Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 284/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 284/2010
Ședința publică de la 22 FEBRUARIE 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Stoica președinte secție
- - - JUDECĂTOR 2: Ana Doriani
- - - JUDECĂTOR 3: Mirela Pop
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursurilor promovate de pârâții Curtea de Apel Alba Iulia și Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 1223/30.09.2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar civil nr-.
La apelul nominal efectuat în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța, nefiind cereri formulate în dosar, față de actele dosarului și împrejurarea că recurenții solicită judecarea pricinii în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Deliberând asupra recursului civil de față;
Constată că prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată la Tribunalul Alba sub dosar nr-, reclamanții, și au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Alba și Curtea de Apel Alba Iulia, solicitând ca prin hotărâre:
- să fie obligați pârâții, la plata drepturilor salariale cuvenite cu titlu de spor de risc și suprasolicitare psihică, în procent de 50 % din indemnizația de bază brută lunară în cuantum actualizat la rata inflației de la data plății efective începând cu data de 14.04.2006 - până la data pronunțării și în continuare.
- Obligarea pârâtei Curtea de Apel Alba Iulia la efectuarea mențiunilor necesare în carnetul de muncă al reclamanților, conform hotărârii.
În motivarea acțiunii se arată că în prezent au calitatea de consilieri de probațiune în cadrul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Alba, calitate în care au formulat prezenta acțiune, respectiv perioada începând cu 3 ani anterior introducerii acțiunii și până la zi.
Prin efectul art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată în Monitorul Oficial nr. 563/18 noiembrie 1999 personalul din organele autorității judecătorești, beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare.
Reclamanții mai arată că prin dispozițiile Ordonanței nr. 83/2000, act emis de Guvernul României, care are natura unui obiect juridic de putere inferioară legii, le-a fost retras acest spor. Potrivit art. 108 din Constituția României, Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitate, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta.
Prealabil emiterii Ordonanței nr. 83/2000, Guvernul a fost abilitat, prin art. 1 pct.1 lit.Q din Legea nr. 125/2000, să emită ordonanțe pentru perioada de la data intrării în vigoare a acestei legi și până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de a doua sesiune ordinară a anului 2000 în următoarele domenii:
1. Modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată:
Guvernul a depășit competența legislativă delegată de parlament potrivit art. 115 din Constituție și a dispus abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996, care reglementa drepturile pe care reclamanții arată că le solicită prin acțiunea dedusă judecății.
Se arată că Legea nr. 24/2000 republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, reglementează principiile de legiferare cât și cele de abrogare, care înlătură orice posibilitate de imixtiune a actelor Guvernului în actele Parlamentului, executivul având doar un drept limitat și expres prevăzut.
Cum executivul nu a fost abilitat să abroge dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 reclamanții solicită a se constata că acest text normativ este în vigoare și să le fie acordate drepturile astfel reglementate.
Reclamanții mai arată că abrogarea dată prin Legea nr. 334/2001, nu poate acoperi nelegalitatea și neconstituționalitatea abrogării dispusă fără drept de către executiv.
Reclamanții concluzionează că, Ordonanța nr. 83/2000 este una act putativ care nu a operat asupra textului art. 47 din Legea nr. 50/1006 invocând în acest sens și dispozițiile constituționale care statuează principiul separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale.
Prin întâmpinarea depusă în cauză pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că dispozițiile nr.OG137/2000 au fost declarate neconstituționale, prin Deciziile pronunțate de Curtea Constituțională în ședința din 3 iulie 2008; că nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primii spor de risc și suprasolicitare neuropsihică acestei categorii profesionale, iar Decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată de J în soluționarea recursului în interesul legii se referă doar la judecători, procurori, magistrați-asistenți, precum și personal auxiliar de specialitate.
Pârâta Curtea de Apel Alba Iulia, prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea acțiunii, invocând lipsa calității procesual pasive, deoarece nu are nici calitatea de angajator al reclamanților și nici o atribuție în privința stabilirii drepturilor salariale ale consilierilor de probațiune.
