Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 40/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr. 1683.157/2008
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 40/2010
Ședința publică de la 11 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Stoica președinte secție
- - - JUDECĂTOR 2: Ana Doriani
- - - JUDECĂTOR 3: Mirela Pop
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanții -, - - -, A, -, -, și împotriva sentinței civile nr.492/28.05.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că pârâtul recurent prin motivele de recurs a solicitat soluționarea cauzei în lipsă.
Instanța, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de soluționare și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, sub dosar nr-, reclamanții -, - - -, A, -, -, și au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Sibiu, Curtea de Apel Alba Iulia și solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:
- să se dispună obligarea pârâților de ordinul 1-3 la plata, în favoarea fiecărui reclamant, a drepturilor bănești, reprezentând sporul de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50%, începând cu luna septembrie 2000 și până la 14.09.2004, sume care se solicită să fie actualizate cu indicele de inflație.
- să se dispună obligarea pârâtei Curtea de Apel Alba Iulia la efectuarea cuvenitelor mențiuni, în carnetul de muncă al fiecărui reclamant.
În motivarea acțiunii lor au arătat că îndeplinesc funcția de judecători și personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei S și că sporul de 50% solicitat este reglementat de art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, întrucât abrogarea adusă acestuia, prin nr.OG83/29 august 2000 pentru modificarea si completarea Legii nr.50/1996, privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, nu a avut efecte in ceea ce privește acest articol de lege.
Prin efectul art.47 din Legea nr.50/1996, republicată in Monitorul Oficial nr.563/18 noiembrie 1999, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de baza brut lunar pentru risc si suprasolicitare.
Reclamanții mai arată că, prin dispozițiile nr.OG83/2000, act emis de Guvernul României care are natura unui act juridic cu putere inferioară legii, le-a fost retras acest spor. Potrivit art.108 din Constituția României, ordonanțele se emit in temeiul unei legi speciale de abilitare,in limitele si in condițiile prevăzute de aceasta.
Prealabil emiterii Ordonanței nr.83/2000, Guvernul a fost abilitat, prin art.1 pct.1 litera Q din legea nr.125/2000, să emită ordonanțe pentru perioada de la data intrării in vigoare a acestei legi si până la reluarea lucrărilor Parlamentului in cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2000, în mai multe domenii, printre care se numără cel referitor la "Modificarea si completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată".
Guvernul a depășit competenta legislativă delegată de parlament potrivit art.115 din Constituție si a dispus abrogarea art.47 din legea nr.50/1996,care reglementa drepturile pe care reclamanții arată că le solicită prin acțiunea dedusă judecății.
Au mai arătat că Legea nr.24/2000 republicata,privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, reglementează principiile de legiferare precum și cele de abrogare, care înlătură orice posibilitate de imixtiune a actelor Guvernului în actele Parlamentului, executivul având doar un drept limitat si expres prevăzut.
Cum executivul nu a fost abilitat să abroge dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, reclamanții solicită a se constata că acest text normativ este in vigoare si să le fie acordate drepturile astfel reglementate.
De asemenea au mai susținut că dreptul lor la acțiune s-a născut la data de 10.03.2008, când a fost pronunțată de către - Secțiile Unite, Decizia nr. XXI/2008 și că chiar dacă s-a aprecia că dreptul lor material s-ar fi născut anterior pronunțării acestei decizii termenul de prescripție a fost întrerupt prin numeroasele acte de recunoaștere a dreptului a lor la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% inițiate de Ministerul Justiției.
Ori, sumele pretinse de reclamanți, constituind un bun, în sensul art.1 din Protocolul nr.1 adițional la CEDO, pot fi solicitate fără a se putea invoca prescripția generală de 3 ani prevăzută de art.283 alin.1 lit. c Codul muncii și art.3 din Decretul nr.167/1958.
Pârâtul Ministerul Justiției, prin întâmpinarea depusă, la fila 28, solicitat respingerea acțiunii civile, invocând sub un prim aspect, excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada în litigiu raportat la prevederile art.283 alin.1 lit. c Codul muncii coroborat cu art.3 din Decretul nr.167/1958.
Pe fond, a susținut că nu se poate da curs, de către instanța de fond, cererii formulate de către reclamanți, întrucât aceasta ar echivala cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, respectiv cu o adăugare la lege.
S-a mai susținut de asemenea că, potrivit art.1 pct.42 din nr.OG 83/2000, a fost abrogat art. 47 din Legea 50/1996. Se mai solicită de asemenea respingerea capătului de cerere privind plata actualizată cu indicele de inflație a drepturilor bănești solicitate.
