Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 35/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 35/
Ședința publică din 3 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Benone Fuică
JUDECĂTOR 2: Anica Ioan Violeta Neculai
ASISTENT JUDICIAR - -
ASISTENT JUDICIAR
GREFIER
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra litigiului de muncă intervenit între reclamanții, C, G, )., -, -, C, --, toți cu domiciliul ales în B, - - nr. 47, jud. B și pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B-, sector 5, CURTEA DE APEL G, cu sediul în G,-, TRIBUNALUL B, cu sediul în B,-, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B-, sector 5, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, cu sediul în B, nr. 1-3, sector 1.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 27 octombrie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată, când, instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 3 2008.
CURTEA
Asupra acțiunii civile formulată de reclamanții, C, G, (), C, -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați, Tribunalul Brăila și Ministerul Economiei și Finanțelor
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin cererea introductivă înregistrată la nr.1089/113/13.05.2008 pe rolul Tribunalului Brăila, reclamanții, C, G, (), C, - au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați, Tribunalul Brăila și Ministerul Economiei și Finanțelor B solicitând obligarea acestora la plata drepturilor salariale constând în sporul de 50% din salariul de bază brut lunar, actualizat cu indicele de devalorizare monetară, începând cu data de 01.10.2000 și până la data de 30.08.2004, dar și de la 01.02.2007 în continuare, până la data încetării stării de discriminare și a plății efective.
Au solicitat și plata dobânzii legale aferentă acestui spor, de la data nașterii drepturilor și până la data efectuării plății efective, cu obligarea pârâților de a efectua mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
Au solicitat citarea în cauză a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării pentru opozabilitate, în temeiul art. 27 pct.3 din OUG nr.137/2000, republicată.
În motivarea acțiunii reclamanții au invocat prevederile art.47 din Legea nr.50/1996, considerate nelegal abrogate prin art.I pct.42 din OG nr.83/2000 și nu prin lege organică.
Au invocat încălcarea prevederilor art.41 alin.2 și 53 din Constituția României precum și a dispozițiilor art.1 din protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, măsura nefiind proporțională cu situația care a determinat-o și aducând atingere însăși existenței dreptului.
Comisia Europeană a pus în aplicare unele măsuri care au scopul de a garanta securitatea și sănătatea lucrătorilor, respectiv Directiva Cadru nr.89/391.
Au mai invocat Decizia nr.21/10.03.2008 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în materia interpretării și aplicării unitare a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, dezlegarea dată astfel problemei de drept fiind obligatorie pentru instanțe.
În drept și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, art.1004 - 1005 Cod civil, art.1084, art.1079 cod civil și art. 156 Codul muncii.
Prin întâmpinare, pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, fiind citat în cauză în calitatea sa de expert în domeniul nediscriminării, pentru a-și preciza poziția cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materie.
În raport de prevederile art. 27 din nr.OG 137/2000 republicată, a arătat condițiile ce se cer a fi îndeplinite pentru ca o faptă să fie calificată ca fiind faptă de discriminare.
Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Justiției a solicitat să se constate că acțiunea formulată de reclamanți este neîntemeiată din următoarele motive:
A invocat excepția dreptului material la acțiune pentru perioada 01.10.2000 - 30.08.2004, în raport de prevederile art.3 din Decretul 167/1958 și ale art.283 al.1 lit.c și 166 al.1 Codul muncii.
Dreptul la acțiune s-a născut la data încălcării, constatării dreptului subiectiv ce trebuia valorificat în perioada 01.10.2003 - 30.08.2007 față și de data introducerii acțiunii, respectiv 13.05.2008.
Nu a operat întreruperea termenului de prescripție deoarece reclamanții în calitate de personal auxiliar de specialitate au avut cunoștință despre prevederile OG nr.83/2000 de la data intrării sale în vigoare, aceasta reprezentând raportat la dispozițiile art. 21 al.2 din OG nr.137/2000 data cunoașterii pagubei și a celui răspunzător de ea.
Decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu constituie un mod de recunoaștere a dreptului în sensul prevederilor art. 16 al.1 din Decretul nr. 167/1958, fiind dată pentru asigurarea interpretării și aplicării unitare a legii pe întreg teritoriul României, ulterior împlinirii termenului de prescripție a dreptului material la acțiune.
