Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 342/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 342/R/2010
Ședința publică din 15 februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Daniela Griga
JUDECĂTORI: Daniela Griga, Laura Dima Sergiu Cătălin
- -
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTITIEIȘI LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE B PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C împotriva sentinței civile nr. 2343 din 03 septembrie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamantul, precum și pe pârâtul TRIBUNALUL CLUJ, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 15 februarie 2010, prin registratura instanței, reclamantul intimat a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea recursurilor și judecarea cauzei în lipsă.
De asemenea, se constată că, prin motivele de recurs pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2.pr.civ.
Curtea constată ambele recursuri în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2343 din 3.09.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată pârâtul de rândul 3.
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților MINISTERUL JUSTITIEI B, MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, cu sediul procesual ales la Direcția Generală a Finanțelor Publice C-N, TRIBUNALUL CLUJ și în consecință:
Au fost obligați pârâții de rd.1-3, în solidar, la plata actualizată în raport de indicele de inflație în favoarea reclamantului, a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat la indemnizația brută de încadrare, începând cu data de 01.02.2007 și până la data pronunțării prezentei hotărâri și in continuare.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să pună la dispoziția pârâților de rândul 1-3 fondurile necesare efectuării plăților.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul are calitatea de personal auxiliar de specialitate la Judecătoria Cluj -
Potrivit prevederilor Deciziei nr.21/2008 a, decizie obligatorie pentru instanțele judecătorești, personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești are dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la salariul de bază lunar brut și după intrarea în vigoare a OG 83/2000.
În lumina acestei decizii, tribunalul a apreciat că cererea reclamantului este fondată și a fost admisă și în consecință, au fost obligați pârâții de rândul1-3, în solidar, la plata actualizată în raport de indicele de inflație în favoarea reclamantului, a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat la indemnizația brută de încadrare, începând cu data de 01.02.2007 și până la data pronunțării prezentei hotărâri și in continuare, precum și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să pună la dispoziția pârâților de rd.1-3 fondurile necesare efectuării plăților.
Excepția invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor a fost respinsă, deoarece acesta a fost chemat în judecată pentru a aloca fondurile necesare plății dreptului solicitat de reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, pârâtul a arătat că prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege, instanța a depășit limitele puterii judecătorești, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.4 pr.civ. aspecte reținute de Curtea Constituțională în deciziile nr.818/2008 și 1325/2008, decizii prin care s-a constatat că dispozițiile OG nr.137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatori, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Acțiunea prin care se solicită acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege sau acțiunea prin care se tinde la modificarea actelor normative este inadmisibilă, în considerarea principiului separației puterilor în stat.
Pronunțarea unei hotărâri, precum cea de față, prin care să se acorde drepturile salariale peste cele prevăzute expres de lege a fost considerată de Curtea Constituțională ca depășire a puterii judecătorești.
Astfel, în ședința din data de 27 mai 2009 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de Președintele României în temeiul art.146 lit. e din Constituție.
Curtea Constituțională a constatat existența unii conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte reținând că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art.126 alin.3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin.4 din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Totodată, consideră că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut la pct.9 al art.304 din pr.civ.
Astfel, art.47 din Legea nr.50/1996, care prevede sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru personalul auxiliar de specialitate a fost abrogat prin art.42 din nr.OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Prin decizia nr.21/10.03.2008 instanța supremă a admis recursul în interesul legii și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000.
Din februarie 2007, intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, OG nr.8/24.01.2007. Prin art.30 din OG nr.8/2007 se prevede că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Recursul în interesul legii soluționat prin Decizia nr.21/10.03.2008 a Înalta Curte de Casație și Justiție a fost promovat doar cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în raport cu prevederile art.I pct.42 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 aprobată prin Legea nr.334/2001.
Împotriva aceleași hotărâri a declarat recurs și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată împotriva Ministerul Finanțelor Publice.
În motivarea recursului pârâtul a arătat că în mod eronat instanța de fond a soluționat excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și inadmisibilității acțiunii. Astfel, instituția nu a avut nici un fel de raporturi juridice cu reclamanții astfel încât aceștia să fie îndreptățiți să se îndrepte direct împotriva acestuia pe calea acțiunii ce face obiectul prezentului dosar.
Cererea de chemare în judecată formulată direct împotriva Ministerul Finanțelor Publice este inadmisibilă.
Rolul esențial în procesul bugetar și în execuția de casa bugetară revine Guvernului, respectiv Parlamentului fiind acela care adoptă legile bugetare anuale și legile de rectificare elaborate de Guvern.
În asemenea condiții, admiterea cererii formulate împotriva Ministerului Finanțelor Publice, în nume propriu, echivalează cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu (și nu din bugetul statului) a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu se numără printre angajații Ministerului Finanțelor Publice, încălcându-se astfel reguli prevăzute la art.14 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.
Referitor la fondul cauzei s-a învederat că în ședința din 27 mai 2009, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României pe de altă parte, cerere formulată de Președintele României în temeiul art.146 lit. e din Constituție.
