Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 31/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 31/
Ședința publică din 30 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Benone Fuică
JUDECĂTOR 2: Anica Ioan Violeta Neculai
ASISTENT JUDICIAR - -
ASISTENT JUDICIAR
GREFIER
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra litigiului de muncă intervenit între reclamanții, toți cu domiciliul ales la Tribunalul Galați, cu sediul în G,-, cu domiciliul ales la Tribunalul București cu sediul în B,-, sector 3, și pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, CURTEA DE APEL G și TRIBUNALUL G, ambele instituții cu sediul în G,- și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, cu sediul în B,--3, sector 1, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 27 octombrie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 30 octombrie 2008.
CURTEA
Asupra acțiunii civile având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI, Tribunalul Galați și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin cererea introductivă înregistrată sub nr.1846/121/9.04.2008 pe rolul Tribunalului Galați, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI, Tribunalul Galați solicitând să se constate discriminarea cauzată față de prevederile OUG nr.146/19.12.2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu suspendate în perioada 2001 - 2006, anularea situației creată prin discriminare prin acordarea de despăgubiri echivalente cu sumele reprezentând primele de concediu pentru anii 2003 - 2006 inclusiv actualizate cu indicele de inflație la data plății.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că au calitatea de judecători la Tribunalul Galați iar prin prevederile OUG nr.146/19.12.2007 a fost reglementată modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale de salarizare în perioada 2001 - 2006.
Au invocat situația de discriminare creată față de celelalte categorii din sectorul public inclusiv față de personalul auxiliar de specialitate, în condițiile în care un asemenea drept a fost abrogat prin OUG nr.177/6.12.2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților.
Cauza acțiunii este reprezentată de dispozițiile OUG nr.146/19.12.2007 și nu cele ale art. 41 al.1 din Legea nr. 50/1996, considerând astfel asupra aplicării unui tratament diferențiat și discriminatoriu pentru judecători, fără să fie justificat în mod obiectiv de un scop legitim iar metoda de atingere a acestuia este inadecvată.
Au mai invocat recunoașterea dreptului pentru alte categorii profesionale, respectiv funcționari publici prin art. 35 al.2 din Legea nr.188/1999, polițiști prin art. 37 al.2 din OG nr.38/2003, funcționari publici cu statut special din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor prin art. 34 lit.f din Legea nr.293/2004, personalul din administrația centrală Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și instituțiilor consulare românești din străinătate prev. art.21 din Legea nr. 495/2004 cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor referitoare la acordarea primei respective din alte acte normative privind salarizarea unor categorii de personal au fost suspendate, o dovadă în plus că discriminarea a existat și se perpetuează și în prezent, până la înlăturarea ei prin obligarea pârâților la aceste prime de concediu.
În drept și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art.2 lit.e pct.I și 27 din OG nr.137/2000, Constituția României, Carta europeană privind statutul judecătorilor, practica Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului.
Au solicitat citarea în cauză a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării potrivit art.21 al.3 din OG nr.137/2000.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că acțiunea reclamanților are ca obiect repararea pagubelor cauzate pe temeiul discriminării datorată dispozițiilor legale, aspect ce ține de modalitatea de legiferare a dreptului și nu de aplicare a legii care este strict atributul ministerului.
Pe fondul cauzei a apreciat pretențiile reclamanților ca fiind neîntemeiate, dispozițiile art. 1 al.2 din OUG nr.146/2007 nu au în vedere categoria profesională a magistraților pentru care dreptul la prima de concediu nu a fost prevăzut prin legea specială.
A mai invocat Decizia nr.23/12.12.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a statuat că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001 - 2002, reținându-se că de la 1 ianuarie 2003 dreptul a încetat să mai subziste urmare a intrării în vigoare a OUG nr.177/2002.
Dreptul la prima de vacanță a fost reintrodus ulterior prin adoptarea Legii nr. 45/2007 în referire la art.241din OUG nr.47/2006.
Cu privire la existența unei situații discriminatorii, a considerat că exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a dispozițiilor legale și nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor, o asemenea problemă neputând fi aplicată din punctul de vedere al discriminării, în afara legii.
Stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este o obligație a legiuitorului, iar atâta timp cât dreptul nu mai este prevăzut de lege, nu se poate vorbi de discriminare deoarece dreptul respectiv nu este ocrotit de lege,
A mai invocat, în subsidiar, excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 2003 - 2004 în raport de prevederile alt.3 din Decretul nr. 167/1958 și ale art.166 al.1 și 283 al.1 lit.c Codul muncii, care instituie un termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Cât privește data nașterii dreptului la acțiune, dreptul subiectiv trebuia valorificat în perioada 2006 - 2007, fiecare dintre prestațiuni stingându-se printr- prescripție deosebită.
În ceea ce privește excepția de prescripție a dreptului la acțiune, reclamanții au considerat că aceasta nu a intervenit câtă vreme OUG nr.146/2007 în raport de art.2 lit.e pct.1 și OG nr.137/2000 au recunoscut dreptul, întrerupând curgerea termenului de prescripție.
Prin încheierea de ședință din data de 26.05.2008 a Curții de APEL GALAȚI au fost admise cererile de abținere formulate de judecătorii Tribunalului Galați, cauza a fost trimisă spre soluționare la Tribunalul Brăila - Secția civilă.
Prin încheierea de ședință din data de 26.06.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în baza art.I și II din OUG nr. 75/2008, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul secției civile și trimiterea acesteia spre soluționare la Curtea de APEL GALAȚI.
Pe rolul Curții de APEL GALAȚI - Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, cauza a fost înregistrată sub nr.1336/113/14.07.2008.
Au fost solicitate relații de la Tribunalul Galați privind funcțiile îndeplinite de reclamanți și perioada lucrată, răspunzându-se prin adresa nr.1336/17.09.2008 a acestei instanțe.
Au fost depuse la dosar note scrise din partea Ministerului Justiției în referire la Decizia nr. 819/3.07.2008 a Curții Constituționale.
Astfel investită cu soluționarea cauzei, curtea reține următoarele:
În ceea ce privește excepția privind lipsa calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției aceasta este nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Calitatea procesuală reprezintă îndreptățirea unei persoane de a figura ca parte în proces și presupune existența unei identități între titularii raportului juridic dedus judecății,din punct de vedere al dreptului afirmat (calitate procesuală activă) și obligației corelative (calitate procesuală pasivă).
Calitatea procesuală se stabilește funcție de dreptul ce face obiectul judecății, cărui existență sau inexistență urmează a se constata prin hotărârea judecătorească.
În speță, reclamanții au invocat o situație pe care o apreciază discriminatorie și rezultând din raporturile juridice de muncă, în referire la funcțiile ocupate și modalitatea de salarizare a acestora.
Pârâtului Ministerul Justiției îi revin atribuții în acest sens,strâns legate de modalitatea finanțării de la bugetul de stat a activității instanțelor de judecată și parchetelor.
Potrivit art.131 al.2 din Legea nr.304/2004, bugetele curților de apel,ale tribunalelor, ale tribunalelor specializate și ale judecătoriilor sunt gestionate de Ministerul Justiției, având calitatea de ordonator principal de credite.
Atribuții în legătură cu obiectul cauzei revin pârâtului Ministerul Justiției ținându-se seama și de rolul său în elaborarea,coordonarea și aplicarea strategiei și a programului de guvernare în vederea funcționării justiției ca serviciu public,veghind la stricta aplicare a legii,în conformitate cu principiile democratice ale statului de drept (art.1 al.1 din nr.HG83/2005).
Ministerul Justiției are atribuții inclusiv în domeniul elaborării și avizării proiectelor de acte normative care privesc funcționarea justiției și gestionarea patrimoniului,pune la dispoziția instanțelor judecătorești fondurile necesare în vederea desfășurării activității,fundamentează și elaborează proiectul bugetului de stat (art.4 din nr.HG83/2005).
Rezultă astfel atribuțiile ce revin pârâtului Ministerul Justiției în legătură cu obiectul prezentei judecăți, situație care justifică întrunirea condiției calității procesuale pasive, excepția privind lipsa acesteia urmând a fi respinsă ca nefondată.
În ceea ce privește fondul cauzei, se rețin următoarele:
Dreptul la prima de concediu a fost prevăzut în favoarea magistraților prin dispozițiile art.411din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorităților judecătorești, fiind introdus prin dispozițiile art. pct.38 din nr.OG83/2000.
Ulterior,un asemenea drept a încetat urmare a abrogării intervenite începând cu data de 01.01.2003, prin dispozițiile art.50 al.2 din nr.OUG177/2002.
În acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.XXIII/12.12.2005 dată în materia recursului în interesul legii, prin care s-a statuat că prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv o sumă egală cu indemnizația brută din luna anterioară plecării în concediu pentru magistrați se acordă numai pentru anii 2001 și 2002, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată.
Ulterior, dreptul la prima de vacanță pentru magistrați a fost recunoscut începând cu anul 2007 prin dispozițiile art.241din nr.OG27/2006 modificată și completată prin Legea nr.45/2007.
Ca atare, din punct de vedere al reglementării legale,dreptul la prima de concediu pe anii 2003 - 2006 încetat să existe, nemaifiind prevăzut.
Potrivit art.2 din nr.OG27/2006,cu modificările și completările ulterioare, salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor se stabilesc ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal.
Rezultă că modul de salarizare al judecătorilor este prestabilit prin lege, fapt ce se constituie într-un principiu distinct al sistemului de salarizare, determinat de alocarea fondurilor necesare de la bugetul de stat.
Constituie opțiunea legiuitorului de reglementa prin acte normative drepturile în favoarea unei asemenea categorii profesionale, iar examinarea soluției alese excede cadrului legal al discriminării stabilit prin nr.OG137/2000.
Potrivit art.1 din nr.OG137/2000, au caracter discriminatoriu prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane aflate în situații comparabile.
Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, interpretând art.14 din Convenție, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se fac distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe justificare rezonabilă și obiectivă.
Prin Decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale s-au considerat ca fiind neconstituționale prevederile art.27 al.1 din nr.OG137/2000, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Totodată, Curtea Constituțională a constatat că unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr.137/2000, și anume prevederile art.1, art.2 alin.(3) și art.27 alin.(1), lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, așa cum s-a și întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepțiile, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.(4) din Constituție, precum și prevederile art.61 alin.(1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art.115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art.126 alin.(1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În ceea ce privește dispozițiile nr.OUG146/2007, potrivit art.1, acestea se aplică categoriilor profesionale pentru care plata sumelor acordate cu ocazia plecării în concediu de odihnă a fost suspendată în perioada 2001-2006.
Din enumerarea categoriilor profesionale rezultă că magistraților nu li se aplică prevederile acestei ordonanțe de urgență.
Deasemeni, referirea la alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale nu- privește pe reclamanți,pentru magistrați dreptul nemaifiind prevăzut urmare a adoptării nr.OUG177/2002, începând cu data de 01.01.2003.
În baza considerentelor de mai sus privind inexistența dreptului invocat de reclamanți datorită modalității de legiferare a acestuia doar pentru anumite perioade, altele decât cele solicitate, nu poate fi primită excepția prescripției dreptului la acțiune astfel cum a fost invocată în subsidiar de către pârâtul Ministerul Justiției.
Dreptul la acțiune este o componentă a dreptului subiectiv civil și presupune posibilitatea recunoscută titularului dreptului de a recurge, în caz de nevoie, la forța de constrângere a statului.
Rezultă că existența dreptului la acțiune nu poate fi concepută în afara conținutului dreptului subiectiv civil iar prescripția dreptului la acțiune își produce efectele asupra dreptului subiectiv civil conducând la transformarea acestuia.
Ca atare, atâta vreme cât s-a reținut, potrivit considerentelor arătate, că dreptul invocat de reclamanți nu a existat, nefiind consacrat ca atare în legislația specială privind salarizarea, nu se poate constata prescripția unui drept inexistent, excepția invocată fiind considerată nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CU MAJORITATE DE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondate excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a prescripției dreptului la acțiune invocate de pârâtul Ministerul Justiției.
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, toți cu domiciliul ales la Tribunalul Galați, cu sediul în G,-, cu domiciliul ales la Tribunalul București cu sediul în B,-, sector 3, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, CURTEA DE APEL G și TRIBUNALUL G, ambele instituții cu sediul în G,- și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, cu sediul în B,--3, sector 1, ca nefondată.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 30 Octombrie 2008.
Președinte, Judecător,
Grefier,
OPINIE SEPARATĂ
formulată de asistenții judiciari - și, în sensul:
Admite în parte acțiunea.
Obligă pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Galați și Curtea de APEL GALAȚI să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând primele de vacanță pe anii 2005 - 2006 actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Constată ca fiind prescrise drepturile salariale aferente anului 2004.
Motivare opinie separată
Reclamanții îndeplinesc funcția de judecător în cadrul Tribunalului Galați.
