Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 265/2010. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 265/R-CM
Ședința publică din 19 Februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florina Andrei judecător
JUDECĂTOR 2: Daniel Radu președinte secție
JUDECĂTOR 3: Jeana Dumitrache
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamantul, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.45/CM din 07 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurentul-reclamant, intimații-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Ministerul Internelor și Reformei Administrative B și intimatul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, prin întâmpinarea depusă la instanța de fond(fila 11).
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată recursul în stare de judecată și se retrage pentru deliberare.
CURTEA:
Constată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Constanța, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Ministerul Internelor și Reformei Administrative solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la calcularea și plata diferențelor de drepturi salariale, calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de legea pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică, astfel:
- pentru perioada 1 ianuarie 2005-30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform nr.OG9/2005;
- pentru perioada 1 octombrie 2005-31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform nr.OG9/2006;
- pentru perioada 1 februarie 2006-31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform nr.OG3/2006;
- pentru perioada 1 septembrie 2006-31 decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform nr.OG3/2006;
- pentru perioada 1 ianuarie 2007-31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 357 lei, conform nr.OG10/2007;
- pentru perioada 1 aprilie 2007-30 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform nr.OG10/2007;
- pentru perioada 1 octombrie 2007-31 decembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 405 lei, conform nr.OG10/2007, în raport cu valoarea de referință sectorială pentru care au fost calculate salariile în perioadele de mai sus.
Totodată, s-a solicitat actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație la data când trebuiau acordate și până la plata efectivă, respectiv acordarea dobânzii legale practicate de, efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă și includerea în buget a sumelor necesare plății drepturilor salariale solicitate.
În motivarea cererii s-au invocat următoarele:
Potrivit art.2 din Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică "dispozițiile prezentei legi se aplică persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, precum și persoanelor angajate pe bază de contract individual de muncă în sectorul bugetar". Conform art.3 din același act normativ "funcția de demnitate publică este acea funcție publică care se ocupă prin mandat obținut direct, prin alegeri organizate sau indirect, prin numire, potrivit legii".
Legea nr.154/1998 se aplică și "celor care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, prevăzute în anexele la lege". Potrivit art.11din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzute de lege, pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorității legislative și executive.
Prevederile legislative din ordonanțele nr.27/2006 și nr.8/2007 sunt în contradicție și cu prevederile art.74 din Legea nr.303/2004, lege organică, în vigoare la data apariției ordonanțelor.
Potrivit acestui act normativ "drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege". Stabilirea prin ordonanțe ale guvernului, care reglementează salarizarea organelor puterii judecătorești și a altor valori de referință sectorială decât cele prevăzute pentru funcțiile de demnitate publică, în afara cazurilor expres prevăzute prin Legea nr.303/2004, contravine prevederilor acestui act normativ și a spiritului de echilibru al puterilor statului.
În ședința publică din data de 2.07.2008, instanța în temeiul dispozițiilor art.II alin.2 din nr.OUG75/2008 a trimis cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Constanța.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr-.
Prin notele de ședință atașate în dosarul la fila 7 Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat excepție de neconstituționalitate a art.2 alin.1 și art.11 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare.
În motivarea excepției de neconstituționalitate pârâtul a invocat faptul că instanța, în temeiul reglementărilor invocate, nu poate cenzura soluția adoptată de legiuitor și prin hotărâre să acorde drepturi salariale prevăzute exclusiv pentru alte categorii de salariați creând astfel pe cale judiciară sisteme de salarizare paralele, fapt care conduce la încălcarea principiului separației puterilor în stat.
Referitor la excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanțas -a reținut următoarele:
Potrivit art.I alin.1 din nr.OUG75/2008, "Cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit nr.OUG27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.45/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și potrivit nr.OG8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr.247/2007 cu modificările ulterioare, sunt soluționate, în primă instanță, de curțile de apel".
Prin sentința civilă nr.45/CM/7 octombrie 2008, Curtea de Apel Constanța - Secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.2 alin.1 și art.11 din nr.OG137/2000 ca inadmisibilă, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile bănești aferente perioadei ianuarie - 20 mai 2005, s-a respins ca nefondată acțiunea civilă formulată de reclamant și a fost respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice.
Pentru a se hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele:
Asupra excepției de neconstituționalitate invocate, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia". Art.29 alin.6 din Legea nr.47/1992 instituie norme de procedură obligatorii pentru instanța care a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate.
