Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 408/2010. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 408/R/2010

Ședința publică din 22 februarie 2010

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Laura Dima

JUDECĂTORI: Laura Dima, Sergiu Diaconescu Daniela Griga

: - -

GREFIER: - -

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M, CURTEA DE APEL CLUJ împotriva sentinței civile nr. 1160 din 12 noiembrie 2009 Tribunalului Maramureș, privind și pe reclamanta, precum și pe pârâții TRIBUNALUL MARAMUREȘ, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în cursul acestei dimineți, 22.02.2010, reclamanta intimată a depus la dosar concluzii scrise, prin care solicită respingerea recursurilor.

De asemenea, se constată că prin motivele de recurs, pârâții recurenți Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiției Și Libertăților au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242.pr.civ.

Curtea constată cele trei recursuri în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 1160 din 12 noiembrie 2009 pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului Maramureș, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL MARAMUREȘ și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și în consecință:

Au fost obligați pârâții de rândul 1, 3 și 4 să calculeze și să plătească reclamantei sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% începând cu data de 01.07.2008, în continuare la valoarea actualizată în funcție de rata inflației la data plății precum și pentru viitor.

A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile bănești necesare plății.

S-a respins cererea reclamantei de acordare a dobânzii legale la sumele solicitate.

S-a dispus efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 444/13.06.2008, s-a stabilit că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat la indemnizația brută lunară respectiv salarul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 pentru modificarea și completarea 50/1996.

Decizia nr. 838/27 mai 2009 Curții Constituționale, ce a statuat cu privire la existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, având ca obiect al sesizării tocmai conținutul Deciziei nr. 21/ 10.03.2008 în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție produce efecte ex nunc, pentru viitor.

În conformitate cu art. 147 (4) din Constituție "Dispozițiile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor".

Efectul ex nunc al actelor Curții constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție a drepturilor constituționale de natură a asigura securitate juridică și încrederea celorlalți în sistemul de drept, o premisă a separării puterilor de stat.

Pe cale de consecință efectele Deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură constituțională.

Așa fiind, acțiunea reclamantei este întemeiată, însă numai în parte întrucât cererea de acordarea a dobânzilor legale la sumele solicitate este nefondată. Raporturile de muncă sunt raporturile civile de natură contractuală și această dobândă poate fi acordată doar dacă părțile au stipulat această dobândă în contract.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă.

În motivare, pârâtul a arătat că sentința atacată este nelegală și temeinică în ce privește acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% prevăzută de art.47 din Legea nr.50/1996, calculat la salariul de bază brut lunar, pentru perioada începând cu 01.07.2008 la zi în raport de dispozițiile OG nr. nr.137/2000. În conformitate cu modificările aduse acestui act normativ prin nr.OUG75/2008 sesizările având ca obiect măsurile legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar nu intră în competența de soluționare a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Această instituție nu mai poate fi investită a se pronunța, în calitate de expert, cu privire la o afirmată discriminare salarială la altă categorie de salariați bugetari.

De asemenea, jurisprudența CEDO este constatată în a aprecia că nu există discriminare decât în situația în care, persoane aflate în situații analoge sau comparabile beneficiază de tratament diferențiat că nu are nici o justificare obiectivă sau rezonabilă. Reclamanta nu este în situațiile de mai sus, diferențierile salariale invocate având justificări raportate la categorii profesionale deosebite, fiecare având un statut propriu și sisteme de funcții diferite de stabilire a drepturilor salariale (cazul Thlimmelos - versus - 2000).

Art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat în mod expres prin art.1 pct.42 din nr.OG nr.83/2000.

Potrivit art.62 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă: "Abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial. excepție prevederile din ordonanțele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare și au fost respinse prin lege de către Parlament".

Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică nu decurge dintr-o prevedere legală ci, dintr-o dispoziție legală abrogată care deci, nu mai există, și nici nu derivă dintr-o jurisprudență constantă a instanțelor naționale.

În jurisprudența constantă a Curții Constituționale s-a stabilit că sporurile, adaosurile și alte drepturi salariale suplimentare nu reprezintă drepturi fundamentale, astfel încât instituirea și diminuarea acestora, acordarea într-o anumită perioadă de timp, modificarea lor ori încetarea acordării, stabilirea categoriilor de personal salarizat care beneficiază de acestea, ca și a altor condiții și criterii de acordare țin de competența și de opțiunea exclusivă a legiuitorului (decizia nr.728 din 24.10.2006 pronunțată de Curtea Constituțională, Monitorul Oficial, Partea I, nr.990 din 12.12.2006), respectiv ca, stabilirea principiilor și condițiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului, iar modificarea reglementărilor în această materie nu înseamnă restrângerea exercițiului unor drepturi fundamentale (decizia nr.706 din 11.09.2007 pronunțată de Curtea Constituțională, Monitorul Oficial, Partea I, nr.714 din 23.10.2007).

Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și pârâta Curtea de Apel Cluj, solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a hotărârii în sensul că obligarea acestei pârâte la achitarea sporului să subziste doar până la intrarea în vigoare a Legii nr.330/2009 a salarizării unice în sistemul bugetar.

În motivare, pârâta a arătat că prin sentința atacată s-a admis acțiunea reclamantei și au fost obligați pârâții la plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, începând cu data de 01.07.2009 și până la zi și la acordarea acestui spor și pe viitor.

Legea nr.330/2009, publicată în Monitorul Oficial nr.762 din 12 noiembrie 2009 prevede un nou sistem de salarizare pentru personalul din sistemul bugetar, inclusiv pentru personalul instanțelor judecătorești, aplicarea ei urmând a se face din momentul precizat de art.47 și conform prevederilor art.29-40 din lege precum și a art.4 alin.1 și 49-52 din Anexa VI la lege.

Pârâta mai apreciază că hotărârea instanței de fond este în parte nelegală și netemeinică astfel că, în baza art.304, respectiv 312.pr.civ. solicită admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii.

Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a formulat recurs, în termen legal, la data de 15.12.2009, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă s-a învederat că senntința este criticabilă în ceea ce privește admiterea capătului de cerere pe viitor, având în vedere dispozițiile Legii nr.330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr.762 din 09.11.2009.

Astfel, art.47 din lege prevede că: "Prezenta lege intră în vigoare la 1 ianuarie 2010, cu excepția dispozițiilor art. 49-52 și art.4 alin. 1-4 din Anexa VI, care intră în vigoare la 3 zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I".

Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea de Apel reține următoarele:

Recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Cluj (care invocă motive similare) sunt întemeiate. Prin Legea 330/2009 s-a instituit un nou sistem de salarizare pentru personalul instanțelor judecătorești, art. 47 din lege stipulând că aceasta intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2010, cu excepția dispozițiilor art. 49-52 și ale art. 4 alin. (1)-(4) din Anexa nr. VI, care intră în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, respectiv în 12.11.2009 (legea fiind publicată în MO nr. 762/09.11.2009).

Conform art. 4 alin. (1) din Anexa VI din Legea 330/2009 "Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunale specializate și judecătorii, - personalul auxiliar de specialitate, - beneficiază de următoarele sporuri:

a) pentru risc și suprasolicitare neuropsihică - 25% din salariul de bază, respectiv indemnizația de încadrare brută lunară;

b) de confidențialitate - 5% din salariul de bază, respectiv indemnizația de încadrare brută lunară".

(3) al aceluiași articol prevede că "de la 1 ianuarie 2010, personalul prevăzut la alin. (1) beneficiază, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității, de următoarele drepturi salariale:

a) un adaos de 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și, respectiv, de 10% pentru asigurarea confidențialității, calculate la indemnizația de încadrare brută lunară sau, după caz, la salariul de bază și care începând cu data de 1 ianuarie 2010 vor fi incluse în indemnizația de încadrare brută lunară sau, după caz, în salariul de bază".

Reținând că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică este reglementat prin Legea 330/2009 începând cu data de 12.11.2009, în temeiul art. 304 pct. 9 și 312 alin. (1) și (3) Cod procedură civilă Curtea va admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Cluj, sentința recurată urmând a fi modificată în parte, în sensul că obligația de plată a drepturilor salariale reprezentând spor de confidențialitate, în cuantum de 15%, subzistă până la data de 11.11.2009. Se vor menține restul dispozițiilor sentinței recurate.

În ceea ce privește recursul Ministerului Finanțelor Publice se reține că prin Decizia nr.XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit cu caracter obligatoriu, conform art. 329 alin. (3) Cod procedură civilă că "judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001".

În consecință, întrucât instanța de fond a pronunțat hotărârea respectând interpretarea dată dispozițiilor legale aplicabile în cauză de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.XXI din 10.03.2008, Curtea de Apel constată că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nu este întemeiat.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de Ministerul Justiției și Curtea de Apel Cluj împotriva sentinței civile nr. 1160 din 12.11.2009 a Tribunalului Maramureș pronunțate în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul că drepturile salariale pretinse, reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% se va acorda până la data de 11.11.2009.

Menține restul dispozițiilor.

Respinge ca nefondat recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M împotriva aceleiași sentințe.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 22 februarie 2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Laura Dima, Sergiu Diaconescu Daniela Griga

- - - - - -

GREFIER

- -

Red./Dact.

4 ex./12.03.2010

Jud.fond: și

Președinte:Laura Dima
Judecători:Laura Dima, Sergiu Diaconescu Daniela Griga

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 408/2010. Curtea de Apel Cluj