Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 36/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 36/2010
Ședința publică de la 07 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Vesa JUDECĂTOR 2: Carmen Fiț
- - - JUDECĂTOR 3: Victor Crețoiu
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului promovat de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA împotriva sentinței civile nr.1273/LM din 25.06.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal efectuat în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța, față de actele și înscrisurile depuse în dosar și împrejurarea că recurenta solicită judecarea pricinii în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr-, reclamanții, și, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL ALBA IULIA și Tribunalul Hunedoara, solicitând obligarea acestora la plata drepturilor salariale cuvenite, cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, de 50 %, din indemnizația de încadrare brută lunară, prevăzut de art. 47 din Legea nr.50/1996, începând cu data rămânerii irevocabile a sentinței civile nr.53/2008, pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA și în continuare, raportat la perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant, actualizată cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective și să fie obligată Curtea de APEL ALBA IULIA, la efectuarea mențiunilor necesare în carnetul de muncă al fiecărui reclamant, în sensul evidențierii sporului solicitat.
Acțiunea este scutită de la plata taxei de timbru, conform art. 285 din Codul Muncii.
În fapt, reclamanții au arătat că îndeplinesc funcția de judecători la Judecătoria Orăștie și în această calitate le-a fost recunoscut dreptul la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 %, prin sentința civilă nr.53/13.10.2008, pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA.
Față de prevederile deciziei nr. 21/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, consideră că acest spor li se cuvine și în continuare, după rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr. 53/2008, pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA.
Pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât nu are calitate de angajator al reclamanților și nu are nici o atribuție în privința stabilirii drepturilor salariale ale reclamanților iar competența și în același timp responsabilitatea în acest domeniu revine în exclusivitate Ministerului Justiției.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului instanța a reținut următoarele:
În temeiul art. 137 Cod procedură civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor invocate.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA, instanța a respins-o ca neîntemeiată, întrucât conform prevederilor art. 43 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, actualizată, președinții curților de apel exercită atribuții de coordonare și control, precum și de administrare a instanțelor din circumscripție, iar potrivit art.44, din aceeași lege, are calitatea de coordonator secundar de credite, iar Ministerul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite.
Prin urmare, Curtea de APEL ALBA IULIA are calitate procesuală pasivă, dar numai alături de Ministerul Justiției, întrucât acesta din urmă asigură fondurile necesare pentru retribuirea magistraților, iar Curtea de Apel efectuează plata drepturilor salariale.
Prin sentința civilă nr.1273/LM/2009 pronujnțară de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta CURTEA DE APEL ALBA IULIA.
S-a admis acțiunea în conflict de drepturi formulată de reclamanții, împotriva pârâților MINISTERUL JUSTITIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, CURTEA DE APEL ALBA IULIA și TRIBUNALUL HUNEDOARA și în consecință a obligat pe pârâți să plătească reclamanților drepturile bănești cuvenite acestora, reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, începând cu data de 15 iunie 2009 și în continuare, raportat la perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant, actualizat cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei plăți, până la data plății efective.
A obligat pârâta CURTEA DE APEL ALBA IULIA să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al fiecărui reclamant.
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru admisibilitatea prezentei acțiuni, instanța de fond a reținut dispozițiile Deciziei XXI/2008 a pronunțată în recurs în interesul legii prin prisma prevederilor art. 329 alin. 3 teza finală Cod pr. civilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA, solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și a respingerii acțiunii formulată împotriva sa, motivat de faptul că nu are calitatea de angajator al reclamanților, iar ca ordonator secundar de credite poate dispune de plata oricăror sume doar în limita aprobată de ordonatorul principal Ministerul Justiției și Libertăților.
În drept invocă art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În cauză nu s-au depus întâmpinări.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma aspectelor critice invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază recursul de față ca nefondat, urmând a-l respinge în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, pentru considerentele ce vor fi mai jos expuse.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei a fost corect soluționată de instanța de fond prin respingerea ei, având în vedere faptul că această instituție, deși nu are calitate de angajator al reclamanților, are totuși potrivit art. 46 din Legea nr.304/2004 coroborat cu art.132 din aceiași lege atribuții privind elaborarea proiectului de buget anual pentru instanțele arondate, pe care îl comunică spre avizare și aprobare Consiliului Superior al Magistraturii și Ministerului Justiției și Libertăților B, ceea ce îi conferă calitatea procesuală în prezenta cauză.
Mai mult decât atât, recurenta are atribuții de păstrarea și completarea carnetelor de muncă ale magistraților potrivit Decretului - Lege nr.92/1976 modificat, așa încât având în vedere și normele incidente prevăzute de Legea nr. 130/1999 și art. 296 din Legea nr.53/2003, în mod corect instanța de fond a obligat- la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în calitate de angajator și gestionară a carnetelor de muncă ale reclamanților.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312(1) Cod pr. civilă coroborat cu art. 304 pct.9 Cod pr. civilă, cu aplicarea art. 81 din Legea nr.168/1999, Curtea va respinge recursul de față ca nefondat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA împotriva sentinței nr. 1273/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 07.01.2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. NV Tehnored.IM, 8 ex.IM
Jud.fond- A,
Președinte:Nicoleta VesaJudecători:Nicoleta Vesa, Carmen Fiț, Victor Crețoiu