Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 403/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 403/R/2010
Ședința publică din 22 februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTORI: Laura Dima, Sergiu Diaconescu Daniela Griga
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B N împotriva sentinței civile nr. 435/F din 25 noiembrie 2009 Tribunalului Bistrița N pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanta -, precum și pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, TRIBUNALUL BISTRIȚA -N, CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect
drepturi salariale ale personalului din justiție spor de risc.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, prin motivele de recurs pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2.pr.civ.
Curtea constată prezentul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.435/F din 25.11.2009, pronunțată de TRIBUNALUL BISTRIȚAN în dosarul nr-, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerului Finanțelor Publice
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâților Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL CLUJ și TRIBUNALUL BISTRIȚA -N, Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat în proces de Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N, și în consecință: au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL CLUJ și TRIBUNALUL BISTRIȚA -N să calculeze și să plătească reclamantei sumele de bani ce reprezintă sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la indemnizația brută lunară pentru perioada 13.12.2007-28.02.2009 și 1.06.2009-11-11-2009, sume ce vor fi actualizate cu indicele inflației la data plății efective.
Totodată a fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare pentru plata drepturilor bănești solicitate de reclamantă.
A fost respins ca neîntemeiat petitul de obligare a pârâților Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL CLUJ și TRIBUNALUL BISTRIȚA -N la plata pentru viitor a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, precum și la plata dobânzii legale și petitul de obligare a pârâtei Curtea de APEL CLUJ să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta este judecător începând din data de 13.12.2007, desfășurându-și activitatea la Judecătoria Bistrița, în toată această perioadă beneficiind de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică numai în lunile martie, aprilie și mai 2009, conform adeverinței nr. 589/A/21.09.2009 emisă de TRIBUNALUL BISTRIȚA -
Sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la salariul de bază lunar, a fost reglementat de art. 47 din Legea 50/1996, ținându-se seama la acordarea acestuia de condițiile în care magistrații își desfășoară activitatea, caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Chemată să interpreteze unitar dispozițiile textului legal mai sus menționat, prin decizia nr. XXI din 10 martie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
În considerentele acestei decizii s-a reținut că "au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice", astfel că "dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea".
Totodată s-a reținut că "efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate și legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege".
Potrivit art. 329 Cod procedură civilă, deciziile prin care se soluționează recursul în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțele de judecată în ceea ce privește dezlegarea dată problemelor de drept.
Cu privire la obligația judecătorilor de a se conforma jurisprudenței stabilite de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cauza Moșteanu împotriva României, 2002, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că "reunirea camerelor sau secțiilor unei instanțe este menită să confere o autoritate specială celor mai importante decizii de principiu pe care instanța are datoria să le pronunțe. Această autoritate specială - fiind vorba de o curte supremă - se impune secțiilor instanțelor în calitate de jurisdicții inferioare, fără a aduce totuși atingere dreptului și datoriei lor de a examina în mod absolut independent cazurile concrete care le sunt supuse atenției".
Rolul unei instanțe supreme, a statuat Curtea europeană în cauza Beian împotriva României este acela de a reglementa contradicțiile jurisprudenței, fiind mecanismul capabil să asigure coerența practicii, în scopul de a evita insecuritatea juridică și incertitudinea.
Art. 329 alin. (3) proc. civ. se situează în planul relațiilor care se stabilesc între instanțele judecătorești de nivel inferior și instanța supremă, care soluționează o cale de atac. Or, în cadrul acestor relații, fără de care sistemul judiciar nu ar putea funcționa, în anumite limite, instanțele inferioare trebuie să se supună hotărârilor instanțelor superioare.
Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra caracterului constituțional al deciziilor instanței supreme date în interesul interpretării și aplicării unitare a legii de instanțele judecătorești, statuând prin Decizia nr. 528 din 2 decembrie 1997 și prin Decizia nr. 93 din 11 mai 2000 faptul că numai o practică judecătorească unitară poate concretiza principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și al autorităților publice, deci inclusiv a autorității judecătorești, deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea uneia și aceleiași legi soluțiile instanțelor judecătorești ar fi diferite și chiar contradictorii.
Obligativitatea deciziilor instanței supreme pronunțate în recursul în interesul legii impune instanțelor să se conformeze interpretării date, altfel instanța supremă ar fi lipsită de un mijloc procedural eficient pentru uniformizarea jurisprudenței, s-ar submina autoritatea Înaltei Curți de Casație și Justiție și s-ar încuraja arbitrarul judecătorilor.
Soluția legislativă este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul oricărei persoane la un proces echitabil, conform art. 6 paragraf 1 din Convenția europeană. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat prin hotărârea pronunțată în cauza Brincat contra Italiei, 1992, faptul că independența judecătorilor este privită în raport cu puterea executivă, fără ca această independență să excludă subordonarea față de alți judecători, dacă aceștia se bucură, ei înșiși, de independență față de puterea executivă.
