Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 4/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.4/2010
Ședința publică din 4 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doriani Ana JUDECĂTOR 2: Pop Mirela
- - -JUDECĂTOR 3: Stoica Manuela
- - - președinte secție
- grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanții ș. împotriva sentinței civile nr.753/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a solicitat judecarea în lipsă împrejurare față de care instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Deliberând asupra recursului civil de față;
Constată că prin acțiunea civilă înregistrată inițial la Curtea de Apel Alba Iulia sub dosar nr- reclamanții:, G, -, -, -, -, -, au chemat în judecată pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, TRIBUNALUL SIBIU, CURTEA DE APEL ALBA IULIA, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, TRIBUNALUL VÂLCEA, CURTEA DE APEL PITEȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SIBIU, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ALBA IULIA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ J, solicitând:
-obligarea pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul Sibiu și Curtea de Apel Alba Iulia la plata drepturilor salariale actualizate, rezultând din acordarea sporului de 50 % din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, pe perioada 2000-25 septembrie 2004, cu actualizarea sumelor restante în raport de indicii de inflație, începând cu data la care trebuiau achitate până la data plății efective, în funcție de perioada lucrată de fiecare reclamant în parte, obligarea pârâților Tribunalul Sibiu și Curtea de Apel Alba Iulia și să efectueze mențiunile corespunzătoare în cărțile de muncă, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare sumelor de încasat cu acest titlu;
- cu cheltuieli de judecată în caz de opoziție;
În motivarea acțiunii lor, reclamanții arată că sunt îndreptățiți la sporul pretins potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată.
Prin întâmpinarea depusă pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă J, solicită respingerea acțiunii ca fiind prescrisă față de data formulării acțiunii și în temeiul art. 1 din. 167/1958; pe fond arată că este instituție bugetară și ca atare nu poate dispune plata unor drepturi bănești care nu au fost cuprinse în buget și nici nu au bază legală.
De asemenea, s-a formulat cerere de chemare în garanție a ministerului finanțelor Publice, solicitând ca în cazul admiterii acțiuznii să fie obligat chematul în garanție să adopte un proiect de rectificare bugetară care să includă și sumele solicitate de reclamanți.
Prin întâmpinările depuse de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de Apel Alba Iulia se solicită respingerea acțiunii ca fiind prescrisă; în plus curtea de Apel invocă și excepția lipsei calității procesual pasive.
Ministerul Finanțelor Publice, prin întâmpinarea depusă, solicită respingerea acțiunii formulate împotriva sa, întrucât nu are calitate procesual pasivă, neavând nici un raport de muncă și nici o obligație de despăgubire față de reclamanți și nici un raport de garanție sau de subordonare cu celelalte autorității chemate în judecată.
Prin sentința civilă nr. 135/30.03.2009 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr-, ntrucât dispozițiile art.I și II din nr.OUG 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 Curții Constituționale, în conformitate cu art.158 Cod procedură civilă s-a declinat competența de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea tribunalului.
Tribunalul Hunedoara, prin sentința civilă nr. 753/01.10.2009 pronunțată în dosar nr. 1518/2008 a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocat de pârâți și în consecință a respins acțiunea formulată în cauză de reclamanții pe această excepție.
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă J împotriva Ministerului Finanțelor Publice.
Pentru a hotărî, astfel, tribunalul, a reținut, în esență, că reclamanții au solicitat acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 2000-25.09.2004, așa încât dreptul lor la acțiunea s-a născut cel târziu (pentru că este vorba de prestații succesive) în luna octombrie 2004. Deoarece acțiunea a fost formulată la 15.10.2008, s-a constatat că aceasta este prescrisă, raportat la prev. art. 1 alin.1, art. 3 alin.1 din decretul nr. 167/1958.
Împotriva acestei sentințe, au declarat, în termenul legal prev. de art. 80 din Legea nr. 168/1999, reclamanții aducându-i critici de nelegalitate și netemeinicie solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții arată că în mod greșit a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, deoarece dreptul la acțiune s-a născut la data de 10.03.2008 când le-a fost recunoscut prin Decizia nr. 21 pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii de către în dosar nr. 5/2008. Chiar în ipoteza, în care s-ar aprecia că dreptul lor la acțiune s-a născut anterior pronunțării menționatei decizii, termenul de prescripție a fost întrerupt prin numeroase acte de recunoaștere a dreptului, inițiate de Ministerul Justiției; exemplificând în acest sens includerea în strategia de reformă a sistemului judiciar și în planul de acțiune aprobate de nr.HG232/2005 a măsurii privind plata drepturilor salariale restante, inclusiv pentru personalul care nu are hotărâri judecătorești.
În fine, recurenții arată că sumele pretinse constituie un bun în senul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la.O, astfel că privarea lor de acesta nu se justifică; cu atât mai mult cu cât s-ar crea o situație discriminatorie între ei și alți magistrați care au beneficiat deja de el.
În drept se invocă: art. 299, 304 punct 8 și 9, 304 indice 1Cod procedură civilă.
CURTEA, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform cerințelor art. 304 indice 1 cod procedură civilă în limitele statuate de art. 306 alin.2 cod procedură civilă reține următoarele:
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă "dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege" iar potrivit art. 7 din același act normativ " prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită".
Potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958 " termenul prescripției este de 3 ani "dacă nu există alte prevederi legale derogatorii,iar conform art. 283 alin.1 lit. c din Legea nr. 53/2003- Codul Muncii cererile în materia conflictelor de muncă pot fi formulate " în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat".
