Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 2913/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.2913/R/2009
Ședința publică din data de 15 decembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Dana Cristina Gîrbovan
JUDECĂTORI: Dana Cristina Gîrbovan, Ioana Tripon Cristina
-
Grefier:
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR ȘI MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, împotriva sentinței civile nr.2076 din 5 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr- privind reclamanții și și pe pârâtul TRIBUNALUL SĂLAJ, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție - valoarea de referință sectorială.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este realizată.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că recurenții, prin memoriile de recurs au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nefiind formulate cereri în probațiune ori invocate excepții, Curtea constată că prezenta cauza se află în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr.2076 din 5 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Sălaj, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, excepție invocată de Ministerul Finanțelor Publice.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL SĂLAJ, CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Pârâții de rândul 1-3 au fost obligați să calculeze și să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale pentru perioadele efectiv lucrate, calculate pe baza valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege corectate prin adaos în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de lege pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzute de lege pentru aceste funcții, astfel:
- 264,7 lei pentru perioada 05.05.2005 - 30.09.2005;
- 312,3 lei pentru 1.02.2006 - 31.08.2006;
- 331 lei pentru perioada 1.09.2006 - 31.12.2006;
- 358 lei pentru perioada 1.01.2007 - 31.03.2007;
- 365 lei pentru perioada 1.04.2007 - 30.09.2007;
- 405 lei pentru perioada 1.10.2007 - 31.12.2007, în raport cu valoarea de referință sectorială pentru care au fost calculate efectiv salariile în perioadele indicate.
La aceste sume se va aplica dobânda legală, suma rezultată urmând a fi actualizată în raport cu indicele de inflație.
Pârâții de rândul 1-3 au fost obligați să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să pună la dispoziție sumele necesare efectuării plăților.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamanții și -, în calitate de judecători în cadrul Tribunalului Sălaj, au solicitat obligarea pârâtelor la plata la plata diferențelor salariale, rezultate în urma recalculării indemnizațiilor și salariilor pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2007.
Totodată, reclamanții au solicitat ca pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să fie obligat la alocarea sumelor necesare efectuării plăților diferențelor sa la riale pretinse.
Cu privire la fondul cauzei, tribunalul a reținut că, potrivit art. 5 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, salariile de bază în sectorul bugetar se stabilesc pe baza următoarelor elemente: -valoarea de referință universală; indicatorii de prioritate intersectorială, exprimați în procente, diferențiați pe domenii de activitate; valori de referință sectoriale exprimate în lei, rezultate din înmulțirea valorii de referință universală cu indicatorii de prioritate intersectorială; grila de intervale pentru stabilirea salariilor de bază, pentru funcțiile fiecărui sector de activitate.
Potrivit art. 1 din OUG nr. 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/2001, începând cu luna septembrie 1999 valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de baza ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de legea nr. 50/10096, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de legea nr. 154/1998 " pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar
Prin art. 13 alin. 1 din Legea bugetului de stat pe anul 2001 nr. 216/2001, valoarea de referință universală a fost stabilită la 2.444.000 lei, iar indicatorul de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora a fost prevăzut ca fiind de 0,62, astfel încât valoarea de referință sectorială rezultată era de 2.444.000 lei x 0,62 = 1.515.280 lei.
Prin legile anuale ulterioare referitoare la bugetul de stat nu au fost prevăzute modificări ale valorii de referință universală sau ale indicatorului de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică.
Drept urmare OUG nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, aprobată prin Legea nr. 347/003, a prevăzut în mod corect în Anexa I calculul indemnizațiilor pentru magistrați începând cu 1 ianuarie 2003 pe baza unei valori de referirea sectorială de 1.833.754 lei, egală cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.
În baza art. 48 din OUG nr. 177/2002 și a art. 3 lit. e din OUG nr. 123/2003, valoarea de referință sectorială din Anexa 1 la OUG nr. 177/2002 a fost majorată cu 6% începând cu 1 ianuarie 2003 și cu 9% începând cu 1 octombrie 2003, respectiv cu 6% în luna ianuarie 2004 și cu 6% în luna octombrie 2004. In consecință pentru perioada 1 octombrie 2004 - 31 decembrie 2004, această valoare de referință sectorială era de 2.380.592 lei, egală cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite și care fusese majorată la rândul său, în aceleași procente, prin dispozițiile OUG nr. 191/2002 și ale art. 3 lit. a din OUG nr. 123/2003.
