Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 37/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 37/2009
Ședința publică de la 19 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ana Doriani
JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica Mihai Pașca
Asistent judiciar - -
Asistent judiciar
Grefier
Pe rol se află soluționarea acțiunii în conflict de drepturi formulată de reclamanții, G și, cu domiciliul procesual ales la sediul Judecătoriei Orăștie, în Orăștie, str. -. -, nr.10, jud. H împotriva pârâților Ministerul Justiției - B, cu sediul în B,-, sector 5, Curtea de APEL ALBA IULIA, cu sediul în A I, str. -, nr.1, jud. A, Tribunalul Hunedoara, cu sediul în D,-, jud. H, Ministerul Economiei și Finanțelor B, cu sediul în B,-, sector 5 și cu sediul în B,--3,.2, sector 1.
La apelul nominal efectuat în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că pârâții intimați Ministerul Justiției B, Curtea de APEL ALBA IULIA și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, au înregistrat la dosar întâmpinări.
Instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului și împrejurarea că se solicită în întâmpinarea Curții de Apel Alba judecarea acțiunii în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei civile de față:
În deliberare se constată că prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr-, reclamanții:, G și i-au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL ALBA IULIA, TRIBUNALUL HUNEDOARA, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:
- să se recunoască discriminarea, să se calculeze și să se plătească drepturile reprezentând diferențele salariale dintre indemnizațiile reclamanților și cele ale procurorilor, respectiv personalului auxiliar din cadrul DNA și DIICOT, începând cu data de 20.03.2005 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pe viitor până la încetarea stării de discriminare, actualizate potrivit indicelui de inflație la data scadenței și până la data plății efective a acestora și efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al fiecărui reclamant, precum și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale solicitate.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul Judecătoriei
Prin OUG 27/2006 și apoi prin Legea 45/2007 discriminarea dintre magistrați și procurorii din cadrul DNA și DIICOT este adâncită și mai mult prin stabilirea unui coeficient de ierarhizare superior în favoarea magistraților procurori din structurile DNA și DIICOT Anexa 1 lit. A pct.6-13.
Acest mod de salarizare creează o inegalitate vădită între nivelul indemnizațiilor acordate judecătorilor și procurorilor de la instanțele și parchetele obișnuite, care pentru a ajunge la un nivel de salarizare mai mare trebuie să parcurgă prin examene trepte ierarhice, modul de salarizare arătat fiind în contradicție cu principiile fundamentale consacrate atât de Constituția României cât și de legislația europeană Dispozițiile legale amintite creează o discriminare evidentă între participanții la înfăptuirea justiției, pe de o parte procurorii și personalul auxiliar de specialitate DNA și DIICOT, iar pe de altă parte judecătorii și grefierii de la instanțe, în cadrul aceleași profesii.
S-a creat un tratament preferențial pentru cei dintâi, cu excluderea nejustificată a categoriei magistraților, respectiv personalului auxiliar de specialitate, fără ca această excludere să fie necesară și cerută de un interes public.
În drept, reclamanții au invocat art.7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale ratificat prin Decretul nr.212/1974, art.14 din CEDO, art.4 din Carta Socială revizuită, art.5-6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art.40 alin.2 lit. c și art.154 alin.3, art.155 și art.165 din Codul muncii.
Pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA a solicitat, prin întâmpinarea depusă, respingerea acțiunii reclamanților, invocând în primul rând excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 20.03.2005-08.12.2005, iar pe fond, ca fiind neîntemeiată deoarece prin promovarea ei se tinde la modificarea actelor normative și la acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege, în condițiile în care drepturile la care fac trimitere reclamanții se acordă personalului auxiliar în temeiul legilor speciale.-11.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin, prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea acțiunii reclamanților invocând, sub un prim aspect, excepția lipsei calității procesual pasive acestei instituții.
Cu privire la acest aspect a susținut că între Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există nici un raport juridic obligațional de garanție sau de despăgubire. În plus, pârâtul a arătat că nu se află în culpă pentru a fi obligat la alocarea vreunei sume de bani și nu se poate substitui legislativului în ceea ce privește sumele solicitate de reclamanți. Pe fond se solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că discriminarea la care fac referire reclamanții nu este dovedită.
