Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 282/2010. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 282/2010

Ședința publică de la 22 FEBRUARIE 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Manuela Stoica președinte secție

- - - JUDECĂTOR 2: Ana Doriani

- - - JUDECĂTOR 3: Mirela Pop

- - - grefier

Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților B și Curtea de APEL ALBA IULIA împotriva sentinței civile nr. 1178/LM/4.06.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara.

La apelul nominal efectuat în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că reclamanții intimați, -, și au înregistrat la dosar Întâmpinare.

Instanța, reținând că nu s-au formulat cereri în dosar și că se solicită judecarea recursurilor în lipsă, față de actele depuse la dosar constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față;

Prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată la CURTEA DE APEL ALBA IULIA sub nr- reclamantele, și au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUANLUL H și CURTEA DE APEL ALBA IULIA, solicitând obligarea în solidar a pârâților la plata sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică de 50% prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, calculat la indemnizația lunară brută de încadrare, începând cu luna ianuarie 2008 și până la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri pentru reclamantele, și și începând cu luna martie 2008 și până la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, pentru reclamantele și, actualizat cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății precum și pe viitor.

S-a mai solicitat obligarea pârâtei CURTEA DE APEL ALBA IULIA la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamantelor.

În fapt, reclamantele au arătat că potrivit art.47 din Legea nr.50/1996, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, și că abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 prin OUG nr.177/2002 a fost înlăturată prin art.41 din OUG nr.27/2006, și că acest ultim act normativ a abrogat în totalitate OUG nr.177/2002, astfel că apreciază că dreptul prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996 a rămas în vigoare de la data apariției și trebuie acordat în continuare.

Pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii, întrucât din februarie 2008 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, respectiv OG nr.8/2007, iar prin acest act normativ se prevede că de la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe se abrogă Legea nr.50/1996, iar recursul în interesul legii soluționat prin decizia nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost promovat doar cu privire la interpretarea și aplicarea disp.art.47 din Legea nr.50/1996, în raport cu art. I pct.42 din OG nr.83/2000, iar instanța supremă a constatat că doar judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.

In consecință apreciază că sporul de 50% nu mai subzistă începând cu luna februarie 2007, în condițiile în care dispozițiile Legii nr.50/1996, au fost abrogate în întregime iar decizia ICCJ a avut în vedere doar OG nr.83/2000.

Pârâta CURTEA DE APEL ALBA IULIA, prin întâmpinare, solicită să se admită acțiunea în limita prevăzută de dispozițiile deciziei nr.21/10.03.2008, pronunțată de ICCJ și totodată solicită, în privința petitului referitor la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă să se constate că solicitarea este neîntemeiată, întrucât potrivit art.1 din Decretul nr.92/1976, în carnetul de muncă se înscrie retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta, iar sporul în discuție nu se include în retribuția tarifară.

Prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 26.02.2009 CURTEA DE APEL ALBA IULIAa dispus scoaterea de pe rol a cauzei și trimiterea la Tribunalul Hunedoara, ca instanță de fond.

Dosarul a fost înregistrat la această instanță la nr-.

Prin sentința civilă nr. 1178/LM/4.06.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosar nr- s-a admis acțiunea în conflict de drepturi formulată de reclamantele, și împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, Tribunalul Hunedoara și CURTEA DE APEL ALBA IULIA și în consecință au fost obligați pârâții să plătească reclamantelor drepturile bănești cuvenite acestora, reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația brută lunară, respectiv din salariul de bază brut lunar, prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, începând cu data de 01 ianuarie 2008 și în continuare pentru reclamantele, și, iar pentru reclamantele și, începând cu data de 01 martie 2008 și în continuare, raportat la perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant.S-a dispus actualizarea acestor sume cu indicii de inflație de la data scadenței fiecărei plăți și până la achitarea efectivă.A fost obligată pârâta CURTEA DE APEL ALBA IULIA să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al fiecărui reclamant.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

Din adeverința nr.486/26.05.2009, eliberată de Tribunalul Hunedoara și adeverința nr.2737/7/A/27.05.2009 eliberată de CURTEA DE APEL ALBA IULIA rezultă că reclamantele au funcția de grefiere, respectiv personal auxiliar de specialitate la Judecătoria Hunedoara.

