Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 248/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.248/2010
Ședința publică de la 18 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vesa Nicoleta judecător
- - -JUDECĂTOR 2: Fiț Carmen
- - -JUDECĂTOR 3: Crețoiu Victor
- - -grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților B și Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile numărul 2405/2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a solicitat judecarea în lipsă împrejurare față de care instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin acțiunea formulată de reclamanții, G, G, A, A, împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și TRIBUNALUL CLUJ, au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să fie obligați pârâții la plata către reclamanți a diferențelor salariale rezultate din aplicarea majorărilor de 5% începând cu data de 1.01.2007 în raport cu luna decembrie 2006, de 2% începând cu data de 1.04.2007 în raport cu din luna martie 2007 și de 11% începând cu data de 1.10.2007 în raport cu din luna septembrie 2007, sume reactualizate potrivit indicelui de inflație începând cu data de 01.02.2007 și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt magistrați la Curtea de Apel Cluj și că la data de 31.01.2007 Guvernul României a majorat salariul, începând cu 01.01.2007 tuturor demnitarilor, funcționarilor publici și salariaților contractuali ai statului, cu excepția magistraților, judecătorilor de la curțile de apel, tribunale și judecătorii și a procurorilor de pe lângă instanțele aferente, singurii magistrați care au primit majorările fiind judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție și cei ai Curții Constituționale.
Se mai arată că prin nr.OG16 și nr.27 din 31.01.2007 s-au majorat și salariile personalului Ministerului Afacerilor Externe și controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi, reclamanții arătând că prin acesta s-a stabilit o discriminare în domeniul salarizării magistraților.
Prin întâmpinare (54-58 dosar fond) pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii, arătând că adaosul salarial solicitat nu este stabilit prin lege, iar prin neacordarea și a majorărilor salariale anuale nu s-a creat o situație discriminatorie, deoarece diferitele categorii profesionale nu se află în situații comparabile, care să impună un tratament nediferențiat. De asemenea, s-a mai arătat că majorările anuale au fost acordate reclamanților prin Legea nr.45/2007, iar majorările acordate celorlalte categorii bugetare se justifică prin faptul că acestea au venituri salariale mai reduse decât reclamanții.
Pârâta mai arată că în absența unei decizii a instanței de contencios constituțional care că constate că dispozițiile criticate sunt neconstituționale din punctul de vedere al salarizării, pretențiile reclamanților sunt nefondate.
Prin sentința civilă nr.2405/2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr- s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității acțiunii invocate de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanții, G, G, A, A, împotriva pârâților MINISTERUL JUSTITIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și CURTEA DE APEL CLUJ și în consecință:
Au fost obligate pârâtele MINISTERUL JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL CLUJ la plata către reclamanți a diferențelor salariale rezultate din aplicarea majorărilor de 5% începând cu data de 1.01.2007 în raport cu luna decembrie 2006, de 2% începând cu data de 1.04.2007 în raport cu din luna martie 2007 și de 11% începând cu data de 1.10.2007 în raport cu din luna septembrie 2007, sume reactualizate potrivit indicelui de inflație începând cu data de 01.02.2007 și până la data plății efective.
A fost obligat pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR să aloce fondurile necesare efectuării plății sumelor menționate mai sus.
Instanța specializată în litigii de muncă s-a declarat competentă material să soluționeze cauza, deoarece conform art. 27 alin. 1 din G nr.137/2000, în calitatea reclamanților de persoane discriminate, aceștia au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun.
Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrate în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii, în acest sens pronunțându-se în mod unanim doctrina juridică și practica judiciară.
În acest sens sunt și dispozițiile imperative ale art. 1 alin. 2 și art. 295 alin.1 Codul muncii, care instituie aplicabilitatea Codului muncii și raporturilor de muncă ale reclamanților, precum și ale art.5 din Codului muncii, care interzice discriminarea în raporturile de muncă.
Instanța a reținut că reclamanții fac parte din categoria magistraților, unități bugetare, care sunt finanțate de la bugetul de stat, raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate și de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, prin neacordarea majorărilor salariale anuale, instanța a cercetat situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Persoanele din acest cadru al personalului din sistemul bugetar, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă, guvernat de Codul muncii, prestând o muncă și, ca efect al acestor premise, li se naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și dreptul la tratament egal în materie de salarizare (art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin.2 lit. c și lit. f, art.154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003.
Deci, reclamanții se află în aceeași situație, sub acest aspect, ca și restul personalului din sistemul bugetar.
Însă, printr-o o serie de acte normative (de exemplu: G nr.10/2007, G nr.11/2007, G nr.16/2007, G nr.27/2007, Legea nr.232/2007, G nr. 8/2007, G nr.20/2007, G nr.23/2007, personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor.
Aceste majorări au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio - profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art. 1 din G nr. 10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art. 1 din G nr.10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art. 3 alin. 3 din G nr.10/2007); personalul din unitățile de cult religios (art. 19 din G nr.10/2007); personalul Curții de Conturi (art.2 din G nr.27/20007); personalul contractual din unitățile bugetare (art. 1 din G nr.10/2007); personalul auxiliar din justiție (art.31 din G nr.8/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art. 1 din G nr.11/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art.1 din G nr.16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct. 5 din Legea nr.232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art.1 pct.3 din G nr.23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art. 1 din G nr. 20/2007).
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art. 29 - 32 din Legea nr.24/2000 și potrivit art. 6 din Legea nr.52/2003) au ca și numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
S-a subliniat în mod deosebit că, în nici un caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale mai ridicate decât cele ale reclamanților.
Cu toate acestea, reclamanților ( personal salarizat prin G nr. 27/2006) nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe anul 2007, omisiune care s-a repercutat mai pregnant asupra acestora, deoarece spre deosebire de majoritatea restului personalului bugetar, reclamanții nu pot obține (datorită incompatibilităților, interdicțiilor și incapacităților legale) alte venituri decât cele salariale, care însă, le-au fost erodate de creșterea indicelui prețurilor de consum, la fel ca și în cazul celorlalte salarii bugetare.
Nu corespunde adevărului faptul că prin Legea nr. 45/2007, indemnizațiile reclamanților ar fi fost majorate la fel ca și în cazul celorlalți bugetari, deoarece această lege nu indexează indemnizațiile de încadrare ale reclamanților. Dimpotrivă, această lege nu face decât să reinstituie sporul de vechime în favoarea reclamanților, tocmai datorită constatării de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a unei alte discriminări a categoriei socio-profesionale a reclamanților.
Instanța a constatat că este inadmisibilă operarea unei noi discriminări (constând în neacordarea majorărilor anuale destinate contracarării erodării salariilor datorită creșterii prețurilor de consum și a inflației) sub pretextul înlăturării unei discriminări preexistente (cea a neacordării sporului de vechime).
În concluzie, cu alte cuvinte, unul și același element (constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio - profesională.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale.
Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Deci, este de subliniat faptul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului al indexării anuale, și anume existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, nerestrânse de devalorizare, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), respectiv a perioadei de muncă prestată în aceste condiții și a plății în moneda națională (sub aspect faptic), iar, în nici un caz, nu criteriul categoriei socio - profesionale.
Simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (cea judiciară a judecătorilor, asistenților judiciari și a procurorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială echitabilă nerestrânsă de devalorizare) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nicidecum nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării indexărilor anuale în sistemul de salarizare.
În mod eronat pârâții invocă elementul categoriei socio-profesionale a reclamanților pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nici o legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflației.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, acoperirea efectelor negative ale creșterii prețurilor de consum și ale inflației, etc.).
În concluzie, s-a reținut că prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin.1-3, art.6 din nr.OUG137/2000, întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007 nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor și a acestui adaos (condiția existenței creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, concomitent cu indexarea indemnizațiilor și salariilor restului personalului bugetar), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art. 2 alin. 1 din nr.OG137/2000).
Ca atare, existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzic discriminările); art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art.40 alin.2 lit. c și lit. f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor nr.OG137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Acest aspect atrage incidența dispozițiilor art.27 alin.1 din G nr.137/2000 coroborat cu art.269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea a fost considerată întemeiată.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța a aplicat, doar prin analogie, procentele de majorări prevăzute de art.1 din nr.OG10/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța a găsit-o admisibilă, ținând cont și de prevederile art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin. 4 din Codul muncii. În acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor și adaosurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
Cu privire la excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității acțiunii invocate de pârâta Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța a reținut în primul rând că prezentul litigiu este un litigiu de muncă și că potrivit prevederilor art.15 din nr.HG83/03.02.2005 și art. 118 din Legea nr.304/2004 care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, iar pârâtul Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătește proiectele legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, astfel că instanța a respins excepțiile formulate de pârâtă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții B și
B solicită admiterea recursului său și casarea sentinței atacate.
