Drepturi salariale ale personalului din justiție. Încheierea /2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
ÎNCHEIERE
Ședința publică din 5 mai 2009
PREȘEDINTE: Gheorghiu Neculai
JUDECĂTOR 2: Maierean Ana
JUDECĂTOR 3: Grapini Carmen
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților B, împotriva sentinței nr. 746 din 8 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă - în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâtului-recurent, pârâtului-intimat Tribunalul Botoșani și reclamanții-intimați a, G, -, -, și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care,
CURTEA
Din lipsă de timp pentru deliberare,
DISPUNE:
În temeiul dispozițiilor art. 260 al. 1 din Codul d e procedură civilă, amână pronunțarea cauzei la 12 mai 2009.
Dată în ședința publică din 5 mai 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Dosar nr- - drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 613
Ședința publică din 12 mai 2009
Președinte - -
Judecător - -
Judecător - -
Grefier - -
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților B, împotriva sentinței nr. 746 din 8 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă - în dosarul nr-.
Concluziile dezbaterilor au avut loc în ședința publică din 5 mai 2009, acestea fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie și când, din lipsă de timp pentru deliberare, cauza s-a amânat pentru astăzi, 12 mai 2009.
C URTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea adresată Tribunalului Botoșani - Secția civilă și înregistrată la data de 13 februarie 2007, reclamanții -, -, a, -, (), magistrați la Judecătoria Botoșani și, respectiv, și G moștenitorii defunctei, în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Tribunalul Botoșani, au solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor bănești reprezentând primă de concediu pe anii 2004, 2005 și 2006, sumele urmând să fie actualizate în funcție de indicii de inflație.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că în baza art.41 ind.l din Legea 50/1996 magistrații și celelalte categorii de personal salarizate în baza actului normativ au dreptul pe perioada concediului de odihnă pe lângă indemnizațiile de concediu la o primă egală cu indemnizația brută sau după caz salariul de bază brut din luna anterioară plecării în concediu.
Nu au beneficiat de acest drept decât parțial respectiv pentru anii 2001 și 2002 iar începând cu 1.01.2003 s-a dispus suspendarea acestui drept în mod consecutiv prin OUG 33/2001,Legea 743/2001, Legea 631/2002, Legea 507/2003 și Legea 511/2004. Cenzurarea legalității acestor suspendări susceptibile revine instanței de fond și nu Curții Constituționale deoarece normele legale de suspendare nu mai sunt în vigoare.
Aceste acte normative de suspendare contravin dispozițiilor art.38 și 40 din constituție deoarece restrângerea dreptului la primea primei de vacanță poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică și să fie aplicată nediscriminatoriu.
Potrivit dispozițiilor art.61 alin.l din Legea 24/2000 aplicarea unui act normativ poate fi suspendat printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior dar la expirarea duratei de suspendare actul normativ reintră de drept în vigoare.
Reclamanții au invocat faptul că trebuie respectat și principiul egalității între cetățeni și a excluderii privilegiilor arătat de art.l alin.l lit.e pct.i din OG137/2000 și solicită a se constata că prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane în afara cazului în care acestea sunt justificate de un scop legitim iar metodele de atingere sunt adecvate și necesare, sunt discriminatorii. Aceleași prevederi se află și în Codul muncii la art.5 alineatele 2 și 3 care interzic orice discriminare directă sau indirectă iar Curtea Europeană a drepturilor Omului a statuat că diferența de tratament devine discriminatorie în sensul articolul 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analogice și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Este real că prin Decizia 23 din 12.12.2003 a înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că prima de concediu se acordă magistraților și personalului auxiliar numai pentru perioada 2001 -2002 dar această hotărâre a fost modificată prin încheierea din 21 mai 2007 privind îndreptarea unor erori materiale astfel că s-a stabilit dreptul la acordarea primei de concediu doar pentru personalul auxiliar în intervalul ulterior datei de 31.12.2002.
Or, neacordarea primei de concediu pentru perioada menționată reprezintă o discriminare a magistraților fapt ce contravine prevederilor OG137/2000 raportat la art.l4 din Convenția Europeană a drepturilor omului.
Reclamanții au solicitat citarea în cauză a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării în calitate de parte procesuală.