Prin sentința civilă nr. 1223/30.09.2009 pronunțată de Tribunalul Alba sub dosar nr-, s-a respins excepția lipsei calității procesual pasive invocate de pârâta Curtea de Apel Alba Iulia;
S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții:, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Alba Iulia și Tribunalul Alba și în consecință:
Au fost obligați pârâții, în solidar, să plătească în favoarea reclamanților, corespondent raportului lor de serviciu, sumele reprezentând drepturi salariale cu titlu spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din indemnizația brută lunară, pentru perioada 14.04.2006-30.09.2009 și în continuare, sume care urmează a fi actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului material și până la data plății efective;
A fost obligată pârâta Curtea de Apel Alba Iulia să efectueze cuvenitele mențiunii în carnetul de muncă al fiecărui reclamant, conform sentinței.
Pentru a hotărî, astfel, tribunalul a reținut următoarele: excepția lipsei calității procesual pasive invocate de pârâta Curtea de Apel Alba Iulia este neîntemeiată, deoarece aceasta are calitatea de ordonator secundar de credite cu atribuții în salarizarea reclamanților; pe fondul cauzei: pretențiile reclamanților sunt întemeiate având în vedere dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, precum și Decizia nr.21/2008 pronunțată de J în soluționarea recursului în interesul legii. În susținerea temeiniciei pretențiilor reclamanților instanța de fond reține și Ordinul nr.1168/C/09.04.2009 al C prin care s-a recunoscut faptul că personalul serviciilor de probațiune este supus riscului și suprasolicitării neuropsihice și a dispus acordarea acestui spor, calculat la salariul de bază brut lunar.
Împotriva acestei sentințe, au declarat, recurs, în termenul legal prev. de art. 80 din Legea nr. 168/1999, pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, precum și Curtea de Apel Alba Iulia solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii civile formulate în cauză de reclamanți.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, critică sentința atacată prin prisma motivului de recurs prev. de art.304 punct 4 Cod procedură civilă, susținând că prin acordarea unor drepturi salariale care nu sunt prevăzute de lege, instanța depășit limitele puterii judecătorești. De asemenea, recurentul invocă motivul de recurs prev. de art. 304 punct 9 Cod procedură civilă potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, susținând că această categorie de personal-consilierii în probațiune nu fac parte din categoriile de personal ce beneficiază de sporul în discuție, așa cum a statuat
În ce privește recursul pârâtei Curtea de Apel Alba Iulia se critică sentința atacată sub aspectul greșitei soluționării a excepției lipsei calității procesual pasive invocate, reiterând argumentația din fața instanței de fond în sensul că această instituție nu are nici calitatea de angajator al reclamanților și nici o atribuție în salarizarea acestora.
Intimații nu au depus întâmpinare în această fază procesuală.
Curtea, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform cerințelor art. 304 indice (1) cod procedură civilă, în limitele statuate de art. 306 alin.(2) cod procedură civilă, reține următoarele:
În ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a Curții de apel Alba Iulia ce se impune a fi analizată cu prioritate potrivit art. 137 Cod procedură civilă, este de menționat faptul că această instituție are potrivit art. 47 din Legea nr. 304/2004, calitatea de ordonator secundar de credite, precum și atribuții în păstrarea și evidența carnetelor de muncă ale reclamanților-consilieri de probațiune potrivit Decretului nr. Lege nr.92/1976 modificat, așa încât având în vedere și normele incidente prevăzute de Legea nr.130/1999 și art. 296 din Legea nr.53/2003, justifică calitate procesual pasivă în cauză.
Recursurile pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Alba Iulia, se vizează a fi însă, fondate pe fondul pricinii după cum urmează:
Prin acțiunea promovată în cauză reclamanții solicită acordarea sporului de risc și suprasolicitarea neuropsihică prev. de art. 47 din legea nr. 50/1996, invocând Decizia nr.41/2008 pronunțată de J-secțiile unite în interpretarea acestui text de lege.
Prin Decizia nr. 41/10.03.2008 pronunțată de în dosar nr. 5/2008 s-a statuat, cu forța obligatorie prev. de art. 329 cod procedură civilă că: În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor <LLNK 11996 50 11 202 47 29>art. 47 din Legea nr. 50/1996privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată căjudecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitateau dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a <LLNK 12000 83130 301 0 33>Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin <LLNK 12001 334 10 201 0 18>Legea nr. 334/2001.
