Drepturi salariale ale personalului din justiție.
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale ale personalului din justiție -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
ECIZIA NR. 522
Ședința publică de la 30 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Dumitraș Daniela
JUDECĂTOR 2: Plăcintă Dochița
JUDECĂTOR 3: Timofte Cristina
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, în contradictoriu cu reclamanții intimați, a, G, chematul în garanție intimat Ministerul Economiei și Finanțelor prin S și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, împotriva sentinței nr. 13 din 20 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL SUCEAVA - secția conflicte de muncă și asigurări sociale (dosar nr-).
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic, pentru pârâtul recurent Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și pentru pârâtul intimat Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că nu mai sunt de discutat chestiuni prealabile, acordă cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic, pentru pârâtul recurent Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pune concluzii de admiterea recursurilor, așa cum au fost formulate, motivat în primul rând de faptul că prima instanță nu a motivat sentința în drept, iar în al doilea rând, reclamanților nu le este aplicabil Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/2005, care are calitatea de ordonator principal de credite pentru Ministerul Justiției, aceștia, în calitate de procurori, făcând parte din Ministerul Public, pentru care ordonatorul principal de credite este Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Procurorul General al României.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin acțiunea adresată Tribunalului Suceava, reclamanții, a, G, au chemat în judecată pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și Ministerul economiei și finanțelor, solicitând obligarea pârâților la plata pentru fiecare dintre reclamanți a sumei de 1700 lei, cu titlu de despăgubiri, în temeiul dispozițiilor art. 21 din nr.OG 137/2000, republicată, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, aprobată și modificată prin Legea nr. 27/2004, sumă care să fie reactualizată în raport de indicele de inflație la data efectuării plății efective. Reclamanții au mai solicitat obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la înscrierea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă, cât și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, prin Hotărârea nr. 15 din 23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat existența unei discriminări, conform art. 2 alin. 2 și art. 6 lit. c, art. 8 și 15 din nr.OG 137/2000, republicată, constând în acordarea de stimulente financiare doar judecătorilor din cadrul judecătoriilor, care au o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani, în sumă de 1700 lei, motivat de ocazia sărbătorilor de iarnă, prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/2005. Raportându-se efectele Ordinului la definiția discriminării, s-a constatat preferința unor categorii socio-profesionale (cea a judecătorilor între 0 și 3 ani) în acordarea stimulentelor, care a condus la excluderea altor categorii (cea a judecătorilor cu vechime mai mare de 3 ani și cea a procurorilor, indiferent de vechime). Reclamanții au mai susținut că, potrivit art. 74 alin.1 din Legea nr. 303/2004, republicată, "pentru activitatea desfășurată, judecătorii și procurorii au dreptul la o remunerație stabilită în raport cu nivelul instanției sau al parchetului, cu funcția deținută, cu vechimea în magistratură și cu alte criterii prevăzute de lege". În sintagma generală de "remunerație" se poate reține că intră și stimulentele ca remunerație specială, altele decât drepturile salariale. Aceste dispoziții sunt reluate și în nr.OUG 27/2006, aprobată prin Legea nr. 45/2007, prin art. 3 și 4. Mai mult, în art. 18 din acest act normativ se prevede că pentru activitatea desfășurată, magistrații (judecătorii și procurorii) și personalul de specialitate, salariați potrivit prezentei ordonanței de urgență, beneficiază de un "premiu anual". Totodată, la aliniatul 3 al aceluiași articol se reglementează și criteriile obiective în funcție de care se acordă premii magistraților, printre care nu se regăsește și criteriul vechimii. Reclamanții au mai arătat că, raportându-se la dispozițiile art. 18 și 29 din nr.OUG 27/2006, aprobată prin Legea nr. 45/2007, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin Hotărârea nr. 15/23.01.2006 a considerat că stimulentele acordate de Ministerul Justiției trebuie să aibă în vedere respectarea principiului egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării; că acordarea stimulentelor salariale magistraților reprezintă un scop legitim, dar impunerea criteriului de vechime de 0 - 3 ani nu constituie o metodă adecvată și necesară pentru atingerea acestui scop. În concluzie, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a hotărât că acordarea stimulentelor salariale pentru judecători potrivit criteriului de vechime (0 - 3 ani), reprezintă o discriminare indirectă.