Prin acțiunea de față reclamantele solicită acordarea sporului reglementat de art.47 din Legea nr.50/1996, considerând că acest text de lege nu a fost, constituțional, niciodată abrogat.

Anterior promovării acestei acțiuni, Inalta C de Casație și Justiție a pronunțat Decizia nr.21/10.03.2008, prin care a stabilit cu putere de lege, că "judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar brut și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001".

Față de disp.art.329 alin.3, teza finală, Cod proc.civilă, și considerentele ICCJ nu se mai impune analizarea de către această instanță a aspectului dacă textul în discuție a fost sau nu abrogat, instanța supremă stabilind expres că acest drept se cuvine și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, iar această decizie este ulterioară intrării în vigoare a OG nr.8/2007.

Pe cale de consecință s-a admis acțiunea formulată de reclamante și au fost obligați pârâții la plata drepturilor bănești cuvenite, reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, din indemnizația brută lunară, respectiv din salariul de bază brut lunar, raportat la perioada efectiv lucrată de fiecare reclamantă.

In temeiul art.161 alin.4 raportat la art.155 Codul muncii în vederea unei despăgubiri integrale și având în vedere prejudiciul suferit de reclamante prin devalorizarea monedei naționale s-a dispus plata acestor sume, actualizate cu indicii de inflație de la data scadenței fiecăreia și până la achitarea integrală.

In baza art.296 Codul muncii, coroborat cu prevederile Decretului nr.92/1976 și ale art.1 - 2 din Legea nr.130/1999, pârâta CURTEA DE APEL ALBA IULIAa fost obligată să efectueze în carnetul de muncă al fiecărei reclamante, mențiunile referitoare la drepturile salariale cuvenite ca urmare a acordării sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, conform celor menționate mai sus.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul de 10 zile prevăzut de art. 80 din Legea nr.168/1999, pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL ALBA IULIA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii civile formulate în cauză de reclamante.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților susține, în primul rând, că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, legiferând un drept salarial pe care legiuitorul a înțeles să-l abroge expres; în acest sens se invocă decizia Curții Constituționale din ședința din 27.05.2009. Pronunțarea unei hotărâri prin care se acordă drepturi salariale peste cele prevăzute expres de lege a fost considerată de Curtea Constituțională ca o depășire a puterii judecătorești. În al doilea rând, prima instanță a interpretat și aplicat greșit legea, deoarece sporul de 50% nu mai subzistă începând cu luna februarie 2007, când a intrat în vigoare nr.OG8/2007 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, care abrogă expres dispozițiile Legii nr. 50/1996.

În drept, a invocat art.304 pct.4 și 9 Cod proc.civ.

Pârâta Curtea de APEL ALBA IULIAa solicitat respingerea recursului formulat întrucât deși are calitatea de angajator a reclamanților, nu poate efectua plăți decât în limita sumelor aprobate de ordonatorul principal de credite. În subsidiar solicită obligarea pârâtului Ministerul Justiției să vireze Curții de APEL ALBA IULIA sumele necesare pentru efectuarea plății sumelor cuvenite reclamanților.

În drept, a invocat art.304 pct. 9 Cod proc.civ.

CURTEA, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform cerințelor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, în limitele statuate de art. 306 alin.2 Cod procedură civilă reține următoarele:

Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihica, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de baza brut lunar."

Prin Decizia XXI /10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-secțiile unite, obligatorie pentru instanțe, s-a statuat că" n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".

