Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 293/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 293
Ședința publică de la 27 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 3: Smaranda Pipernea
Grefier - -
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
împotriva sentinței civile nr. 250 din 13 03 2008 Tribunalului Vaslui, intimați fiind:-, G, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL IAȘI, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN . A. PU- și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VASLUI.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul a avut ca termen de judecată data de 20 martie 2009 iar prin încheierea de ședință instanța, verificând actele și lucrările dosarului, a constatat cauza în stare de judecată și a rămas în pronunțare. Din lipsă de timp pentru deliberare instanța a mânat pronunțarea pentru azi.
Deliberând,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr.250 din 13.03.2008 Tribunalul Vaslui admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor - prin DGFP V, invocată de acesta din urmă și respinge acțiunea în contradictoriu cu acest pârât.
Respinge excepțiile necompetenței materiale a instanței și a prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada ianuarie 2001 - 9 noiembrie 2004, invocate de pârâtul Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Admite în parte acțiunea formulată reclamanții, -, G, -, - (procurori în cadrul Parchetelor din județul V), în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în municipiul B, B-dul. -, nr. 14, sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, cu sediul în municipiul I,-, județul I, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, cu sediul în municipiul V,-, județul V și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în municipiul B, nr. 1 - 3, sector 1 și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în municipiul B,-, sector 5.
Obligă pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui să plătească reclamanților sporul de vechime în muncă pentru perioada ianuarie 2001 - martie 2006, pentru fiecare reclamant corespunzător perioadei lucrate, după cum urmează:
- ianuarie 2001 - martie 2003, - 26.10.2003 - martie 2006, G - august 2005 - martie 2006, - 01.09.2001 - martie 2006, - ianuarie 2002 - martie 2006, - ianuarie 2002 - martie 2006, - ianuarie 2003 - martie 2006, - ianuarie 2001 - 01.05.2005, iar pentru reclamanții -, -, - și - pentru perioada ianuarie 2001 - martie 2006, actualizat cu indicele de inflație începând cu data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță reține următoarele:
Față de excepția de necompetență materială a completului de litigii de muncă, invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța a respins această excepție, întrucât, în speță, se solicită drepturile salariale - respectiv sporul de vechime în muncă - care izvorăsc dintr-un raport de muncă, iar, conform art. 2 pct. 1 lit. Cod procedură civilă, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului, în complet specializat în litigii de muncă, în acest sens existând și practică judiciară.
Instanța a respins și excepția prescripției dreptului material la acțiune deoarece prin Decizia nr. XXXVI/2007 a din data de 07 mai 2007 fost întrerupt cursul prescripției, începând să curgă un nou termen de la data pronunțării acesteia.
Privitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Finanțelor Publice, instanța a admis această excepție, motivat de faptul că acest minister nu este ordonator principal de credite pentru reclamanți, ci Ministerul Public, iar elaborarea proiectelor legilor bugetare și de rectificare bugetară cu includerea sumelor pretinse se face de către Ministerul Finanțelor Publice pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite - art. 35 alin. 1 din Legea nr. 500/2002.
Referitor la cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, instanța a respins această cerere, întrucât rolul acestui minister este acela de constituire și gestionare generală a resurselor financiare publice.
Cu privire la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, acesta a fost chemat în judecată doar pentru opozabilitatea hotărârii.
Pe fondul cauzei, instanța constată că reclamanții sunt procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui și Parchetelor de pe lângă Judecătoriile V, Bârlad, H și M, și sunt salarizați în condițiile nr.OUG 177/2002, modificată, actualizată și aprobată prin Legea nr. 347/2003, aceste norme fiind grevate pe normele legale referitoare la salarizare, respectiv statutul profesional al magistraților, Legea nr. 50/1996 republicată. Până la apariția și aplicabilitatea nr.OG 83/2000 privind modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, aprobată prin Legea nr. 334/2001, reclamanții au avut beneficiul integral și procentual al sporului de vechime în muncă.
În cuprinsul nr.OG 83/2000 nu există nici o prevedere care să abroge dispozițiile art. 31 din Legea nr. 50/1996, aceeași omisiune regăsindu-se și în nr.OUG 177/2002. În aceste condiții, exista obligația stabilirii lunare a sporului procentual de vechime în muncă. Determinarea ca unică formă de remunerare, îndemnizația lunară pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare nu determină înlăturarea beneficiului sporului de vechime, această valoare procentuală neregăsindu-se în îndemnizațiile plătite reclamanților.
Instanța mai relevă și faptul că, prin raportare la dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, o normă legală de nivel superior nu poate fi abrogată decât de un act normativ de același nivel.
Astfel, în condițiile inexistenței unei legi care să abroge expres dispozițiile art. 31 din Legea nr. 50/1996, reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea acestui spor.