În mod similar prin majorări succesive valoarea de referință sectorială pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, salarizat conform Legii 50/1996 (până la intrarea in vigoare a OG nr. 8/2007) a ajuns pentru același interval de timp la 2.380.592 lei.
Pentru perioadele 1.01.2005 - 30.09.2005 și 1.10.2005 -31.01.2006, deși OUG nr. 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/ 2001 era în vigoare (stabilind în mod expres egalitatea valorii de referință sectorială pentru personalul din organele autorității judecătorești cu cea prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică) iar conform art. 74 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, lege organică, drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege", reclamanților nu li s-au acordat creșterile salariale prevăzute de OG nr. 9/2005 pentru personalul care ocupă funcții de demnitate publică.
S-a reținut că deși conform denumirii sale, acest act normativ reglementează creșteri salariale pentru anul 2005 (acordate personalului contractual bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică), art. 2 alin. 3 și art. 3 alin. 4 din OG 9/2005 arată doar că în anexele VIII și IX sunt prevăzute indemnizațiile lunare pentru persoanele ce ocupă funcții de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora fără a se indica în mod explicit procentul de majorare al indemnizațiilor.
Drept urmare, în baza prevederilor legale anterior menționate, ale art. 1 alin. 4 din Constituția României care reglementează organizarea statului potrivit "principiului separației și echilibrului puterilor legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale" și ale art.1 alin. 1 cin Legea nr. 304/2004 conform cărora "puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casație și Justiției și de celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", tribunalul a constatat întemeiate pretențiile reclamanților de a le fi acordate creșterile salariale prev. de OG 9/2005.
Pentru aceleași rațiuni, sunt întemeiate solicitările acestora de a le fi acordate și pentru anii 2006 și 2007 creșterile salariale prevăzute de OG nr. 3/l2.01. 2006 și OG nr. 10/31.01.2007.
Așadar, plecând de la valoarea de referință sectorială de 2.380.592 lei la nivelul lunii decembrie 2004, salariile reclamanților trebuiau calculate pe baza valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite:
-264.7 lei pentru perioada 05.05.2005 - 30.09.2005
- 312,3 pentru perioada 1.02.2006 - 31.08.2006
-331 lei pentru perioada 1.09.2006 - 31. 12.2006 conform art. 1 din OG nr. 3/2006, care a prevăzut majoritatea indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, în două etape, respectiv cu 5%
începând cu 1.02.2006 și cu 6% începând cu 1.09.2006;
- 358 lei, pentru perioada 1.10.2007-31.03.2007
-365 lei pentru perioada 1.04.2007-30.09.2007
- 405 lei pentru perioada 1.10.2007-31.12.2007 conform art. 1 și art.3 alin.3 cu anexele corespunzătoare din OG nr.10/2007, care a prevăzut majorări în trei etape, respectiv cu 5 % începând cu 1.01.2007, cu 2 % începând cu 1.04.2007 și cu 11 % începând cu 1.10.2007.
Având în vedere prevederile art. 161 alin.4 din Codul muncii, în vederea recuperării integrale a prejudiciului suferit de reclamanți, asupra acestor sume se va aplica dobânda legală și indicele de devalorizare a monedei naționale.
Potrivit preambulului, OUG nr. 27/29.03.2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției a urmărit, între altele, armonizarea grilei de salarizare a acestora cu dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și a procurorilor "prin care au fost aduse modificări substanțiale ale prevederilor referitoare la cariera judecătorilor și procurorilor cu incidență asupra salarizării". De asemenea, că potrivit art. 2 din OUG nr. 27/2006, salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor și procurorilor se stabilesc "ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal, aceste reglementări transpunând în mod evident principiul constituțional al echilibrului puterilor legislativă, executivă și judecătorească.
Cu toate acestea, în Anexa 1 la OUG nr. 27/2006 a fost înscrisă o valoare de referință sectorială mai mică decât cea prevăzută pentru funcțiile de demnitate publică, cu consecința diminuării indemnizațiilor magistraților, în disprețul dispozițiilor art. 74 alin. 2 din Legea nr. 303/2004.
Ca urmare a admiterii pretențiilor reclamanților pentru perioada 1.01.2005 - 31.12.2007, pârâtul a fost obligat să pusă la dispoziția Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sumele necesare plății sumelor astfel cuvenite reclamanților, în considerarea atribuțiilor prevăzute de Legea 500/2002 pentru, în special a celor privind pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale și ale legilor de rectificare bugetară.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR ȘI MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
CURTEA DE APEL CLUJa solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului arată că raportat la data înregistrării cererii, 1 octombrie 2008, este împlinită prescripția dreptului de a cere sume aferente unor perioade anterioare lunii octombrie 2005.
