Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 374/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 374/2009

Ședința publică de la 06 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ana Doriani JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica

- - - președinte secție

- - - JUDECĂTOR 3: Victor Crețoiu

- - - grefier

Pe rol se află soluționarea recursurilor promovate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL ALBA IULIA împotriva sentinței civile nr. 20/15.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că în ședința publică din 6 aprilie 2009 s-a ivit un incident procedural legat de compunerea completului de judecată format din judecătorii, și. Întrucât judecătorul s-a abținut de la soluționarea cauzei ăe motiv că a declarat recurs în cauză în calitate de reprezentant al unității, în compunerea completului de judecată va intra judecătorul de serviciu pe permanență -. Având în vedere că judecătorul a soluționat ca instanță de fond hotărârea atacată cu recurs și aceasta s-a abținut de la soluționarea cauzezi, urmând ca în compunerea completului să intre judecătorul următor de serviciu pe permanență - dl.. Completul astfel constituit din judecătorii, și au păstrat cauza spre soluționare.

Se constată că s-a depus la dosar din partea pârâtului recurent Ministerul Justiției B note scrise și întâmpinare din partea pârâtului intimat Ministerul Finanțelor Publice.

Având în vedere solicitarea recurenților, cât și a intimatei de soluționare a cauzei în lipsă, instanța, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra recursurilor civile de față;

Constată că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul instanței sub dosar nr- reclamanții, și au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Hunedoara, Curtea de APEL ALBA IULIA și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând ca prin hotărâre judecătorească:

- să fie obligați pârâții începând cu data de 1.01.2007 pentru reclamanta, respectiv cu 1 august 2008 pentru reclamanții și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii și în continuare, la plata drepturilor salariale indexate cu următoarele procente de indexare: cu 5% începând cu data de 1.01.2007; cu 2% începând cu data de 1.04.2007; cu 11% începând cu data de 1.10.2007, cu plata dobânzii legale și în cuantum actualizat la rata inflației de la data plății efective,

- obligarea pârâtei Curtea de APEL ALBA IULIA să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamanților

În motivarea cererii, reclamanții în calitate de judecători la udecătoria Hunedoara, susțin în esență că au fost și continuă să fie discriminați de pârâtul Statul Român în raport cu judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, ai Curții Constituționale, funcționarii publici, demnitarii și chiar în raport de personalul auxiliar de specialitate.

La data de 31.01.2007 Guvernul României a emis un număr de 3 Ordonanțe simple prin care a dispus majorarea salariului (începând cu 1.01.2007) tuturor demnitarilor, funcționarilor publici și salariaților contractuali ai statului cu excepția magistraților judecători de la curțile de apel, tribunale și judecătorii și a procurilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de la parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale și judecătorii.

Singurii magistrați care au primit majorări salariale (asemenea tuturor celorlalți salariați ai statului) de la 1.01.2007 sunt judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecătorii Curții Constituționale, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și adjuncții săi.

Prin OG nr.10 din 31.01.2007, articolele 1-4 au fost majorate salariile tuturor salariaților statului (demnitari, funcționari publici, salariați contractuali, inclusiv judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și adjuncții săi) cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007 față de nivelul din luna decembrie 2007; cu 2% începând cu data de 1.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 iar cu 11% începând cu 1.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007.

Pentru majorarea indemnizațiilor demnitarilor, a judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la Curtea Constituțională și Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și adjuncților săi, art.1 al OG 10 face trimitere la anexele II și III la Legea 154/1998, anexe în care sunt menționați aceștia.

Prin OG 16 din 31.01.2007 Guvernul a dispus și majorarea drepturilor bănești cu începere de la 1.01.2007 a persoanelor.

Tot la 31.01.2007, Guvernul emite și Ordonanța nr.27 prin care majorează și salariile controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi, cu aceleași procente în aceleași tranșe și tot cu începere de la 1 ianuarie 2007.

Legea 232/607.2007 publicată în Monitorul Oficial 474 din 16.07.2007 pentru aprobarea OG 6/2007, modificând art.39 în al.2 al acestuia prevede majorări salariale în cotă de 7% aplicată la salariul din 2006 și de 11% cu începere de la 1 octombrie aplicată la salariul din luna septembrie pentru toți funcționarii publici fiind exceptați și de această dată magistrații judecători și procurori.

Reclamanții arată astfel că au fost încălcate disp. art.1 alin.2 lit.e pct.1 din OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea, art.5 Codul muncii și dispozițiile Protocolului 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin întâmpinare (fila 15) pârâtul Ministerul Justiției solicită respingerea ca neîntemeiată a acțiunii întrucât tinde la modificarea actelor normative și acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege, în condițiile în care drepturile la care reclamanții fac trimitere sunt majorări salariale ce se acordă personalului bugetar în temeiul legilor speciale de salarizare.

Pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA prin întâmpinare invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând că în litigiile având ca obiect plata indemnizației are calitate procesuală pasivă doar Ministerul Justiției.

Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice pentru Statul Român a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Prin sentința civilă nr. 20/15.01.2009 pronunțată în cauză de Curtea de APEL ALBA IULIAs -a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.

S-a respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA.

S-a admis, în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții, și împotriva pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul Hunedoara și Curtea de APEL ALBA IULIA și în consecință:

Au fost obligați pârâții la plata în favoarea fiecărui reclamant a drepturilor salariale indexate cu procentul de 5% începând cu data de 16.01.2008 pentru reclamanta și respectiv începând cu data de 1.08.2008 pentru reclamanții și, la zi și în continuare, suma restantă urmând a fi actualizată cu rata inflației până la data plății efective.

A fost obligată pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.

S-a respins, în rest, acțiunea.

S-a respins acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, a reținut următoarele:

-lipsa calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice, având în vedere că între reclamanți și pârâtul MEF nu există nici un raport juridic obligațional care să justifice chemarea în judecată a acestui pârât, nefiind de altfel formulată nici o pretenție concretă împotriva acestuia.

-respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de parata Curtea de APEL ALBA IULIA, ca nefondată, pârâta având calitatea de ordonator de credite cu atribuții privind salarizarea reclamanților.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamanții în calitate de judecători ai Judecătoriei Hunedoara beneficiază de prevederile OUG nr.27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr.45/2007 și că articolul 35 din acest act normativ prevedea actualizarea prin aplicarea indexărilor, acordate în conformitate cu prevederile legale a indemnizațiilor brute. Se reține că Legea nr. 45/2007 pentru aprobarea OUG nr. 27/2006 publicată în Monitorul Oficial nr.169/9.03.2007 abrogă dispozițiile art.35, însă în luna ianuarie 2007 dispoziția legală privind actualizarea prin indexare era în vigoare. Referitor la cererile privind indexarea salarială în procent de 2% începând cu 1 aprilie 2007 și 11% începând cu 1 octombrie 2007, instanța le-a respins ca neîntemeiate, având în vedere dispoziția expresă de abrogare a art. 35 din OUG 27/2006 cuprinsă în Legea nr.45/2007, competența de a reconsidera poziția față de drepturile salariale ale reclamanților nerevenind instanței de judecată, fiind o competență exclusivă a legiuitorului.

Împotriva acestei hotărâri au declarat, în termenul legal prev. de art. 80 din Legea nr. 168/1999, recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL ALBA IULIA, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii pretențiilor intimaților- reclamanți privind acordarea majorărilor salariale solicitate.

În dezvoltarea motivelor de recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, invocând, prevederile art. 304 punct 4 Cod procedură civilă, critică sentința atacată ca fiind lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece textul de lege care prevedea indexarea drepturilor salariale ale magistraților a fost abrogat; art.1088 cod civil nu permite decât acordarea dobânzii legale nu și actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflație; s-a stabilit acordarea și în continuare deși acest drept este unul viitor, care nu s-a născut încă.

În recursul pârâtei Curtea de APEL ALBA IULIA se critică sentința atacată sub aspectul soluționării excepției lipsei calității procesual pasive invocate, reiterând susținerile din fața instanței de fond în sensul că această instituție nu are nici calitatea de angajator și nici o atribuție în stabilirea drepturilor salariale ale judecătorilor.

În drept se invocă art. 304 punct 9 Cod procedură civilă.

CURTEA, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform cerințelor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, în limitele statuate de art. 306 alin.2 Cod procedură civilă reține următoarele:

Recursurile sunt nefondate.

Astfel, în ce privește recursul Curții de APEL ALBA IULIA care vizează excepția lipsei calității procesual pasive a acestei instituții este de menționat faptul că potrivit art. 47 din Legea nr. 304/2004, curtea de apel are calitatea de ordonator secundar de credite, precum și atribuții în păstrarea și evidența carnetelor de muncă ale magistraților potrivit Decretului nr. Lege nr.92/1976 modificat, așa încât având în vedere și normele incidente prevăzute de Legea nr.130/1999 și art. 296 din Legea nr.53/2003, în mod corect instanța de fond a respins această excepție.

În ce privește recursul pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților se vizează a fi nefondat sub toate aspectele invocate.