Prin art. 9 alin. 4 pct. 2 din nr.OG 83/2000 se prevede într-adevăr că "orice alte dispoziții contrare prezentei ordonanțe se abrogă", aceeași formulare regăsindu-se și în art. 50 alin. 2 din nr.OUG 177/2000, însă instanța, față de aceste dispoziții, reține că art. 31 din Legea nr. 50/1996 nu este unul contrar actelor normative indicate care reglementează salarizarea magistraților, ci unul complementar, fiind în vigoare și în prezent.
Pentru a concluziona astfel, instanța are în vedere și faptul că prin art. 41 lit. a din nr.OG 27/2006, invocat în cauză, s-a abrogat nr.OG 177/2002, însă nu se poate vorbi și de o abrogare implicită a dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 50/1996. Pentru a nu mai fi acordat sporul de vechime, trebuia ca exceptarea de la beneficiul acestuia să fie prevăzută expres.
Tribunalul mai reține și caracterul discriminatoriu al actelor normative subsecvente emise în domeniul salarizării în suprimarea unui drept recunoscut inițial, în raport cu celelalte categorii din sistemul bugetar și personalul auxiliar de specialitate din organele aceleiași autorități judecătorești din perspectiva dispozițiilor nr.OG 137/2000.
Totodată, instanța constată că prin Decizia nr. XXXVI din 07 mai 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost recunoscut dreptul procurorilor de a beneficia de sporul de vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege, iar potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură, aceasta este obligatorie pentru instanțe.
În ceea ce privește actualizarea la zi a sumelor corespunzătoare drepturilor solicitate, în raport cu rata inflației, se reține că, potrivit art. 1 alin. 2 din nr.OG 5/2001 privind procedura somației de plată, creanțele bănești certe, lichide și exigibile, asumate printr-un act și însușite de părți, precum și dobânzile, majorările și penalitățile datorate potrivit legii, se actualizează în raport de rata inflației aplicabilă la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, considerând-o nelegală și netemeinică.
Motivează recurentul că instanța de fond a respins în mod greșit excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada ianuarie 2001 - 9 noiembrie 2004, reținând în mod netemeinic și nelegal că "prin Decizia nr. XXXVI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 7 mai 2007 fost întrerupt cursul prescripției, începând să curgă un nou termen de la data pronunțării acesteia".
Astfel, deși reclamanții au dreptul la sporul de vechime pentru intervalul de timp dintre ianuarie 2001 - 9 noiembrie 2004, totuși văzând că aceștia au înregistrat la tribunal acțiunea în luna noiembrie 2007, termenul de prescripție a dreptului la acțiune de trei ani prevăzut de art.283 alin.1 lit. c din Codul muncii era împlinit pentru perioada ianuarie 2001 - 9 noiembrie 2004.
Dreptul la acțiune cu privire la drepturi salariale precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor, conform art.166 alin.1, se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
În speță, fiind vorba de prestații succesive ale debitorilor pârâți constând în plata lunară a sporului pretins de reclamanți, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită, conform art.12 din Decretul nr.167/1958. Așa fiind, termenul de trei ani în care reclamanții puteau solicita realizarea dreptului lor pentru sporul de vechime cuvenit lunilor anterioare lui noiembrie 2004 este de asemenea împlinit.
Mai motivează recurentul că, față de dispozițiile Deciziei nr. XXXVI din 7 mai 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulează recurs doar pentru capătul de cerere privind actualizarea sumelor cu indicele de inflație.
Astfel, apreciază că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2008 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr.388 din 31 decembrie 2007, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică.
Neaplicarea indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art.14 alin.(2) din Legea nr.500/2002 - privind finanțele publice, "nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială".
Totodată, în conformitate cu prevederile art.29 alin.3 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată", iar potrivit art.47 "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
Prin urmare, din dispozițiile legale precizate anterior reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Întrucât Ministerul Public este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Din aceste motive, apreciază că obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.
Ministerul Public nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumelor reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
Deci, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - reprezentat prin Procurorul General, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu rata inflației, nu are la dispoziție alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege.
Mai arată recurentul că instanța de fond a respins în mod nelegal cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în situația în care a admis acțiunea reclamanților.
Instanța de fond a reținut în mod greșit că dispozițiile art.60-63 din Codul d e procedură civilă nu au aplicabilitate în raporturile de muncă.
Or, dispozițiile legale care reglementează drepturile izvorâte din raporturile de muncă, atât din Codul muncii cât și din legile speciale, se completează cu cele ale Codului d e procedură civilă.
Potrivit art.60 din Codul d e procedură civilă, partea poate chema în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții.
Obligația de garanție poate izvorî fie din convenție, fie dintr-o dispoziție legală.