Conform nr.OUG177/2002, așa cum a fost ea modificată de Legea nr.347/2003, în perioadele la care fac referire reclamanții, indemnizațiile magistraților erau stabilite pe baza valorii de referință stabilită în anexa 1 la ordonanță, iar nu pe baza vreunei alte valori de referință.
Art.74 alin.2 din Legea nr.303/2004 nu a cuprins în perioadele invocate de reclamanți vreo prevedere referitoare la valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică ca element de calcul pentru indemnizațiile magistraților.
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE a solicitat admiterea recursului cu respingerea acțiunii față de acest pârât, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, iar pe fond respingerea acesteia ca neîntemeiată.
În motivarea recursului arată că în conformitate cu art.17 alin.1 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Parlamentul adoptă legile bugetare anuale și legile de rectificare elaborate de Guvern, Ministerul Finanțelor Publice fiind în imposibilitate de a pune în executare hotărârea.
Raporturile de muncă sunt între reclamanți și instituția în care își desfășoară activitatea, pretențiile reprezintă drepturi de personal, care nu pot fi plătite decât de către angajator din bugetul propriu.
Pe fondul cauzei arată că întrucât drepturile de salarizare ale magistraților sunt reglementate prin nr.OUG27/2006, nr.OUG177/2002, nr.OG23/2005, acestei categorii profesionale nu i se aplică prevederile nr.OG9/2005, nr.OG2/2006 și nr.OG10/2007.
MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea cererii formulate.
În motivele de recurs a arătat că printr-o acțiune în justiție pot fi valorificate drepturi recunoscute și ocrotite de lege. Câtă vreme drepturile solicitate nu sunt prevăzute de legislația în vigoare, prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege, instanța ar depăși limitele puterii judecătorești și ar legifera acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a magistraților.
Mai arată că începând cu intrarea în vigoare a Legii nr.347/2003, care a modificat art.2 din nr.OUG177/2002 nu există temei legal pentru ca indemnizațiile personalului din cadrul autorității judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive, indemnizațiile acestora fiind stabilite expres și exclusiv prin nr.OUG177/2002, nr.OG23/2005 și nr.OUG27/2006.
OG nr.23/27 ian.2005 privind creșterile salariale aplicabile magistraților și altor categorii de personal din sistemul justiției pentru anul 2005 aprobată cu modificări prin Legea nr.100/2005 prevede că valoarea de referință sectorială se majorează începând cu data de 1 oct.2005 cu 8% față de nivelul din luna decembrie 2004, de la 2.380.593 lei la 2.571.040 lei.
Începând cu 1 ianuarie 2003 persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite în cadrul autorităților legislative și executive beneficiază de o indemnizație fixă, art.5 din Legea nr.154/1998 fiind abrogat prin art.15 din nr.OUG24/2000.
Mai arată că prin legea specială prin care au fost stabilite ulterior drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor, respectiv nr.OUG27/2006, aprobată prin Legea nr.45/2007 nu au fost diminuate drepturile în discuție, acestea fiind majorate față de cuantumul prevăzut în reglementarea anterioară.
Drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor, personalului asimilat acestora, magistraților asistenți și asistenților judiciari au fost majorate cu un procent de 40% față de cele prevăzute în nr.OUG177/2002, prin mărirea coeficienților de ierarhizare prevăzuți pe grad de instanță, în raport de funcția deținută și prin instituirea dreptului la spor de vechime în muncă și primă de concediu.
Având în vedere că drepturile salariale ale reclamanților în calitate de judecători, sunt reglementate de acte normative speciale, prin acordarea unor diferențe salariale rezultate din aplicarea unor dispoziții legale ce nu sunt instituite pentru această categorie profesională, ci altor categorii de personal din sectorul bugetar, hotărârea a fost dată cu încălcarea legii.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
În ceea ce privește primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă referitor la aplicarea greșită a dispozițiilor OG nr.137/2000, se reține că așa cum în mod corect a reținut și prima instanță reclamanții, care sunt asistenți judiciari în cadrul Tribunalului Sălaj sunt discriminați în raport de beneficiari OG 10/2007, respectiv personalul bugetar salarizat potrivit OUG 24/2000 și persoanele care îndeplinesc funcții de demnitate publică.