În susținerea acțiunii, reclamanții au mai precizat că au în vedere și dispozițiile art. 73 - 93 din Legea nr. 303/2004, republicată, în cuprinsul căreia sunt reglementate drepturile salariale pentru judecători și procurori.
În finalul acțiunii, reclamanții au apreciat că, potrivit art. 3, art. 67 lit. a și art. 68 lit. a din legea nr. 168/1999, coroborat cu art. 154 și art. 248 din Codul muncii, dreptul comun în materie, prezentul litigiu reprezintă un conflict de drepturi, prin cerere solicitându-se drepturi salariale ale căror izvoare se află în raporturile de muncă, îndreptat împotriva angajatorului, a ordonatorilor de credite și a Ministerului Finanțelor Publice, cu atribuții în aplicarea măsurilor de politică bugetară, în vederea alocării fondurilor necesare satisfacerii pretențiilor.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul prevederilor art. 60 - 63 din Codul d e procedură civilă, a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, pentru ca, în cazul în care se va admite cererea reclamanților, să se dispună, prin aceeași hotărâre, ca Ministerul Finanțelor Publice să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2007, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților. Referindu-se la prevederile art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, același pârât a susținut că, în situația în care acțiunea reclamanților va fi admisă, va fi obligat să procedeze la elaborarea unui proiect de rectificare a bugetului pe anul 2007, în care să includă sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate în prezenta cauză.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului Suceava în soluționarea cauzei, sens în care a invocat dispozițiile art. 27 alin.1 din nr.OG 137/2000, potrivit cărora "persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun". S-a susținut că sintagma "potrivit dreptului comun" fixează cadrul procesual și stabilește competența judecătoriei în soluționarea cererilor întemeiate pe dispozițiile acestui act normativ. Pârâtul a invocat și excepția lipsei calității sale procesuale pasive în cauză, motivat de faptul că ordinul la care se face referire în acțiunea reclamanților este emis de Ministrul Justiției. Pe fondul cauzei, același pârât a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca inadmisibilă.
Prin sentința nr. 37 din 7.01.2008, Tribunalul Suceava - Secția civilă a admis acțiunea reclamanților, a, G, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, chemat în garanție fiind Ministerul Finanțelor Publice, și a obligat pârâții să plătească reclamanților câte 1700 lei, cu titlu de despăgubiri salariale, actualizate în funcție de rata inflației la data plății efective. A fost admisă cererea de chemare în garanție, fiind obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să includă în bugetul de stat, respectiv la prima rectificare de buget, sumele necesare plății drepturilor cuvenite reclamanților.
Prin decizia nr. 625 din 20 mai 2008, Curtea de APEL SUCEAVAa admis recursurile declarate de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B și chematul în garanție Ministerul economiei și finanțelor, a casat sentința, iar în rejudecare, prin sentința nr. 13 din 20 octombrie 2008, Curtea de APEL SUCEAVAa admis în parte acțiunea reclamanților, a obligat pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava să plătească reclamanților câte 1.700 lei pentru fiecare, cu titlu de despăgubiri, actualizate, respingând excepțiile privind necompetența instanței, respectiv inadmisibilitatea acțiunii, capătul de cerere privind efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă ale reclamanților, precum și cererea de chemare în garanție.
Pentru a pronunța această soluție, a reținut, referitor la excepția de necompetență materială a tribunalului (prin efectul nr.OUG 75/2008 a curții) în soluționarea prezentei acțiuni, că nu este întemeiată, întrucât prevederile art. 27 alin.1 din nr.OG 137/2000, trebuie interpretate, având în vedere izvorul pretențiilor reclamanților, în sensul că "dreptul comun" îl constituie prevederile Codului muncii. Este adevărat că, reclamanții prin acțiune, au solicitat obligarea pârâților la plata de despăgubiri, însă acestea reprezintă, pentru fiecare dintre ei, stimulente salariale. De asemenea, instanța a reținut ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B în prezenta cauză, pentru că reclamanții au înțeles să se judece cu acest pârât, care să fie obligat, alături de ceilalți pârâți, la plata de despăgubiri reprezentând stimulente salariale.
