Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 286/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.286/2009
Ședința publică din 16 martie 2009
PREȘEDINTE: Stoica Manuela președinte secție
- - - JUDECĂTOR 2: Doriani Ana
- - -JUDECĂTOR 3: Vesa Nicoleta
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr.142/27.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
Având în vedere că judecător planificată în ședința de judecată pentru acest termen, s-a abținut de la judecarea cauzei, completul de judecată a fost constituit conform procesului verbal de incidență procedurală încheiat la 16 martie 2009.
S-a făcut referatul cauzei după care față de actele și lucrările de la dosar instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Deliberând asupra recursurilor civile de față;
onstată că prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, sub dosar nr-, reclamanții, și, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Hunedoara, Curtea de Apel Alba Iulia, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților la acordarea despăgubirilor bănești reprezentând drepturile salariale rezultate din diferența dintre salariul încasat și cel prevăzut în Anexa I lit. A pct. 6- 13 corespunzător funcțiilor exercitate de fiecare reclamant începând cu data intrării în vigoare a OUG 27/2006 și până la data pronunțării hotărârii judecătorești și în continuare sume actualizate cu indicele de inflație la data plății.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt judecători în cadrul Judecătoriei Brad.
Urmare a Hotărârii 185/22.07.2005 a CNCD precum și a Deciziei nr. VI din 15.01.2007 pronunțată de ICCJ în soluționarea recursului în interesul legii, în expunerea de motive din OUG 27/2006 s-a justificat necesitatea unei salarizării adecvate și nediscriminatorii a judecătorilor și procurorilor pentru eliminarea tuturor inegalităților existente în sistemul de salarizare al magistraților.
Cu toate acestea prin OUG 27/2006 și apoi prin Legea 45/2007 discriminarea este adâncită mai mult prin stabilirea unui coeficient de ierarhizare superior în favoarea magistraților procurori din structurile DNA și DIICOT Anexa 1 lit. A pct.6-13 și ceilalți magistrați.
Acordarea unei importanțe vădit superioare a activității desfășurate de procurorii și personalul auxiliar de specialitate din cadrul DIICOT și DNA, raportat la activitatea desfășurată pentru aceleași cauze de judecători, este nejustificată și nu reprezintă o metodă adecvată de atingere a scopului legitim urmărit și anume " reducerea fenomenului de corupție".
Potrivit art.11 alin.1 din OUG 27/2006, procurorii din cadrul DNA și DIICOT sunt salarizați numai în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii, indiferent de gradul profesional deținut, în condițiile în care potrivit art.43 alin.1 din Legea 303/2004, promovarea judecătorilor și procurorilor la instanțele și parchetele ierarhic superioare se face numai prin concurs organizat la nivel național în limita posturilor vacante existente.
În această situație, eludând criteriile reținute prin art.2 din OUG 27/2006, și anume: "locul", "rolul", "răspunderea", "complexitatea", "riscurile funcției, "incompatibilitățile", și "interdicțiile", prevederile legale instituite prin art.11 alin.1 și 2 raportat la art.2 și 3 din acest act normativ care a fost aprobat, completat și modificat prin Legea 45/2007 nu respectă nici garanțiile oferite de dreptul european prin art.5-6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale referitoare la noțiunea de "instanță independentă", "judecător sau alt magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor juridice", "tribunal" continuând tratamentul discriminator între magistrați - respectiv între cei incluși în structurile DIICOT și DNA și cei aflați la judecătorii, tribunale, curți de apel precum și la parchetele de pe lângă acestea - instituit de art.28 alin.4 din OUG 24/2004, modificată prin Legea 601/2004 și de art.24 din Legea 508/2004.
Au mai susținut că în acest fel sunt astfel încălcate și dispozițiile legii fundamentale, care la art.126 al.1 statuează că "Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege" și invocat în acest sens practica Curții Constituționale, care în considerentele Deciziei nr.20/02.02.2000 a reținut jurisprudența îndelungată a CEDO (cazul Marks contra Belgiei - 1979) ce statuează că "în aplicarea prevederilor art.14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale reprezintă o încălcare a acestor prevederi, orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoage, fără o justificare obiectivă și rezonabilă", iar prin Decizia nr.1/8.02.1994 a stabilit că "un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice în respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice".
Tot astfel, prin Decizia nr.135/05.11.1996, Curtea Constituțională a reținut că "principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite."
În drept, reclamanții au invocat art.7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale ratificat prin Decretul nr.212/1974, art.14 din CEDO, art.4din Carta Socială revizuită, art.5-6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art.40 alin.2 lit. c și art.154 alin.3, art.155 și art.165 din Codul muncii.
