Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 293/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.293/2009
Ședința publică din 16 martie 2009
PREȘEDINTE: Lodoabă Alina Stoica Manuela vicepreședintele Curții de Apel
- - - președinte secție
- - - JUDECĂTOR 2: Crețoiu Victor
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL ALBA și CURTEA DE APEL ALBA IULIA, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
Având în vedere că judecătorii și planificați în ședința de judecată pentru acest termen, s-au abținut de la judecarea cauzei, completul de judecată a fost constituit conform procesului verbal de incidență procedurală încheiat la 16 martie 2009.
S-a făcut referatul cauzei după care față de actele și lucrările de la dosar instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
În deliberare se constată că prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr-, reclamanții, au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Alba și Curtea de APEL ALBA IULIA solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:
- să fie obligați pârâții la plata către fiecare reclamant, în funcție de perioada efectiv lucrată, a diferențelor de salarii, calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcții de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzute de lege, pentru funcțiile de demnitate publică, după cum urmează:
pentru perioada 22.04.2005 - 30.09.2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform nr.OG9/2005;
pentru perioada 1.10.2005 - 31.01.2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform nr.OG 9/2005;
pentru perioada 1.02.2006 - 31.08.2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform nr.OG3/2006;
pentru perioada 1.09.2006 - 31.12.2006 la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform nr.OG 3/2006;
pentru perioada 1.01.2007 - 31.03.2007 la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform nr.OG 10/2007;
pentru perioada 1.04.2007 - 30.09.2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform nr.OG10/2007;
pentru perioada 1.10.2007 - 31.12.2007, la valoarea de referință sectorială de 405 lei, conform nr.OG10/2007, în raport cu valoarea de referință sectorială pentru care au fost calculate salariile în perioadele de mai sus;
- să fie obligată pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA, la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
În motivarea acțiunii lor reclamanții au arătat că au calitatea de personal auxiliar de specialitate și personal auxiliar conex în cadrul Judecătoriei
Potrivit art.1 din Legea nr. 50/1996 "salarizarea magistraților și a personalului auxiliar de specialitate din instanțele judecătorești și parchete se face ținându-se seama de rolul, răspunderea, complexitatea, caracterul justiției de putere în stat, de pregătirea și competența profesională, precum și de incompatibilitatea și interdicțiile pentru magistrați, prevăzute în Constituție și de Legea Nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească".
Potrivit art.2 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică "dispozițiile prezentei legi se aplică persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, precum și persoanelor angajate pe bază de contract individual de munci în sectorul bugetar". Conform art.3 din același act normativ, "funcția de demnitate publica este acea funcție publică care se ocupă prin mandat, obținut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii". Legea nr. 154/1998 se aplică și "celor care ocupa funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, prevăzute în anexele la lege".
Potrivit art.9 din Legea nr. 154/1998, "prin legea bugetului de stat se stabilesc valoarea de referința universală și evoluția acesteia, în raport cu creșterea estimată a prețurilor de consum, cu indicatorii de prioritate intersectorială și cu valorile de referința sectoriale, ținând seama de prioritățile rezultate din obiectivele, proiectele, programele propuse de ordonatorii principali (ie credite, precum și de evoluția salariilor din alte sectoare de activitate decât cele bugetare".
Persoanele care ocupau funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică aveau dreptul, pentru activitatea desfășurată, la un salariu de bază lunar, în conformitate cu prevederile Anexei nr. III din același act normativ în conformitate cu prevederile art.1 alin.1 din nr.OG 134/1999 "începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completări ie ulterioare, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se concretizează periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".
Potrivit art.1/1 din nr.OG83/2000,pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive. Această valoare, corectată periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale, se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prezentei legi".
Aliniatul 2 prevede că "valoarea de referință sectorială prevăzută la alin.1 constituie baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare a magistraților și a salariilor de bază corespunzătoare grilelor de intervale prevăzute pentru celelalte categorii de funcții de execuție".
Alinatul 3 prevede că "ordonatorii principali de credite calculează nivelurile indemnizațiilor lunare și ale salariilor de bază ce corespund coeficienților de multiplicare și grilelor de intervale prevăzute în anexele nr.1, 2, 4, 5 și 51 la prezenta lege și valorii de referi iță sectorială stabilită la alin.1, rotunjite din o mie în o mie de lei, în favoarea personalului ".
OUG nr.2/2000 modifică coeficienții de multiplicare pentru unele funcții prevăzute în anexele V-VIII din Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
OUG nr. 177/2002 stabilește salarizarea și alte drepturi ale magistraților. Conform art.2 alin.1 "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă. Această valoare, actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale, se aplică de drept și magistraților, în temeiul prezentei ordonanțe de urgentă".
În conformitate cu prevederile art.2 alin.3 din nr.OG 9/2005, privind creșterile salariate ce se vor acorda în anul 2005 personalului salarizat potrivit nr.OUG24/2000, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor 2 și 3 la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică "indemnizațiile lunare pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite, precum și pentru persoanele care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor 2 și 3 la Legea nr. 154/1998 privind sistemul do stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, sunt cele prevăzute în anexele nr. VIII și IX.
Prin OUG nr. 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, intrată în vigoare de la 1.04.2006, se prevede că indemnizația de salarizare se stabilește "pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integranta din prezenta ordonanță" (art. 3 alin.1)
Conform anexei 1 la OUG nr. 27/2006, valoarea de referință sectorială a fost de 257 lei. Prevederea din Anexa 1 OUG nr. 27/2006, încalcă principiile Constituției României, ale Legii nr. 303/2004, privind Statutul magistraților, ale Codului Muncii și ale Legii privind combaterea discriminării. Valoarea de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare aplicată la salarizarea magistraților este diferită de valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă. Astfel, potrivit nr.OG3/2006, valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, în luna aprilie 2006 era de 312,3 lei, iar Ordonanța nr.27/2006 stabilește valoarea de referință pentru magistrați la suma de 257 lei.
Legislația privind salarizarea magistraților și personalului din instanțele judecătorești și parchete respectă principiul echilibrului puterilor legislative, executive și judecătorești în cadrul democrației constituționale.
Conform art.3 alin. 4 din Constituția României în anul 2006 se prevede că "Statutul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale".
Este evident că salarizarea, ca un element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri în stat, trebuie avută în vedere, întrucât puterea judecătorească s-ar pune. prin actele normative care au apărut ulterior, în afara principiilor și a sensului prevederilor constituționale, care au fost stabilite anterior prin legi de natură organică.
Ordonanța nr.27/2006 încalcă acest principiu, stabilind o valoare de referință sectorială mai mică decât cea prevăzută de lege și care trebuia aplicată la data intrării acesteia în vigoare și diferită față de valoarea de referință stabilită pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, aparținând puterii legislative și executive.
Același lucru este prevăzut și în art.3 alin.1 din nr.OG8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, în care se stabilește valoarea de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare la suma de 280,64 lei, deși la data intrării in vigoare a ordonanței de mai sus valoarea de referință sectorială era de 365 lei, conform nr.10/2007.
Chiar dacă unele acte normative enumerate mai sus au fost între timp abrogate, total sau parțial, pe parcursul perioadelor care au reglementat salarizarea magistraților, au avut în vedere valoarea de referință sectorială prevăzută de lege, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă, executivă și judecătorească în sensul celor de mai sus s-a pronunțat și Curtea de Apel Suceava - Secția Comercială, contencios administrativ șl fiscal, prin decizia nr.62 din 18.01.2007, în dosarul nr-, prin care a fost admis recursul declarat de controlorii financiari de la Curtea de Conturi B, împotriva sentinței nr.433 din 02.10.2006 a Tribunalului Botoșani - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, obligând pârâta la plata drepturilor bănești reprezentând diferențele dintre salariile efectiv plătite și cele calculate în funcție de valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite.
Curtea de Conturi a României funcționează pe lângă parlament, iar salariații acesteia sunt retribuiți cu referință la valoarea sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în ședința din 04.10.2007, în comun acord cu literatura de specialitate, și-a exprimat opinia potrivit căreia magistrații sunt incluși în rândul persoanelor care dețin demnități publice, argumentele aduse în sprijinul acestei opinii fiind următoarele:
- potrivit dispozițiilor nr.OUG27/2006, privind salarizarea și alte drepturi a judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, republicată, modificările ulterioare, magistrații nu beneficiază de un salariu de bază, precum orice salariat sau funcționar public, ci de o indemnizație de încadrare lunară brută.
Acest concept se regăsește în conținutul Legii nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, unde se stipulează că personalul bugetar beneficiază de un salariu de bază, cu excepția persoanelor "care ocupă funcții de demnitate publică" care pentru activitatea desfășurată, au dreptul la o indemnizație de încadrare lunară.
- magistrații sunt numiți de Președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, situația fiind similară cu cea a demnitarilor, așa cum rezultă și din art.3 din Legea nr.154/1998, potrivit căreia funcția de demnitate publică este acea funcție care se ocupă prin mandat obținut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii.
În sensul celor de mai sus, se invocă și prevederile art.16 alin.3 din Constituția României, republicată, care, referindu-se la "funcțiile și demnitățile publice, civile și militare" nu a avut în vedere salariații, ci a vizat distincția dintre noțiunile de funcție publică și funcția de demnitate publică.
între actuala reglementare, cu privire la salarizarea magistraților (280 lei valoarea de referință sectorială) și cel al organelor puterii legislative și executive (de 405 lei stabilită prin nr.OG10/2007) este evidentă, inechitabilă și neconstituțională.
În drept, au invocat nr.OUG9/2005, nr.OUG177/2005, nr.OUG3/2006, nr.OUG27/2006 și nr.OUG10/2007.
Pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA, prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată întrucât tinde la modificarea actelor normative și la acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin legile speciale de salarizare ale personalului auxiliar de specialitate.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea ca inadmisibilă a acțiunii, arătând că reclamanții își întemeiază pretențiile pe dispozițiile art.27 din OG 137/2000 care au fost declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională în măsura în care sunt interpretate ca în sensul că instanțele au posibilitatea de a anula prevederi legale ori de a le înlocui cu alte norme. Față de acestea cererea reclamanților apare ca fiind inadmisibilă.
În ceea ce privește cererea de acordare a dobânzilor intimatul a solicitat respingerea ei motivat de faptul că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art.3 alin3 din OG 9/2000.
Cu referire la solicitarea de operare a mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă intimatul a arătat că această cerere este nefondată deoarece sporul solicitat de reclamanți reprezintă o categorie de drepturi bănești care nu fac obiectul înscrierii în cartea de muncă.
Prin Încheierea pronunțată în ședința publică din 3.09.2008, Tribunalul Albaa dispus, în conformitate cu dispozițiile art.II alin.1 și 2 din nr.OUG75/2008, scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea ei Curții de APEL ALBA IULIA, competentă să judece ca instanță de fond.
Pe rolul curții, dosarul a fost înregistrat sub același număr.
Prin sentința civilă nr.109/6.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a respins excepția lipsei calității procesual pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției.
Pe fond, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Alba și Curtea de APEL ALBA IULIA.
Pentru a hotărî în acest mod, instanța de fond a reținut sub un prim aspect că excepția lipsei calității proc4esual pasive, invocată de pârâtul Ministerul Justiției este nefondată deoarece litigiul de față are ca obiect plata de drepturi salariale iar pârâtul are calitatea de ordonator principal de credite.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamanții au calitatea de personal auxiliar și conex în cadrul Judecătoriei S și că pretențiile reclamanților sunt nefondate deoarece potrivit art.1/1 din nr.OG83/2000,pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive. Această valoare, corectată periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale, se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prezentei legi".
Aliniatul 2 prevede că "valoarea de referință sectorială prevăzută la alin.1 constituie baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare a magistraților și a salariilor de bază corespunzătoare grilelor de intervale prevăzute pentru celelalte categorii de funcții de execuție".
Alinatul 3 prevede că "ordonatorii principali de credite calculează nivelurile indemnizațiilor lunare și ale salariilor de bază ce corespund coeficienților de multiplicare și grilelor de intervale prevăzute în anexele nr.1, 2, 4, 5 și 51 la prezenta lege și valorii de referință sectorială.
Prin urmare, s-a apreciat că modul în care prin lege sunt stabilite unele drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii sociale ori nereglementarea de către legiuitor a unor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării deoarece depășește cadrul legal reglementat de nr.OG137/2000.
De altfel, instanța europeană a statuat mod constant că nu orice diferență de tratament echivalează cu încălcarea art.14 din Convenție. Pentru ca o asemenea încălcare să se producă este necesar să se stabilească că persoane aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Or, în cauza de față, instanța de fond a apreciat că nu poate fi vorba despre existența vreunei comparabilități sau analogii, între situația personalului auxiliar de specialitate și conex, pe de-o parte, și situația celorlalte categorii de personal din sectorul bugetar care, potrivit nr.OG10/2007, beneficiază de majorări salariale, pe de altă parte.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul de 10 zile prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999, reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea ei, în sensul admiterii acțiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanții au arătat că soluția primei instanțe este greșită deoarece nr.OG10/2007 a reglementat creșterile salariale pe anul 2007, pentru două categorii de personal, respectiv, pentru personalul bugetar salarizat potrivit nr.OUG24/2000 și pentru personalul salarizat conform anexelor II și III din Legea nr.154/1998, nu și pentru magistrați și personalul auxiliar.
Prin urmare, recurenții consideră că ne aflăm într-o situație comparabilă cu persoanele care intră sub incidența nr.OG10/2007, în sensul că magistrații și personalul auxiliar de specialitate sunt și ei alături de ceilalți, salarizați de la bugetul de stat.
Împrejurarea că reclamanții au beneficiat de creșteri salariale, în anii 2006-2007, nu poate fi considerată în opinia acestora ca fiind un scop legitim, în sensul art.2 alin.2 din nr.OG137/2000deoarece acordarea indexărilor anuale are ca scop acoperirea inflației în timp ce prin legile de salarizare ale magistraților și personalului auxiliar nu s-a urmărit acest scop.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, sub toate aspectele conform art.304/1 Cod proc.civ. Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Actele normative care au reglementat drepturile salariale ale reclamanților, personal auxiliar în cadrul Judecătoriei S, au fost pentru perioada 22.04.2005 la zi, Legea nr.50/1996, nr.OG83/ 2000 și nr.OG8/2007.
Art. 1 /1 alin.1 din Legea nr.50/1996 modificată prin nr.OG83/2000 prevede că " pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă. Această valoare corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prezentei legi.
2 al art.1/1 stabilește că " Valoarea de referință sectorială prevăzută la alin. (1) constituie baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare a magistraților și a salariilor de bază corespunzătoare grilelor de intervale prevăzute pentru celelalte categorii de funcții de execuție."
În consecință, pentru perioada în discuție, valoarea de referință sectorială avută în vedere pentru salarizarea personalului auxiliar de specialitate a fost, în mod expres, cuprinsă în legea de salarizare a acestuia, legiuitorul ne mai înțelegând să facă trimitere la valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, așa cum a procedat până la 22 07 2003, când a intrat în vigoare Legea 347/2003, de aprobare a Ordonanței de Urgență 177/2002.
Susținerea reclamanților în sensul că prin aceste ordonanțe s-a încălcat ierarhia actelor juridice este nefondată.
Stabilirea unei valorii de referință distincte pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești nu s-a realizat prin o ordonanță emisă de guvern ci ea a fost realizată prin lege (Legea 347/2003). Dimpotrivă stabilirea valorii de referință sectorială ( la acea dată denumită coeficient de ierarhizare) prin raportare la valoarea de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică s-a realizat printru act normativ emis de executiv, respectiv OUG134/1999.
"Art. 1 - (1) Începând cu luna septembrie 1999 valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar."
De asemenea nu sunt fondate nici susținerile reclamanților referitoare la faptul că prin modul de stabilire a valorii de referință sectorială le-au fost încălcate drepturile câștigate prin stabilirea unei valori de referință sectorială într-un cuantum mai mic decât cel de care beneficiau la data modificării legii.
Faptul că, ulterior acestui moment, evoluția valorii de referință sectorială a fost diferită față de cea pentru funcțiile de demnitate publică nu semnifică o atingere adusă drepturilor magistraților și personalului auxiliar în sensul încălcării "dreptului câștigat". O astfel de problemă s-ar putea eventual ridica dacă s-ar considera că "dreptul câștigat" îl reprezintă dreptul de stabilire a valorii de referință sectorială prin raportare la funcțiile de demnitate publică și atunci pretinsa încălcare s-a produs prin voința legiuitorului la adoptarea Legii 347/2003 când a fost eliminată raportarea la funcțiile de demnitate publică.
De altfel în motivare reclamanții susțin că salarizarea este un element ce trebuie avut în vedere la analizarea noțiunii de echilibru al puterilor în stat și concluzionează că în acest context evoluția valorii de referință sectorială pentru magistrați nu putea, în mod constituțional, să fie alta decât cea pentru funcțiile de demnitate publică și că legiuitorul neprocedând în această manieră a instituit o formă de discriminare.
Referitor la discriminarea reclamată, Curtea constată că, în mod constant, Curtea Constituțională a statuat în jurisprudență, că prin lege pot fi instituite tratamente juridice diferite în raport cu natura deosebită a raporturilor reglementate.
În speță este indubitabil că atribuțiile funcțiilor de demnitate publică sunt diferite de cele ale personalului auxiliar de specialitate și că natura raporturilor juridice supuse reglementărilor nu este aceeași, astfel că nu poate fi vorba despre un tratament inegal în situații egale.
În ceea ce privește echilibrul puterilor în stat privit prin componenta sa salarială acesta nu poate fi cenzurat de către instanța de judecată prin extinderea dispozițiilor unei legi înafara sferei sale de reglementare.
De altfel în acest sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională care prin Decizia nr. 821/2008 a statuat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În raport de cele ce preced, se constată că soluția primei instanțe este la adăpost de criticile formulate, motiv pentru care, în temeiul art.312 alin.1 Cod proc.civ. Curtea va dispune respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții, împotriva sentinței civile nr.109/6.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16.03. 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.SM
Tehnored.TM/ 2ex
Jud.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
ÎNCHEIEREA NR.53/R/CC/2009
Ședința din camera de consiliu din 16 martie 2009
Președinte: - -- vicepreședintele Curții de Apel
- - - președinte secție
- - -judecător
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea cererilor de abținere formulate de judecătorii și, în cauza ce formează obiectul dosarului nr- privind pe reclamanții - în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, a, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
Procedura este îndeplinită fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
CURTEA DE APEL
Prin cererile depuse la dosar de către judecătorii și au solicitat a i se încuviința abținerea de la judecata acțiunii ce formează obiectul dosarului nr-.
In motivarea cererilor au arătat că se abțin de la judecarea pricinii întrucât au făcut parte din completul de judecată care a pronunțat în fond hotărârea atacată cu recurs,invocând art.24 cod procedură civilă.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.24 Cod procedură civilă și apreciind într-un sens mai larg interpretarea art. 6 al în vederea asigurării garanțiilor depline pentru desfășurarea unui proces echitabil în fața instanței imparțiale.
DISPUNE
Admite cererile de abținere formulate de judecătorii și în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 16 martie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Președinte:Lodoabă Alina Stoica ManuelaJudecători:Lodoabă Alina Stoica Manuela, Crețoiu Victor