Și excepția de inadmisibilitate a acțiunii reclamanților, invocată de același pârât a fost respinsă ca nefondată, apreciindu-se că respingerea acțiunii reclamanților ca inadmisibilă ar constitui o încălcare a dreptului reclamanților de acces liber la justiție, drept garantat de prevederile art. 21 din Constituția României (revizuită).
Referitor la fondul cauzei, instanța a reținut ca relevante susținerile reclamanților din acțiune, argumentele aduse în sprijinul acțiunii prin invocarea Hotărârii nr.15 din 23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării fiind convingătoare, câtă vreme în art. 74 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 arată că "pentru activitatea desfășurată, judecătorii și procurorii au dreptul la o remunerație stabilită în raport cu nivelul instanței sau al parchetului, în funcția deținută, cu vechimea în magistratură și cu alte criterii prevăzute de lege".
S-a respins capătul de cerere din acțiunea reclamanților referitoare la înscrierile în contractul de muncă a stimulentelor financiare pretinse, dat fiind că aceste stimulente nu au un caracter de regularitate, fiind acordate într-o situație singulară și excepțională, or, în carnetele de muncă se operează mențiunile cu privire la drepturile salariale cu caracter de permanență. De asemenea, s-a respins, ca nefondată, cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul Ministerul Public, dat fiind că rectificarea bugetară despre care se face vorbire în cererea de chemare în garanție vizează bugetul pe anul 2007.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA.
În dezvoltarea motivelor, amplu expuse, au arătat, în esență, că prima instanță nu a luat în considerare toate elementele ce caracterizează situația care a determinat conflictul. S-a invocat lipsa calității procesuale pasive a recurenților în condițiile în care ordinul pretins discriminator a fost emis de Ministerul justiției și vizează acordarea de stimulente judecătorilor care îndeplinesc cumulativ anumite condiții, pârâții nefiind autorii faptelor de discriminare invocate. Pârâții au atribuții de gestiune asupra unui buget distinct de cel aflat la dispoziția Ministerului justiției, acesta din urmă fiind cel care, în calitatea sa de ordonator de credite evaluează și stabilește la un moment dat necesitatea stimulării financiare, pe baza unor criterii ce corespund obiectivelor fixate în politica de dezvoltare a sistemului judiciar. financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut, ci are un caracter incert, încât nu poate fi apreciat ca un drept de creanță, lichidă și exigibilă; că prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1794/C/06 a fost aprobată repartizarea unui fond destinat stimulării personalului din cadrul instanțelor judecătorești, fond care li s-a adresat exclusiv judecătorilor, încât reclamanții nu pot invoca o diferență de tratament, care i-ar pune într-o situație discriminatorie. Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Bac riticat respingerea cererii de chemare în garanție, susținând că în lipsa fondurilor bugetare alocate pentru plata stimulentului stabilit în sarcina sa de prima instanță va fi obligat la elaborarea unui proiect de rectificare a bugetului pe anul 2009, în sensul includerii sumelor necesare plății drepturilor bănești. Același pârât a susținut că prima instanță a pronunțat sentința întemeindu-se pe dispozițiile art. 2 al. 1 și al. 11, respectiv pe dispozițiile art. 27 din OG 137/2000, dispoziții declarate neconstituționale prin decizia nr. 821/2008 a Curții Constituționale.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate de pârâți, în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată neîntemeiat recursul.
Astfel, cum corect a sesizat prima instanță, acordarea, prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/2005, a stimulentelor de 1700 lei doar magistraților din cadrul judecătoriilor, având o vechime de până la 3 ani, constituie un act de discriminare, constatat ca atare prin hotărârea nr. 15/23.01.2006 a, hotărâre neatacată la instanța de contencios administrativ și care constituie de drept titlu executoriu.