Pârâtul Ministerul Justiției, prin întâmpinare, a solicitat să se constate că acțiunea are ca obiect acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege și, respectiv, că se tinde la modificarea actelor normative în vigoare, astfel că aceasta este inadmisibilă în considerarea principiului separației puterilor în stat; că cererea nu poate fi soluționată de către instanțele judecătorești deoarece prin acordarea unor drepturi neprevăzute în lege s-ar depăși limitele puterii judecătorești iar instanțele și-ar aroga atribuții de legiferare, ceea ce ar duce la o încălcare gravă a principiului constituțional al separației și echilibrului puterilor statului.
Pe de altă parte, același pârât a solicitat a se avea în vedere că prin Decizia nr.23 din 12.12.2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit în soluționarea unui recurs în interesul legii că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001-2002. În considerarea dispozițiilor art.329alin.3 din Codul d e procedură civilă această dezlegare dată problemelor de drept este obligatorie pentru instanță. Ministerul Justiției a mai relevat faptul că potrivit nr.OG146/2007 categoria profesională a magistraților nu este prevăzută ca având dreptul la plata primelor de concediu pentru perioada 2001-2006 și întrucât OUG 177/2002 nu a mai prevăzut pentru magistrați beneficiul acordării unei prime de concediu, solicitarea reclamanților urmează a fi respinsă, ca nefondată. Implicit este necesară și respingerea capătului de cerere privind acordarea actualizării sumelor solicitate.
Prin sentința nr.746 din 8 mai 2008 Tribunalului Botoșani - Secția civilă, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții -, a, -, (), în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției B, Tribunalul Botoșani și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Botoșani să plătească reclamanților o despăgubire egală cu prima de concediu pe anii 2004, 2005 și 2006, sume ce vor fi actualizate în funcție de indicii de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții și G (moștenitori ai defunctei ) în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției B, Tribunalul Botoșani și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Botoșani să plătească reclamanților o despăgubire egală cu prima de concediu pe anii 2004, 2005 și 2006, sume ce vor fi actualizate în funcție de indicii de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că potrivit art.6 din Convenția privind apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, ratificată prin Legea nr.30/1994, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale. Instanța trebuie să hotărască asupra încălcării drepturilor și obligațiilor cu caracter civil ale persoanei, în mod independent și imparțial.
În aceste condiții chiar dacă ulterior datei de 1.03.2023 nu s-a mai prevăzut acordarea primei de concediu pentru magistrați conform OUG 177/2002 tribunalul nu poate constata că și-ar aroga atribuții de legiferare prin analizarea pretențiilor reclamanților în raport cu dispozițiile legale aplicabile și aflate și în vigoare și în prezent arătate în OG 137/2000.
S-a apreciat că instanța nu extinde și nu adaugă la lege, ci doar soluționează pretențiile reclamanților în raport cu dispozițiile legale aplicabile și eventual în raport cu principiile generale ale dreptului în măsura în care nu există o dispoziție specifică, aplicabilă în speța supusă judecății.
Că este de netăgăduit faptul că prin Decizia nr.23 din 12.12.2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că magistraților li se cuvine în baza prevederilor art.411din Legea 50/1996 o primă de vacanță pe lângă indemnizația de concediu doar pentru anii 2001 și 2002. Inițial aceeași dispoziție a fost stabilită și în ceea ce privește personalul auxiliar din cadrul instanțelor, dar prin încheierea din data de 21 mai 2005 s-a dispus îndreptarea erorii materiale de dactilografiere strecurată în decizia amintită în sensul excluderii personalului auxiliar din rândul celor ce ar fi beneficiat de primă de concediu doar pentru anii 2001 și 2002.
De altfel, prin OUG 146/2007 s-a stabilit în mod expres în aplicarea art.41 din Legea 50/1996, că personalul auxiliar de specialitate are dreptul la plata primelor de concediu pentru anii 2001-2006 în acest fel efectuându-se și o repunere în termen a acestei categorii în privința solicitării drepturilor ce li se cuveneau inclusiv pentru perioada în care aceste drepturi ar fi fost considerate prescrise.
S-a reținut că instanța analizează dacă acordarea acestei prime de concediu personalului auxiliar a condus la instituirea unei discriminări indirecte în privința magistraților și constată că acordarea acestor drepturi doar unor categorii de personal din cadrul sistemului justiției încalcă prevederile art. 2 din OUG 137/2000 cât și cele ale art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Că, în acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia 36 din 7.05.2007 publicată în Monitorul oficial 715 din 23.10.2007 în care s-a stabilit că a considera că puteau beneficia de dispozițiile Legii 50/1996 numai salariații din categoria personalului auxiliar iar nu și magistrații ar însemna să se încalce principiul egalității în drepturi ceea ce ar face incidente dispozițiile OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Tribunalul a constatat că prin Decizia 23/2005 privitoare la primele de vacanță acordate magistraților, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a analizat și incidența dispozițiilor OG 137/2000 astfel că în prezenta cauză instanța nu este ținută de prevederile din această decizie ci urmează a stabili doar dacă prin acordarea primei de vacanță personalului auxiliar au fost încălcate dispozițiile legale în materie de discriminare.