Reținând caracterul obligatoriu al deciziei dată în interesul legii, tribunalul constată că reclamanta este îndreptățită la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pe perioada în care nu a beneficiat de acest drept și anume 13.12.2007-28.02.2009, respectiv 1.06.2009-11.11.2009 inclusiv, dat fiind faptul că acest spor i s-a acordat în lunile martie, aprilie, mai 2009 și că potrivit art. 47 din capitolul VI -"Dispoziții finale" din Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, o nouă lege de salarizare ce prevede acest spor este în vigoare din data de 12.11.2009.
Conform art. 4 al anexei VI la această lege, intitulată "Reglementări specifice personalului din sistemul justiției", judecătorii beneficiază de un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 25% din salariul de bază, cu începere din data de 12 noiembrie 2009, urmând ca din 1 ianuarie 2010 să beneficieze de un adaos de 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Ca atare, de la data intrării în vigoare a noii legi de salarizare, dispozițiile acesteia devin aplicabile și nu pot fi ignorate, cu începere din 12.11.2009 reclamanta fiind beneficiara sporului în temeiul unei legi noi de imediată aplicare, care a modificat temeiurile care au stat la baza acordării sporului pe perioada anterioară datei de 12.11.2009.
În aceste condiții este neîntemeiată cererea reclamantei de plată a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru viitor, adică pentru perioada de după 11.11.2009.
Întrucât sporul cuvenit reclamantei nu a fost achitat la termenele scadente, reclamanta este îndreptățită conform art. 161 alin. 4 din Codul muncii la plata actualizată a sumelor restante, ținându-se seama de indicele de inflație la data plății efective, calculat de la data scadenței plății.
Întrucât prejudiciul suferit de reclamantă prin neplata la termen a sumelor cuvenite s-a acoperit prin acordarea echivalentului devalorizării sumelor, calculat prin raportare la indicele de inflație, apare ca neîntemeiată cererea de obligare la plata dobânzii legale, neputându-se acorda o dublă despăgubire.
Executarea obligației de plată incumbă ordonatorilor de credite și anume Ministerul Justiției și Libertăților, condus de ministru care este ordonator principal, Curtea de APEL CLUJ condusă de președinte, care este ordonator secundar de credite și TRIBUNALUL BISTRIȚA -N condus de președinte, ordonator terțiar de credite.
Dat fiind faptul că executarea unei asemenea obligații depinde de primirea de fonduri bănești cu acest titlu de la pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, că întreaga activitate desfășurată de instanțele judecătorești este finanțată de la bugetul de stat, deci inclusiv cheltuielile de personal se asigură din bugetul statului, este întemeiată cererea de obligare a Ministerului Finanțelor Publice să aloce pârâților obligați la plată fondurile necesare pentru plata drepturilor cuvenite reclamantei.
Cererea de obligare a pârâtei Curtea de APEL CLUJ să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei este neîntemeiată, pe considerentul că potrivit art. 4 alin. 1 din Decretul nr. 92/10976 carnetul de muncă se păstrează de unitatea unde este încadrată reclamanta, în speță de TRIBUNALUL BISTRIȚA -N, obligația înscrierii diferitelor mențiuni fiind în sarcina entității ce deține carnetul de muncă.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice B nu este întemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.
Cu toate că între acest pârât și reclamantă nu există raporturi de muncă, prin acțiunea introductivă nu s-a solicitat obligarea pârâtului direct la plata drepturilor bănești cuvenite reclamantei, ci doar la alocarea de fonduri necesare plății acestor drepturi care cad în sarcina angajatorului.
Potrivit prevederilor nr.HG 652/2009 și ale Legii nr. 304/2004, republicată, activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale și de rectificare.
Întrucât pentru activitatea desfășurată reclamanta este plătită de la bugetul de stat, că printre atribuțiile pârâtului Ministerul Finanțelor Publice se numără și cele de elaborare a proiectului legii bugetului de stat și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice justifică legitimare procesuală pasivă.
Prin adoptarea nr.OUG 75/2008 și emiterea Ordinului comun nr. 1859/C/2484/26650/131/3774/C s-au clarificat doar obligațiile Ministerului Finanțelor Publice în faza executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea drepturilor salariale cuvenite personalului din sistemul justiției, fără a afecta calitatea de parte a acestui minister în prezenta cauză.
În baza considerentelor exprimate și a textelor legale invocate, tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, va admite în parte acțiunea reclamantei împotriva pârâților chemați în judecată și în consecință va obliga pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL CLUJ și TRIBUNALUL BISTRIȚA -N să calculeze și să plătească reclamantei sumele de bani ce reprezintă sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la indemnizația brută lunară pentru perioada 13.12.2007-28.02.2009 și 1.06.2009-11-11-2009, sume ce vor fi actualizate cu indicele inflației la data plății efective; va obliga pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare pentru plata drepturilor bănești solicitate de reclamantă.