Prin Decizia menționată, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României pe de altă parte, reținând că "în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art.126 alin.3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a principiului fundamental al separațiilor și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin.4 din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora."
Examinând sentința recuartă prin prisma motivelor de invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Referitor la recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției se apreciază cu privire la primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.4 Cod procedură civilă, că prima instanță în temeiul art.27 alin. (1) din G nr.137/2000 instanța de fond nu a adăugat la lege, nu a legiferat și nu și-a depășit atribuțiile, ci a acordat despăgubiri conform art. 269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă, iar art. 3 din Codul civil interzice denegarea de dreptate.
De asemenea, instanțele de judecată sunt independente în aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 1 alin. 2 și art. 295 alin.(1) din Codul muncii, ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale Protocolului nr. 12 la această convenție, acestea din urmă având prioritate față de legile interne (inclusiv față de deciziile Curții Constituționale invocate de recurent), conform art. 11 și art. 20 din Constituție.
Art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanță să soluționeze orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale civile, consacrând astfel dreptul la un tribunal, instanța română trebuind să aibă jurisdicție deplină, respectiv să analizeze toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei.
Referitor la incidența în cauză a Deciziei Curții Constituționale nr. 838 din 27.05.2009 se constată că în considerentele acestei decizii se reține că "sesizarea Curții pentru îndeplinirea atribuției referitoare la soluționarea conflictelor juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice, la analiza conduitei părților de către C, sub aspectul îndeplinirii competențelor conform prevederilor constituționale, precum și decizia prin care se stabilește existența unui conflict și modul de soluționare a acestuia nu pot constitui elementele exercitării unei căi de atac, ce ar avea ca scop lipsirea de efecte juridice a unor hotărâri judecătorești. Astfel, asimilarea atribuției prevăzute de art. 146 lit. e) din Constituție cu efectuarea de către Curtea Constituțională a unui control de legalitate/constituționalitate asupra hotărârilor judecătorești, transformând Curtea într-o instanță de control judiciar, ar echivala cu o deturnare a dispozițiilor constituționale privind soluționarea conflictelor juridice și o încălcare flagrantă a competenței Curții Constituționale.
Așa fiind, apare ca evident că decizia pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 din Codul d e procedură civilă".
Așa cum corect a reținut și instanța de fond prin Decizia nr.XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit cu caracter obligatoriu, conform art. 329 alin. (3) Cod procedură civilă că "judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001".
În consecință, întrucât Decizia nr.XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 838 din 27.05.2009 această din urmă decizie nu poate produce nici un efect cu privire la decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție menționată anterior.
Drept urmare, se apreciază că tribunalul nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești nici prin raportare la eciziile Curții Constituționale, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.4 Cod procedură civilă fiind astfel neîntemeiat.
Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia în interesul legii menționată anterior în data de 10.03.2008, după intrarea în vigoare a OG 8/2007 invocată de recurent. Drept urmare, având în vedere caracterul obligatoriu al deciziei pronunțate, Curtea apreciază că nu poate reține incidența unor dispoziții legale contrarii care existau la data pronunțării deciziei în interesul legii.
În consecință, întrucât instanța de fond a pronunțat hotărârea respectând interpretarea dată dispozițiilor legale aplicabile în cauză de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.XXI din 10.03.2008, Curtea de Apel constată că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă nu este întemeiat.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul Ministerului Justiției.
În ceea ce privește recursul Ministerului Finanțelor Publice se reține că art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art.3 alin.1 pct. 6 din HG 34/2009 privind organizarea și funcționara Ministerului Finanțelor Publice (dispoziție care este similară cu reglementarea anterioară din HG 386/2007) "elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Finanțelor Publice este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Finanțelor Publice pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Într-adevăr, Ministerul Finanțelor Publice este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă Ministerul Finanțelor Publice este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
Pe cale de consecință, Ministerul Finanțelor Publice are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
De asemenea, contrar celor invocate de recurent acesta nu a fost direct obligat la plata drepturilor salariale pretinse de reclamant, fiind obligat doar la alocarea fondurilor necesare plății acestor drepturi.
Drept urmare, se apreciază că interpretând corect dispozițiile legale menționate anterior, tribunalul a respins judicios excepțiile lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității acțiunii, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Susținerile recurentului referitoare la incidența în cauză a Deciziei Curții Constituționale nr. 838 din 27.05.2009 au fost analizate și în recursul declarat de Ministerul Justiției și pentru considerentele expuse anterior sunt apreciate ca neîntemeiate.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul Ministerul Finanțelor Publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 2343 din 3.09.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 15 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Daniela Griga, Laura Dima Sergiu Cătălin
- - - - - -
GREFIER
Red./Dact.
4 ex./09.03.2010
Jud.fond: și
Președinte:Daniela GrigaJudecători:Daniela Griga, Laura Dima Sergiu Cătălin
