Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 25/2009. Curtea de Apel Galati

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ NR.25

ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009

PREȘEDINTE: Mihaela Neagu

JUDECĂTOR 2: Alina Savin Neculai Violeta

ASISTENT JUDICIAR-- -

ASISTENT JUDICIAR-

GREFIER

-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea acțiunii civile formulată de în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL G, TRIBUNALUL GALAȚI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care invederează că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, s-a depus întâmpinare de către pârâta Curtea de APEL GALAȚI, după care:

Curtea, invocă din oficiu excepția de necompetență materială a Curții de APEL GALAȚI, având în vedere că prin Decizia nr.104 din 20 ianuarie 2009, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.I și II din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.75/2008.

Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate din oficiu.

CURTEA:

Asupra cauzei civile de față.

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 29.01.2009 reclamanta, personal auxiliar în cadrul Judecătoriei Tecucia solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea De Apel G, TRIBUNALUL GALAȚI, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, recunoașterea drepturilor profesionale vechime în specialitate grefier cu studii superioare și pentru intervalul iulie 2003( data absolvirii) 1.11.2005 ( data reîncadrării în funcția de grefier gradul III profesional); reîncadrarea în gradul corespunzător vechimii în specialitate, efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.

În motivarea acțiunii a arătat reclamanta că în prezent ocupă funcția de grefier gradul II și își desfășoară activitatea în cadrul Judecătoriei Tecuci, jud.G din data de 10.09.2001.

În iulie 2003 a promovat examenul de licență a Facultății de Drept din cadrul Universității din

Inițial a fost încadrată pe funcția de "conducător de carte funciară" din 10.09.2001 și până la data de 1.01.2005, când urmare reorganizării Birourilor de carte funciară și trecerea acestora în cadrul de cadastru și Publicitate Imobiliară din subordinea Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, a optat pentru continuarea activității în cadrul judecătoriei pe funcția de grefier asimilată și egală în gard celei de conducător de carte funciară potrivit Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de carte funciară ale judecătoriilor publicat în Monitorul Oficial nr.084 din 2.02.1998.

Deși a depus adeverința de absolventă a Facultății de Drept la Biroul personal, pe atunci din cadrul Tribunalului Galați, nu i s-a luat în considerare pe motiv că în Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de carte funciară ale judecătoriilor nu exista menționată expres funcția de " conducător de carte funciară cu studii superioare" deși, potrivit aceluiași regulament " - conducătorii de carte funciară,- sunt egali în grad cu personalul auxiliar similar al judecătoriei".

Abia după momentul exprimării opțiunii de a continua activitatea în cadrul judecătoriei pe funcția de grefier( asimilată și egală în grad celei de conducător de carte funciară) a putut beneficia de drepturile cuvenite urmare absolvirii studiilor superioare juridice-mai exact începând cu data de 1.11.2005 potrivit deciziei nr.3153/7 din 22.11.2005 a Curții de APEL GALAȚI.

În drept, deși potrivit Regulamentului de Ordine Interioară în vigoare la data absolvirii studiilor superioare funcția de conducător de carte funciară era asimilată și egală în grad cu cea de grefier( art.9 din Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de carte funciară ale judecătoriilor prevedea că " Birourile de carte funciară îndeplinesc în cadrul judecătoriilor o activitate de specialitate" iar art.17 al.1 din același regulament prevedea" Pentru efectuarea lucrărilor de carte funciară, în cadrul biroului funcționează personal auxiliar format din conducători de carte funciară, grefier, operatori calculator, dactilografi și arhivari, egali în grad cu personalul auxiliar similar al judecătoriei", întrucât nu era prevăzută expres în regulament funcția de " conducător de carte funciară cu studii superioare", chiar dacă exista prevăzută funcția de " grefier cu studii superioare" nu a beneficiat, datorită unei greșite interpretări de transformarea postului la fel ca ceilalți colegi egali în grad.

La termenul din 18.02.2009 s-a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Curții de APEL GALAȚI față de decizia nr.104/2009 a Curții Constituționale prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată din oficiu de Înalta Curte de Casație și Justiție și a constatat că dispozițiile art.I și II din OUG nr.75/2008 sunt neconstituționale.Decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.

Conform art.31 din Legea nr.47/1992 dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale.Pe durata acestui termen dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Prin urmare, disp.art.I și II din OUG 75/2008 sunt suspendate de drept și devin aplicabile dispozițiile art.2 pct.1 lit.c pr.civ.

Pentru considerentele mai sus expuse urmează a se admite excepția necompetenței materiale a Curții invocată din oficiu și a se declina cauza spre competentă soluționare Tribunalului Galați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale a Curții de APEL GALAȚI.

Declină competența de soluționare a cauzei civile formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL G, TRIBUNALUL GALAȚI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII în favoarea Tribunalului Galați.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 18.02.2009.

PREȘEDINTE JUDECATOR

Asistenți judiciari

Red.

Dact.

2 ex/2.03.2009 Grefier

Președinte:Mihaela Neagu
Judecători:Mihaela Neagu, Alina Savin Neculai Violeta

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 25/2009. Curtea de Apel Galati