Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 348/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 348/R/2010
Ședința publică din 15 februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Daniela Griga
JUDECĂTORI: Daniela Griga, Laura Dima Sergiu Cătălin
- -
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTITIEI ȘI A LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C, CURTEA DE APEL CLUJ împotriva sentinței civile nr. 2978 din 29 octombrie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanții, -, precum și pe pârâții TRIBUNALUL CLUJ, CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2.pr.civ.
Curtea constată cele trei recursuri în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2978 din 29.10.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, s-a espins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâtul MINISERUL FINANTELOR PUBLICE.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții, -,; și împotriva pârâților MINISTERUL JUSTITIEI ȘI A LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, TRIBUNALUL CLUJ, CURTEA DE APEL CLUJ și CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Au fost obligați pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI SI LIBERTĂȚILOR, CURTEA DE APEL CLUJ și TRIBUNALUL CLUJ, la calcularea și la plata în favoarea fiecărui reclamant a despăgubirilor echivalente cu diferențele de drepturi salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază începând cu 01.07.2006 pentru reclamanții, -, și iar pentru reclamanții de la data de 01.07.2009, de la data de 01.03.2008 și de la data de 01.09.2007, la zi și pentru viitor potrivit indicelui de inflație la data plății efective.
Au fost obligați pârâții să efectueze modificările corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților, -, și
A fost obligat pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE să aloce și să vireze fondurile necesare pentru plata sumelor.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că eclamanții, și îndeplinesc funcția de judecător în cadrul Judecătoriei Huedin. Dintre aceștia reclamanta a fost angajată începând cu data de 01.07.2009, reclamanta începând cu data de 01.03.2008.
Reclamanții, și, angajat începând cu data de 01.07.2007, au îndeplinit și îndeplinesc funcții de personal auxiliar de specialitate în cadrul aceleiași judecătorii.
Instanța este competentă material să soluționeze cauza deoarece reclamanții au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun având în vedere că faptele de neplată sunt sau au fost săvârșite împotriva unor magistrați și personal auxiliar de specialitate, încadrați în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuind solicitate potrivit dreptului comun al muncii. Instanța reține că reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, (unități bugetare care sunt finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, instanța, având în vedere prevederile Legii 137/2000, a admis-o și pe cale de consecință, a respins acțiunea reclamanților față de CNCD.
Referitor la stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, prin neacordarea sporului de confidențialitate, instanța a cercetat situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate, conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare. De asemenea, s-au avut în vedere și dispozițiile Deciziei nr. 819/03.07.2008 a Curții Constituționale prin care s-au declarat neconstituționale prevederile art. l, art. 2 alin.3 și art. 27 alin.l din OG nr. 137/2000 în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară.
În speță, reclamanților le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate (art.99 lit. d din Legea nr.303/2004 și art.4 alin.1 din Legea nr.303/2004 raportat la art.15 din Codul d eontologic, art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 și art.9 din Codul d eontologic) care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind: arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datele cu caracter personal ale justițiabililor și colegilor de serviciu (art.2 alin.4 și alin.5 din Legea nr.677/2001), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art.18 lit. c din Legea nr.108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală etc.
Toate persoanele din acest cadru al personalului din unitățile bugetare, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă guvernat de Codul muncii, toate prestează o muncă și, ca efect al acestor premise, se supun obligației de confidențialitate, indiferent de categoria socio-profesională (funcția deținută). Într-adevăr, conform art.26 raportat la art.1 și art.295 alin.2 din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care o persoană prestează munca îi revine obligația de confidențialitate, aceasta reprezentând o clauză legală a raportului de muncă al acestora, o clauză obligatorie (iar nu facultativă ca în dreptul comun al muncii). Însă raportul de muncă, indiferent dacă este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic.
Ca atare, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesională de confidențialitate în sarcina reclamanților, implicit și de drept a instituit și o obligație de plată (o contraprestație salarială), pe cale de analogie a legii (deci obligația de plată este implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial). În caz contrar, ar fi încălcate și principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată (potrivit art.16 alin.1 și art.41 alin.2 din Constituție, prevederi dezvoltate de art.5, art.6 și art.154 din Codul muncii ).