Existența discriminării directe a reclamanților rezultă (așa cum a reținut prima instanță) și din dispozițiile: art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art.40 alin.2 lit. c și lit. f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din CEDO referitor la interzicerea discriminării, numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă, ceea ce Curtea de Apel apreciază în temeiul considerentelor enunțate anterior că este cazul în prezenta speță.
Art. 2 alin. (2) pct.a) din Directiva 2000/78/CE privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (invocată de reclamanți) prevede că există discriminare în situația în care două persoane aflate în situație asemănătoare sunt tratate în mod diferit. Or, în condițiile în care scopul acordării indexărilor prin OG 10/2007 a fost acoperirea creșterii inflației pe o perioadă determinată, în mod evident reclamanții sunt discriminați față de persoanele beneficiare ale actului normativ menționat anterior, în condițiile în care inflația afectează în mod similar și veniturile obținute de reclamanți.
De asemenea, se mai reține că în temeiul OUG 75/2008 s-a dispus, fără a se proceda la executarea silită, plata parțială a acestor drepturi salariale.
În legătură cu actualizarea sumelor cu rata inflației, aceasta este justificată în raport de dispozițiile art. 998, 1082-1084 Cod civil, neacordarea drepturilor cuvenite la timp duce la obligația de a le plăti actualizate cu rata inflației, pentru a acoperi astfel prejudiciul produs reclamanților prin devalorizarea monedei naționale între momentul când dreptul era cuvenit și cel când se plătește efectiv. În caz contrar, nu s-ar produce o reparare totală a prejudiciului suferit.
Drept urmare se apreciază că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nu este întemeiat, instanța de fond interpretând corect dispozițiile legale incidente în cauză.
Deși nu a invocat în mod expres motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.4 Cod procedură civilă, Curtea constată că în dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Ministerul Justiției a invocat depășirea atribuțiilor puterii judecătorești prin adăugarea la o dispoziție legală. Relativ la acest aspect se apreciază că instanța de fond se reține că tribunalul nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești deoarece obiectul prezentei cauze îl reprezintă acordarea unor despăgubiri echivalente cu prejudiciul material suferit prin discriminare. Deci nu s-a solicitat instanței: să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici să le înlocuiască cu alte norme. Prin acțiune s-au cerut despăgubiri potrivit dreptului comun al muncii (art. 269 raportat la art. 295 alin. 2 și art. 1 din Codul muncii, conform art. 1 alin. 5 raportat la art. 21 alin. 1-3 din Constituție). Deci, dreptul la acțiunea în despăgubiri nu poate fi îngrădit de nici o decizie a Curții Constituționale. În ceea ce privește aspectul secundar al stabilirii cuantumului despăgubirilor cuvenite, instanța apreciază că, doar prin analogie, ca simplu reper, este aplicabil cuantumul recunoscut altor persoane aflate în situație comparabilă cu reclamanții (dar refuzată în mod discriminatoriu reclamanților), întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri a reclamantului, în condițiile în care art. 3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât instanțele române sunt obligate în mod imperativ să facă aplicarea prioritară și peremptorie a dispozițiilor Protocolului nr.12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu respectarea art. 20 din Constituție, în sensul verificării existenței unui act de discriminare, indiferent de natura lui. Subliniem că, în cauza de față, actele de discriminare s-au produs prin acte unilaterale interne de salarizare.
În concluzie, acțiunea dedusă judecății este admisibilă, mai ales prin prisma dispozițiilor art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, care garantează "dreptul la acces la instanță". Deci instanța română trebuie să dea dovadă de o jurisdicție deplină, fiind obligată să aplice competența sa de a analiza toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei ( în acest sens Hotărârile contra Olandei și Rotaru contra României ).
Ca atare, instanțelor de judecată le revine deplina competență de a face aplicarea principiului egalității în drepturi, în situațiile concrete supuse judecății, și de a aplica prevederile art.5 din Codul muncii, precum și dispozițiile prevalente ale art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, împreună cu cele ale Protocolului nr. 12 la aceasta, aceste instanțe nefiind condiționate de Curtea Constituțională, pentru a putea pronunța hotărâri în acest sens al aplicării principiului egalității în drepturi. Competența instanței de contencios constituțional se rezumă doar la soluționarea unor aspecte de drept (stabilirea compatibilității doar cu Constituția a unor acte normative, potrivit art.2 din Legea nr.47/1992), iar nu la interpretarea și aplicarea legilor și convențiilor internaționale în cauzele deduse judecății (această competență revenind exclusiv instanțelor de judecată, potrivit art.126 alin.1 și alin.3 din Constituție).