Pârâta Curtea de Apel Alba Iulia, prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamanți în contradictoriu cu această parte, invocând lipsa calității procesual pasive și prescripția dreptului material acțiune iar pe fond, susținând că în astfel de litigii responsabilitatea în domeniul salarizării aparține Ministerului Justiției și excepția litispendenței întrucât reclamanții au formulat cereri identice în dosarele nr-, - și -, aflate în recurs la
prin întâmpinarea formulată solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții raportat la prevederile art.27 din nr.OG137/2000.
Curtea de Apel Alba Iulia - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr.154/30.03.2009 pronunțată în dosar nr-, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Sibiu, față de împrejurarea că prin Decizia nr.104/2009 a Curții Constituționale a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I și II din nr.OUG75/2008.
Tribunalul Sibiu, prin sentința civilă nr.492/28.05.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu, în dosar nr-, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de Apel Alba Iulia și pe cale de consecință, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții -, - - -, A, -, -, și împotriva pârâților Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul Sibiu, Curtea de Apel Alba Iulia și.
Pentru a hotărî în acest mod, prima instanță a reținut că reclamanții au calitatea de judecători și personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei S, și că prin Decizia nr.21/2008 a -Secțiile Unite s-a constatat că " judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".
Referitor la perioada pentru care aceste drepturi sunt datorate (septembrie 2000 - 14 septembrie 2004), instanța de fond a constatat că excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de Apel Alba Iulia este fondată și că acest spor nu poate fi acordat, așa cum au solicitat reclamanții deoarece potrivit art.1 alin.1 și 3 din Decretul nr.167/1958 "dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu fost exercitat în termenul stabilit în lege"iar potrivit art.7 din același act normativ," prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită."
Întrucât acțiunea de față are natura unui conflict de drepturi, în speță sunt incidente dispozițiile art.283 alin.1 lit. c Codul muncii, potrivit cărora dreptul la acțiune se prescrie în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Întrucât dreptul la acțiune s-a născut la data de 1.01.2001, data intrării în vigoare a nr.OG83/2000, iar în cauză nu este incidentă nici una din cauzele de suspendare sau întrerupere a cursului prescripției prevăzute de art. 13,14 și 16 din Decretul nr.167/1958, instanța de fond a constatat că dreptul la acțiune al reclamanților este prescris pentru perioada septembrie2000 - 23.09.2005 deoarece în speță este vorba despre prestații succesive, pentru fiecare prestație curgând un termen de prescripție distinct.
Cât privește excepția lipsei calității procesual pasive invocată de pârâta Curtea de Apel Alba Iulia, instanța de fond a constatat că este neîntemeiată întrucât are calitatea de operator în carnetele de muncă ale reclamanților.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul de 10 zile prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999, reclamanții criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanții au susținut că soluția instanței de fond se întemeiază pe o interpretare greșită a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 și că sunt îndreptățiți a primi acest spor și pe perioada anterioară datei de 14.09.2004 deoarece dreptul la acțiune s-a născut la data de 10.03.2008, când le-a fost recunoscut acest spor prin Decizia nr. 21 pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, de către J, în dosarul nr. 5/2008, decizie prin care s-a statuat că judecătorii au dreptul la spor de risc și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000.
Chiar și în ipoteza în care acest drept s-ar fi născut anterior pronunțării menționatei decizii, reclamanții susțin că termenul de prescripție a fost întrerupt prin numeroasele acte de recunoaștere a dreptului lor la acest spor, inițiate de Ministerul Justiției.
În drept, au invocat art.304 pct.5 - 9 Cod proc.civilă și art.304/1 Cod proc.civilă.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, sub toate aspectele, potrivit art.304/1 Cod proc.civilă, precum și din oficiu, în limitele statuate de art.306 alin.2 Cod proc.civilă, se constată că recursul declarat în cauză este nefondat, din următoarele considerente:
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958 "dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege" iar potrivit art. 7 din același act normativ " prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită".
Potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă "termenul prescripției este de 3 ani dacă nu există alte prevederi legale derogatorii", iar conform art. 283 alin.1 lit. c din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, cererile în materia conflictelor de muncă pot fi formulate "în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat".
În sensul celor invocate mai sus este și decizia nr. 21/10.03.2008, - Secțiile Unite, care admițând recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al României, a stabilit că, n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, " judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".
Analizând considerentele deciziei menționate se constată că singura problemă de drept asupra căreia s-a aplecat instanța supremă și care a făcut obiectul recursului în interesul legii a fost abrogarea sau neabrogarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996.
În acest context este evident că nu s-a pronunțat asupra altor probleme, cum ar fi termenul de prescripție al formulării unor acțiuni sau repunerea în termenul de exercitarea a acțiunii bazate pe acest text de lege.