Potrivit Comunicatului Înaltei Curți de Casație și Justiție - Biroul de Informare si Relații Publice, s-a arătat că în 15.12.2008, prin Decizia nr. 46, s-a admis recursul în interesul legii si s-a stabilit, în interpretarea si aplicarea unitară a disp. art. 99 alin.l lit.d din Legea nr. 303/2004, raportat la art. 16 alin.l și 2 din Codul d eontologic al magistraților și a art. 78 alin.l din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești si al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora, că aceste categorii de salariați au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța a apreciat-o ca fiind admisibilă, ținând cont de prevederile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii. Astfel, în primul articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
În conformitate cu prevederile art.3 și urm. din Decretul nr. 92/1976, angajatorul are obligația de a întocmi și completa carnetul de muncă cu toate modificările intervenite în executarea raporturilor de muncă, așa încât instanța va obliga pârâții de rând 2 - 3 să efectueze cuvenitele modificări în carnetele de muncă ale reclamanților.
În legătură cu cererea de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor instanța o găsește de asemenea întemeiată, urmând a proceda la admiterea sa.
Astfel, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art.3 din HG nr.208/2005 și ale art.3 din HG nr.386/2007. Având în vedere aceste prevederi legale instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului și a inadmisibilității acțiunii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Curtea de Apel Cluj, solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a hotărârii în sensul că obligarea acesteia la achitarea sporului de confidențialitate de 15% din salariul de bază să subziste doar până la intrarea în vigoare a Legii nr.330/2009, salarizării unice în sistemul bugetar.
În motivarea recursului pârâta a arătat că prin sentința atacată s-a admis acțiunea reclamanților și au fost obligați pârâții la plata sporului de confidențialitate de până la 15% începând cu data de 01.07.2006, 01.03.2008, 01.07.2009, respectiv 01.09.2007 și până la zi și la acordarea acestui spor și pe viitor.
Legea nr.330/2009, publicată în Monitorul Oficial nr.762 din 12 noiembrie 2009 prevede un nou sistem de salarizare pentru personalul din sistemul bugetar, inclusiv pentru personalul instanțelor judecătorești, aplicarea ei urmând a se face din momentul precizat de art.47 și conform prevederilor art.29-40 din lege precum și art.4 alin.1 și 49-52 din Anexa VI la lege.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, solicitând în temeiul art. 304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului pârâtul a arătat că acțiunea prin care se solicită acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege sau acțiunea prin care se tinde la modificarea actelor normative este inadmisibilă, în considerarea principiului separației puterilor în stat.
Pronunțarea unei hotărâri, precum cea de față, prin care să se acorde drepturile salariale peste cele prevăzute expres de lege a fost considerată de Curtea Constituțională ca depășire a puterii judecătorești.
Astfel, în ședința din data de 27 mai 2009 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de Președintele României în temeiul art.146 lit. e din Constituție.
Curtea Constituțională a constatat existența unii conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte reținând că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art.126 alin.3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin.4 din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Față de cele reținute de instanța de control constituțional, a rezultat cu claritate că decizia nr.46/15.02.2008 a ÎCCJ, invocată de reclamanți și de prima instanță în motivarea soluției pronunțate, nu a putut constitui temei pentru admiterea acțiunii de față prin care s-a solicitat în fapt modificarea și completarea unor acte normative.
Totodată, prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege, respectiv nr.OG nr.8/2007 instanța ar depăși limitele puterii judecătorești, aspecte reținute de Curtea Constituționale în deciziile nr.818/2008 și 1325/2008, decizii prin care s-a constatat că dispozițiile OG nr.137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatori, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Reclamanții sunt salarizați în temeiul unei legi speciale, iar drepturile salariale și alte drepturi de care beneficiază sunt stabilite exhaustiv în cuprinsul acesteia, neputând beneficia de alte drepturi neprevăzute de lege, astfel cum nici alte categorii profesionale nu beneficiază de drepturile reglementate de legea specială de salarizare a magistraților sau a personalului auxiliar de specialitate. Așadar, nu există temei legal pentru acordarea acestui drept, instanța nefiind abilitată să completeze dispozițiile legale.
În susținerea concluziei potrivit căreia nu există temei legal pentru a proceda la acordarea sporului de confidențialitate, pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, a învederat în apărare faptul că ședința din data de 3 iulie 2008, Curtea Constituțională, pronunțându-se prin mai multe decizii (818, 819, 820 pe 2008 au fost publicate în Monitorul Oficial al României partea I din 16.07.2008) asupra excepțiilor de neconstituționale ridicate de Ministerul Justiției referitor la unele dispoziții din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, în sensul admiterii acestora.