Cât privește actualizarea cu indicele de inflație, solicitată de reclamanți și acordată prin prezenta decizie, Curtea apreciază că sumele datorate cu titlu de drepturi salariale și neacordate trebuie astfel actualizate pentru a se asigura deplina reparare a prejudiciului creat prin neplata unor drepturi legale, în conformitate și cu prevederile art. 78 alin. 1 Codul muncii, text de lege cu valoare de principiu în ceea ce privește situația nelegalei neacordări a unor drepturi salariale, și care stipulează că în cazul concedierii efectuate în mod netemeinic și nelegal, instanța va obliga angajatorul la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate. Or, chiar dacă nu este vorba în speță de o nelegală concediere, rațiunea legii este aceeași, anume, integrala reparare a prejudiciului creat printr-o injustă neplată a unor drepturi salariale; știut fiind că salariul reprezintă de principiu sursa traiului zilnic al angajatului, apare ca legitimă solicitarea de a se actualiza cu rata inflației aceste sume, astfel încât puterea de cumpărare să se prezerve iar neplata la termen să nu diminueze importanța economică a acestor sume. De altfel, plata salariului este cel puțin lunară, astfel încât cu privire la orice drepturi de natură salarială, angajatorul este de drept în întârziere, potrivit art. 161 alin. 1 coroborat cu art. 155 Codul muncii, situație în care actualizarea sumei de natură salarială neplătită la timp apare ca imperativă.
În ceea ce privește recursul Ministerului economiei și Finanțelor, curtea reține că excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia este nefondată.
Prin sentința atacată, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale către reclamante.
Este vorba de obligația ce îi revine acestui minister în temeiul Hotărârii Guvernului nr.34/2009, de elaborare a proiectului bugetului de stat pentru anul 2010, de a include în bugetul Ministerului Justiției și Libertăților, a sumelor necesare plății de către Tribunalul Sălaj, la care au fost obligați cei trei pârâți, în favoarea reclamantelor.
Prima instanță nu a afirmat nicidecum că între Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției și Libertăților ar exista vreo obligație extralegală de plată pentru drepturi bănești pe care ar trebui să le plătească într-un raport concret de muncă, ci numai de obligațiile care îi revin MFP în virtutea dispozițiilor legale aflate în vigoare, în legătură cu bugetul de stat, izvorâte din Legea nr.500/2002 și din Hotărârea Guvernului nr.34/2009.
Curtea reține însă că în cauză este însă incidentă prescripția dreptului la acțiune pentru perioada anterioară termenului general de trei ani prevăzut de Decretul Lege 168/1958, și anume pentru perioada 05.05.2005 - 01.10.2005, recursul pârâților apărând ca întemeiat sub acest aspect.
În consecință, față de cele de mai sus, în temeiul art. 304 și art. 312.pr.civilă va admite recursurile declarate de pârâții CURTEA DE APEL CLUJ și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 2076 din 5 octombrie 2009 Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, pe care o va modifica în parte în sensul că va respinge acțiunea pentru perioada 05.05.2005 - 01.10.2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții CURTEA DE APEL CLUJ și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 2076 din 5 octombrie 2009 Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul că respinge acțiunea pentru perioada 05.05.2005 - 01.10.2005.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 15 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Dana Cristina Gîrbovan, Ioana Tripon Cristina
- - - - - -
Cu opinie separată
GREFIER
Red.DG
Dact./9ex.
Motivarea opiniei separate a judecătorului
Analizând recursurile formulate de Ministerul Justiției și Curtea de APEL CLUJ, prin reprezentant legal, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, consider că acestea sunt fondate pentru următoarele considerente:
În speță, astfel cum -a reținut și în opinia majoritară, nu este incident motivul de casare prevăzut de disp.art. 304 pct.4 din Codul d e procedură civilă, neputându-se reține că prima instanță ar fi încălcat în soluționarea prezentei cauze atribuțiile puterii judecătorești.
Astfel, potrivit Protocolului nr.12 la Convenția Europeană privind Drepturile Omului și Libertăților Fundamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege trebuie să fie garantate fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.
Art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în forma modificată prin Protocolul 12 garantează fără discriminare exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege.În acest sens sunt și dispozițiile art.1 al.2 lit.i) din OUG 137/2000.
În plus, tot în jurisprudența, cauza Von Kamann Nord - 14/83, s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.