În expunerea de motive, recurentul, invocând în primul rând, prevederile art.304 pct.4 Cod pr.civilă, critică sentința atacată ca fiind dată cu depășirea atribuțiilor judecătorești, deoarece acordarea creșterilor salariale pretinse de reclamanți nu reprezintă altceva decât o legiferare a unui drept pe care legiuitorul a înțeles să nu îl mai acorde pentru anul 2007.
În al doilea rând, recurentul,învederând art.304 pct.9 cod pr.civ.arată că sentința atacată este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii deoarece în afara legii nu putem vorbi de discriminare în sensul OG 137/2000.
Prin recursul său pârâtul Bas olicitat admiterea căii de atac, modificarea hotărârii în baza art.304 pct.8 și 9 cod pr.civ. în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanți față de acesta.
Reiterează cele 2 excepții invocate și în fața instanței de fond respectiv cea a inadmisibilității acțiunii și cea a lipsei calității procesuale pasive.
Invocă incidența în speță a dispozițiilor art.36 din OUG 27/2006 aprobată prin Legea 45/2007 și pentru că în cauză este vorba despre un diferend între angajator și salariați, apreciază că după îndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de textul menționat, competența de soluționare aparține Curții de Apel București.
Mai arată prin prisma dispozițiilor art.30 din OG10/2007, faptul că reclamanții nu au nici un fel de raporturi cu recurentul, chiar și în situația în care a fost chemat în judecată pentru a fi obligat la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor solicitate.
Mai invocă în susținerea acestei excepții dispozițiile art.17 al.1 din Legea 500/2002, cât și art.18, dar și dispozițiile art.1-3, 20.21 din Legea 90/2001.
În cauză nu s-au formulat întâmpinări.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma aspectelor critice invocate, cât și din oficiu potrivit art.304/1 cod pr.civ. în limitele statuate de art.306(2) cod pr.civ. Curtea apreciază recursurile de față ca fondate, în limitele și pentru considerentele ce vor fi mai jos expuse:
Potrivit art.137 (1) cod pr.civ. Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".
Din această perspectivă, este a se reține ca întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurentul în calea de atac, excepție prin admiterea căreia analiza celorlalte motive devine nerelevantă.
Aceasta deoarece conform art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere care sunt ordonatori principali de credite, între care figurează și Ministerul Justiției și Libertăților și nu repartizează sume de la buget acestora.
Alocarea acestor sume se realizează potrivit destinațiilor bugetare, conform Legii bugetului de stat, ceea ce conduce la concluzia că Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat să efectueze o plată pentru salariații altei instituții.
Rezultă în acest context că, Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză în care se solicită obligarea la plata unor drepturi constând în sporul de confidențialitate, litigiul de muncă fiind stabilit, potrivit art.282 din Codul muncii, între salariați și angajator precum și alte persoane juridice sau fizice care au vocație în temeiul legilor speciale sau ale Codului d e procedură civilă.
Față de aceste aspecte, în temeiul art.312 cod pr.civ. Curtea va admite recursul pârâtului și va modifica sentința atacată în privința sa prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii formulate de reclamanți împotriva acestui pârât.
În privința fondului cauzei, Curtea va pronunța o soluție de admitere și a recursului Ministerului Justiției și Libertăților B, de modificare în parte a sentinței atacate și de menținere a ei doar în privința dispoziției referitoare la obligarea angajatorilor la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea majorărilor de 5% începând cu 1.01.2007 în favoarea reclamanților.
Chiar dacă acțiunea introductivă de instanță va fi menținută ca admisă doar în parte, în sensul celor anterior menționate, prin această soluție nu se poate vorbi de o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești și nici de o nesocotire a dispozițiilor OG137/2000.