Sentința este criticabilă și în ceea ce privește admiterea capătului de cerere pe viitor, având în vedere dispozițiile Legii nr.330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, publicată în Monitorul Oficial nr.762 din 09.11.2009.
Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publices-a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamanților față de Ministerul Finanțelor Publice.
În motivarea recursului pârâtul a arătat că în mod neîntemeiat instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice în raport de dispozițiile art. 14, 20 și 21 din Legea 500/2002.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a învederat că hotărârea este dată cu ignorarea prevederilor Deciziei nr.818/03.07.2008 pronunțată de Curtea Constituțională.
În susținerea acțiunii, reclamanții invocă o serie de acte normative care reglementează acordarea acestui spor personalului din anumite categorii socio-profesionale, însă nici unul din aceste acte normative nu prevede acordarea sporului de confidențialitate pentru magistrații civili.
Dimpotrivă, toate actele normative invocate prevăd în mod expres categorii profesională căruia legiuitorul a înțeles să acorde sporul de confidențialitate.
De altfel, chiar reclamanții au recunoscut faptul că nu exista o prevedere legală care să-i includă în categoria celor care pot beneficia de acest spor, însă, au apreciat că acest lucru constituie o discriminare față de alte categorii profesionale și invocă prevederile nr.OG nr.137/2000. Instanța a apreciat că reclamanții se află într-o situație de discriminare motivându-și soluția pe Comunicatul Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la Decizia 46/15.12.2008. Instanța însă nu s-a pronunțat asupra incidenței dispozițiilor Deciziei nr.818/03.07.2008 pronunțată de Curtea Constituțională, deși în considerentele sentinței menționează că "se vor avea în vedere" dispozițiile acesteia.
Pârâtul mai solicită Curții de Apel Cluj ca în soluționarea recursului să aibă în vedere și Decizia Curții Constituțională pronunțată în data de 27.05.2009.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Cluj este întemeiat. Prin Legea 330/2009 s-a instituit un nou sistem de salarizare pentru personalul instanțelor judecătorești, art. 47 din lege stipulând că aceasta intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2010, cu excepția dispozițiilor art. 49-52 și ale art. 4 alin. (1)-(4) din Anexa nr. VI, care intră în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, respectiv în 12.11.2009 (legea fiind publicată în MO nr. 762/09.11.2009).
Conform art. 4 alin. (1) din Anexa VI din Legea 330/2009 "Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunale specializate și judecătorii, - personalul auxiliar de specialitate, - beneficiază de următoarele sporuri:
a) pentru risc și suprasolicitare neuropsihică - 25% din salariul de bază, respectiv indemnizația de încadrare brută lunară;
b) de confidențialitate - 5% din salariul de bază, respectiv indemnizația de încadrare brută lunară".
(3) al aceluiași articol prevede că "de la 1 ianuarie 2010, personalul prevăzut la alin. (1) beneficiază, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității, de următoarele drepturi salariale:
a) un adaos de 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și, respectiv, de 10% pentru asigurarea confidențialității, calculate la indemnizația de încadrare brută lunară sau, după caz, la salariul de bază și care începând cu data de 1 ianuarie 2010 vor fi incluse în indemnizația de încadrare brută lunară sau, după caz, în salariul de bază".
Reținând că sporul de confidențialitate este reglementat prin Legea 330/2009 începând cu data de 12.11.2009, instanța va admite în temeiul art. 304 pct. 9 și 312 alin. (1) și (3) Cod procedură civilă recursul declarat de Curtea de Apel Cluj, sentința recurată urmând a fi modificată în sensul că obligația de plată a drepturilor salariale reprezentând spor de confidențialitate, în cuantum de 15%, subzistă până la data de 11.11.2009.
Referitor la recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției se apreciază cu privire la primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.4 Cod procedură civilă, că prima instanță în temeiul art.27 alin. (1) din G nr.137/2000 instanța de fond nu a adăugat la lege, nu a legiferat și nu și-a depășit atribuțiile, ci a acordat despăgubiri conform art. 269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă, iar art. 3 din Codul civil interzice denegarea de dreptate.
De asemenea, instanțele de judecată sunt independente în aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 1 alin. 2 și art. 295 alin.(1) din Codul muncii, ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale Protocolului nr. 12 la această convenție, acestea din urmă având prioritate față de legile interne (inclusiv față de deciziile Curții Constituționale invocate de recurent), conform art. 11 și art. 20 din Constituție.