Prin urmare, fiind constatată situația discriminatorie, în ce-i privește pe reclamanți, magistrați în cadrul parchetelor de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Suceava, pentru înlăturarea efectelor acesteia pârâții au fost obligați la plata unei despăgubiri în cuantumul stimulentului prevăzut de Ordinul Ministrului Justiției.
Contrar susținerilor recurenților, prima instanță a avut în vedere la pronunțarea hotărârii atacate natura stimulentelor solicitate în cauză, criteriile ce stau la baza acordării acestora, factorii responsabili de repartizarea acestora și Ordinul Ministrului Justiției nr. 1793/C/27.02.2006.
Chiar dacă ordinul invocat a fi generat starea de discriminare nu a fost emis de către pârâți, câtă vreme pârâții au posibilitatea de a înlătura efectele stării de discriminare prin plata unei despăgubiri corespunzătoare, în mod corect prima instanță a reținut că pârâții au calitate procesuală pasivă în cauză. Prin acțiune reclamanții nu au solicitat desființarea ordinului generator al stării de discriminare, astfel că în mod corect nu a fost reținută excepția tardivității formulării acțiunii. De asemenea, în mod corect a fost respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerului economiei și finanțelor, atât timp cât, astfel cum a arătat recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B prin cererea sa de recurs, eventuala inițiativă în elaborarea proiectului de modificare a legii bugetului, în vederea asigurării sumelor necesare plății despăgubirilor stabilite de instanță, aparține recurentului, Ministerul economiei și finanțelor având doar atribuții de avizare și aprobare a unui astfel de proiect.
Referitor la critica formulată în recurs privind încălcarea limitelor puterii judecătorești, instanța reține că prin acțiune s-a solicitat verificarea legalității modului de calcul și al plății drepturilor salariale la care erau îndreptățiți reclamanții în calitate de magistrați, procurori în cadrul parchetelor de pe lângă instanțele judecătorești. S-a solicitat astfel să se constate că angajatorii direcți, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și, respectiv de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, ordonatori secundari și terțiari de credite, cât și cei indirecți, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în calitate de ordonator principal de credite, au realizat o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor legale referitoare la salarizarea personalului din domeniul justiției. Constatarea stării de discriminare indirectă, realizată prin stabilirea unui criteriu aparent neutru, al vechimii de 0-3 ani, doar cu privire la judecători, criteriu ce nu reprezintă o metodă adecvată și necesară pentru atingerea scopului declarat, de a recompensa pentru "activitatea desfășurată magistrații și personalul de specialitate", nu a fost urmată de măsuri de eliminare, "prin mediere", astfel cum s-a dispus de către prin hotărârea nr. 15 din 23 ianuarie 2006. Chiar dacă decizia a devenit titlu executoriu, ordonatorii de credite nu au luat măsuri de îndepărtare a efectelor discriminatorii constatate, astfel că reclamanții au solicitat instanțelor judecătorești să înlăture aceste efecte. Nu se poate aprecia că instanța și-a arogat atribuții de legiferare câtă vreme a pronunțat soluția doar în limitele în care a fost investită, obligând pârâții la respectarea și aplicarea întocmai a dispozițiilor legale invocate, analizate și reținute a avea aplicabilitate în cauză, dispoziții legale edictate de statul român în acord cu Declarația universală a drepturilor omului, art. 7, Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, art. 26 și Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, art. 2 al. 2.
În considerarea celor ce preced, Curtea, constatând că nu sunt date în cauză motivele indicate de pârâți și nici motive de nulitate a hotărârii ce pot fi invocate din oficiu,
Văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile formulate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA împotriva sentinței nr. 13 din 20 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL SUCEAVA în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 aprilie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
2 ex./29.06.2009
Președinte:Dumitraș DanielaJudecători:Dumitraș Daniela, Plăcintă Dochița, Timofte Cristina