Așadar, instanța are obligația de a selecta doar acele excepții care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, unica autoritate de jurisdicție constituțională. Această procedură nu face însă posibilă respingerea sau admiterea excepției de neconstituționalitate ridicată de pârât, ci doar pronunțarea asupra oportunității sesizării Curții Constituționale. Instanța de judecată are rol de filtru al excepției de neconstituționalitate ridicate de părți, având obligația de a le respinge ca inadmisibile pe cele care nu îndeplinesc cerințele legii.
Din analiza dispozițiilor art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, se desprind mai multe ipoteze în care excepția de neconstituționalitate apare ca fiind inadmisibilă.
Din formularea "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești -" privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, rezultă că este inadmisibilă excepția de neconstituționalitate în următoarele situații: a) când Curtea Constituțională a decis asupra aceleiași excepții ridicată în fața instanței judecătorești, stabilind că textul legal criticat este neconstituțional; b) excepția privește neconstituționalitatea unui act normativ altul decât lege sau ordonanță; c) excepția privește neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe care nu mai este în vigoare; d) soluționarea cauzei nu depinde de respectiva lege sau ordonanță ori dispoziție din acestea, cu privire la care s-a invocat excepția de neconstituționalitate, adică nu are legătură cu obiectul cauzei.
În speță, Curtea a reținut că se află în prezența ipotezei de la lit.d care se desprinde fără echivoc din interpretarea formulării "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanței judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei -". Această primă teză a art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992 permite exercitarea unui filtru asupra excepției de neconstituționalitate de către instanța de judecată în fața căreia s-a invocat excepția, având în vedere următoarele argumente: textul de lege este inserat în secțiunea a 2-a a legii și privește procedura jurisdicțională, nefiind vorba de normă care să reglementeze competența materială a curții; dacă prin decizii anterioare Curtea Constituțională a decis asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanței, stabilind neconformitatea dispozițiilor legii sau ordonanței cu legea fundamentală, sesizarea Curții apare ca fiind inoportună; de asemenea este inoportună sesizarea Curții cu excepții de neconstituționalitate ale unor dispoziții legale care nu se mai află în vigoare și nici dacă acele dispoziții legale nu au legătură cu fondul cauzei.
În speță, instanța a constatat că textele legale, respectiv art.2 alinb.1 și art.11 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare nu au legătură cu soluționarea cauzei, în condițiile în care temeiurile de drept ale acțiunii sunt prevederile Legii nr.19/2000, Legea nr.250/2007 și Legea nr.24/2000.
Față de aceste considerente, instanța a apreciat că excepția de neconstituționalitate invocată de pârât nu este admisibilă.
Față de excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada ianuarie 2005-25 mai 2005, s-a reținut următoarele:
Conform dispozițiilor art.137 Cod procedură civilă, instanța a analizat cu prioritate excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește plata drepturilor bănești anterioare lunii mai 2005. Față de data introducerii acțiunii, respectiv 20 mai 2008, instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile bănești aferente perioadei ianuarie 2005-20 mai 2005.
Pe fondul cauzei, analizând pretenția dedusă judecății, prin prisma textelor de lege incidente, s-a constatat că acțiunea este nefondată pentru următoarele considerente:
Susținerile reclamantului nu sunt conforme cu realitatea evoluției legislative. Este real că potrivit art.11din Legea nr.50/1996, introdus prin nr.OG83/2000, indemnizația pentru magistrați se stabilea pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă. Legea nr.216/2001, legea bugetului de stat pe anul 2001, stabilește prin art.13 alin.1, că valoarea de referință sectorială reprezintă 0,62 din valoarea de referință universală. Această valoare de referință sectorială a fost majorată prin nr.OUG187/2001 și nr.OUG177/2002 începând cu data de 1.01.2003. Prin nr.OUG177/2002, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2003, art.50 alin.2 a abrogat art.11din Legea nr.50/1996 care prevedea că "indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorității legislativă și executivă".
Semnificația juridică a unei atare prevederi normative este aceea că de la acest moment valoarea de referință sectorială nu se mai raportează la funcțiile de demnitate publică alese sau numite, ci este stabilită distinct pentru magistrați.
Prin nr.OUG177/2002, valoarea de referință sectorială s-a majorat cu 6% începând cu 1.01.2003 și cu 9% începând cu 1.10.2003 ajungând la 194,38 lei, respectiv la 211,87 lei.
OUG nr.123/2003 a majorat valoarea de referință sectorială care a ajuns la 224,58 lei, începând cu 1.01.2004 la 238,06 lei începând cu 1.10.2004.