Pârâta Curtea de Apel Alba Iulia a solicitat, prin întâmpinarea depusă, respingerea acțiunii reclamanților invocând excepția lipsei calității procesual pasive, motivând că nu are calitatea de angajator al reclamanților și nici o atribuție în privința stabilirii drepturilor salariale ale judecătorilor.
Ministerul Justiției, prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, invocând în primul rând faptul că temeiul de drept pe care reclamanții își fundamentează pretențiile a fost declarat neconstituțional prin deciziile pronunțate de Curtea Constituțională în data de 3 iulie 2008; în al doilea rând se motivează faptul că susținerile reclamanților potrivit cărora art.11 alin.1 din nr.OUG 27/2006 instituie o discriminare sunt nefondate, deoarece acordarea coeficienților de multiplicare 19-23 pentru procurorii din cadrul T și A este făcută pe considerarea nivelului parchetului unde funcționează aceștia. În acest sens se invocă hotărârea nr.355/01.08.2007 a
Prin sentința civilă nr. 142/27.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr- s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta Curtea de Apel Alba Iulia. S-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Hunedoara și Curtea de Apel Alba Iulia.
Pentru a hotărî astfel, curtea a reținut, în esență, că modul de salarizare a magistraților care funcționează în cele două structuri specializate respectă dispozițiile generale cuprinse în legile de salarizare ale magistraților, potrivit cărora, salarizarea se face printre altele și în raport cu nivelul instanței. Întru-cât cele două structuri au alt nivel de instanță decât instanța la care funcționează reclamanții este corect ca aceștia să beneficieze și de o altă salarizare. De altfel reclamanții nu au contestat dreptul legiuitorului de a stabili drepturile salariale în raport cu nivelul instanței deoarece nu au făcut nici o referire la drepturile salariale ale personalului ce-și desfășoară activitatea la tribunale, curți de apel ori Înalta Curte de Casație și Justiție.
În ceea ce privește aspectele legate de modul de selectare a personalului în cadrul acestor structuri, de consecvența legiuitorului în privința criteriilor de numire și promovare prin raportare la principiile generale ce guvernează această materie în întregul sistem judiciar, acestea nu pot face obiectul prezentei cauze, care vizează doar aspecte de ordin pecuniar.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termenul legal prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999, reclamanții, și solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și în consecință admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenți- reclamanți critică sentința atacată ca fiind nelegală și netemeinică sub aspectul interpretării dispozițiilor legale, arătând că instanța de fond nu a avut în vedere Hotărârea nr. 185/2005 a D, Decizia nr. VI/2007 pronunțată de Sunt reiterate, în continuare, argumentele din acțiunea introductivă vizând tratamentul discriminatoriu între magistrați-respectiv între cei incluși în structurile T și A și cei aflați la judecătorii, tribunale, curți de apel, precum și parchetele de pe lângă acestea.
Prin întâmpinarea depusă în această fază procesuală de intimatul Ministerul Justiției și Libertăților se solicită respingerea recursului declarat de recurenții reclamanți și menținerea ca legală și temeinică a sentinței primei instanțe, invocând, în primul rând, deciziile pronunțate de Curtea Constituțională în soluționarea excepției de neconstituționalitate a nr.OG 137/2000, în al doilea rând se susține faptul că procurorii de la DIICOT ocupă aceste funcții pe o perioadă de timp limitată și primesc drepturi salariale cu cele ale unui procuror de la Parchetul de pe lângă J numai pe perioada desfășurării activității în cadrul acestor structuri, astfel încât este evident faptul că criteriul esențial avut în vedere de legiuitor în acest caz este cel al nivelului instanței sau al parchetului, iar dispozițiile referitoare la salarizarea personalului din cadrul acestor structuri,își au justificarea că potrivit legii, ele sunt integrate în Parchetul de pe lângă
În susținerea acestui punct de vedere intimatul invocă practica instanței supreme cât și a celorlalte instanțe judecătorești în litigiile cu acest obiect.
Intimata Curtea de Apel Alba Iulia a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului declarat de reclamanți, susținând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, conform cu prevederile legale în materia drepturilor salariale ale judecătorilor.
CURTEA, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform cerințelor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, în limitele statuate de art. 306 alin.2 Cod procedură civilă reține următoarele:
Recursul este fondat.
În temeiul art. 137 cod procedură civilă instanța, va analiza sentința atacată sub aspectul soluționării excepțiilor invocate.
Cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Curtea de Apel Alba Iulia, instanța de recurs apreciază că soluția instanței de fond este legală și temeinică, întrucât pârâta are calitatea de ordonator de credite cu atribuții privind salarizarea reclamanților, astfel încât, conform art.282 muncii, această instituție justifică calitatea procesuală pasivă, în cauza pendinte.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, instanța a admis-o în mod întemeiat având în vedere că potrivit prevederilor art.27 din OG nr.137/2000 posibila victimă a discriminării poate introduce acțiune direct în instanță, prin care să solicite despăgubiri și restabilirea situației anterioare.
Pe fondul cauzei, însă, aspectele critice invocate de reclamanții sunt întemeiate pe următoarele considerente:
Reclamanții îndeplinesc funcția de magistrați în cadrul Judecătorie B, conform adeverințelor 344-347/2008 emise de Tribunalul Hunedoara.
Prin G nr.27/2006 a fost reglementată salarizarea judecătorilor, procurorilor, asistenților judiciari și a altor categorii de personal din sistemul justiției.
Conform art.11 alin.1 din G nr.27/2006 și art. II din Legea nr.45/2007, procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și celor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism li se acordă o salarizare corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (nr.6-13 de la lit. A din anexă), precum și toate celelalte drepturi de salarizare stabilite numai pentru aceștia, prin alte acte normative.
Dispozițiile enunțate introduc și consacră o discriminare care nu are la bază nici un criteriu obiectiv, rațional și juridic între magistrați.
Prin acțiunea de față reclamanții solicită repararea prejudiciului suferit tocmai ca urmare acestei discriminării salariale.
Or, din actele normative sus invocate, rezultă în mod evident faptul că salarizarea procurorilor din și are ca și criteriu de bază domeniul specializat de activitate (urmărirea penală a faptelor de corupție și criminalitate organizată), iar nu nivelul instanțelor sau parchetelor, așa cum susține intimatul, deoarece acest din urmă criteriu este imposibil de disociat de elementele sale constitutive, și anume: vechimea minimă necesară posibilității de a accede la respectivul nivel al instanței sau parchetului și, implicit, la nivelul corespunzător de salarizare; numirea efectivă și reală în aparatul propriu al instanței sau parchetului respectiv; numirea reală și definitivă în instanța sau parchetul de nivelul respectiv, cu păstrarea definitivă a gradului profesional corespunzător nivelului).
Într-adevăr, în realitate, salarizarea procurorilor din cadrul și CO. se face doar prin procedeul asimilării cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar nu pe baza acelorași criterii care se aplică direct și nemijlocit procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (persoană juridică distinctă de și ) care au gradul profesional definitiv aferent acestui nivel.
Însă, în aceste condiții, este discriminatorie asimilarea salarizării doar a procurorilor din cadrul și CO. cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în detrimentul celorlalte persoane salarizate în baza OUG nr.27/2006, care au aceeași vechime minimă în magistratură ca și cea cerută procurilor din și CO.
În acest sens, argumentele avute în vedere de J în soluționarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. VI/2007 sunt pe deplin aplicabile în speță. Astfel, prin decizia enunțată Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, cu forța obligatorie dispusă de art.329 alin.3 Cod procedură civilă, următoarele: "folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrațidoar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției,pe considerentul că domeniile în care ar activa, ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a timpului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial", iar "distincția care se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și de terorism, ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhică este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în senul art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art.14 din Convenție pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice".
Deci, instanța supremă a statuat că sunt discriminatorii criteriile de diferențiere de tratament salarial constând în apartenența la categoria celor implicați în soluționarea unor cazuri de o anumită natură (cum sunt cazurile privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și terorism) ori în doar includerea în anumite structuri pe scara ierarhicăsau în anumite segmente restrânse de realizare a justiției. . acest lucru s-a produs în cazul procurorilor din cadrul și CO. care sunt salarizați prin asimilare, datorită criteriului implicării în soluționarea unor cauze de o anumită natură, precum și datorită includerii lor temporare în anumite structuri pe scara ierarhiei corespunzător anumitor segmente restrânse de realizare a justiției.
Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligația de îndeplinire a sarcinilor de serviciu (care revine întregului personal salarizat în baza G nr.27/2006), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio - profesională și de locul de muncă.
De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un drept salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea salarizării solicitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece procurorii și CO. nu primesc salarizarea superioară (prin asimilare) pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că salarizarea acestora este asimilată, în mod arbitrar, cu cea a procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, asimilare care are la bază criteriul naturii cauzelor instrumentate.