Art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanță să soluționeze orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale civile, consacrând astfel dreptul la un tribunal, instanța română trebuind să aibă jurisdicție deplină, respectiv să analizeze toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei.
Referitor la incidența în cauză a Deciziei Curții Constituționale nr. 838 din 27.05.2009 se constată că în considerentele acestei decizii se reține că "sesizarea Curții pentru îndeplinirea atribuției referitoare la soluționarea conflictelor juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice, la analiza conduitei părților de către C, sub aspectul îndeplinirii competențelor conform prevederilor constituționale, precum și decizia prin care se stabilește existența unui conflict și modul de soluționare a acestuia nu pot constitui elementele exercitării unei căi de atac, ce ar avea ca scop lipsirea de efecte juridice a unor hotărâri judecătorești. Astfel, asimilarea atribuției prevăzute de art. 146 lit. e) din Constituție cu efectuarea de către Curtea Constituțională a unui control de legalitate/constituționalitate asupra hotărârilor judecătorești, transformând Curtea într-o instanță de control judiciar, ar echivala cu o deturnare a dispozițiilor constituționale privind soluționarea conflictelor juridice și o încălcare flagrantă a competenței Curții Constituționale.
Așa fiind, apare ca evident că decizia pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 din Codul d e procedură civilă".
Așa cum corect reținut și instanța de fond, rin p. Decizia nr. XLVI din 2008 pronunțată în Dosarul nr. 27/2008 de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din codul deontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din codul deontologic al acestora, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
În consecință, întrucât Decizia nr. XLVI din 15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 838 din 27.05.2009 această din urmă decizie nu poate produce nici un efect cu privire la decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție menționată anterior.
Drept urmare, se apreciază că tribunalul nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești nici prin raportare la eciziile Curții Constituționale, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.4 Cod procedură civilă fiind astfel neîntemeiat.
Dezlegarea data problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin. 3 teza II Cod procedură civilă.
Drept urmare, se apreciază că tribunalul a interpretat dispozițiile legale incidente în cauză conform interpretării date de instanța supremă, susținerile contrare al recurentului nefiind întemeiate.
Susținerile pârâtului referitoare la acordarea drepturilor salariale după intrarea în vigoare a Legii 330/2009 sunt apreciate întemeiate pentru considerentele expuse în analiza recursului declarat de pârâta Curtea de Apel Cluj.
În consecință, în temeiul art. 304 pct. 9 și 312 alin. (1) și (3) Cod procedură civilă Curtea va admite în parte recursul declarat de Ministerul Justiției, sentința recurată urmând a fi modificată în parte, în sensul că obligația de plată a drepturilor salariale reprezentând spor de confidențialitate, în cuantum de 15%, subzistă până la data de 11.11.2009. Se vor menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
În ceea ce privește recursul Ministerului Finanțelor Publice se reține că art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art.3 alin.1 pct. 6 din HG 34/2009 privind organizarea și funcționara Ministerului Finanțelor Publice (dispoziție care este similară cu reglementarea anterioară din HG 386/2007) "elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Finanțelor Publice este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Finanțelor Publice pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Într-adevăr, Ministerul Finanțelor Publice este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă Ministerul Finanțelor Publice este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
Pe cale de consecință, Ministerul Finanțelor Publice are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Drept urmare, se apreciază că interpretând corect dispozițiile legale menționate anterior, tribunalul a respins judicios excepția invocată, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Susținerile recurentului referitoare la fondul cauzei au fost analizate și în recursul declarat de Ministerul Justiției și pentru considerentele expuse anterior sunt apreciate ca neîntemeiate.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul Ministerul Finanțelor Publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Curtea de Apel Cluj și în parte, recursul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 2978 din 29.10.2009 a Tribunalului Cluj pronunțate în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul că obligația de plată a drepturilor salariale reprezentând spor de confidențialitate, în cuantum de 15%, subzistă până la data de 11.11.2009.
Menține restul dispozițiilor.
Respinge recursul Ministerul Finanțelor Publice.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 15 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Daniela Griga, Laura Dima Sergiu Cătălin
- - - - - -
GREFIER
Red./Dact.
20 ex./09.03.2010
Jud.fond: și
Președinte:Daniela GrigaJudecători:Daniela Griga, Laura Dima Sergiu Cătălin
