Drepturi salariale ale personalului din justiție. Încheierea /2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 08 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Jănică Gioacăș
JUDECĂTORI: Jănică Gioacăș, Sorina Romașcanu Cătălin Făghian
Asistenți judiciari: - -
: - -
Grefier:
**********************************************
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile promovate de reclamanții G, -, -, -, - în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL BACĂU, TRIBUNALUL BACĂU, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție, dosar vechi nr-- rejudecare.-
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Nefiind alte cereri, instanța constată că prin cererea formulată reclamanții au solicitat și judecarea cauzei în lipsă și trece la deliberare.
CURTEA
Pentru a delibera,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 10 octombrie 2008.
Dată și citită în ședință publică azi 8 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
ASISTENȚI JUDICIARI
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 73
Ședința publică de la 10 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Jănică Gioacăș
JUDECĂTORI: Jănică Gioacăș, Sorina Romașcanu Cătălin Făghian
Asistenți judiciari: - -
: - -
Grefier:
**********************************************
Pe rol fiind pronunțarea acțiunii civile promovate de reclamanții G, -, -, -, - în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL BACĂU, TRIBUNALUL BACĂU, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție, dosar vechi nr-- rejudecare.-
Dezbaterile pe fond au avut loc la data de 8 octombrie 2008, fiind consemnate în încheierea din acea zi.-
CURTEA
- deliberând -
Asupra acțiunii civile de față:
Prin cererea adresată instanței, reclamanții G, -, -, -, - în calitate de judecători la Judecătoria Onești solicită în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL BACĂU, TRIBUNALUL BACĂU, obligarea pârâților la calcularea îndemnizației de bază potrivit dispozițiilor legale incidente, prin includerea în cuantumul acesteia a procentului aferent sporului de vechime în magistratură datorat începând cu luna iunie 2004 până în prezent și în viitor, cuantumurile rezultate în urma aplicării procentelor corespunzătoare tranșelor de vechime actualizate cu indicele de inflație. -
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, potrivit dispozițiilor legale care s-au succedat în materia salarizării magistraților s-a stabilit că îndemnizația de încadrare se calculează prin înmulțirea valorii de referință care este aceeași pentru toate instanțele și parchetele, cu coeficientul de multiplicare - stabilit în funcție de nivelul instanțelor sau parchetelor și de funcția avută în magistratură, la care se adaugă, potrivit prevederilor legale în vigoare, vechimea în magistratură.-
În concluzie, reclamanții susțin că modalitatea corectă de calcul a îndemnizației de bază constă în înmulțirea valorii de referință sectorială cu coeficientul de multiplicare, iar rezultatul se înmulțește cu sporul rezultat din calcularea vechimii în magistratură, în procent variabil, rezultând astfel îndemnizația de încadrare sau de bază, care se majorează ulterior cu celelalte sporuri, respectiv de vechime numai în funcțiile prevăzute de art.4 din OUG nr.27/2006, sporul de toxicitate, premii și celelalte.-
Prin întâmpinarea formulată pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. - În motivare se susține că reclamanții solicită plata unui drept salarial intitulat vechime în magistratură care nu se regăsește reglementat de legislația în vigoare, adică un al treilea spor de vechime, pe lângă sporul pentru vechime efectivă în magistratură și sporul de vechime în muncă, reglementate de OUG nr.27/2006 privind salarizarea magistraților.-
Acțiunea pedinte are ca temei juridic discriminarea magistraților.-
Înlăturarea discriminării reclamate nu poate face obiectul judecății Curții, întrucât prin decizia nr.818/3.07.2008 Curtea Constituțională a statuat asupra competenței materiale de soluționare a acestor pricini, stabilind că instanțele nu au competența să analizeze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în actele normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii. -
Așa fiind, cererea se găsește neîntemeiată și urmează a fi respinsă. -
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată acțiunea promovată de reclamanții G, -, -, -, - în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL BACĂU, TRIBUNALUL BACĂU, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție, dosar vechi nr-- rejudecare.-
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.-
Pronunțată în ședință publică azi 10 octombrie 2008. -
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
Asistenți Judiciari
Red.sent.GJ/5 noiembrie 2008
Tehn.red.eg/ 10.11.2008
Ex.20
Președinte:Jănică GioacășJudecători:Jănică Gioacăș, Sorina Romașcanu Cătălin Făghian