Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 319/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.319/2009
Ședința publică de la 23 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Stoica președinte secție
- - - JUDECĂTOR 2: Ana Doriani
- - - JUDECĂTOR 3: Monica Maria
- grefier
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de reclamanții, U, A, G, și pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL ALBA IULIA împotriva sentinței civile nr.281/19.03.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
În ședința publică din 23 martie 2009 s-a ivit un incident procedural legat de compunerea completului de judecată format din judecătorii, - - și - -.
Întrucât judecătorul s-a abținut pe motiv că a declarat recurs în calitate de reprezentant al Curții de APEL ALBA IULIA, incidentul procedural va fi soluționat de judecătorul de permanență pe materii - dna..
Întrucât și judecătorul s-a abținut pe motiv că a formulat apărări în cauză, incidentul procedural va fi soluționat de judecătorul de permanență pe materii imediat următor - - -
Completul astfel constituit din judecătorii - -, - - și - - a păstrat cauza spre soluționare.
S-a făcut referatul cauzei după care instanța, luând în considerare actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor civile de față;
În deliberare se constată că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, sub dosar nr-, reclamanții, -, -, a, G, -, și - și, în calitate de moștenitori ai defunctului judecător G, au chemat în judecată pârâții Curtea de APEL ALBA IULIA, Ministerul Justiției, Tribunalul Sibiu, și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând ca prin hotărâre judecătorească:
- să fie obligați pârâții retroactiv începând cu data de 1.01.2007 și în continuare, la plata drepturilor salariale indexate, în cuantum actualizat la rata inflației de la data plății efective, cu următoarele procente de indexare: cu 5% începând cu data de 1.01.2007; cu 2% începând cu data de 1.04.2007; cu 11% începând cu data de 1.10.2007.
- obligarea pârâtei Curtea de APEL ALBA IULIA să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamanților
În motivarea cererii, reclamanții în calitate de judecători la Tribunalul Sibiu, susțin că au fost și continuă să fie discriminați de pârâtul Statul Român în raport cu judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, ai Curții Constituționale, funcționarii publici, demnitarii și chiar în raport de personalul auxiliar de specialitate.
La data de 31.01.2007 Guvernul României a emis un număr de 3 Ordonanțe simple prin care a dispus majorarea salariului (începând cu 1.01.2007) tuturor demnitarilor, funcționarilor publici și salariaților contractuali ai statului cu excepția magistraților judecători de la curțile de apel, tribunale și judecătorii și a procurilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de la parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale și judecătorii.
Singurii magistrați care au primit majorări salariale (asemenea tuturor celorlalți salariați ai statului) de la 1.01.2007 sunt judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecătorii Curții Constituționale, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și adjuncții săi.
Prin OG nr.10 din 31.01.2007, articolele 1-4 au fost majorate salariile tuturor salariaților statului (demnitari, funcționari publici, salariați contractuali, inclusiv judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și adjuncții săi) cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007 față de nivelul din luna decembrie 2007; cu 2% începând cu data de 1.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 iar cu 11% începând cu 1.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007.
Pentru majorarea indemnizațiilor demnitarilor, a judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la Curtea Constituțională și Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și adjuncților săi, art.1 al OG 10 face trimitere la anexele II și III la Legea 154/1998, anexe în care sunt menționați aceștia.
Prin OG 16 din 31.01.2007 Guvernul a dispus și majorarea drepturilor bănești cu începere de la 1.01.2007 a persoanelor.
Tot la 31.01.2007, Guvernul emite și Ordonanța nr.27 prin care majorează și salariile controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi, cu aceleași procente în aceleași tranșe și tot cu începere de la 1 ianuarie 2007.
Încercând să prevină o nouă discriminare a magistraților în raport cu celelalte categorii de salariați ai statului și cu o parte restrânsă a categoriei magistraților, Consiliul Superior al Magistraturii - prin președintele său, la 31.01.2007, adresează d-lui, Ministru al Finanțelor Publice o scrisoare deschisă prin care protestează discret și decent față de noua discriminare și își exprimă convingerea că eliminarea dintre categoriile salariaților bugetari care beneficiază de majorarea ori indexarea salariilor în anul 2007 judecătorilor și procurorilor, constituie eroare ori omisiune involuntară, care poate fi remediată.