Totodată, din considerentele acestei decizii reiese că acordarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică nu a fost limitat în timp, reținându-se că abrogarea unor drepturi de natură salarială din Legea 50/1996 nu se poate face decât printr- nouă lege de salarizare și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, după cum urmează:"sporul în discuție a fost introdus prin art. 47 din Legea 50/1996, republicată, fiind efectiv plătit și fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.

Prin art. 1 pct. 42 din OG 83/2000, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat OG 83/2000, a fost emisă în baza art. 1 lit. a pct. 1 din Legea 125/2000, prin care Guvernul a fost obligat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996, iar nu să și abroge această lege, nici total, nici parțial.

În acest fel, prin emiterea OG 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. 3 cu referire la art. 73 alin. 1 din Constituția României.

În aceste condiții art. I pct. 42 din OG 83/2000, adoptat cu încălcarea limitelor legii speciale de abilitare, sunt neconstituționale conform art. 147 alin. 1 din Constituția României și își încetează efectele. De acea se impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată și după intrarea în vigoare a OG 83/2000. În consecință, normele care reglementează acordarea sporului de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică au produs și produc în continuare efecte juridice".

Potrivit art. 329 alin. 3.pr.civilă " dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe", instituția recursului în interesul legii găsindu-și rațiunea în necesitatea formării și menținerii unei jurisprudențe unitare pe întreg teritoriul țării, astfel că deciziile pronunțate asupra recursurilor în interesul legii au valoarea unui izvor de drept secundar, apropiindu-se de actele normative, întrucât au caracter general - abstract și un caracter de obligativitate.

Așadar, cum Jas tabilit forța interpretării judecătorești dată dispozițiilor art. 47 din Legea nr.50/1996, Curtea constată că acțiunea intimaților fundamentată juridic pe acest text de lege, este temeinică și legală, fiind corect admisă de instanța de fond.

Susținerile recurentului C vizând abrogarea acestui text de lege odată cu intrarea în vigoare a nr.OG 8/2007 urmează a fi înlăturate ca nefondate, având în vedere atât argumentele reținute de J în decizia sus enunțată, care subzistă și după intrarea în vigoare a ordonanței de guvern în discuție, cât și faptul că prin adresa nr. 24956/2009 a Ministerului Justiției și Libertăților s-a dispus ordonatorului secundar de credite - Curtea de Apel - luarea măsurilor necesare în vederea acordării începând cu 1.03.2009 a sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică personalului auxiliar de specialitate, ceea ce reprezintă a recunoaștere de către pârâți a dreptului pretins și pentru viitor.

Aplicând, la speța dedusă judecății, norma legală în spiritul interpretării date de instanța supremă, prima instanță nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești în sensul celor invocate de recurentul L, ci dimpotrivă a îndeplinit atribuțiile de aplicare a legii consfințite de art.124 din Constituția României și art.2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Cu referire la deciziile Curții Constituționale este de menționat faptul că acestea nu produc nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de J în exercitarea atribuțiilor conferite de art.329 Cod procedură civilă. Efectele deciziei Curții Constituționale nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a fi înfăptuite în viitor de către autoritățile implicate în conflictul de natură constituțională. Ca atare, decizia nr. 838/27.05.2009 invocată de recurent nu înlătură efectele Deciziei nr. 46/2008 pronunțată de în

În acest sens, Curtea Constituțională reține expres în conținutul considerentelor sale că" potrivit competențelor sale expres și limitativ prev. de art.146 din Constituție și din Legea nr.47/1992, aceasta asigură, pe calea controlului de constituționalitate, supremația Constituției în sistemul juridic normativ, nefiind competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâri judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice"

Curtea reține însă că sunt fondate recursurile pârâților în ceea ce privește capătul de cerere formulat de reclamante privind acordarea în continuare a acestui spor, motivat de faptul că la data de 9.11.2009 s-a publicat în Monitorul Oficial al României Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești este reglementată prin anexa VI din Lege - Secțiunea a 4-a, denumită "Salarizarea și celelalte drepturi salariale ale personalului auxiliar și personalului conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea".