Cu privire la capătul de cerere privind efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților, pârâtul Ministerul Justiției a invocat faptul că o asemenea obligație revine unității angajatoare, respectiv Curtea de Apel Galați.
Pe fondul cauzei a invocat abrogarea prevederilor art.47 din Legea nr.50/1996 în temeiul dispozițiilor I pct. 42 din OG nr. 83/2000, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică fiind inclus în coeficientul majorat al valorii de referință sectorială și a indicatorilor de prioritate sectorială pentru membrii autorităților legislativă și executivă.
Cu privire la capătul de cerere al efectuării mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, nefiind vorba despre drepturi salariale prevăzute de lege a considerat că nu poate fi primit solicitând respingerea sa.
Cu privire la plata de dobânzi a considerat din interpretarea art. 1088 Cod civil că reclamanții nu pot pretinde decât dobânda stabilită prin lege și datorate numai cu începere din ziua cererii de chemare în judecată.
Întrucât nu a existat obligația principală față de reclamanți, nu poate fi pretinsă dobânda legală.
Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Bai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive în proces, raportat la obiectul acțiunii reprezentat de plata unor drepturi salariale ca urmare a muncii prestate de reclamanți în cadrul altei autorități, respectiv Ministerul Justiției.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitatea de angajator pentru reclamanți iar, potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, nu poate fi angajată în bugetul de stat o cheltuială dacă nu există bază legală pentru aceasta.
Prin încheierea de ședință din data de 07.07.2008 s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul Tribunalului Brăila - secția civilă și înaintarea la Curtea de Apel Galați, în conformitate cu prevederile art. II al. 2 din OUG nr. 75/2008.
Pe rolul Curții de Apel Galați - Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale cauza a fost înregistrată la data de 14.07.2007, cu păstrarea numărului unic al dosarului.
La dosar s-au depus înscrisuri referitoare la funcția îndeplinită și perioada lucrată de către reclamanți, respectiv adresa nr.4026/41/A/24.10.2008 a Tribunalului Brăila.
Astfel investită cu soluționarea prezentului litigiu, curtea reține următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării:
Calitatea procesuală reprezintă îndreptățirea unei persoane de a figura ca parte în proces și presupune existența unei identități între titularii raportului juridic dedus judecății, din punct de vedere al dreptului afirmat (calitate procesuală activă) și a obligației corelative (calitate procesuală pasivă).
În speță, temeiul juridic al pretențiilor reclamanților îl constituie afirmarea unei situații de discriminare față de alte categorii profesionale, în ceea ce privește nerecunoașterea și neacordarea sporului salarial solicitat cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică.
În acest sens s-au invocat prevederile nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare care în art. 27 al.3, stabilesc judecarea cauzei cu citarea obligatorie a consiliului, în cazul cererilor pentru acordarea de despăgubiri și la stabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare.
Și, în speță, citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a realizat avându-se în vedere prevederile sus - enunțate și atribuțiile ce îi revin acestuia în domeniul discriminării (art.16 și urm. din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare).
Ca atare, calitatea de participant consiliului în proces este atrasă de rolul său de expert în domeniul nediscriminării, din însăși petitul acțiunii rezultând că pretențiile reclamanților sunt formulate în contradictoriu doar cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați și Tribunalul Brăila, între care există raporturi juridice de muncă.
Faptul citării în calitate de pârât nu este rezultatul unei acțiuni directe îndreptată împotriva Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, ci pentru expunerea unui punct de vedere al acestuia date fiind atribuțiile sale în domeniul nediscriminării, calitatea de "expert" neputând fi menționată ca atare în afara dispozițiilor procedurale privind categoriile participanților la procesul civil.
În consecință, pentru motivele arătate urmează să fie respinsă ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive astfel cum a fost invocată de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
În ceea ce privește excepția privind lipsa calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției, acesta este nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Reclamanții au invocat o situație pe care o apreciază discriminatorie rezultând din raporturile juridice de muncă, în referire la funcțiile ocupate și modalitatea de salarizare a acestora.
Pârâtului Ministerul Justiției îi revin atribuții în acest sens,strâns legate de modalitatea finanțării de la bugetul de stat a activității instanțelor de judecată și parchetelor.
Potrivit art.131 al.2 din Legea nr.304/2004, bugetele curților de apel,ale tribunalelor, ale tribunalelor specializate și ale judecătoriilor sunt gestionate de Ministerul Justiției, având calitatea de ordonator principal de credite.