Faptul că nici după 6 luni de la această formă decentă de protest ministrul și celelalte instituții ale statului - abilitate, nu au luat nici o măsură, atestă faptul că nu ne aflăm în fața unei erori sau omisiuni involuntare care să fi generat discriminarea.
recent Legea 232/607.2007 publicată în Monitorul Oficial 474 din 16.07.2007 pentru aprobarea OG 6/2007, modificând art.39 în al.2 al acestuia prevede majorări salariale în cotă de 7% aplicată la salariul din 2006 și de 11% cu începere de la 1 octombrie aplicată la salariul din luna septembrie pentru toți funcționarii publici exceptați și de această dată magistrații judecători și procurori.
Reclamanții arată astfel că au fost încălcate disp. art.1 alin.2 lit.e pct.1 din OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea, art.5 Codul muncii și dispozițiile Protocolului 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin întâmpinare (fila 14) pârâtul Ministerul Justiției solicită respingerea ca neîntemeiată a acțiunii întrucât tinde la modificarea actelor normative și acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege, în condițiile în care drepturile la care reclamanții fac trimitere sunt majorări salariale ce se acordă personalului bugetar în temeiul legilor speciale de salarizare.
Pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA prin întâmpinare invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând că în litigiile având ca obiect plata indemnizației are calitate procesuală pasivă doar Ministerul Justiției.
Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive pe considerentul că potrivit art.16-20 din OG nr.137/2000 republicată, este instituția abilitată și investită prin lege să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul României, să constate și sancționeze contravențiile prevăzute de OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, iar în conformitate cu prevederile art.27 din OG nr.137/2000 posibila victimă a discriminării poate introduce acțiune direct în instanță, prin care să solicite despăgubiri și restabilirea situației anterioare.
Prin Încheierea pronunțată la 21.11.2007, Tribunalul Sibiua dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului la Curtea de APEL ALBA IULIA, pentru a se pronunța asupra cererilor de abținere formulate de judecătorii și asistenții judiciari din cadrul acestui tribunal.
Prin Încheierea nr.39/F/CC/29.11.2007 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-, s-a dispus admiterea cererilor de abținere și trimiterea cauzei spre soluționare Tribunalului Alba.
Tribunalul Alba, prin sentința civilă nr.281/19.03.2008 pronunțată în dosar nr-, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Pe fond, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, -, -, a, G, -, și - și în calitate de moștenitori ai defunctului judecător G, împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL ALBA IULIA și Tribunalul Sibiu și în consecință:
- au fost obligați pârâții, în solidar, la plata în favoarea fiecărui reclamant, a drepturilor salariale indexate cu procentul de 5%, începând cu data de 01.01.2007 și în continuare, sumă care urmează a fi actualizată cu rata inflației începând cu data nașterii dreptului material, până la data plății.
- a fost obligată pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al fiecărui reclamant, conform prezentei.
- s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanți împotriva pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
- s-a respins în rest acțiunea.
Pentru a hotărî în acest mod, prima instanță a constatat, sub un prim aspect, că excepția lipsei calității procesual pasive, invocată de Curtea de APEL ALBA IULIA, este nefondată deoarece parata are calitatea de ordonator de credite, cu atribuții privind salarizarea reclamanților, și că potrivit art.282 muncii, justifică calitatea procesuala.
În ce privește excepția lipsei calității procesual pasive, invocată de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, instanța de fond a apreciat că este întemeiată, având în vedere că potrivit prevederilor art.27 din OG nr.137/2000 posibila victimă a discriminării poate introduce acțiune direct în instanță, prin care să solicite despăgubiri și restabilirea situației anterioare. Consiliul nu poate fi citat în calitate de pârât, ci în calitate de expert în domeniul nediscriminării, pentru a-și prezenta poziția cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materie de nediscriminare.
Pe fondul pricinii a reținut că reclamanții, în calitate de judecători și asistenți judiciari în cadrul Tribunalului Sibiu, beneficiază de prevederile OUG nr.27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr.45/2007.
În preambulul acestui act normativ se enunță în sinteză, scopul care a determinat adoptarea reglementărilor legale pe baza și în executarea cărora actul fost emis.