Potrivit art. 12 din Decretul -Lege nr. 167/1958 "în cazul când un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită"
În sensul celor invocate mai sus este și Decizia nr. 21/10.03.3008 a asupra recursului în interesul Legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 47 din legea nr. 50/1996- invocat de recurenții-reclamanți ca temei juridic al pretențiilor lor- care a statuat faptul că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații- asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după data intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin legea nr. 334/2001".
Analizând considerentele deciziei menționate se constată că singura problemă de drept asupra căreia s-a aplecat instanța supremă și care a făcut obiectul recursului în interesul legii a fost abrogarea sau neabrogarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996.
În acest context este evident că ÎCCJ nu s-a pronunțat asupra altor probleme cum ar fi termenul de prescripție al formulării unor acțiuni sau repunerea în termenul de exercitarea a acțiunii bazate pe acest text de lege.
Prin urmare, aceste probleme de drept au fost lăsate în sarcina instanțelor de judecată sesizate cu judecarea unor acțiuni întemeiate pe textul de lege în discuției.
În nici un caz nu se poate susține că prin formularea cuprinsă în decizia nr. 21/2008 a ÎCCJ potrivit căreia sporul se datorează "și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000 " s-a dorit a se stabili că acest drept se va plăti magistraților și personalului auxiliar pe întreaga perioadă cuprinsă între data intrării în vigoare a OG nr. 83/2000 și până în prezent.
Ceea ce a stabilit cu forță obligatorie ÎCCJ este că dispozițiile art.47 din Legea nr. 50/1996 nu au fost abrogate prin OG nr. 83/2000, rămânând în vigoare și producând efecte depline și după acest moment (septembrie 2000).
Faptul că este vorba de un drept supus prescripției rezultă cu claritate din formularea dispozitivului deciziei menționate unde se face referire la "dreptul" la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
În speță, dreptul la acțiune s-a născut la 1 ianuarie 2001, data intrării în vigoare a OG nr. 83/2000, din acest moment putându-se pune în discuție neregularitatea actului de abrogare, aspect cunoscut de reclamanți.
Cauzele în care se suspendă sau se întrerupe cursul prescripției sunt expres și limitativ reglementate la art. 13, 14 și 16 din Decretul Lege nr. 168/1958 și nu se regăsesc în prezenta cauză.
Pentru produce efecte de întrerupere a prescripției, recunoașterea dreptului trebuie să fie neîndoielnică și efectivă ori nr.HG232/2005 la care fac referire recurenții nu reprezintă o atare recunoaștere. Prin includerea în strategia de reformă a unor măsuri privind plata drepturilor salariale restante așa cum corect a reținut prima instanță, s-a vizat respectarea unor hotărâri judecătorești și înlăturarea discriminării între diferitele categorii de personal din cadrul Ministerului Justiție și nu o recunoaștere explicită sau implicită a dreptului pretins de reclamanți.
Dimpotrivă, intimații nu au recunoscut nici un moment aceste pretenții pentru a se putea reține întreruperea cursului prescripției, iar recurenții-reclamanți nu au făcut dovada vreunei piedici în promovarea acțiunii, pasivitatea în care s-au aflat datorându-li-se.
Nu poate fi vorba nici de un drept sub condiție- (care în cauză susțin recurenții ar fi declararea neconstituțională a art.I pct 42 din nr.OG 83/2000 sau ca inaplicabilă a abrogării, fapt ce s-a întâmplat prin. nr.21/2008 a J), deoarece este un drept izvorât din lege, fără a fi afectat de o asemenea modalitate.
În fine, cu referire la jurisprudența europeană este de reliefat, că sporul salarial pretins nu poate fi apreciat ca "un bun" în sensul art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, întrucât prin nesocotirea normei interne de valorificare a acestuia într-un anumit termen legal reglementat de legiuitor intern, acest drept s-a pierdut și ca atare nu poate naște, în privința recurenților-reclamanți, nici o speranță legitimă în a-l obține.
Pe de altă parte, articolul 14 din Convenție așa cum CEDO a statuat în jurisprudența sa (cazul v/s Greciei) nu are o existență independentă, întrucât "are efect doar în relație cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenței și Protocoalele sale", or dreptul la diverse sporuri nu este în mod evident un drept fundamental apărat și garanta de Convenție.
În concluzie, momentul nașterii dreptului la acțiune este cel la care dreptul a fost încălcat sau contestat ori, în lipsa unei încălcări sau contestări, data de la care el trebuie exercitat, iar din considerarea motivării Înaltei Curții, rezultă fără echivoc faptul că termenul de prescripție a început să curgă de la data publicării în Monitorul Oficial a nr.OG 83/2000.
În aceste condiții, în raport cu data introducerii acțiunii-22.10.2008, precum și în aplicarea corectă a prevederilor legale susenunțate, în mod justicat prima instanță a reținut ca întemeiată excepția prescripție dreptului material la acțiunea promovată vizând recunoașterea unor drepturi salariale aferente perioadei septembrie 2000-25.05.2004.
Față de cele ce preced, nefiind incident nici unul din motivele de casare sau modificare a hotărârii expres și limitativ prev. de art. 304 punct 1-9 Cod procedură civilă, Curtea, în conformitate cu art. 312 alin.1 cu aplicarea art. 82 din legea nr. -, va respinge, ca nefondat, recursul cu care a fost investită de către recurenții reclamanți, va menține ca legală și temeinică sentința primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanții, G, -, -, -, -, -, împotriva sentinței civile nr.753/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 04 ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.DA
Tehnored.DA/TM/2 ex
Jud.
Președinte:Doriani AnaJudecători:Doriani Ana, Pop Mirela, Stoica Manuela