Nu se contestă faptul că, în multe situații, legiuitorul a prevăzut acordarea unor sporuri bazate pe, calificare profesională, dar acestea au într-adevăr justificare reală, sunt nediscriminatorii, ori în speță simplul fapt că se soluționează un alt gen de cauze nu justifică inegalitatea de tratament, prin asimilări preferențiale și privilegiate de salarizare.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală munca pentru soluționarea unor cauze de o anumită natură (cum ar fi cea din domeniul combaterii corupției și al criminalității organizate) nu poate fi considerată ca superioară celei restului personalului salarizat în baza G nr.27/2006.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește, la art.19 pct.3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unei salarizări superioare (prin asimilare), doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
În acest context, nu poate fi primită apărarea pârâtului intimat cu trimitere la decizia nr. 818/2008 a Curții Constituționale, deoarece în cauză instanța nu legiferează un drept salarial ci constată aplicabilitatea normei legale existente și la categoria profesională din care fac parte recurenții reclamanți, prin prisma dispozițiilor nr.OG137/2000 și ale celorlalte acte normative invocate.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că soluția primei instanțe se bazează pe o aplicare și interpretare greșită a legii, motiv de nelegalitate prev. de art. 304 punct 9 Cod procedură civilă.
Așa fiind, în conformitate cu art. 312 alin.1 coroborat cu art. 304 punct 9 cu aplicabilitatea art. 81 din Legea nr. 168/1999, va admite ca fond recursul reclamanților, va modifica sentința atacată în sensul admiterii acțiunii raportat la prevederile OG nr. 137/2000, așa cum a fost formulată, în sensul obligării pârâților în solidar la acordarea despăgubirilor bănești reprezentând drepturile salariale rezultate din diferența dintre salariul încasat și cel prevăzut în Anexa I lit.A pct.6-13 din nr.OUG27/2006, corespunzător funcțiilor exercitate de fiecare dintre reclamanți, pentru perioada 10.04.2006- 16.03.2009 corespunzător raporturilor de muncă și în continuare, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului material și până la data plății efective. Actualizarea acestor sume se impune a fi acordată pentru a asigura reclamanților repararea integrală a prejudiciului cauzat prin neacordarea acestor sume pe perioada în discuție, deoarece unul din principiile care guvernează răspunderea civilă este și cel al reparării integrale a prejudiciului.
PENTRU ACESTE MOTIVE:
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite ca fondat, recursul declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr.142/27.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosar nr-, și pe cale de consecință:
Modifică sentința atacată după cum urmează:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de Apel Alba Iulia.
Admite acțiunea formulată de reclamanții, împotriva pârâților: Ministerul Justiției, Tribunalul Hunedoara și Curtea de Apel Alba Iulia și în consecință:
Obligă pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Hunedoara în solidar, la acordarea despăgubirilor bănești reprezentând drepturile salariale rezultate din diferența dintre salariul încasat și cel prevăzut în Anexa I lit.A pct.6 - 13 din nr.OUG27/2006, corespunzător funcțiilor exercitate de fiecare dintre reclamanți, pentru perioada 10.04.2006 - 16.03.2009 și în continuare, sume care urmează a fi actualizate cu indicele inflației, începând cu data nașterii dreptului material și până la data plății efective.
Obligă pârâta Curtea de Apel Alba Iulia să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamanților, conform prezentei.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 16 martie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.DA
Tehnored.TM/ 2ex
Jud.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
ÎNCHEIEREA NR.51/R/CC/2009
Ședința din camera de consiliu din 16 martie 2009
Președinte: - - - președinte secție
- - -judecător
- - -judecător
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea cereri de abținere formulată de judecător, în cauza ce formează obiectul dosarului nr- privind pe reclamanții în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, a, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
Procedura este îndeplinită fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
CURTEA DE APEL
Prin cererile depuse la dosar de către judecător a solicitat a i se încuviința abținerea de la judecata acțiunii ce formează obiectul dosarului nr-.
In motivarea cereri a arătat că se abține de la judecarea pricinii întrucât a făcut parte din completul de judecată care a pronunțat în fond hotărârea atacată cu recurs,invocând art.24 cod procedură civilă.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.24 Cod procedură civilă și apreciind într-un sens mai larg interpretarea art. 6 al în vederea asigurării garanțiilor depline pentru desfășurarea unui proces echitabil în fața instanței imparțiale.
DISPUNE
Admite cererea de abținere formulată de judecător în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 16.03. 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, - - - - - -
Grefier,
- -
Președinte:Stoica ManuelaJudecători:Stoica Manuela, Doriani Ana, Vesa Nicoleta