Astfel, OUG 27/2006 a fost adoptată având în vedere că asigurarea salarizării adecvate și nediscriminatorii judecătorilor și procurorilor este prevăzută la cap.VI pct.3.3 din Planul de acțiune pentru implementarea strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007, aprobată prin HG 232/2005.
Prin HG 232/2005 se prevedea că aspectele economice - financiare se reflectă și asupra salarizării personalului din sistemul judiciar iar garantarea independenței puterii judecătorești se realizează și prin asigurarea renumerației adecvate a magistraților, respectiv plata drepturilor salariale ale acestora, așa cum au fost prevăzute de lege și aplicarea acestor prevederi în mod nediscriminatoriu în toate sectoarele de activitate.
Conform art.3 din OG 27/2006 judecătorii beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare.
Articolul 35 prevedea actualizarea prin aplicarea indexărilor, acordate în conformitate cu prevederile legale a indemnizațiilor brute.
În aplicarea dispozițiilor legale menționate, care se regăsea de altfel în toate actele normative anterioare privind salarizarea magistraților, valoarea de referință sectorială se actualiza prin indexări stabilite periodic, acoperind astfel indicele de inflație, fiind necesar pentru a se menține o corelație corespunzătoare între salariul nominal și cel real.
Legea nr.45/2007 pentru aprobarea OUG nr.27/2006 publicată în Monitorul Oficial nr.169/9.03.2007 abrogă dispozițiile art.35, însă în luna ianuarie 2007 dispoziția legală privind actualizarea prin indexare era în vigoare.
Eliminarea doar a magistraților de la această indexare, în condițiile în care toate categoriile de salariați bugetari au beneficiat de aceste indexări în anul 2007, constituie un tratament discriminatoriu care contravine principiului egalității în drepturi instituit prin art.16 din Constituția României și o nerespectare a prevederilor legale instituite prin art.35 din OUG 27/2006.
De asemenea potrivit art.21 alin.1 din OG 137/2000 aprobată prin Legea nr.27/2004, în toate cazurile când se constată existența unei discriminări din cele prevăzute expres în acest act normativ, persoanele interesate își pot manifesta interesul și au dreptul să solicite despăgubiri corespondente și proporționale cu prejudiciul suferit.
Instanța a reținut și faptul că textul art.14 din CEDO completat prin Protocolul 12 intrat în vigoare la data de 01.04.2005, care prevede în art.1 pct.1, interdicția generală a discriminării, aceasta ca o obligație pozitivă a statelor, beneficiul drepturilor și intereselor legitime prevăzute de lege va fi făcută fără discriminare în condițiile în care nu există un scop legitim.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.35 din OUG 27/2006 instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanți și va dispune obligarea în solidar a pârâților la plata fiecărui reclamant a drepturilor salariale indexate cu procentul de 5% începând cu data de 01.01.2007 și în continuare.
În aplicarea principiului nominalismului monetar, instanța a dispus ca suma restantă să fie actualizată cu rata inflației până la data plății efective.
Referitor la cererile privind indexarea salarială în procent de 2% începând cu 1 aprilie 2007 și 11% începând cu 1 oct.2007, instanța le-a respins ca neîntemeiate, având în vedere dispoziția expresă de abrogare a art. 35 din OUG 27/2006 cuprinsă în Legea nr.45/2007.
Potrivit prevederilor art.6 și 7 din Decretul Lege 92/1976 modificat, instanța a obligat pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA, în calitate de operator al carnetelor de muncă, să efectueze cuvenitele și necesare mențiuni în carnetul de muncă al reclamanților.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul de 10 zile prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999, atât reclamanții cât și pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL ALBA IULIA criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanții au solicitat modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii în totalitate a pretențiilor indicate în acțiunea introductivă de instanță.
Recurenții reclamanți au susținut că soluția instanței de fond, prin care a fost admisă în parte acțiunea reclamanților pentru acordarea indexării de 5 % și s-au respins cererile vizând acordarea indexărilor de 2% și 11 % este greșită întrucât abrogarea art35 din nr.OG27/2007, prin Legea nr.45/2007, nu presupune neacordarea indexărilor deoarece reglementarea este generică.