Prin urmare, aceste probleme de drept au fost lăsate în sarcina instanțelor de judecată sesizate cu judecarea unor acțiuni întemeiate pe textul de lege în discuției.
În nici un caz nu se poate susține că prin formularea cuprinsă în decizia nr. 21/2008 a ÎCCJ potrivit căreia sporul se datorează "și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000" s-a dorit a se stabili că acest drept se va plăti magistraților și personalului auxiliar pe întreaga perioadă cuprinsă între data intrării în vigoare a OG nr. 83/2000 și până în prezent.
Ceea ce a stabilit cu forță obligatorie este că dispozițiile art.47 din Legea nr. 50/1996 nu au fost abrogate prin nr.OG 83/2000, rămânând în vigoare și producând efecte depline și după acest moment (septembrie 2000).
Faptul că este vorba de un drept supus prescripției rezultă cu claritate din formularea dispozitivului deciziei menționate unde se face referire la "dreptul" la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
În acest context, se reține că potrivit art. 1, alin. 1 și 3 din Decretul Lege nr. 167/1958"dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege".
Orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă".
De asemenea, la art. 7 alin. 1 din același act normativ se menționează că"prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită".
Acțiunea prin care reclamanții tind la dobândirea acestui drept are natura unui conflict de muncă, art. 283 alin. 2 Codul muncii prevăzând că dreptul la acțiune se prescrie într-un termen de trei ani de la data nașterii dreptului.
Dreptul la acțiune s-a născut la 1 ianuarie 2001, data intrării în vigoare a OG nr. 83/2000, din acest moment putându-se pune în discuție neregularitatea actului de abrogare, aspect cunoscut de reclamanți.
Cauzele în care se suspendă sau se întrerupe cursul prescripției sunt expres și limitativ reglementate la art. 13, 14 și 16 din Decretul Lege nr. 168/1958 și nu se regăsesc în prezenta cauză.
Pârâții nu au recunoscut nici un moment aceste pretenții pentru a se putea reține întreruperea cursului prescripției, iar reclamante nu au făcut dovada vreunei piedici în promovarea acțiunii, pasivitatea în care s-au aflat datorându-li-se.
Față de cele de mai sus, având în vedere că momentul nașterii dreptului la acțiune este cel la care dreptul a fost încălcat sau contestat ori, în lipsa unei încălcări sau contestări, data de la care el trebuia exercitat, precum și în considerarea motivării Înaltei Curții, rezultă fără echivoc faptul că termenul de prescripție a început să curgă de la data publicării în Monitorul Oficial a nr.OG 83/2000. respectiv 01.01.2001.
Nici normele europene invocate în susținerea pretențiilor lor nu pot conduce la o altă soluție. Astfel, art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului, invocat de reclamanți nu vine să suplinească sau să recunoască un drept pe care formal legislația internă nu îl prevede. În acest sens, s-a statuat că"acest protocol nu recunoaște dreptul de a deveni proprietarul unui bun, el se aplică numai cu privire la bunurile" actuale" ale reclamantului, care nu se poate plânge de o atingere a dreptului său de proprietate, câtă vreme nu demonstrează existența lui ( cauza Lupuleț vs.România)".
Prin urmare, textul invocat de reclamanți nu are rostul de a împiedica statele să schimbe sistemele de salarizare, să abroge sau să prevadă drepturi în alt conținut.
Susținerea reclamanților în sensul că sporul pretins este un bun în înțelesul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului nu poate fi reținută deoarece este vorba de un drept salarial suplimentar, conținutul și limitele acestuia fiind reglementate prin acte normative adoptate în conformitate cu prevederile constituționale. Fiind un drept de creanță este supus efectelor prescripției extinctive potrivit Decretului nr.167/1958.
În aceste condiții, în raport cu data introducerii acțiunii - 13.11.2008, precum și în aplicarea corectă a prevederilor art. 12 din Decretul nr. 167/1958 potrivit cărora "în cazul când un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită", pretențiile reclamanților așa cum sunt formulate în completarea de acțiune sunt prescrise pe perioada septembrie 2000 - 14.09.2004, așa cum corect a apreciat și instanța de fond.
În raport de cele ce preced se constată că soluția primei instanțe este la adăpost de criticile formulate, motiv pentru care, Curtea, în temeiul art.312 alin.1 Cod proc.civilă, va dispune respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanții -, - - -, -, --, împotriva sentinței civile nr.492/28.05.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 Ianuarie 2010.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored. /
23 ex. /19.01.2010
Jud. fond. /
Președinte:Manuela StoicaJudecători:Manuela Stoica, Ana Doriani, Mirela Pop
