Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 35/2010. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 35/2010

Ședința publică de la 07 ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicoleta Vesa JUDECĂTOR 2: Carmen Fiț

- - - JUDECĂTOR 3: Victor Crețoiu

- - - judecător

- - - grefier

Pe rol se află soluționarea recursurilor promovate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL ALBA IULIA împotriva sentinței civile nr. 1203/LM din 11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

La apelul nominal efectuat în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța, față de actele și înscrisurile depuse în dosar și împrejurarea că ambii recurenți solicită judecarea cauzei în lipsă, constată pricina în stare de judecată și o lasă în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr- reclamantele (fostă ) și au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUANLUL H și CURTEA DE APEL ALBA IULIA, solicitând obligarea acestora la plata drepturilor salariale actualizate, rezultând din acordarea sporului de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, începând cu data de 1.08.2007 și în continuare, actualizate la zi, pentru fiecare reclamant în parte, începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării silite prin plata efectivă, obligarea pârâtului Tribunalul Hunedoara să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă și obligarea pârâtului MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚLEOR să aloce fondurile necesare plății sumelor de încasat cu acest titlu.

Prin precizarea de acțiune depusă de reclamante la dosar (fila 26) s-a menționat că solicită actualizarea sumelor reprezentând sporul de 50% cu indicii de inflație de la data scadenței fiecărei plăți și până la data plății efective, să fie obligată pârâta CURTEA DE APEL ALBA IULIA la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă și că în ceea ce privește obligarea MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR să aloce fondurile necesare plății sumelor de încasat cu acest titlu, a fost trecut din eroare în cuprinsul petitului, acesta neavând calitate de pârât în cauză.

În fapt, reclamantele au arătat că au calitatea de personal auxiliar de specialitate la Tribunalul Hunedoara iar prin sentința civilă nr.170/11.12.2008, pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA, li s-a admis cererea prin care au fost obligați pârâții la plata sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat la indemnizația brută lunară de încadrare, începând cu luna aprilie 2005, actualizat cu rata inflației de la data scadenței și până la data de 01.08.2007.

Consideră că li se cuvine acordarea acestui spor începând cu data de 1.08.2007 și în continuare, în baza art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, care constituțional, nu a fost abrogat niciodată.

Se mai menționează că în acest sens s-a pronunțat și Inalta C de Casație și Justiție prin decizia nr.21/10.03.2008, pronunțată în dosarul nr.5/2008.

CURTEA DE APEL ALBA IULIA prin întâmpinare a solicitat să se admită acțiunea în limita prevăzută de dispozițiile deciziei nr.21/10.03.2008, pronunțată de ICCJ.

MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii întrucât art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat prin art.42 din OG nr.82/2000, iar din februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, respectiv OG nr.8/2007 care prevede că de la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe se abrogă Legea nr.50/1996, în consecință sporul de 50% nu mai subzistă, începând cu luna februarie 2007, dispozițiile Legii nr.50/1996 fiind abrogate în întregime.

Prin sentința civilă nr.1203/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul cu nr.de mai sus acțiunea a fost admisă, pârâții fiind obligați să plătească reclamantelor drepturile bănești cuvenite reprezentând sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația brută lunară, respectiv din salariul de bază brut lunar, prevăzut de art.47 din Legea 50/1996, începând cu data de 01.08.2007 și în continuare sume actualizate cu indicii de inflație de la data scadenței fiecărei plăți și până la achitarea efectivă. Pârâta Curtea de APEL ALBA IULIAa fost obligată să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al fiecărei reclamante.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Din adeverințele nr.511 și 512 din 28.05.2009 eliberate de Tribunalul Hunedoara, rezultă că până la data de 15.07.2007, reclamantele au fost încadrate în funcția de grefier la Judecătoria Hunedoara iar începând cu această dată ca urmare a examenului de promovare au funcția de grefiere la Tribunalul Hunedoara.

Prin urmare reclamantele au calitatea de personal auxiliar de specialitate, până la data de 15.07.2007 la Judecătoria Hunedoara iar în prezent la Tribunalul Hunedoara.

Prin acțiunea de față reclamantele au solicitat acordarea sporului reglementat de art.47 din Legea nr.50/1996, considerând că acest text de lege nu a fost constituțional, niciodată abrogat.

Anterior promovării acestei acțiunii, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțată decizia nr.21/10.03.2008, prin care a stabilit cu putere de lege, că "judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001".

Față de disp.art.329 alin.3, teza finală, Cod proc.civilă, și considerentele ICCJ nu se mai impune analizarea de către această instanță a aspectului dacă textul în discuție a fost sau nu abrogat, instanța supremă stabilind expres că acest drept se cuvine și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, iar decizia ICCJ este ulterioară intrării în vigoare a OG nr.8/2007.

Față de cele de mai sus s-a va admis ca întemeiată acțiunea în conflict de drepturi formulată de reclamante și pe cale de consecință au fost obligați pârâții să le plătească drepturile bănești cuvenite, reprezentând sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică de 50%, din indemnizația brută lunară, respectiv din salariul de bază brut lunar, prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, începând cu luna 01.08.2007 și în continuare, raportat la perioada efectiv lucrată de fiecare reclamantă.