În al doilea rând, au arătat că în sistemul de impozitare reglementat de Codul fiscal, abrogarea art.35 din ordonanța de mai sus, nu are relevanță deoarece toate veniturile în valoare brută se impozitează potrivit art.57 din acest cod.
O a treia critică a vizat faptul că indexarea de 5% s-a acordat avându-se în vedere acte normative care se referă la creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007personalului salarizat potrivit nr.OUG24/2000 și anexelor II și III din Legea nr.154/1998, astfel că și din acest punct de vedere se impunea admiterea recursului.
Reclamanta a depus în recurs, la termenul din 16.06.2008, o cerere prin care a arătat că înțelege să renunțe la judecarea cauzei de față și că solicită ca instanța de recurs, să facă aplicarea art.246 Cod proc.civ (25).
În recursul său, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat modificarea soluției pronunțate de prima instanță, în sensul respingerii acțiunii în totalitate.
În dezvoltarea motivelor sale de recurs a susținut că soluția primei instanțe este nelegală deoarece nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesual pasive a acestui minister și că potrivit art.1 alin.1 din nr.HG83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției recurentul asigură elaborarea, coordonarea și aplicarea strategiei și a programului de guvernare în vederea bunei funcționări a justiției ca serviciu public și veghează la stricta aplicare a legii, în conformitate cu principiile democratice ale statului de drept.
Pe fondul cauzei, a arătat că sentința recurată este netemeinică întrucât prin Legea nr.45/2007 de aprobare a nr.OUG27/2006 legiuitorul înțeles să nu mai acorde indexarea pentru anul 2007 și nici nu a instituit obligativitatea majorării periodice a valorii de referință sectoriale care stă la baza calculării indemnizației de încadrare cuvenită judecătorilor și procurorilor.
În drept, a invocat art.304 pct.9 Cod proc.civ.
Prin recursul său pârâta Curtea de APEL ALBA IULIAa solicitat modificarea soluției pronunțate la fond în sensul respingerii acțiunii reclamanților față de această pârâtă.
În expunerea de motive a susținut că nu are calitate procesuală pasivă în aceste litigii, întrucât ordonator principal de credite este în cazul reclamanților, pârâtul Ministerul Justiției.
În al doilea rând, a susținut că pârâta recurentă, are calitatea de ordonator secundar de credite, însă statele de funcții și drepturile salariale se stabilesc de către minister, după care sunt comunicate curților de apel, care trebuie să se conformeze și să înregistreze în carnetele de muncă, ordinele emise de minister.
În drept, invocat art.304 pct.9 Cod proc.civ.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, sub toate aspectele conform art.304/1 Cod proc.civ. precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art.306 alin.2 Cod proc.civ. se constată că este fondat doar recursul declarat de reclamanta, din următoarele considerente:
Potrivit art.246 Cod proc.civ. coroborate cu art.316 și art.298 Cod proc.civ. renunțarea la cererea de chemare în judecată poate interveni inclusiv în recurs.
Având în vedere cererea formulată de reclamanta recurentă la termenul din 16.06.2008, precum și faptul că pârâții nu s-au opus la renunțare, Curtea urmează ca în temeiul art.312 alin.2 Cod proc.civ. Curtea să admită recursul reclamantei, și în temeiul art.246 Cod proc.civ. să ia act de renunțarea reclamantei la judecata acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL ALBA IULIA și Tribunalul Sibiu.
Referitor la recursul declarat de reclamanți se constată că aspectele critice invocate de către aceștia sunt nefondate deoarece conform art.3 din OG 27/2006, judecătorii beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare.
Articolul 35 prevedea actualizarea prin aplicarea indexărilor, acordate în conformitate cu prevederile legale a indemnizațiilor brute.
În aplicarea dispozițiilor legale menționate, care se regăsea de altfel în toate actele normative anterioare privind salarizarea magistraților, valoarea de referință sectorială se actualiza prin indexări stabilite periodic, acoperind astfel indicele de inflație, fiind necesar pentru a se menține o corelație corespunzătoare între salariul nominal și cel real.
Legea nr.45/2007 pentru aprobarea OUG nr.27/2006, publicată în Monitorul Oficial nr.169/9.03.2007, a abrogat dispozițiile art.35, însă în luna ianuarie 2007, dispoziția legală privind actualizarea prin indexare era în vigoare.