Potrivit art. 41 * alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, introdus prin OG nr. 83/2000, personalul din justiție a avut dreptul,".pe perioada concediuluide odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la oprimă, egală cu indemnizația brută. dinluna anterioară plecării în concediu. ",care se impozita separat. Prin mai multe acte normative ulterioare, acest drept le-a fost suspendat, fiindu-le acordat numai pentru perioada 2001 - 2002, în baza unor hotărâri judecătorești, fiind păstrat în favoarea altor categorii profesionale - respectiv personalul auxiliar de specialitate din sistemul justiției, toți funcționarii publici și polițiștii - conform prevederilor art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 modificată și ulterior potrivit art. 23 alin. 1 din nr.OG 8/2007; art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, și art. 37 din nr.OG 38/2003.
Prin art. 241din Legea nr. 45/2007 de aprobare și modificare a OUG27/2006, acest drept le-a fost recunoscut din nou, având un conținut identic ca și în reglementarea anterioară.
Apreciem că prin excluderea reclamanților de la beneficiul dreptului la prima de concediu de odihnă pentru perioada anterioară intrării în vigoare a actului normativ menționat mai sus, fără a fi compensate în alt mod, a reprezentat o încălcare a prevederilor art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, care statuează că"Principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea drepturilor:.în special dreptul. la un salariu egal pentrumuncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare".S-a aplicat astfel un tratament diferențiat și discriminatoriu între reclamanți și celelalte categorii de salariați aflați într-o situație similară, al căror drept la prima de concediu de odihnă, a avut un conținut identic și aceeași evoluție - fiind suspendat succesiv prin dispozițiile legilor bugetului de stat pe anii 2001 - 2005 - singura diferență, constând în faptul că pentru aceste ultime categorii, dreptul a continuat să fie recunoscut de lege.
Rezultă că scopul urmărit la adoptarea nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, a fost în esență, unul legitim, deoarece a vizat îmbunătățirea sistemului de retribuire a magistraților, însă metoda de atingere a acestuia nu a fost una adecvată, deoarece a avut drept consecință, excluderea reclamanților de la beneficiul dreptului privind plata primei de concediu de odihnă. Nu a existat o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit, în condițiile în care drepturile salariale ale reclamanților erau reglementate prin dispoziții legale speciale, la fel ca și în cazul categoriilor profesionale în favoarea cărora dreptul a fost menținut. In consecință, reintroducerea acestui drept prin Legea nr. 45/2007 și adoptarea nr.OUG 146/2007, reprezintă o recunoaștere implicită a injusteții prevederilor legale anterioare, care nu l-au mai reglementat.
Mai mult decât atât, așa cum în mod corect au arătat reclamanții, dreptul de a beneficia de prima de concediu de odihnă, ce a intrat în patrimoniul lor în bazaOGnr. 83/2000, a reprezentat un drept câștigat ce nu le mai putea fi retras prin faptul nimănui.
Au fost încălcate astfel prevederile art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) din OG137/2000 republicată privitoare la"dreptul la muncă. la condiții de muncă echitabile șisatisfăcătoare. la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare",considerente pentru care apreciem că acțiunea reclamanților ar fi trebuit admisă în parte, respectiv pârâții să fie bligați să le plătească despăgubiri reprezentând prima de concediu de odihnă aferentă anilor 2005 - 2006, restul pretențiilor fiind prescrise, având în vedere data promovării acțiunii - 09.04.2008 - și disp. art. 166 al.1 din Codul muncii coroborat cu art. 3 din Decretul 167/1958.
Plata despăgubirilor cuvenite reclamanților, ar trebuie să se facă în funcție de indicele de inflație, conform art. 1084 civ. Acest aspect, trebuie interpretat ca o echilibrare a valorii pe care reclamanții sunt îndreptățiți să o pretindă pentru repararea pierderii suferite. puterii de cumpărare a sumelor datorate cu titlu de despăgubiri, nu se poate înlătura decât prin actualizarea lor cu indicele de inflație, care spre deosebire de dobânda legală - ce se datorează de la data introducerea cererii de chemare în judecată - este aplicabilă pentru întreaga perioadă în care sumele datorate nu au fost achitate.
Asistent judiciar, Asistent judiciar,
: /05.12.2008
opinie separată/
:DC /36 ex/ 08.12.2008
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Anica Ioan Violeta Neculai
