmare, din dispozițiile legale precizate anterior reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Întrucât Ministerul Public este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Din aceste motive, a apreciat că obligarea pârâților la plata sumelor ce ar putea fi acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.
Ministerul Public nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumei reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
Deci, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - reprezentat prin Procurorul General, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu rata inflației, nu are la dispoziție alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege.
Față de capătul de cerere privind plata dobânzilor legale calculate conform Ordonanței Guvernului nr. 9/2000, a solicitat instanței respingerea acestuia ca inadmisibil față de solicitarea privind aplicarea ratei inflației la calcularea sumelor solicitate.
Prin cererea formulată reclamanta a solicitat atât actualizarea sumelor prin aplicarea indicelui de inflație, cât și acordarea dobânzilor legale pentru aceste sume în temeiul prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 9/2000.
Potrivit art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești: "Părțile sunt libere să stabilească în convenții rata dobânzii pentru întârzierea în plata unei obligații bănești."
Or, în prezenta cauză nu există nici o convenție între reclamantă și pârâți cu privire la acordarea unor dobânzi, motiv pentru care actul normativ nu își găsește aplicabilitate în speță.
Față de solicitarea privind obligarea pârâților să opereze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă, a solicitat respingerea acesteia ca nefondată, deoarece în conformitate cu disp. art. 11 al. 2 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă: "Actele pe baza cărora se fac înscrieri în carnet, privind activitatea desfășurată, vor cuprinde: denumirea unității și perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de muncă, precum și precizarea modului de încadrare - pe durată nedeterminată sau determinată, prin transfer în interesul serviciului sau la cerere, în toate cazurile cu menționarea temeiurilor legale pe baza cărora a avut loc încadrarea, modificarea sau încetarea contractului de muncă; de asemenea, în acte se vor menționa și funcția, meseria sau specialitatea exercitată, retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta și, după caz, locurile de muncă cu condiții deosebite care dau dreptul la încadrarea în grupele 1 și 2 de muncă la pensie".
Astfel, din dispozițiile legale anterior menționate reiese că singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Sporul solicitat de reclamantă este un drept salarial ce se adaugă la retribuția tarifară de încadrare și nu se include în aceasta, deci sporurile și adaosurile salariale reprezintă o categorie de drepturi bănești ce nu pot face obiectul transcrierii în carnetele de muncă.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor B pentru obligarea acestuia la adoptarea unui proiect de rectificare bugetară care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Și-a întemeiat cererea de chemare în garanție pe atribuțiile ce revin acestui minister potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002, în referire la sistemul bugetar, pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
În drept a invocat prevederile art. 60-63.pr.civilă.
La solicitarea instanței, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL GALAȚIa comunicat faptul că reclamanta a lucrat în cadrul acestei instituții în perioada 01.11.1992 -01.12.2006, în funcția de procuror.
Din oficiu, în baza disp. art. 137 alin. 1.pr.civilă, instanța a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Ministerul Economiei și Finanțelor.
Analizând și coroborând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Potrivit disp. art. 137 alin. 1.pr.civilă, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor invocate:
Astfel, se reține ca fiind întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Ministerul Economiei și Finanțelor întrucât, obiectul acțiunii îl constituie plata unor drepturi de natură salarială ca urmare a muncii prestate de reclamantă într-o instituție aflată în subordinea pârâtei Ministerul Public. Ministerul Economiei și Finanțelor nu are raporturi juridice de muncă directe cu reclamanta și nu are calitatea de angajator pentru a putea fi obligat la plata unor drepturi salariale. Ministerul Economiei și Finanțelor pentru lipsa calității procesuale pasive. În consecință, urmează, în baza disp. art. 137 alin. 1.pr.civilă, să se respingă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Ministerul Economiei și Finanțelor pentru lipsa calității procesuale pasive.
De asemenea, este întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.09.2005-24.09.2005, față de data formulării acțiunii (26.09.2008) și față de disp. art. 283 lit. c din Codul muncii care prevăd un termen de prescripție extinctivă de 3 ani.
Pe fondul cauzei, pentru restul pretențiilor aferente perioadei 25.09.2005 -15.10.2006 acțiunea este întemeiată față de următoarele motive:
Aferent acestei perioade, acțiunea este întemeiată față de decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, așa cum de altfel a învederat și pârâta Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție,
În interpretarea și aplicarea unitară a disp. art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
, potrivit art. 329 alin. 3.pr.civilă.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 6 decembrie 2007 în Cauza Beian împotriva contra României), rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa contradicțiile jurisprudenței, fiind mecanismul capabil să asigure coerența practicii, în scopul de a se evita insecuritatea juridică și incertitudinea.