S-a respins ca neîntemeiat petitul de obligare a pârâților Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL CLUJ și TRIBUNALUL BISTRIȚA -N la plata pentru viitor a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, precum și la plata dobânzii legale.
Totodată, s-a respins ca neîntemeiat petitul de obligare a pârâtei Curtea de APEL CLUJ să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
În baza art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a declarat recurs prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii împotriva sa ca formulată față de o persoană fără calitate procesuală pasivă.
În motivarea recursului, s-a arătat că rin p. Legea nr. 500/2002 se reglementează constituirea fondurilor publice și prevederea cheltuielilor bugetare cu destinație precisă. Rolul esențial în procesul bugetar și în execuția de casă bugetară revine Guvernului și respectiv Parlamentului. Potrivit art. 17 alin. 1 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Parlamentul este acela care adoptă legile bugetare anuale și legile de rectificare elaborate de Guvern.
rolul Guvernului, la art. 18 din legea menționata, stabilește că acesta asigura elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare Parlamentului, precum și supunerea spre adoptare Parlamentului a proiectelor legilor de rectificare bugetara anuala și a contului general anual de execuție.
Întrucât în speță Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de ordonator de credite, iar rectificarea bugetara nu se poate efectua decât în baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, pârâtul Ministerul Finanțelor este în imposibilitate de a modifica sau elabora un proiect al bugetului de stat în lipsa proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite precum și în lipsa aprobării de către Guvern și a adoptării de către Parlament a proiectelor bugetare.
Intimații nu pot acționa direct in judecata Ministerul Finanțelor Publice pentru obligarea acestuia la alocarea fondurilor necesare efectuării plaților salariale solicitate de aceștia.
Așa fiind, Ministerul Finanțelor nu poate sta în judecată în calitate de pârât, într-un proces având ca obiect drepturi bănești ale unor salariați din afara ministerului.
Admiterea cererii formulate împotriva Ministerului Finanțelor ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu a unor sume cu titlu de drepturi salariale unor persoane care nu sunt angajați ai acestuia, încălcându-se art. 14 din Legea nr. 500/2002.
Pe de alta parte, potrivit prevederilor art. 20 si 21 din legea menționată Ministerul Finanțelor nu are nici calitatea de ordonator de credite față de intimați, aceasta calitate având-o pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.
Pe de alta parte, acordarea drepturilor salariale solicitate ar echivala cu stabilirea de către instanță a altor drepturi salariale decât cele prevăzute de lege, instituindu-se astfel pe cale judiciară, sisteme de salarizare paralele cu cele prevăzute prin acte normative, încălcându-se astfel rolul Parlamentului de autoritate legiuitoare a țării.
Prin Decizia din 27.05.2009, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natura constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, cererea formulata de Președintele României în temeiul art. 146 lit. e din Constituție.
Prin decizia menționată, Curtea Constituțională a constatat existenta unui conflict de natura constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, reținând că "în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126, alin 3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competenta de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a principiului separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1, alin. 4 din Constituție. Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice și să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora".
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Susținerile recurentului referitoare la încălcarea Legii nr.500/2002 sunt nefondate din prisma următoarelor considerente:
Astfel, potrivit art.15 din HG nr.83/03.02.2005, publicată în Monitorul Oficial, partea I din 11.02.2005, instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.
De asemenea, art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție iar potrivit art.3 alin.1 pct.2 din HG nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în realizarea funcțiilor sale, Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: " elaborează proiectul bugetului de stat al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Într-adevăr, Ministerul Economiei și Finanțelor este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și Ministerul Justiției, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă Ministerul Economiei și Finanțelor este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice referitoare la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
De asemenea, Decizia nr.838 din 27.05.2009 a Curții Constituționale prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României pe de altă parte, deși se referă la Decizia nr.46/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu reprezintă o cauză de înlăturare a efectului obligatoriu al acestei decizii. În acest sens, în cuprinsul deciziei nr.838/27.05.2009, Curtea Constituțională a statuat că efectele Deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură constituțională, ceea ce confirmă aplicarea în speță a Deciziei nr.46/2008, anterioară celei a Curții Constituționale.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art. 312 alin. 1.pr.civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N împotriva sentinței civile nr. 435/F din 25.11.2009 a Tribunalului Bistrița N pronunțate în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 22.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Laura Dima, Sergiu Diaconescu Daniela Griga
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./
4 ex./25.02.2010
Jud.fond./
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Sergiu Diaconescu Daniela Griga