Atribuții în legătură cu obiectul cauzei revin pârâtului Ministerul Justiției ținându-se seama și de rolul său în elaborarea,coordonarea și aplicarea strategiei și a programului de guvernare în vederea funcționării justiției ca serviciu public,veghind la stricta aplicare a legii,în conformitate cu principiile democratice ale statului de drept (art.1 al.1 din nr.HG83/2005).
Ministerul Justiției are atribuții inclusiv în domeniul elaborării și avizării proiectelor de acte normative care privesc funcționarea justiției și gestionarea patrimoniului,pune la dispoziția instanțelor judecătorești fondurile necesare în vederea desfășurării activității,fundamentează și elaborează proiectul bugetului de stat (art.4 din nr.HG83/2005).
Rezultă astfel atribuțiile ce revin pârâtului Ministerul Justiției în legătură cu obiectul prezentei judecăți, situație care justifică întrunirea condiției calității procesuale pasive, excepția privind lipsa acesteia urmând a fi respinsă ca nefondată.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.11.2000 - 31.08.2004 invocată de către pârâta Ministerul Justiției, instanța apreciază că este întemeiată.
Față de excepția prescripției dreptului la acțiune reclamanții au invocat existența unei condiții cauzale în sensul în sensul prevederilor art.1004 și 1005 Cod civil, evenimentul de a cărui existență depinde dreptul însăși fiind soluția dată în recursul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 10.03.2008.
Astfel, potrivit disp. art. 283 alin. 1 litera c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Ori, pentru pretențiile aferente perioadei 01.10.2000 - 30.08.2004, termenul de prescripție extinctivă s-au împlinit, succesiv, până cel târziu la data de 30.08.2007 iar, acțiunea a fost înregistrată la data de 13.05.2008.
În al doilea rând, instanța apreciază că nu a avut loc o recunoaștere prin adoptarea Deciziei nr.21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în referire la sporul de risc și suprasolicitarea neuropsihică.
Față de aceste argumente, în baza disp. art. 137 alin. 1 și art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, se vor respinge ca fiind prescrise pretențiile solicitate pe perioada 01.11.2000 - 31.08.2004.
Se reține ca fiind întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor întrucât, obiectul acțiunii îl constituie plata unor drepturi de natură salarială ca urmare a muncii prestate de reclamantă într-o instituție aflată în subordinea pârâtei Ministerul Justiției. Ministerul Economiei și Finanțelor nu are raporturi juridice de muncă directe cu reclamanta și nu are calitatea de angajator pentru a putea fi obligat la plata unor drepturi salariale.
În ceea ce privește fondul cauzei, se rețin următoarele:
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa contradicțiile jurisprudenței, fiind mecanismul capabil să asigure coerența practicii, în scopul de a se evita insecuritatea juridică și incertitudinea (cauza Beian contra României, 2007).
În consecință, față de faptul că s-a pronunțat o decizie ca urmare a promovării recursului în interesul legii asupra interpretării și aplicării unitare a legii, curtea nu poate da o altă soluție și nu poate emite o altă interpretare contrară deciziei nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De altfel, prin Decizia nr. 93 din 11 mai 2000 Curtea Constituțională a statuat că, în temeiul art. 329 din Codul d e procedură civilă, scopul reglementării recursului în interesul legii este de asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul țării. Pentru realizarea acestui scop Curtea Supremă de Justiție se pronunță asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluționate de instanțele judecătorești iar, potrivit aceluiași text, dezlegarea dată de instanța supremă acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanțe.
" de clar ar fi textul unei dispoziții legale, se arată într-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza contra Regatului Unit, 1995), în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [.]". Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanțelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situații de fapt și pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica instanțelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituția recursului în interesul legii.
Pronunțându-se asupra unui recurs în interesul legii, instanța supremă contribuie la asigurarea supremației Constituției și a legilor, prin interpretarea și aplicarea unitară a acestora pe întreg teritoriul țării, fapt de natură să concretizeze un alt principiu fundamental, prevăzut în art. 16 alin.(1) din Constituție în conformitate cu care:"Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Printr-o altă decizie, nr.528/02.12.1997 Curții Constituționale s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 lit.d și ale art.31 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993, statuând că: "principiul supunerii judecătorului numai față de lege, potrivit art.123 alin.(2) din Constituție, nu are și nu poate să aibă semnificația aplicării diferite și chiar contradictorii a aceleiași dispoziții legale, în funcție exclusiv de subiectivitatea interpretării aparținând unor judecători diferiți. O asemenea concepție ar duce la consacrarea, chiar pe temeiul independenței judecătorilor, a unor soluții ce ar putea reprezenta o încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, întrucât legea fiind aceeași, aplicarea ei nu poate fi diferită, iar intima convingere a judecătorilor nu poate justifica o asemenea consecință".