Referitor la cererile privind indexarea salarială în procent de 2% începând cu 1 aprilie 2007 și 11% începând cu 1 oct.2007, instanța de fond a apreciat corect că sunt nefondate, având în vedere dispoziția expresă de abrogare a art. 35 din OUG 27/2006, cuprinsă în Legea nr.45/2007.
În ce privește recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției se constată că în fața instanței de fond, excepția lipsei calității procesual pasive a acestui minister nu a fost invocată în apărare, acesta fiind și motivul pentru care instanța de fond nu s-a pronunțat asupra ei.
Pe fondul cauzei se constată că aspectele critice invocate nu pot fi reținute deoarece eliminarea doar a magistraților de la această indexare, în condițiile în care toate categoriile de salariați bugetari au beneficiat de aceste indexări în anul 2007, constituie un tratament discriminatoriu care contravine principiului egalității în drepturi, instituit prin art.16 din Constituția României, și reprezintă o nerespectare a prevederilor legale instituite prin art.35 din OUG 27/2006.
De asemenea potrivit art.21 alin.1 din OG 137/2000 aprobată prin Legea nr.27/2004, în toate cazurile când se constată existența unei discriminări din cele prevăzute expres în acest act normativ, persoanele interesate își pot manifesta interesul și au dreptul să solicite despăgubiri corespondente și proporționale cu prejudiciul suferit.
Instanța reține și faptul că textul art.14 din CEDO completat prin Protocolul 12 intrat în vigoare la data de 01.04.2005, care prevede în art.1 pct.1, interdicția generală a discriminării, aceasta ca o obligație pozitivă a statelor, beneficiul drepturilor și intereselor legitime prevăzute de lege va fi făcută fără discriminare în condițiile în care nu există un scop legitim.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.35 din OUG 27/2006 instanța de fond a procedat corect admițând în parte acțiunea reclamanților.
În ce privește recursul declarat de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA se constată că este de asemenea nefondat deoarece parata are calitate de ordonator secundar de credite cu atribuții privind salarizarea reclamanților și completarea carnetelor de muncă ale judecătorilor astfel încât, conform art.282 muncii justifică calitatea procesuală pasivă.
În raport de cele ce preced, în temeiul art.312 alin.1 Cod proc.civ. Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanți și de pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL ALBA IULIA.
Continuarea deciziei civile nr. 3019/2009
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 281/19.03.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr- și în consecință;
Modifică în parte hotărârea atacată în sensul că, ia act de renunțarea reclamantei la judecata acțiunii formulată în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL ALBA IULIA, TRIBUNALUL SIBIU, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Menține în rest dispozițiile sentinței atacate.
Respinge ca nefondate recursurile formulate de reclamanții, A, G, și de pârâții Ministerul Justiției B și Curtea de APEL ALBA IULIA împotriva aceleiași hotărâri.
Irevocabilă
Pronunțată în ședință publică din 23 martie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Tehnored. 3 ex.
Jud.fond:
Romania
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
INCHEIERE NR.74 /R/CC/2009
Ședința camerei de consiliu din 23 martie 2009
Președinte - președinte secție
- judecător
- judecător
- grefier
Pe rol se află soluționarea cererilor de abținere formulate de judecătorii și în cauza ce formează obiectul dosarului nr-, privind recursul declarat de reclamanții împotriva sentinței civile nr. 281/2008 pronunțată de Tribunalul Alba.
Procedura este îndeplinită fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin cererile depuse la dosar de către judecătorii și s-a solicitat a li se încuviința abținerea de la judecata recursului ce formează obiectul dosarului nr-.
In motivarea cererilor judecătorii și au arătat că au declarat că au formulat apărări în cauză, în calitate de reprezentanți ai Curții de APEL ALBA IULIA.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele;
Potrivit dispozițiilor art.24 cod pr. civilă și apreciind într-un sens mai larg interpretarea art. 6 al în vederea asigurării garanțiilor depline pentru desfășurarea unui proces echitabil în fața instanței imparțiale.
În numele legii
DISPUNE
Admite cererile de abținere formulate de judecătorii și în dosarul civil nr-.
Pronunțată în ședință publică din 23 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - -
GREFIER,
Președinte:Manuela StoicaJudecători:Manuela Stoica, Ana Doriani, Monica Maria