În cazul de față, obligația de garanție între instituția pârâtă și cea chemată în garanție de către aceasta există în temeiul art.131 pct.(1) din Legea nr.304/2004, republicată - privind organizarea judiciară, potrivit căruia activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Mai mult, art.19 din Legea nr.500/2002 - privind finanțele publice - prevede că Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Intimații nu au depus întâmpinare.
Examinând probele cauzei în raport de motivele de recurs invocate și dispozițiile legale aplicabile Curtea reține următoarele:
Excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada ianuarie 2001- 18 noiembrie 2004 este întemeiată și va fi admisă ca atare.
Potrivit dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. În același sens sunt și dispozițiile art. 166 alin. 1 Codul muncii, care prevăd că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Având în vedere dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, se constată că, în cazul prestațiilor succesive, cum sunt drepturile salariale, dreptul la acțiune pentru fiecare prestație se stinge printr-o prescripție deosebită.
Prin definiție, dacă prescripția are ca efect stingerea sau pierderea dreptului la acțiune ( în sens material), atunci dreptul trebuie să se fi născut. Pe de altă parte, însăși rațiunea prescripției - stimularea titularului dreptului sau sancționarea pasivității lui - nu subzistă în condițiile inexistenței dreptului la acțiune.
Prin acțiunea introductivă reclamanții au solicitat plata drepturilor salariale constând în sporul de vechime în muncă actualizate în raport cu rata inflației la data plății pentru perioada ianuarie 2001 - martie 2006.
În contextul dispozițiilor legale anterior menționate, prescripția începe să curgă de la data la care drepturile salariale erau datorate, deci de când s-a născut dreptul, iar nu de la data la care s-a pronunțat prin Decizia în interesul legii nr. XXXVI/2007.
Aceasta deoarece deciziile pronunțate în interesul legii nu au efect întreruptiv de prescripție, scopul declarat al recursului în interesul legii fiind doar acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe teritoriul țării, în urma sesizării unor chestiuni de drept care au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești și nu de recunoaștere a unor drepturi.
Prin urmare, față de data introducerii acțiunii19.11.2007 reclamanții sunt îndreptățiți să pretindă drepturi salariale doar într-un interval de 3 ani anterior introducerii acțiunii, conform art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii coroborat cu art. 12 din Decretul nr. 167/1958. Ca atare drepturile constând în sporul de vechime în muncă pentru perioada ianuarie 2001- 18 noiembrie 2004 se vădește a fi prescris, iar acțiunea introdusă pentru acest interval va fi respinsă.
Curtea constată nefondată critica recurentului referitoare la obligarea la plata actualizată a drepturilor corespunzătoare sporului de vechime, pentru perioada ce nu intră sub incidența prescripției.
Reactualizarea unei creanțe ca expresie a monetarismului reprezintă actualizarea unei creanțe în funcție de devalorizarea monedei de plată de la data la care dreptul era datorat și până la data plății efective, în funcție de indicele de inflație. Aceasta constituie o aplicație a principiului reparării integrale a prejudiciului creat prin neplata la termen a drepturilor salariale cuvenite. Prin consecință, câtă vreme recurentul, în calitate de debitor nu și-a executat la termen obligațiile de plată către reclamanți, este ținut la plata sumei rezultată prin aplicarea indicelui de inflație.
Și critica adusă soluției de respingere a cererii de chemare în garanția a Ministerului Economiei și Finanțelor se vădește a fi nefondată.
Prin cererea de chemare în garanție Ministerul public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B solicită obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor de a lua act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a Ministerului Public pe anul 2008, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Față de această cerere Curtea ia act de dispozițiile art. 35 al.1din legea 500/2002 potrivit cărora "Ministerul Finanțelor Publice, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, întocmește proiectele legilor bugetare și proiectele bugetelor". Cu alte cuvinte, chematul în garanție nu poate proceda la întocmirea proiectului de rectificare în condițiile neîndeplinirii de către titularul cererii, care este ordonatorul principal de credite, a proiectului de buget.
Prin consecință, în mod legal prima instanță a respins cererea de chemare în garanție, nefiind îndeplinite condițiile art.60 din pr.civ.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art.312 pr.civ va admite recursul și va modifica în parte sentința recurată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de Ministerul public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B împotriva sentinței civile nr. 250 din 13.03.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui,sentință pe care o modifică în parte în sensul că:
Admite excepția prescrierii dreptului la acțiune, pentru perioada ianuarie 2001- 18 noiembrie 2004, invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B și în consecință:
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, -, G, -, - în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice V și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, în ceea ce privește plata sporului de vechime pentru perioada ianuarie 2001- 18 noiembrie 2004.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate ce nu sunt contrare prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 27.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored./
Tribunalul Vaslui:
-
- -
27.IV.2009.-
2 ex.-
Președinte:Georgeta PavelescuJudecători:Georgeta Pavelescu, Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea
