Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 3/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 3
Ședința publică de la 09 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu Liliana
Asistent Judiciar -
Asistent Judiciar
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Iași, Tribunalul Vaslui, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen și că prin serviciul registratură s-au depus la dosar precizări și înscrisuri de către reclamantul și întâmpinări de către pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, întâmpinări comunicate reclamantului. S-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța, având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constată acțiunea în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la aceasta.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Curtea de APEL IAȘI sub nr.1065/45/28.11.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul Vaslui, Ministerul Economiei si Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea primilor trei pârâți la plata unei despăgubiri de 1700 RON, egale cu suma primită de colegii magistrați cu titlu de stimulente în baza Ordinului nr. 1921/C/15.12.2005 emis de Ministerul Justiției, actualizată la data plății efective și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăților.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că dispozițiile Ordinului nr. 1921/C/15.12.2005 emis de Ministerul Justiției referitoare la acordarea de stimulente numai judecătorilor din cadrul judecătoriilor, cu o vechime de 0-3 ani, au instituit un tratament diferențiat și discriminatoriu între judecători. Consideră acesta că prevederile ordinului sunt vădit discriminatorii întrucât nu sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metoda de atingere a scopului urmărit este inadecvată, subiectivă, arbitrară și nepertinentă, pârâtul Ministerul Justiției ignorând faptul că, la colectarea sumelor ce constituie acest fond cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției, au contribuit toți judecătorii, indiferent de vechimea în funcția de judecător și instanțele în care își desfășoară activitatea.
La acordarea stimulentelor din acest fond nu pot fi avute în vedere decât criterii obiective, profesionale, în corelare directă cu activitatea desfășurată, așa cum au fost exemplificativ menționate în Ordinul nr. 2404/C/2004 al Ministerului Justiției.
Mai arată reclamantul că situația de discriminare a fost constatată și de Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea nr.15/2006.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, art. 1 alin. 2 și 3 din nr.OG 137/2000.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea acțiunii.
Arată pârâtul că, prin Ordinul ministrului justiției nr. 1921/C/15 decembrie 2005 s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente pentru personalul din sistemul justiției, urmând ca ordonatorul de credite de la nivelul instanțelor să stabilească valoarea reală individuală a stimulentului în funcție de categoria și aportul fiecărui angajat la îndeplinirea atribuțiilor instituției.
Din analiza dispozițiilor art.25 din Legea 146/1997 și a Ordinului ministrului justiției nr.2404/C/2004 rezultă faptul că principalele criterii de repartizare a stimulentelor au caracter exemplificativ iar nu limitativ, ceea ce înseamnă că ordonatorul de credite este îndreptățit să evalueze si să stabilească la un moment dat necesitatea stimulării financiare pe baza unor criterii ce corespund obiectivelor fixate la un moment dat în politica de dezvoltare a sistemului judiciar și/sau a obiectivelor generale ale Ministerului Justiției (art. 4 alin. 3).
În raport de dispozițiile art.41 din Constituție și art.155 din Codul muncii entru p. munca prestată de către salariat, angajatorul este obligat să plătească acestuia salariul, din care fac parte și sporurile ori alte adaosuri la care este îndreptățit potrivit legii. În schimb, premiile sau stimulentele sunt concepute ca drepturi suplimentare care pot să fie sau nu acordate salariaților în funcție de o serie de criterii pe care angajatorul le poate stabili ca prioritare. Astfel potrivit art.4 din Normele aprobate prin nr.2404/C/2004 "În acordarea stimulentelor prevăzute la alin.(2) se au în vedere obiectivele propuse, importanța acestora pentru promovarea obiectivelor generale ale ministrului justiției, gradul de realizare a acestor obiective în termenele stabilite, precum și sărbătorile legale aprobate prin acte normative."
Ca atare, stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut, inevitabil, nu se confundă cu salariul, el depinzând de o multitudine de factori: existența însăși a unei sume (având în vedere sursa fondului: amenzi judiciare și cheltuieli avansate de stat și recuperate de la participanții la procesul penal), obiectivele urmărite de Ministerul Justiției, la un moment dat, în politica sa de reformă a justiției, numărul personalului, calitatea activității desfășurate de acesta (performanțe individuale), criterii de performanță apreciate ca prioritare.
De asemenea, nu se poate vorbi de un drept care urmează a fi plătit întregului personal din sistemul autorității judecătorești în același timp. Este adevărat că prin natura lor stimulentele sunt drepturi suplimentare menite să recompenseze, dar nimic nu împiedică angajatorul să le plaseze alături de alți factori care deopotrivă să concureze la realizarea unor obiective stabilite ca prioritare la un moment dat, și este fără îndoială că stimularea celor cu venituri mai mici în sensul stabilității în sistem și îmbunătățirii performanțelor profesionale (cum a fost situația celor cu o vechime până la 3 ani) nu reprezintă diferențe nejustificate de natură a aduce atingere principiului egalității, căci beneficiul acestor sume s-a acordat tuturor celor care se încadrau în criteriile stabilite de ordonator în temeiul Normelor, așadar tuturor celor care se aflau în situații similare.
Mai arată recurentul că din examinarea cuprinsului Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 rezultă că legiuitorul nu a avut în vedere modul de reglementare a unor relații sociale prin lege ori alte acte normative; în mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
Prin urmare, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin Ordonanța Guvernului nr. 137/2000.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța o va respinge, având în vedere prevederile HG nr.83/2005 și ale Legii nr.304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, pârâtul coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare.
Totodată, calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei si Finanțelor este justificată prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002 aprobată prin Legea nr.288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Referitor la includerea în buget si alocarea acestor sume, în condițiile în care printre atribuțiile sale, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și coordonarea acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție, Curtea constată că acest pârât are calitate procesuală pasivă.
Pe fond, se reține ca reclamantul a avut calitatea de judecător la ribunalul Vaslui în perioada în care s-au acordat aceste stimulente.
Prin Ordinul nr. 1921/C/2005 al Ministrului Justiției s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente financiare pentru personalul din justiție, distribuit numai judecătorilor din cadrul judecătoriilor cu o vechime în funcție de 0-3 ani, în alin. 2 al acestui ordin precizându-se că aceste stimulente se acordă cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Se reține de către instanță că acest criteriu al vechimii în funcție nu se regăsește printre criteriile de evaluare pentru acordarea stimulentelor în nici unul dintre actele normative ce stau la baza acordării de stimulente salariale magistraților (Ordinul nr. 2404/C/2004 al Ministrului Justiției prin care au fost aprobate Normele interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 al. 2 din Legea nr. 146/1996).
Din cuprinsul adresei nr. 2595/A/15.12.2005 comunicată curților de apel rezultă că, pentru personalul instanțelor judecătorești, la nivelul Ministerului Justiției, s-a propus o valoare individuală medie, diferențiată pe categorii de personal, astfel: judecători din cadrul judecătoriilor, cu o vechime în funcția de judecător cuprinsă între 0-3 ani, 1700 RON; consilieri de reintegrare socială și supraveghere - 500 RON; funcționari publici - 900 RON; personal contractual - 500 RON.
Este reală susținerea pârâtului că ordonatorul de credite de la nivelul instanțelor urma să se stabilească valoarea reală individuală a stimulentului în funcție de criteriile indicate în adresă și preluate din art.25 din Legea 146/1997 și Normele de aplicare a acestei legi,însăaceastă operațiune privea numai categoria judecătorilor cu o vechime între 0 - 3 ani. Au fost astfel excluși de la aplicarea ordinului judecătorii cu o vechime de peste 3 ani.
Potrivit dispozițiilor art.25 alin.(2), (3) din Legea 146/1997 cu modificările ulterioare și dispozițiilor art.43(2) din Normele de aplicare a legii din 22.04.1997, repartizarea veniturilor din fondul pentru stimularea personalului din sistemul justiției se face în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției.
Ministerul Justiției susține că repartizarea stimulentelor s-a făcut în conformitate cu Normele interne aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr.2404/C/2004.
Pentru a se situa în domeniul de aplicare al art.2 alin.1 din nr.OG137/2000, invocat de reclamant, deosebirea, excluderea, restricția sau preferința trebuie să aibă la bază unul dintre criteriile prevăzute de acest articol și trebuie să se refere la persoane comparabile dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una dintre categoriile prevăzute în textul art.2 alin.1 și 2 din nr.OG137/2007.
Curtea reține că în speță sunt întrunite condițiile de analogie și comparabilitate între situația reclamantului - judecător cu o vechime de peste 3 ani (cărora nu i s-au acordat venituri din fondul pentru stimulare) - și situația judecătorilor cu o vechime în specialitate între 0 - 3 ani și care au fost beneficiarii art.25 din Legea 146/1997.
Sub aspectul acordării stimulentelor doar judecătorilor cu o vechime între 0 - 3 ani și al excluderii judecătorilor cu o vechime mai mare de 3 ani, se constată întrunirea și a condiției unui tratament diferențiat.
În acest context, Curtea de Apel va analiza în cele ce urmează în ce măsură distincția de tratament are o justificare obiectivă și rezonabilă, de natură să o explice.
Principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate prin art.41 din Constituție și art.1 alin.2 din nr.OG137/2000 în exercitarea dreptului la muncă, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare, "precum și în alte situații specifice stabilite prin lege" (art.41 Constituție).
Pentru munca prestată de către judecător, angajatorul este obligat să plătească acestuia indemnizația calculată conform legii de salarizare.
Din sumele obținute pentru recuperarea cheltuielilor judiciare avansate de stat pentru procesele penale și din amenzile judiciare se constituie potrivit Legii 146/1997 (art.25) un fond pentru stimularea personalului din sistemul justiției.
Astfel, judecătorul, pe lângă indemnizația lunară, poate primi din aceste fonduri sume suplimentare cu titlu de premii.
Aceste premii sau stimulente sunt concepute ca drepturi suplimentare care pot să fie sau nu acordate judecătorilor în funcție de o serie de criterii pe care angajatorul le poate stabili ca prioritate.
Dacă este de acceptat argumentarea recurentului, în sensul că Normele interne aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr.2404/C/2004 enumeră exemplificativ iar nu limitativ criteriile de repartizare a stimulentelor, este în aceeași măsură justă concluzia că aceste criterii trebuie să se aplice nediferențiat întregii categorii profesionale a judecătorilor.
Ceea ce Ministerul Justiției a dorit a fi o măsură afirmativă pentru judecătorii cu vechimea între 0 - 3 ani (stimularea celor cu venituri mai mici în sensul stabilității în sistem și îmbunătățirii performanțelor profesionale), este practic o faptă de discriminare.
Aceasta deoarece, chiar dacă scopul este legitim (intenția de stimulare a celor cu venituri mici), metoda de atingere a acestui scop nu este adecvată. Procedând în acest mod, prin aplicarea unui criteriu neutru de preferință față de judecătorii cu o vechime sub 3 ani, Ministerul Justiției plasează într-o situație net dezavantajată judecătorii ce au depășit această vechime.
Această practică nu legitimează "promovarea obiectivelor generale ale Ministerului Justiției", în sensul art.4 din Normele aprobate prin nr.2404/C/2004.
Curtea de Apel mai reține, așa cum subliniază și Ministerul Justiției în motivarea recursului, că exercitarea drepturilor (conform dispozițiilor OG137/2000) se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie drepturile, iar nu la examinarea soluției legislative alese de către legiuitor.
În speță, se pune problema tocmai a modului de aplicare a dispozițiilor art.25 din Legea 146/1997 întregii categorii profesionale a judecătorilor și nicidecum a examinării soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
Mai mult, și prin Hotărârea nr. 15/2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat existența unei discriminări indirecte potrivit art. 2 alin. 1 și 2, art. 3 lit. c, art. 8 alin. 3 și art. 9 din nr.OG 137/2000, ca urmare a faptului că prin acest ordin au fost acordate stimulente financiare doar judecătorilor ce aveau o vechime cuprinsă între 0-3 ani.
Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 1 din nr.OG 137/2000, în toate cazurile de discriminare prevăzute de ordonanță, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare.
Pentru toate aceste considerente, Curtea de Apel reține că este fondată acțiunea reclamantului și urmează aoa dmite.
Potrivit dispozițiilor HG nr.83/2005 și ale Legii nr.304/2004, art. 19 și 49 din Legea nr. 500/2002, precum și art. 1din nr.OUG 22/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor va fi obligat să aloce sumele necesare efectuării plăților la care primii pârâți au fost obligați prin prezenta hotărâre.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul Vaslui și Ministerul Economiei si Finanțelor.
Obligă pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI și Tribunalul Vaslui să plătească reclamantului despăgubiri constând în suma de 1700 lei net cu titlu de stimulente conform Ordinului nr.1291/C/15.12.2005 emis de Ministerul Justiției, sumă actualizată la data plății efective.
Obligă pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării plăților sumelor rezultate din prezenta hotărâre.
Prezenta hotărâre este opozabilă Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul in B,--3, sector 1.
Definitivă.
Cu recurs in 10 zile de la comunicare.
Pronuntata în sedință publică,azi, 09.01.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, ASIST.JUDICIARI,
GREFIER,
Red./Tehnored.
14.01.2009 - 2ex.
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Daniela Pruteanu Liliana