Prin OUG 177/2002 și OUG 27/2006 în forma în vigoare până la 1.01.20907 nu s-a prevăzut nimic în legătură cu posibilitatea acordării unor prime de concedii judecătorilor și procurorilor.
Potrivit art.41 ind.l din Legea 50/1996 această primă de concediu trebuia acordată personalului auxiliar dar dispoziția legală enunțată a fost suspendată succesiv în baza prevederilor din Legea 507/2003 art.9, Legea 511/2004 art.8 și Legea 379/2005.
Prevederile legale de suspendare a acordării primei de vacanță nu se refereau și la categoria magistraților atâta timp cât prin OUG 177/2002 s-a stabilit în mod expres că dispozițiile art.41 ind.l din Legea 50/1996 sunt considerate abrogate în ceea ce privește drepturile cuvenite magistraților judecători și procurori dar potrivit art.l din OG 137/2000 în România este garantat principiul egalității între cetățeni a excluderii privilegiilor și discriminării în exercitarea drepturilor economice sociale și culturale și deci implicit la stabilirea unui sistem de salarizare nediscriminatoriu.
În acest sens s-a constatat ca prin OUG 177/2002 și OUG 27/2006 respectiv prin Legea 50/1996 s-au stabilit aceleași criterii de salarizare, adică o valoare de referință sectorială unică atât pentru personalul auxiliar de specialitate cât și pentru magistrați, acordarea unui spor de fidelitate, a sporului de vechime în muncă, necesitatea majorării indemnizațiilor sau salariilor de bază în raport cu gradul instanței sau cu gradul profesional dobândit, stabilirea unor condiții de acordare a asistenței medicale în mod egal, cu asigurarea unor facilități.
Excluderea magistraților de la beneficiul acordării primei de vacanță pentru perioada ulterioară datei de 1.01.2003 nu a fost motivată în nici un fel prin OUG 177/2002 și implicit tribunalul nu poate constata că aceasta ar fi fost o măsură necesară într-o societate democratică. Prin aplicarea prevederilor OUG 177/2002 și ulterior a OUG 27/2006 au fost discriminați indirect magistrații în raport cu personalul auxiliar de specialitate în sensul articolului 2 alineatul 3 din OUG 137/2000.
Împotriva sentinței nr.746 din 08.05.2008 a Tribunalului Botoșani - Secția civilă, pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs în temeiul prevederilor art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă.
În motivarea acestei căi de atac, recurentul a reiterat și dezvoltat susținerile din întâmpinarea depusă la instanța de fond, solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamanților, ca nefondată.
Examinând recursul de față, Curtea îl constată întemeiat.
Astfel, instanța de recurs reține că de esența soluționării cauzei este aspectul că prin Decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005 Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001-2002, astfel cum a fost reglementată prin art.411din Legea nr.50/1996.
La fel de real este și faptul că, pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că "de la 1 ianuarie 2003 când a intrat în vigoare OUG nr.177/2002, erau abrogate implicit și dispozițiile art.41 alin.1 din Legea nr.50/1996 referitoare la dreptul magistraților și ale celorlalte categorii de personal salarizate în baza acestei legi la o primă pentru perioada concediului de odihnă. În raport de această situație, dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal, salarizat în baza Legii nr.50/1996, a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins cu începere de la 01.01.2003.
Față de această situație, Curtea, în baza art.312 alin.1 și 2 din Codul d e procedură civilă, raportat la prevederile art.304 pct.9 din același cod, va admite recursul, va modifica sentința recurată și, în rejudecare, va respinge acțiunea reclamanților, ca nefondată.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților B împotriva sentinței penale nr.746 din 08 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă.
Modifică sentința și în rejudecare, respinge acțiunea ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 mai 2009.
Președinte Judecători Grefier
Red.
Jud. Fond
Tehnored.
Ex. 2/11.06.2009
Președinte:Gheorghiu NeculaiJudecători:Gheorghiu Neculai, Maierean Ana, Grapini Carmen