Prin nr.OG33/2005 aceasta s-a majorat la 246,60 lei începând cu 1.01.2005 și la 257,10 lei începând cu 1.10.2005, iar prin nr.OUG27/2006 s-a majorat la 267,28 lei începând cu 1.04.2006 și la 280,64 lei de la 1.09.2006.
Actele normative invocate de reclamant, respectiv nr.OG9/2005, nr.OG3/2006, nr.OG10/2007 se referă la stabilirea salariilor personalului bugetar salarizat potrivit nr.OUG24/2000 respectiv pentru personalul contractual din sistemul bugetar și a personalului salarizat potrivit anexelor nr.II și III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de salarizare pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică.
Fără a mai prelua considerentele, s-a arătat că începând cu data de 1.01.2003, modul de stabilire a indemnizației pentru magistrați nu se mai raportează la funcțiile de demnitate publică.
În lipsa unui temei legal, nu s-a putut acorda o altă valoare de referință sectorială pentru perioada martie 2004-martie 2008.
Reclamantul a susținut că prin neacordarea creșterilor salariale, categoria profesională a magistraților a fost discriminată comparativ cu celelalte categorii profesionale, aflate într-o situație comparabilă.
Art.16 alin.1 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni, în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale nu și identitate de tratament juridic în privința unei măsuri în considerarea unei situații speciale.
Principiul egalității în fața legii, consacrat de art.16 alin.1 din Constituție, nu înseamnă o uniformitate, așa încât, dacă la situațiile egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
În cazul de față nu poate fi vorba despre existența unei comparabilități sau analogii între categoria profesională a magistraților și celelalte categorii profesionale, ceea ce justifică un tratament diferențiat în stabilirea și acordarea creșterilor salariale aferente anilor 2004-2008.
Stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept și o obligație a legiuitorului.
De asemenea, dat fiind conținutul diferit al atribuțiilor de serviciu ale magistraților față de alte categorii profesionale, sisteme de salarizare diferite, fac să nu poată fi reținută o situație comparabilă între aceste categorii profesionale distincte-magistrați, funcționari publici, personal contractual.
Principiul egalității în drepturi și al discriminării - pus în valoare prin dispozițiile art.26 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice - se aplică numai situațiilor egale, tratamentul juridic diferențiat stabilit de legiuitorul național în considerarea unor situații obiective diferite nereprezentând nici privilegiu, nici discriminare.
Și nu în ultimul rând, acordarea de creșteri salariale prevăzute de ordonanțele arătate pentru unele categorii de persoane excede cadrului legislativ stabilit prin nr.OG137/2000, întrucât conținutul diferit de alte categorii profesionale a necesitat sisteme diferite de salarizare, situațiile nefiind deci comparabile.
Împotriva sentinței instanței de fond, în termen legal a declarat recurs reclamantul, invocând în termeni generali dispozițiile art.304 Cod procedură civilă, însă criticile sale pot fi încadrate în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, după cum urmează:
- prima instanță nu a luat în considerare faptul că potrivit nr.OUG177/2002, în vigoare până la apariția nr.27/2006, în art.2 alin.1 se prevede că indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile publice din cadrul autorității legislative și executive. Cu alte cuvinte nr.27/2006, încalcă principiul echilibrului celor trei puteri în stat, stabilind pentru puterea judecătorească o valoare de referință mai mică decât cea aplicabilă în domeniul executivului și legislativului;
- soluția este nelegală și prin prisma faptului că se procedează la o discriminare pentru salarizarea magistraților, încălcându-se dispozițiile Legii nr.303/2004, teoria dreptului câștigat, precum și dispozițiile din Codul muncii și nr.OG137/2000.
Ulterior, prin încheierea nr.9573/23 noiembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală s-a dispus strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Constanța către Curtea de Apel Pitești.
Intimații-pârâți și intimatul chemat în garanție, citați în mod legal, nu s-au prezentat în instanță și nu au depus concluzii scrise și întâmpinări.
Examinând actele și lucrările dosarului și sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentul-reclamant, Curtea va constata că recursul este nefondat și-l va respinge pentru următoarele considerente:
Așa după cum a reținut și instanța de fond, art.11din Legea nr.50/1996, introdus prin nr.OUG83/2000 a fost abrogat prin nr.OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, iar indemnizațiile acestora au fost stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.
Dar, prin Legea nr.347 din 10 iulie 2003, prin care a fost aprobată nr.OUG177/2002, articolul 2 fost modificat, după cum urmează: "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc în baza valorii de referință sectorială, prevăzută în anexa 1 la prezenta ordonanță de urgență".