Pârâtul Ministerul Justiției și al Libertăților, prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, motivând că: modul de stabilire prin lege a unor drepturi nu este o problemă ce poate fi apreciată din punct de vedere a discriminării; se invocă prescripția dreptului material la acțiune pentru drepturile solicitate înainte de decembrie 2005; reclamanții nu pot susține că sunt discriminați în raport cu personalul la acre se referă art.3 alin.7 din nr.OG8/2007, întrucât așa cum s-a statuat și de către Curtea Constituțională, prin deciziile pronunțate, principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoanele care se află în situații diferite; iar cererea de acordarea a unui drept pentru viitor nu poate fi primită, deoarece acesta nu s-a născut încă. În fine, arată pârâtul că prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege s-ar depășii limitele puterii judecătorești și instanța și-ar aroga atribuții de legiferare.
a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii față de această instituției, în raport cu atribuțiile ce îi sunt conferite de nr.OG137/2000.
CURTEA, analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor lefael incidente, reține următoarele:
În temeiul art. 137 cod procedură civilă instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției lipsei calității procesual pasive invocate de pârâtul și
Conform art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere care sunt ordonatori principali de credite, între care figurează și Ministerul Justiției și nu repartizează sume de la buget acestora.
Alocarea acestor sume se realizează potrivit destinațiilor bugetare, conform Legii bugetului de stat, ceea ce conduce la concluzia că Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat să efectueze o plată pentru salariații altei instituții.
Rezultă în acest context că, Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, litigiul de muncă fiind stabilit, potrivit art.282 din Codul muncii, între salariați și angajator precum și alte persoane juridice sau fizice care au vocație în temeiul legilor speciale sau ale Codului d e procedură civilă.
Față de aceste considerente, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor conform art.137 pr.civilă, acțiunea urmând a fi respinsă față de acesta ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, instanța o va admite având în vedere că potrivit prevederilor art.27 din OG nr.137/2000 posibila victimă a discriminării poate introduce acțiune direct în instanță, prin care să solicite despăgubiri și restabilirea situației anterioare. Consiliul nu poate fi citat în calitate de pârât ci în calitate de expert în domeniul nediscriminării, pentru a-și prezenta poziția cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materie de nediscriminare.
Ca urmare a celor mai sus menționate instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, acțiunea urmând a fi respinsă față de acesta ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Față de ceilalți pârâții, judecând pe fondul pricinii, se constată că acțiunea reclamanților este neîntemeiată și nelegală.
Reclamanții, personal auxiliar de specialitate la Judecătoria, au promovat o acțiune în justiție solicitând drepturi salariale rezultate din diferența dintre salariul încasat și cel prevăzut pentru altă categorie de personal din cadrul justiției, conform Anexa I lit. A pct.6-13.
Potrivit art.27 din OG 137/2000, posibila victimă a discriminării poate introduce acțiune direct în instanță prin care să solicite despăgubiri ca urmare a discriminării, fiind obligată să probeze existența discriminării.
Acțiunea promovată privind plata drepturilor salariale se soluționează potrivit actelor normative în vigoare care reglementează această salarizare.
Reclamanții au beneficiat de plata drepturilor salariale conform prevederilor OUG8/2007 și nu precizează în care categorie de personal prevăzut la pct.6-13 din Anexa I se încadrează.
Faptul că legiuitorul a înțeles să stabilească o altă grilă de salarizare pentru o categorie de personal ce-și desfășoară activitatea în justiție, poate conferi reclamanților calitatea procesuală activă de a promova o acțiune conform dispozițiilor art.27 din OG 137/2000, dar nu le conferă calitatea procesuală activă de a solicita plata de drepturi salariale retroactiv și în continuare dacă aceste drepturi salariale nu sunt prevăzute de legislația privind salarizarea aplicabilă reclamanților.
În concluzie, reclamanții nu pot pretinde un drept salarial care nu este prevăzut în legislație ca fiindu-le aplicabil, iar instanța de judecată nu poate dispune plata unor drepturi salariale neprevăzute de lege nici pentru trecut și nici pentru viitor.