Sub acest aspect este de menționat faptul că reclamanților potrivit art. 35 din nr.OG27/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor si altor categorii de personal din sistemul justiției,drepturile de salarizare prevăzute de prezenta ordonanță de urgență sunt brute și impozabile: acestea vor fi actualizate prin aplicarea indexărilor acordate în conformitate cu prevederile legale"
Prevederea legală în vigoare privind creșterile salariale ce s-au acordat începând cu luna ianuarie 2007 este nr.OG 10/31.01.2007 care reglementează o majorare în trei etape a salariilor avute la data de 31.12.2006, categoriilor profesionale indicate de actul normativ, printre care și persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, după cum urmează:a) cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, fata de nivelul din luna decembrie 2006; b) cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, fata de nivelul din luna martie 2007; c) cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, fata de nivelul din luna septembrie 2007.
În aplicarea dispozițiilor legale menționate, care se regăsea de altfel în toate actele normative anterioare privind salarizarea magistraților, valoarea de referință sectorială se actualiza prin indexări stabilite periodic, acoperind astfel indicele de inflație, fiind necesar pentru a se menține o corelație corespunzătoare între salariul nominal și cel real.
Este adevărat că acest art. 35 din nr.OG27/2007 a fost abrogat de pct.17 al art. I din Legea nr. 45/06.03.2007 publicată în Of. nr. 169/ 9.03.2007, dar în luna ianuarie 2007 -erau în vigoare și trebuiau aplicate ca atare, potrivit normei de drept a aplicării imediate a legii civile, regăsită în art.1 Cod civil.
Abrogarea prin lege a ordonanței de guvern nu înlătură, retroactiv, efectele juridice produse de acest act normativ, în speță, abrogarea art. 35 din nr.OG27/2007 prin Legea nr.45/2007, producând efecte doar pentru viitor, respectiv pentru indexările pretinse de 2% începând cu 1 aprilie 2007 și 11% începând cu 1 oct.2007.
Ca atare, susținerile recurentului vizând aplicarea greșită a legii de către prima instanță pe segmentul de acțiune admis sunt nefondate.
Nici criticile vizând discriminarea prin raportare la OG 137/2000 nu sunt fondate.
Așa cum corect a reținut și instanța de fond, în mod nelegal reclamanții, care se află în aceiași situație ca și restul personalului din sistemul bugetar, nu au beneficiat de indexarea prevăzută de OG10/2007.
Temeiul juridic și rațiunea acordării acestor majorări salariale nu l-au constituit măsurile de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale mai scăzute decât ale magistraților, deoarece majorările, au fost aplicate deopotrivă demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale etc. ca o consecință a creșterii prețurilor de consum și a inflației.
Printr-o diferențiere în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională nu se recunoaște o egalitate de tratament în salarizare prin recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
Deci, reclamanților aflați într-o situație identică cu restul personalului din sectorul bugetar, nu li se poate crea un tratament diferit, în mod discriminatoriu față de ceilalți bugetari.
Nu există nici o justificare rezonabilă și obiectivă în a exclude de la acordarea indexărilor anuale categoria profesională a magistraților, cu atât mai mult cu cât se află într-o situație identică și comparabilă cu celelalte categorii profesionale bugetare care au beneficiat de o atare majorare salarială, sens în care trebuie avute în vedere și dispozițiile art.7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, art.14 CEDO, Protocolul 12 la aceasta, art.4 din Carta socială europeană revizuită și prevederile Codului muncii.
Față de toate aceste aspecte, se va admite și recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților B și se va modifica hotărârea atacată, în limitele și pentru considerentele anterior expuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 2405/2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr- și în consecință:
Modifică în parte sentința atacată în sensul că obligă pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de Apel Cluj la plata către reclamanții, -, -, ( ), G -, G, -, A, A, -, -, AL (), -, și, doar a diferențelor salariale rezultate din aplicarea majorărilor de 5 % începând cu data de 01.01.2007 în raport cu luna decembrie 2006, sume reactualizate potrivit indicelui de inflație începând cu data de 01.02.2007 și până la data plății efective, înlăturând obligațiile la plata către aceiași reclamanți a diferențelor salariale rezultate din aplicarea majorărilor de 2 % începând cu data de 01.04.2007 în raport cu luna martie 2007 și de 11 % începând cu data de 01.10.2007 în raport cu luna septembrie 2007.
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva aceleași sentințe civile și în consecință:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și, în consecință, respinge acțiunea formulată de reclamanți împotriva acestui pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.02.2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.VN
Tehnored.TM/55 ex
15.03. 2010
Jud.
Președinte:Vesa NicoletaJudecători:Vesa Nicoleta, Fiț Carmen, Crețoiu Victor