În consecință, față de faptul că s-a pronunțat o decizie ca urmare a promovării recursului în interesul legii asupra interpretării art. 47 din Legea nr. 50/1996, Curtea nu poate da o altă soluție și nu poate emite o altă interpretare contrară deciziei nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De altfel, prin Decizia nr. 93 din 11 mai 2000, Curtea Constituțională a statuat că, în temeiul art. 329 din Codul d e procedură civilă, scopul reglementării recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul țării. Pentru realizarea acestui scop Curtea Supremă de Justiție se pronunță asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluționate de instanțele judecătorești. Potrivit aceluiași text, dezlegarea dată de instanța supremă acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanțe.
" de clar ar fi textul unei dispoziții legale - se arată într-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza " contra Regatului Unit", 1995) - în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [.]". Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanțelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situații de fapt și pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanțelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituția recursului în interesul legii.
Pronunțându-se asupra unui recurs în interesul legii, instanța supremă contribuie la asigurarea supremației Constituției și a legilor, prin interpretarea și aplicarea unitară a acestora pe întreg teritoriul țării, fapt de natură să concretizeze un alt principiu fundamental, prevăzut în art. 16 alin. (1) din Constituție în conformitate cu care: "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări."
Printr-o altă decizie, nr. 528/02.12.1997, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 lit. d) și ale art. 31 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993, statuând că: "Principiul supunerii judecătorului numai față de lege, potrivit art. 123 alin. (2) din Constituție, nu are și nu poate să aibă semnificația aplicării diferite și chiar contradictorii a aceleiași dispoziții legale, în funcție exclusiv de subiectivitatea interpretării aparținând unor judecători diferiți. O asemenea concepție ar duce la consacrarea, chiar pe temeiul independenței judecătorilor, a unor soluții ce ar putea reprezenta o încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, întrucât legea fiind aceeași, aplicarea ei nu poate fi diferită, iar intima convingere a judecătorilor nu poate justifica o asemenea consecință". De asemenea, Curtea a considerat, prin aceeași decizie, că "Asigurarea caracterului unitar al practicii judecătorești este impusă și de principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, deci inclusiv a autorității judecătorești, deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea uneia și a aceleiași legi soluțiile instanțelor judecătorești ar fi diferite și chiar contradictorii".
Curtea Constituțională a reținut, de asemenea, că această soluție legislativă este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul oricărei persoane la un "proces echitabil", conform art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat (prin hotărârea pronunțată în cauza "Brincat contra Italiei", 1992) că independența judecătorilor este privită în raport cu puterea executivă, fără ca această independență să excludă subordonarea față de alți judecători, dacă aceștia se bucură, ei înșiși, de independență față de puterea executivă.
Astfel, acțiunea promovată de reclamantă este fondată pentru perioada mai sus-menționată.
Nu prezintă relevanță în cauză alte decizii ale Curții Constituționale întrucât acțiunea are la bază tehnica legislativă și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție menționată mai sus.
În ceea ce privește modalitatea de actualizare a prejudiciului cauzat reclamantei, instanța are în vedere repararea lor integrală așa cum s-a solicitat, prin raportare la consecințele în timp ale inflației asupra sumelor astfel datorate.
O asemenea soluție este menită să asigure o reală despăgubire reclamantei și, în același timp, nu este contrară legii, fiind prevăzută posibilitatea reactualizării drepturilor salariale de care salariatul ar fi trebuit să beneficieze potrivit disp. art. 161 alin. 4 din Codul muncii. Textul nu distinge după cum angajatorul este sau instituție bugetară iar apărările invocate țin de executarea sentinței și nu pot afecta dreptul legal al reclamantei de a beneficia de o reapare integrală.
Astfel, creditorul poate pretinde și alte daune ce au caracter compensatorii și care sunt menite să acopere prejudiciul cauzat prin erodarea creanțeidatorată inflației, după ce aceasta a ajuns la scadență. Valoarea acestuia din urmă prejudiciu constă în diferența dintre valoarea nominală a creanței și valoarea sa reală la data executării, iar, în consecință, apărările pârâtei sunt neîntemeiate.