În vederea unei reparații totale a prejudiciul suferit de reclamante prin neplata la timp a acestui spor, instanța a dispus și actualizarea acestor sume în raport de rata inflației, dând astfel eficiență principiului care guvernează răspunderea civilă, respectiv principiul reparației integrale a prejudiciului.

Pârâta CURTEA DE APEL ALBA IULIA în calitatea sa de operator în carnetele de muncă a fost obligată în baza prevederilor Decretului nr.92/1976 să efectueze cuvenitele mențiuni conform celor mai sus menționate.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL ALBA IULIA.

Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamante ca neîntemeiată.

În expunerea de motive arată că prima instanță, prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege, a depășit limitele puterii judecătorești. Acest fapt rezultă și din deciziile Curții Constituționale nr.818/2008 și 1325/2008.

În considerarea principiului separațiilor puterilor în stat, acțiunile prin care se solicită acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege sau acțiunile prin care se tinde la modificarea actelor normative este inadmisibilă, Curtea Constituțională considerându-le ca depășire a puterii judecătorești.

În ședința din 27 mai 2009 Curtea Constituțională a statuat că ICCJ nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora. În această situație Decizia 21/10.03.2008 a ICCJ nu poate constitui temei pentru admiterea acțiunii prin care se solicită în fapt modificarea și completarea unor acte normative.

De asemenea, mai arată recurentul, hotărârea atacată este dată cu aplicarea greșită a legii. Astfel, art.47 din Legea 50/1996, care prevedea sporul în discuție, a fost abrogat prin art.42 din OG 83/2000.

Din februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, respectiv OG 8/2007, care, prin art.30, abrogă Legea 50/1996. În consecință sporul de 50% nu mai subzistă începând din februarie 2007.

Pârâta Curtea de APEL ALBA IULIAa solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamante împotriva acestei instituții motivat de faptul că, deși are calitate de angajator al reclamantelor, este ordonator secundar de credite și nu poate efectua plăți decât în limita sumelor aprobate de ordonatorul principal de credite.

Deliberând asupra recursurilor de față funcție de criticile formulate și din oficiu, potrivit prevederilor art.3041proc.civ. Curtea constată următoarele:

Recursurile sunt nefondate.

Reclamantele au calitatea de personal auxiliar de specialitate, până la data de 15.07.2007 la Judecătoria Hunedoara, iar după această dată la Tribunalul Hunedoara.

Prin Decizia 21/10.04.2008 ICCJ a stabilit că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 probată prin Legea 334/2001.

Potrivit prevederilor art.329 alin.3, teza finală, proc.civ. dezlegarea dată problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe.

Astfel, contrar susținerilor pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților, decizia în discuție reprezintă temeiul legal al admiterii acțiunii de către prima instanță.

Așa cum chiar pârâtul recurent a constatat, pronunțând decizia mai sus arătată, ICCJ și, pe cale de consecință, prima instanță, nu au depășit limitele puterii judecătorești, nu au acordat alte drepturi decât cele stabilite prin lege, nu au instituit, nu au modificat și nu au abrogat norme juridice cu putere de lege și nici nu au efectuat controlul de constituționalitate al acestora.

Decizia 21/2008 a ICCJ, care a stat la baza admiterii acțiunii de către prima instanță, a statuat motivat, interpretând și aplicând legal dispozițiile art.47 din Legea 50/1996, că sportul în discuție se cuvine magistraților și personalului auxiliar de specialitate și după intrarea în vigoare a OG 83/2000.

Evident, sportul a fost acordat și pe viitor, până la intervenția concretă a legiuitorului în acest domeniu, așa cum s-a întâmplat prin OG 8/2007, astfel că acest spor nu mai subzistă începând cu februarie 2007.

Ministerul Justiției și Libertăților, în calitate de ordonator principal de credite, asigurarea fondurilor necesare pentru instanțe, iar Curtea de APEL ALBA IULIA, în calitate de ordonator secundar de credite, poartă răspunderea folosirii sumelor primite de la buget și efectuează plata drepturilor salariale către personalul încadrat în instanțe.

Obligația celor doi ordonatori de credite fiind una solidară, contrar susținerilor pârâtei Curtea de APEL ALBA IULIA, nu se impune obligarea pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților să-i asigure fondurile necesare plății sporului în discuție, lucru pe care îl face în virtutea hotărârii judecătorești irevocabile.

Față de cele ce preced, constatând că sentința recurată este legală și temeinică, fiind la adăpost de criticile formulate, conform prevederilor art.312 proc.civ. Curtea va respinge ca nefondate recursurile de față.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților B și Curtea de APEL ALBA IULIA împotriva sentinței civile nr. 1203/LM/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar -.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 07.01.2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. VC, Tehnored.IM 7 ex./26.01.2010

Jud.fond- A,

Președinte:Nicoleta Vesa
Judecători:Nicoleta Vesa, Carmen Fiț, Victor Crețoiu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 35/2010. Curtea de Apel Alba Iulia