Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 31/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR.31
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009
PREȘEDINTE: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 2: Alina Savin Neculai Violeta
ASISTENT JUDICIAR-- -
ASISTENT JUDICIAR-
GREFIER
-.-.-.-.-
La ordine fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanții --, A, A, I, CB., OG, - CB., -, -, -, CB.,., A, -, -, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL GALAȚI, TRIBUNALUL VRANCEA, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care invederează că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Curtea, invocă din oficiu excepția de necompetență materială a Curții de Apel Galați, având în vedere că prin Decizia nr.104 din 20 ianuarie 2009, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.I și II din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.75/2008.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate din oficiu.
CURTEA:
Asupra cauzei civile de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 4.11.2008 reclamanții --, A, A, I, CB., OG, - CB., -, -, -, CB.,., A, -, -, au solicitat în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL GALAȚI, TRIBUNALUL VRANCEA, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică prev. de art.47 din Legea 50/1996 în cuantum de 50% din salariul de bază brut începând cu 1.03.2007 la zi, și în continuare actualizată cu indicele de inflație începând cu data nașterii drepturilor și până la plata efectivă.
Au solicitat efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor datorate.
La termenul de judecată din 18.02.2009, instanța a invocat excepția de necompetență materială a Curții de Apel față de decizia nr.104/2009 a Curții Constituționale prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată din oficiu de Înalta Curte de Casație și Justiție și a constatat că dispozițiile art.I și II din OUG nr.75/2008 sunt neconstituționale.Decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
Conform art.31 din Legea nr.47/1992 dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale.Pe durata acestui termen dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Prin urmare, disp.art.I și II din OUG 75/2008 sunt suspendate de drept și devin aplicabile dispozițiile art.2 pct.1 lit.c pr.civ.
Pentru considerentele mai sus expuse urmează a se admite excepția necompetenței materiale a Curții invocată din oficiu și a se declina cauza spre competentă soluționare Tribunalului Vrancea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Galați.
Declină competența de soluționare a cauzei civile formulată de reclamanții --, A, A, I, CB., OG, - CB., -, -, -, CB.,., A, -, -, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL GALAȚI, TRIBUNALUL VRANCEA, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR în favoarea Tribunalului Vrancea.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 18.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECATOR
Asistenți judiciari
Red.
Dact.
2 ex/2.03.2009 Grefier
Președinte:Mihaela NeaguJudecători:Mihaela Neagu, Alina Savin Neculai Violeta