Astfel, temeiul juridic al pretențiilor reclamanților -judecători la udecătoriei Hunedoara - admise de instanță îl constituie art. 35 din nr.OG27/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor si altor categorii de personal din sistemul justiției potrivit căruia:"drepturile de salarizare prevăzute de prezenta ordonanță de urgență sunt brute și impozabile: acestea vor fi actualizate prin aplicarea indexărilor acordate în conformitate cu prevederile legale.

Prevederea legală în vigoare privind creșterile salariale ce s-au acordat începând cu luna ianuarie 2007 este nr.OG 10/31.01.2007 care reglementează o majorare în trei etape a salariilor avute la data de 31.12.2006, categoriilor profesionale indicate de actul normativ, printre care și persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, după cum urmează:a) cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, fata de nivelul din luna decembrie 2006; b) cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, fata de nivelul din luna martie 2007; c) cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, fata de nivelul din luna septembrie 2007.

În aplicarea dispozițiilor legale menționate, care se regăsea de altfel în toate actele normative anterioare privind salarizarea magistraților, valoarea de referință sectorială se actualiza prin indexări stabilite periodic, acoperind astfel indicele de inflație, fiind necesar pentru a se menține o corelație corespunzătoare între salariul nominal și cel real.

Este adevărat că acest art. 35 din nr.OG27/2007 a fost abrogat de pct.17 al art. I din Legea nr. 45/06.03.2007 publicată în Of. nr. 169/ 9.03.2007, dar în luna ianuarie 2007 -când își produce efectele juridice nr.OG10/2007 privind majorarea de majorarea de 5%-erau în vigoare și trebuiau aplicate ca atare, potrivit normei de drept al aplicării imediate a legii civile, regăsită în art.1 Cod civil.

Abrogarea prin lege a ordonanței de guvern nu înlătură, retroactiv, efectele juridice produse de acest act normativ, în speță, abrogarea art. 35 din nr.OG27/2007 prin Legea nr.45/2007, producând efecte doar pentru viitor, respectiv pentru indexările pretinse de 2% începând cu 1 aprilie 2007 și 11% începând cu 1 oct.2007;

Față de cele de mai sus instanța constată că soluția primei instanțe este de acordare a indexării de 5% și de respingerea pretențiilor privind indexărilor de 2% și 11%, intervenite ulterior abrogării actului normativ susenunțat reflectă o aplicarea și interpretare corectă a legii în discuție.

În aplicarea principiului nominalismului monetar,corect reținut de instanța de fond, s-au dispus actualizarea drepturile salariale neacordate la scadență cu indicele de inflație; repararea prejudiciului creat prin neîncasarea la termen a creației presupunând fie actualizarea cu indicele de inflație, fie pretinderea dobânzii legale.

În fine, atâta vreme cât dreptul s-a născut anterior abrogării art.35 din g:nr. 27/2007, în baza nr.OG10/2007 care a rămas în vigoare, în mod justificat prima instanță a prevăzut acordarea și în continuare a acestuia.

Pe considerentele expuse, în baza art. 312 alin.1 cu aplicarea art. 82 din Legea nr. 168/1999 curtea, va respinge ca nefondate, recursurile cu care a fost investită de către pârâți.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI B și CURTEA DE APEL ALBA IULIA împotriva sentinței civile nr. 20/15.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 06 Aprilie 2009.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.

Tehnored. 30 aprilie 2009

Jud. fond.,

Romania

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ

ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

INCHEIERE NR.92/R/CC/2009

Ședința camerei de consiliu din 6 aprilie 2009

Președinte - - - judecător

- - - președinte secție

- - - judecător

- - - grefier

Pe rol se află soluționarea cererilor de abținere formulate de judecătorii și în cauza ce formează obiectul dosarului nr-, privind recursul declarat de pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL ALBA IULIA împotriva sentinței civile nr. 20/2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA.

Procedura este îndeplinită fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Prin cererile depuse la dosar de către judecătorii și s-a solicitat a li se încuviința abținerea de la judecata recursului ce formează obiectul dosarului nr-.

In motivarea cererilor, judecătorul a arătat că a declarat recurs în calitate de reprezentant al pârâtei recurente Curtea de APEL ALBA IULIA, iar judecătorul a pronunțat ca instanță de fond hotărârea atacată cu recurs.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele;

Potrivit dispozițiilor art.24 cod pr. civilă și apreciind într-un sens mai larg interpretarea art. 6 al în vederea asigurării garanțiilor depline pentru desfășurarea unui proces echitabil în fața instanței imparțiale.

În numele legii

DISPUNE

Admite cererile de abținere formulată de judecătorii și în dosarul civil nr-.

Pronunțată în ședință publică din 6 aprilie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR

GREFIER,

Președinte:Ana Doriani
Judecători:Ana Doriani, Manuela Stoica, Victor Crețoiu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 374/2009. Curtea de Apel Alba Iulia