Având în vedere toate aceste dispoziții, precum și disp.art.5 și 269 din Codul muncii, se reține că instanțele de judecată, atunci când constată că în cauzele deduse judecății lor sunt întrunite condițiile pentru existența unei discriminări directe sau indirecte sunt îndreptățite și chiar obligate să acorde despăgubiri persoanelor vătămate în drepturile lor.
Pentru aceste motive, deciziile Curții Constituționale nr.818/819/820/03.07.2007 nu pot împieta soluționarea unor asemenea litigii.
Consider însă ca fiind întemeiat motivul de recurs invocat de către recurenți privind aplicarea greșită a legii în cauză, pentru următoarele considerente:
În speță, nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile necesare existenței discriminării, în sensul arătat în doctrină și OG137/2000, art.16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, respectiv: existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile, existența unui tratament diferențiat, tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare.
Astfel, potrivit art. 2 alin.1 din nr.OUG 177/2002, până la aprobarea acestei ordonanțe prin Legea nr.347/2003, indemnizațiile pentru magistrați se stabileau pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă, această valoare, actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale, fiind aplicată de drept și magistraților.
Prin Legea nr.347/2003, dispozițiile art.2 alin.1 au fost însă modificate, indemnizațiile pentru magistrați stabilindu-se pe baza valorii de referință sectorială prevăzută în anexa nr.1 la.OUG nr. 177/2002.
Prin nr.OUG 27/2006, au fost abrogate dispozițiile nr.OUG 177/2002 și s-a prevăzut stabilirea indemnizației pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa 1.
că în mod greșit prima instanță a reținut că în speță ar fi aplicabile dispozițiile OUG nr. 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/2001, ce prevedea că, începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/1996, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală, valoare care se corectează periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar.
În acest sens consider că, deși acest act normativ nu a fost expres abrogat, acesta nu-și mai poate găsi aplicarea în condițiile în care indemnizațiile pentru fiecare dintre funcțiile de demnitate publică alese și numite au fost stabilite prin acte normative ulterioare într-un anumit cuantum, fără a mai fi precizați nici coeficienți de multiplicare, nici valoarea de referință sectorială la care aceștia să fie aplicați.
Astfel, începând cu data de 01.01.2003, anexele nr.II.1 și II.2 la Legea nr.154/1998, ce prevedeau atât valoarea de referință sectorială, cât și coeficienții de multiplicare pentru fiecare dintre funcțiile de demnitate publică alese și numite, a fost înlocuită cu anexele VII.1a și VII.2b, prin nr.OUG191/2002, ce cuprind doar indemnizațiile pentru aceste funcții.
De asemenea, potrivit disp.art. 2 alin.3 din nr.OG 9/2005, indemnizațiile lunare pentru persoanele care ocupa funcții de demnitate publica alese și numite, precum și pentru persoanele care ocupa funcții asimilate cu funcții de demnitate publica, stabilite potrivit anexelor nr. II și III la <LLNK 11998 154 10 201 0 18>Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupa funcții de demnitate publica, cu modificările și completările ulterioare, sunt cele prevăzute în anexele nr. VIII și IX.
Având în vedere faptul că, începând cu data de 01.01.2003, nu s-a mai prevăzut de către legiuitor o valoare de referință sectorială (sau indicator de prioritate intersectorială pe baza căruia să se stabilească o asemenea valoare) pentru funcțiile de demnitate publică, consider că în mod eronat prima instanță a stabilit existența unei situații discriminatorii în ceea ce privește indemnizația la care erau îndreptățiți reclamanții, pornind de la o valoare de referință rezultată în urma unui calcul matematic, fără a exista potrivit legii un element de comparație în ceea ce privește modul de calcul al indemnizațiilor cuvenite magistraților și persoanelor care ocupa funcții de demnitate publica alese și numite.
Pentru aceste considerente se mai reține că în cauză nu sunt aplicabile nici dispozițiile art.74 alin.2 din Legea nr.303/2004, nefiind dovedit că drepturile salariale ale reclamanților ar fi fost diminuate de către pârâți.
Având în vedere aceste considerente, consider că se impunea admiterea recursurilor formulate de către Ministerul Justiției și Curtea de APEL CLUJ, prin reprezentant legal.
JUDECĂTOR 2: Ioana Tripon Cristina
Red./Tehnored.:;
22.01.2010.
Președinte:Dana Cristina GîrbovanJudecători:Dana Cristina Gîrbovan, Ioana Tripon Cristina