Reclamanții-consilierii în probațiune nu se regăsesc în categorie de personal menționate într-o enumerată expresă și limitativă atât de art.47 din lege, cât și de instanța supremă în decizia susenunțată, ca atare în mod greșit prima instanță a extins efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, respectiv Deciziei pronunțate în soluționarea recursului în interesul legii și acestei categorii profesionale.
Este de menționat că situația consilieri de probațiune în cadrul Serviciului de Probațiune de pe lângă tribunale este reglementată prin Ordonanța Guvernului nr. 92/2000, iar salarizarea acestei categorii profesionale este prevăzută printr-o lege specială, respectiv Legea nr.327/14.07.2006 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din serviciile de probațiune, așa încât nu pot fi pretinse decât drepturile stabilite exhaustiv în cuprinsul acestei legii în favoarea lor.
Consilierii de probațiune nu au beneficiat niciodată de acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, deși au fost salarizați prin aceeași lege ca și magistrații și personalul auxiliar de specialitate, respectiv Legea nr. 50/1990.
Astfel, în forma inițială, introdusă în Legea nr. 50/1990 de nr.OG 56/1997 de acest spor beneficiau magistrați și executorii judecătorești " pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrați, precum și executorii judecătorești beneficiază de un spor de 50% la salariul de bază brut lunar".
Ulterior, legea de aprobare a nr.OG 56/1997, Legea nr. 104/1999 dispune la art. 42 indice 1 că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% la salariul de bază brut lunar".
Serviciile de reintegrare socială a infractorilor și de supraveghere a executării sancțiunilor neprivative de libertate au fost create prin nr.OG 92/2000, iar consilierii în probațiune (denumiți anterior personal din serviciile de reintegrare socială și supraveghere) erau salarizați în conformitate cu Anexa nr.5 indice1 din Legea nr. 50/1996. Astfel, în ceea ce privește aplicabilitatea art. 47 este de observat că la momentul determinării categoriilor care beneficiază de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică consilierii în probațiune nu existau ca și categorie profesională.
Deși, consilierii în probațiune au fost salarizați în temeiul Legii nr. 50/1996 nu se poate concluziona, așa cum susțin reclamanții, că ar beneficia de prevederile art. 47, întrucât textul de lege menționat face o distincție clară între magistrați, personal auxiliar de specialitate și personalul de specialitate din unitățile de justiției. De altfel, Legea nr. 50/1996 reglementa salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, prin urmare nu numai ale magistraților și personalul auxiliar de specialitate, astfel încât este evident faptul că prin prev. art 47 legiuitorul a dorit ca de sporul în discuție să beneficieze doar categoriilor prevăzute expres.
Aceeași situație se regăsește și în salarizarea consilierilor de probațiune, reglementată de Legea nr. 327/2006. Potrivit art. 1 alin(2) din această lege "Salarizarea personalului din serviciile de probațiune se face ținându-se seama de rolul, răspunderea, complexitatea activității, pregătirea și competența profesională.
Art. 3 alin.(2) din acest act normativ (2)Salariul de bază pentru personalul din serviciile de probațiune se stabilește pe baza valorii de referință sectorială*) din cadrul autorității judecătorești și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexă, pe grade profesionale, în funcție de competența profesională și de vechimea în specialitate.
Totodată, potrivit legii, personalul din cadrul serviciilor de probațiune beneficiază de sporuri salariale, prime și prime acordate potrivit legii.
Potrivit art. 22 alin.(1) din lege pe lângă drepturile prevăzute de prezenta lege, personalul din serviciile de probațiune beneficiază și de alte drepturi prevăzute de legislația din domeniul muncii și asigurărilor sociale.
Potrivit articolului următor-art. 23- prevederile<LLNK 11996 50 11 201 0 17>Legii nr. 50/1996privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu se mai aplică personalului din serviciile de probațiune la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Mai recent, toate aceste dispoziții au fost abrogate expres prin art. 48 Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, salarizarea și celelalte drepturi salariale ale personalului de probațiune fiind reglementată în această lege a salarizării unitara a personalului plătit din fonduri publice la SECȚIUNEA a 7-a, cu trimitere la anexa nr. VI/7.
