Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 2826/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2826/R/2009

Ședința publică din 07 decembrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Daniela Griga

JUDECĂTORI: Daniela Griga, Laura Dima Sergiu Diaconescu

- -

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva încheierii civile nr. 305/CC din 09 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamanții, precum și pe pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție spor de risc.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamanților intimați și este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriul de recurs pârâtul recurent Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 pct. 2.pr.civ.

Curtea, din oficiu, invocă excepția lipsei de interes a reclamantului în formularea cererii de îndreptare a erorii materiale, constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin încheierea civilă nr. 305/CC din 09.09.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr- s-a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTITIEI, MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR, CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISRIMINARII, TRIBUNALUL CLUJ, CURTEA DE APEL CLUJ și reclamanții, și și, în consecință, s-a menționat în considerentele si dispozitivul hotărârii în ceea ce-l privește pe reclamantul, obligarea pârâților în solidar, la plata actualizată a sporului de risc si suprasolicitare neuropsihică de 50% calculat la indemnizația brută de încadrare pentru perioada 01.09.2007-22.05.2008.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamantul a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale strecurată în Sentința civilă nr. 889/2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr- în sensul menționării corecte în dispozitivul hotărârii a perioadei de încadrare în funcția de grefier pentru care a solicitat obligarea pârâților la sporul de risc si suprasolicitare neuropsihică de 50% calculată la indemnizația brută de încadrare începând cu 01.09.2007 si până la data pronunțării hotărârii, respectiv 22.05.2008.

Verificându-se actele dosarului s-a reținut că cererea este întemeiată, din eroare menționându-se în hotărâre o altă perioadă la care pârâții să fie obligați să acorde sporul de risc si suprasolicitare neuropsihică.

Prin urmare in baza art. 281 Cod Procedură Civilă tribunalul a admis cererea de îndreptare a erorii materiale în sensul solicitat prin cerere de către reclamantul.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, solicitând în temeiul art. 304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă admiterea recursului și casarea sentinței criticate.

În motivarea recursului pârâtul a arătat că hotărârea primei instanțe a fost dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, dovada în acest sens fiind Decizia Curții Constituționale privind conflictul juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.

S-a mai invocat că hotărârea recurată este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii întrucât art.47 din Legea nr.50/1995 prevede sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate.

Textul de lege arătat a fost abrogat prin art.42 din OG nr.83/2000 pentru modificările și completările Legii nr.50/1996.

Prin decizia nr.21/10.03.2008 instanța supremă a admis recursul în interesul legii și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000.

Având în vedere că, din februarie 2007, a intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, OG nr.8/24.01.2007, pretențiile reclamantei personal auxiliar de specialitate sunt nefondate după data de 01.02.2007.

Examinând recursul declarat în cauză, Curtea de Apel reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 889 din 22 mai 2008, Tribunalul Cluja admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării invocată din oficiu de instanță și a respins acțiunea față de acesta. S-a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor. S-a admis acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Cluj. Pârâții au fost obligați în solidar, la plata actualizată a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 % calculat la indemnizația brută de încadrare,pentru perioada noiembrie 2000- august 2002. Curtea de Apel Cluja fost obligată la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în cărțile de muncă. Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să efectueze demersurile necesare alocării fondurilor necesare plății sumelor de încasat cu acest titlu. S-a respins excepția prescripției invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor. S-a respins cererea formulată de reclamantul pentru acordarea sporului de suprasolicitare după 22 mai 2008.

Prin Decizia civilă nr. 1258/R/19 mai 2009 s-a admis recursul declarat de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CURTEA DE APEL Cluj și MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 889 din 22 mai 2008 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, care a fost modificată în sensul că s-a respins acțiunea promovată de reclamanții, și.

În consecință, sentința a cărei îndreptare se solicită a fost modificată prin admiterea recursului, respingându-se în mod irevocabil acțiunea promovată de reclamanți. De asemenea, cererea de îndreptare a erorii materiale a fost soluționată după pronunțarea deciziei de către instanța de recurs.

În condițiile în care acțiunea sa a fost respinsă în mod irevocabil, recurentul nu poate justifica nici un interes în îndreptarea erorii materiale din sentința menționată anterior, îndreptarea referindu-se la perioada pentru care s-au acordat drepturile salariale solicitate.

Motivele de recurs referitoare la fondul cauzei, invocate de Ministerul Justiției, nu vor fi analizate, cauza urmând a fi soluționată prin admiterea unei excepții procesuale referitoare la una din condițiile de exercițiu ale acțiunii civile.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) și (3) Cod procedură civilă se va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva încheierii civile nr. 305/CC din 09.09.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, care va fi modificată în întregime, în sensul că se va admite excepția lipsei de interes (invocată din oficiu) și, în consecință, se va respinge ca lipsită de interes cererea reclamantului de îndreptare a erorii materiale a sentinței civilă nr. 889/22.05.2008 a Tribunalului Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva încheierii civile nr. 305/CC din 09.09.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în întregime, în sensul că admite excepția lipsei de interes și, în consecință, respinge ca lipsită de interes cererea reclamantului de îndreptare a erorii materiale referitoare la sentința civilă nr. 889/22.05.2008 a Tribunalului Cluj.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 7 decembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Daniela Griga, Laura Dima Sergiu Diaconescu

- - - - - -

GREFIER

- -

Red./Dact./4 ex./11.01.2010

Jud.fond: și

Președinte:Daniela Griga
Judecători:Daniela Griga, Laura Dima Sergiu Diaconescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 2826/2009. Curtea de Apel Cluj