Art. 21 din această secțiune prevede că " de bază pentru personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, astfel cum este definit la <LLNK 12004 567 10 202 3 29>art. 3 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc conform coeficienților de ierarhizare prevăzuți în anexele nr. VI/2 și VI/3, pe grade sau trepte profesionale, în raport cu funcția deținută, nivelul studiilor, vechimea în specialitate, precum și cu nivelul instanței sau al parchetului.

Deasemenea, art. 4 din aceeași anexă prevede, cu valoare de principiu, pentru întreg personalul din sistemul justiției:

(1) Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunale specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, potrivit <LLNK 12004 303 11 201 0 18> Legii nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, asistenții judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică și personalul care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și personalul de probațiune beneficiază de următoarele sporuri:

a) pentru risc și suprasolicitare neuropsihică - 25% din salariul de bază, respectiv indemnizația de încadrare brută lunară;

b) de confidențialitate - 5% din salariul de bază, respectiv indemnizația de încadrare brută lunară.

(2) Dispozițiile alin. (1) intră în vigoare la 3 zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, sporurile aplicându-se în procentele prevăzute la alin. (1) lit. a) și b), până la data de 31 decembrie 2009.

Prin urmare, odată cu intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 la data de 12.11.2009 salarizarea personalului din domeniul justiției (deci și a reclamantei) se va face potrivit acestui act normativ, prin art. 48 din lege abrogându-se expres OG nr. 8/2007.

Mai mult, noua lege de salarizare menționează sporul de risc și suprasolicitare psihică printre sporurile la care are dreptul personalul din domeniul justiției, însă într-un alt cuantum decât cel prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.

Celelalte aspecte din recursul pârâtei Curtea de APEL ALBA IULIA urmează a fi înlăturate, pentru considerentul că aceasta, în calitate de angajator al reclamantelor și pârâtă în prezenta caută, este obligată la punerea în aplicare a dispozițiilor dintr-o hotărâre judecătorească irevocabilă. Dealtfel, parte în prezentul litigiu și deci obligat la executarea obligației este și pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, ordonator principal de credite, astfel încât nu se impune obligarea acestuia să vireze Curții de Apel sumele necesare pentru executarea plății, Ministerul Justiției fiind el însuși parte obligată în proces.

Pentru considerentele expuse, Curtea, în baza art. 312 alin.1 Cod coroborat cu art. 304 punct 9 Cod procedură civilă, cu aplicarea art. 80 din Legea nr.168/1999, va admite ca fondate recursurile cu care a fost investită de către pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL ALBA IULIA, va modifica în parte sentința atacată în ce privește perioada de acordare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 % în favoarea reclamantelor, și și pe care o stabilește ca fiind cuprinsă între data de 1.01.2008 și data de 12.11.2009, când a intrat în vigoare Legea unică a salarizării nr. 330/2009, pentru reclamantele, ȘI și între data de 1.03.2008 și data de 12.11.2009 pentru reclamantele și.

- menține celelalte dispoziții ale sentinței civile atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile formulate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL ALBA IULIA împotriva sentinței civile nr. 1178/LM/4.06.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosar nr- și în consecință:

Modifică, în parte, sentința atacată, în ce privește perioada de acordare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 % în favoarea reclamantelor, și și pe care o stabilește ca fiind cuprinsă între data de 1.01.2008 și data de 12.11.2009, când a intrat în vigoare Legea unică a salarizării nr. 330/2009, pentru reclamantele, ȘI și între data de 1.03.2008 și data de 12.11.2009 pentru reclamantele și.

Menține în rest dispozițiile sentinței atacate.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 22 februarie 2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.MP 8.03.2010

Jud.fond- A,

Președinte:Manuela Stoica
Judecători:Manuela Stoica, Ana Doriani, Mirela Pop

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 282/2010. Curtea de Apel Alba Iulia