În altă ordine de idei, cu referire la situația diferențiată față de întreg personalul instanțelor de judecată invocată de intimații reclamanții, este de menționat că revederea p. unor drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea sau dimpotrivă prevederea, însă într-un alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale, de asemenea retribuită de la bugetul de stat este o opțiune a legiuitorului și nu justifică reținerea unui tratament diferențiat, câtă vreme sunt în discuție situații obiectiv diferite, particulare.
Situația consilierilor de probațiune nu poate fi considerată " comparabilă" în nici un fel cu cea a altor categorii personal din cadrul instanțelor judecătorești, a cărui statut este reglementat prin legii de sine stătătoare și ca atare, nu ne aflăm nici într-un caz de discriminare reglementat de OG.nr.137/2000 invocat de reclamanții.
Nu orice diferență de tratament semnifică discriminare; pentru a fi reținut tratamentul diferențiat, injust este necesar să se stabilească că persoanele aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional a unei categorii este o problemă ce nu poate fi apreciată din punct de vedere a discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 invocată ca temei juridic a al pretențiilor în cauză.
Nici un criteriu dintre cele prevăzute de art. 2 alin.1 din nr.OG 137/2000 nu se referă la alte drepturi și libertăți decât cele recunoscute de lege. În afara legii nu putem vorbi de discriminare în sensul nr.OG 137/2000 cu modificările și completările ulterioare.
În concluzie, situațiile deosebite în care se găsesc diferitele categorii de salariații determină soluții diferite ale legiuitorului în ce privește salarizarea acestora, fără ca prin aceasta să se încalce principiul egalității, ce nu semnifică uniformitate (deciziile Curții Constituționale nr.168/1988, 294/2001).
În acest sens, prin Deciziile nr.818, 819, 820, 821/03.07.2008 Curtea Constituțională a statuat că" prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG- privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsură în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.".
De asemenea, prin Decizia nr.1325/04.12.2008, Curtea Constituțională a statuat că:înțelesul dispozițiilor nr.OG 137/2000 prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative este neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor.
Nefiind un drept reglementat printr-un act normativ în vigoare nu face obiectul protecției prevăzute de art.41 din Constituția României și nici art.14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale. Acest articol, așa cum a statuat CEDO, în jurisprudența sa nu are o existență independentă, întrucât are efect doar în relație cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și Protocoalele sale", ori dreptul la diverse sporuri, indexări nu este în mod evident un drept fundamental, apărat și garantat de Convenție.
În fine, trimiterea făcută de intimații recurenții la Ordinul Ministrului Justiției și Libertăților nr.1168/C/09.04.2009 nu are relevanță juridică în cauză, deoarece prin acest ordin nu s-a recunoscut dreptul reclamanților în cauză-drept care așa cum reiese din poziția procesuală a acestui pârât este contestat - ci s-au pus în executare hotărârile judecătorești executorii pronunțate în spețe similare-aspect care este menționat expres atât din preambulul cât și în dispozitivul acestui ordin.(19)
Sub acest aspect, este de reliefat faptul că practica altor instanțe nu poate obliga instanța a da o soluție identică, iar Curtea Europeană a drepturilor Omului, prin hotărârea pronunțată la data de 06.12.2007 în cauza Beian României, a precizat faptul că divergențele de jurisprudență constituie prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond, având autoritate asupra competenței lor teritoriale, iar rolul de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței revine instanței supreme.
Pentru considerentele expuse, curtea constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, astfel încât în baza art. 312 alin.1 coroborat cu art.304 punct 9 Cod procedură civilă, cu aplicarea art. 82 din Legea nr. 168/1999 va admite ca fondate, recursurile promovate de pârâți, va modifica sentința atacată în sensul respingerii acțiunii promovate în cauză de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite, ca fondate, recursurile formulate de pârâții Curtea de Apel Alba Iulia și Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 1223/30.09.2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar civil nr- și în consecință:
Modifică sentința atacată în sensul respingerii acțiunii civile în conflict de drepturi formulată de reclamanții:, și în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Justiției și Libertăților B, Curtea de Apel Alba Iulia și Tribunalul Alba.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22.02.2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Tehnored.AD, 10 ex.IM 26-02.2010
Jud.fond- L,
Președinte:Manuela StoicaJudecători:Manuela Stoica, Ana Doriani, Mirela Pop