În același timp, prin art.3 din nr.OUG27/2006 s-a prevăzut că judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art.86 din Legea nr.303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa ce face parte din această ordonanță.
Deci, de la data apariției Legii nr.347/2003 pentru magistrați salarizarea s-a făcut pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexele legilor speciale de salarizare, fără a se mai avea în vedere valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive.
Față de aceste prevederi legale, este legală soluția instanței de fond, după intrarea în vigoare a Legii nr.347/2003, care a modificat art.2 din nr.OUG177/2002, nemaiexistând temei legal pentru ca indemnizațiile personalului din cadrul autorității judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive, indemnizațiile acestora fiind stabilite expres și exclusiv prin nr.OUG177/2002, nr.OG23/2005 și nr.OUG27/2006.
A proceda astfel, echivalează cu o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești de către instanță, din moment ce aceasta are obligația de a aplica normele legale în materie, ci nu de a introduce alte norme sau a le schimba cu alte prevederi nelegiferate.
A susținut recurenta-reclamantă, iar instanța nu a reținut punctul ei de vedere, că acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului contravine și spiritului nr.OG137/2000.
Din acest punct de vedere, Curtea constată că prin Decizia nr.821/3 iulie 2008 Curții Constituționale, publicată în nr.537/16.07.2008, s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată de Ministerul justiției și s-a constatat că dispozițiile art.2 alin.1 și 11, precum și art.27 din nr.OG137/2000 sunt neconstituționale.
Curtea Constituțională a reținut că, deși actul normativ criticat în ansamblul său nu instituie privilegii sau discriminării între cetățeni și nu încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi al cetățenilor, totuși, unele dispoziții ale acestei ordonanțe și anume prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia în cauzele în care au fost invocate excepții sau în cauze similare, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
S-a reținut, totodată, că prevederile art.2 alin.3 din aceeași ordonanță caracterizează ca fiind discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane față de altele, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor dispoziții, ceea ce poate fi înțeles în sensul că se referă și la alte acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament sau ordonanțe Guvernului, iar dispozițiile art.27 din acest act normativ instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței judecătorești restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, ceea ce poate fi interpretat de către instanță în sensul că aceasta are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept și să instituie o normă nediscriminatorie.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor în stat consacrat în art.1 alin.4 din Constituția României, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr.429/2003, ca și prevederile art.61 alin.1, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Cum potrivit art.31 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale republicată, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, nu se poate reține că această diferențiere a valorilor de referință sectorială contravine nr.OG137/2000.
Și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a apreciat în mod constant că a distinge nu înseamnă a discrimina și că diferența de tratament devine discriminare numai dacă intervine în cazuri analoage sau comparabile, în speță nefiind un astfel de caz.
Practic, recurentul-reclamant solicită o valoare de referință sectorială egală cu cea a Procurorului General, a Prim procurorului General și Înaltei Curți de Casație și Justiție, a vicepreședintelui, a președintelui de secție și a judecătorilor din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, ceea ce nu este posibil întrucât potrivit Legii nr.154/1998, anexa 2 numai cei sus menționați fac parte din persoanele care ocupă funcții de demnitate publică.
În ceea ce-l privește pe recurentul-reclamant, acesta nu poate fi încadrat în dispozițiile Legii nr.154/1998, respectiv anexa II/2 care se referă numai la persoanele numite în funcții de conducere ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv: Procurorul General, Prim- Procurorului General și Procurorului General.
Ar fi existat discriminare numai dacă pentru o parte din procurori și judecători, salariați ai aceleiași instituții, ar fi fost stabilită o valoare de referință, iar pentru o altă parte o altă valoare de referință sectorială. Or, în prezenta cauză, valoarea de referință sectorială este diferită între judecătorii și procurorii instanțelor și cei care potrivit Legii nr.154/1998 fac parte din categoria celor ce ocupă funcții de demnitate publică, deci nu sunt situații similare, care să justifice o eventuală discriminare.
Față de cele arătate mai sus, Curtea în baza dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă și art.291 din Codul muncii, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.45/CM/7 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr-, intimați fiind pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în nr.1A, sector 1 și chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 februarie 2010, la Curtea de Apel Pitești, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./22.02.2010
GM/6 ex.
Jud.fond: /
Președinte:Florina AndreiJudecători:Florina Andrei, Daniel Radu, Jeana Dumitrache