În ceea ce privește mențiunile în carnetul de muncă al reclamantei, acest capăt de cerere este întemeiat întrucât, sporul de 50% se calculează la indemnizația brută de bază lunară astfel că trebuie menționată în carnetul de muncă al salariatului conform art. 1 din Decretul nr. 92/1976, apărările pârâtei nefiind întemeiate. De altfel, apărările pârâtei sunt practic, lipsite de interes, întrucât reclamanta nu a solicitat obligarea sa la efectuarea mențiunilor ci a pârâteiParchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚIori această pârâtă nu a formulat întâmpinare în acest sens.
Nu se reține însă cererea privind acordarea dobânzii legale, deoarece are același scop ca și actualizarea cu rata inflației și anume să acopere integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății, prejudiciu care este acoperit prin actualizarea în raport cu rata inflației și tocmai din acest motiv se consideră că este beneficiul creditorului de a opta între cele două forme de actualizare.
În ceea ce privește cererea de chemare în judecată a pârâtei Direcția Națională Anticorupție, aceasta este neîntemeiată întrucât chiar reclamanta a precizat că a început să lucreze în această instituție începând cu data de 16.10.2006 însă pretențiile solicitate sunt pe perioada septembrie 2005-15.10.2006astfel că nu poate fi obligată pârâta să efectueze o plată unui salariat care nu era încă angajatul ei în perioada de referință.
Referitor la cererea de chemare în garanție, se apreciază că este nefondată.
Astfel, legea aplicabilă în cazul de față este Legea nr. 500/2002.
Conform disp. art. 19 din această lege, articol invocat și de către pârâtă, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a exercita un control față de constituirea, repartizarea și utilizarea resurselor financiare ale statului precum și cu privire la examinarea proiectelor de buget propuse de ordonatorii principali de credite.
De asemenea, potrivit acestui act normativ, instituția care are sarcina de a realiza prevederile bugetare și de a repartiza ordonatorilor principali de credite sumele de la bugetul de stat potrivit destinațiilor bugetare stabilite conform legii bugetare anuale este Guvernul.
Una din atribuțiile Ministerului Finanțelor Publice, prevăzute de art. 19 litera g din Legea nr. 500/2002, este de a analiza propunerile de buget în etapele de elaborare a bugetului și de a furniza Parlamentului, la cererea acestuia, cu sprijinul ordonatorilor principali de credite, documentele care au stat la baza fundamentării proiectelor legilor bugetare anuale.
Ori, disp. art. 28 din aceeași lege prevăd că proiectele legilor bugetare anuale se elaborează de către Guvern, pe bazapropunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de creditecare sunt cei arătați prin disp. art. 20.
Procedura prevăzută de art. 34 alin. 1 și 4 din Legea nr. 500/2002 este în sensul că ordonatorii principali de credite au obligația de a depune la Ministerul Finanțelor Publice propunerile pentru proiectul de buget și anexele, pentru anul bugetar următor iar Ministerul Finanțelor publice trebuie să le examineze și să poarte discuții cu ordonatorii principali de credite.
Atât timp cât nu s-a făcut dovada îndeplinirii întregii proceduri prevăzută de legea specială în materie, procedură descrisă mai sus, nu se poate institui o obligație în sarcina Ministerului Finanțelor Publice, de a elabora un proiect de rectificare a bugetului.
Față de toate aceste considerente, se va admite în parte acțiunea și se vor obliga pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL GALAȚI, să plătească reclamantei sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar începând cu data de 25.09.2005 până la data de 15.10.2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Se va obliga pârâta Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
Se va respinge ca nefondată cererea privind dobânda legală.
Se va respinge cererea în contradictoriu cu pârâta Direcția Națională Anticorupție ca nefondată.
Se va respinge ca nefondată cererea de chemare în garanție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor pentru lipsă calitate procesuală pasivă.
Respinge acțiunea formulată de reclamantă ca fiind prescrisă pentru perioada 01.09.2005 - 24.09.2005.
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE -
Obligă pe pârâții Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL GALAȚI, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, să plătească reclamantei drepturi salariale reprezentând sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară pentru perioada 25.09.2005-15.10.2006, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Obligă pe pârâta Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
Respinge capătul de cerere privind dobânda legală ca nefondată.
Respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor ca nefondată.
Respinge acțiunea în contradictoriu cu pârâta Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție -Direcția Națională Anticorupție ca nefondată.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 14.01.2009.
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel | JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu Constantin Iancu | Asistent judiciar, |
Asistent judiciar, | ||
Grefier, |
: - -
: 10. ex.//26.02.2009
Comunicat 8 ex. ___________
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu Constantin Iancu