În ce privește discriminarea categoriilor de magistrați și a personalului auxiliar, prin stabilirea unei alte grile de salarizare pentru magistrații și personalul auxiliar de specialitate din structurile DIICOT și DNA decât cea pentru judecătorii și procurorii și personalul auxiliar care funcționează la judecătorii, tribunale, curți de apel sau parchetele de pe lângă acestea, se apreciază că acțiunea reclamanților este nedovedită.
CEDO a apreciat că diferența de tratament devine discriminare în sensul art.14 din Convenție atunci când se fac distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Potrivit nr.OG 137/2000, criteriile de discriminare sunt: rasa, naționalitatea, etnia, limba, religia, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, boală cronică, infectare. Tratamentul diferențiat trebuie să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea, recunoașterea, folosința sau exercitarea unui drept în condițiile de egalitate prevăzute de lege. În acest context, se poate invoca principiul consacrat în legislația muncii, prin art.6 din Codul muncii, respectiv pentru muncă egală și pregătire profesională egală salariații trebuie să fie retribuiți în mod egal.
În acest context, reclamanții trebuiau să facă dovada că se află într-o situație egală, comparabilă cu persoanele tratate în mod diferit și că acest tratament nu este justificat obiectiv sau rezonabil, ci este rezultatul discriminării așa cum este ea prevăzută de art.14 din Convenție și OG137/2000.
Reclamanții nu au făcut dovada situației comparabile în ce privește riscurile funcției, incompatibilitățile și interdicțiile între situația lor și situația procurorilor DNA și DIICOT, astfel că afirmația acordării unei importanțe vădit superioare activității desfășurată de acești procurori, este nedovedită. Nu se poate dovedi de asemenea nici faptul că cele două categorii prestează același tip de muncă sau o muncă egală, având în vedere atribuțiile specifice pe care le îndeplinesc procurorii DNA și DIICOT și personalul auxiliar care lucrează în aceste instituții. Diferența de tratament instituită prin reglementările care guvernează sistemul de salarizare al diverselor categorii profesionale are o justificare obiectivă prin raportare la deosebire dintre aceste grupuri.
În concluzie, situațiile deosebite în care se găsesc diferitele categorii de salariații determină soluții diferite ale legiuitorului în ce privește salarizarea acestora, fără ca prin aceasta să se încalce principiul egalității, ce nu semnifică uniformitate_deciziile Curții Constituționale nr.168/1988, 294/2001.
În fine, prin Deciziile nr.818, 819, 820, 821/03.07.2008 Curtea Constituțională a statuat că "prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG- privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsură în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
În altă ordine de idei, nefiind un drept reglementat printr-un act normativ în vigoare nu face obiectul protecției prevăzute de art.14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale. Acest articol, așa cum a statuat CEDO, în jurisprudența sa( cazul Thimmenos contra Greciei) nu are o existență independentă, întrucât are efect doar în relație cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și Protocoalele sale"
Altminteri, înseamnă că orice instanță de judecată poate să adauge la lege și, in terminis, ea să creeze o nouă lege - lex tertia - cea ce este vădit inacceptabil și contravine rolului și funcției puterii judecătorești.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, curtea, va respinge ca neîntemeiată și nelegală acțiunea cu care a fost investită în cauză de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesual pasive invocate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pe perioada 20.03.2005-08.12.2005, invocate de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA.
Respinge acțiunea în conflict de drepturi formulată de reclamanții:, G și, cu domiciliul procesual ales la sediul Judecătoriei Orăștie, în Orăștie, str. -. -, nr.10, jud. H împotriva pârâților Ministerul Justiției - B, cu sediul în B,-, sector 5, Curtea de APEL ALBA IULIA, cu sediul în A I, str. -, nr.1, jud. A, Tribunalul Hunedoara, cu sediul în D,-, jud. H, Ministerul Economiei și Finanțelor B, cu sediul în B,-, sector 5 și cu sediul în B,--3,.2, sector 1.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 19 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
ASISTENT JUDICIAR, ASISTENT JUDICIAR,
- -
GREFIER,
Tehnored.AD
21.01.2009
Președinte:Ana DorianiJudecători:Ana Doriani, Manuela Stoica Mihai Pașca