De asemenea, Curtea a considerat, prin aceeași decizie, că asigurarea caracterului unitar al practicii judecătorești este impusă și de principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, deci inclusiv a autorității judecătorești, deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea uneia și a aceleiași legi soluțiile instanțelor judecătorești ar fi diferite și chiar contradictorii.
Curtea Constituțională a reținut, de asemenea, că o asemenea soluție legislativă este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene Drepturilor Omului referitoare la dreptul oricărei persoane la un proces echitabil, conform art.6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat (cauza Brincart contra Italiei, 1992) că independența judecătorilor este privită în raport cu puterea executivă, fără ca această independență să excludă subordonarea față de alți judecători, dacă aceștia se bucură, ei înșiși, de independență față de puterea executivă.
Față de caracterul imperativ al dispozițiilor art.329 al. 3 Cod procedură civilă cât și caracterul obligatoriu al dezlegării date problemei de drept pentru instanțe, nu mai pot fi examinate celelalte apărări formulate în cauză de către părți.
În consecință, urmează să se respingă pretențiile reclamanților vizând perioada 1.10.2000 - 30.08.2004 ca fiind prescrise și să se admită în parte acțiunea formulată de reclamanți și obligații pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați și Tribunalul Brăila să plătească reclamanților care au desfășurat activitate sporul de 50% reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, din salariul de bază brut, pe perioada 01.02.2007 și până la data pronunțării, 3.11.2008, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și dobânda legală aferentă de la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 13.05.2008.
Vor fi respinse ca nefondate pretențiile formulate de reclamanții, și privind perioada 01.02.2007 și până la data pronunțării, respectiv 3.11.2008, motivat de faptul inexistenței raporturilor juridice de muncă pe perioada respectivă.
Va respinge ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în continuare.
Aceasta deoarece instanțele judecătorești au rolul de a realiza justiția, în cadrul litigiilor dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea unor drepturi subiective recunoscute prin lege.
În ceea ce privește acordarea în continuare a drepturilor salariale, o asemenea problemă ține de modalitatea de aplicare a legii vizând sporul solicitat, iar instanțele judecătorești nu au competența de a prevedea o situație viitoare, pentru un prejudiciu eventual și incert ca existență și întindere.
Elementele componente ale salariului pentru personalul din autoritățile și instituțiile publice se stabilesc prin acte normative ce pot suferi modificări în condițiile legii iar instanța nu poate ea însăși reglementa, cu ocazia soluționării litigiului dedus judecății, o asemenea evoluție.
Va fi obligat pârâtul Tribunalul Brăila la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu sediul în B, nr. 1-3, sector 1.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției cu sediul în B-, sector 5.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B-, sector 5 și, în consecință, respinge acțiunea formulată împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției.
Respinge pretențiile reclamanților vizând perioada 1.10.2000 - 30.08.2004 ca fiind prescrise.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții, C, G, (), C, -, toți cu domiciliul ales în B, - - nr. 47, jud. B, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați, cu sediul în G,- și Tribunalul Brăila, cu sediul B, - - nr. 47, jud.
Obligă pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați și Tribunalul Brăila să plătească reclamanților care au desfășurat activitate sporul de 50% reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, din salariul de bază brut, pe perioada 01.02.2007 și până la data pronunțării, 3.11.2008, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și dobânda legală aferentă de la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 13.05.2008.
Respinge ca nefondate pretențiile formulate de reclamanții, și privind perioada 01.02.2007 și până la data pronunțării, respectiv 3.11.2008.
Respinge ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în continuare.
Obligă pe pârâtul Tribunalul Brăila la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 3 2008.
Președinte, | Judecător, | Asistent judiciar, |
Asistent judiciar, | ||
Grefier, |
: /16.12.2008
:DC/59 ex/19.12.2008
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Anica Ioan Violeta Neculai
