Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 422/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 422

Ședința publică de la 15 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sorina Romașcanu

JUDECĂTOR 2: Jănică Gioacăș

JUDECĂTOR 3: Camelia Drăghin

Grefier - -

****************************

La ordine au venit spre soluționare recursurile promovate de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin B și de MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva sentinței civile nr.472D din 13 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a constatat lipsa părților.

Procedura fiind legal îndeplinită, s-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Instanța constată că în cauză sunt declarate două recursuri, unul de către MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și al doilea de către MINISTERUL JUSTIȚIEI. Ambele sunt la primul termen de judecată, sunt declarate în termen, motivate și legal scutite de plata taxelor de timbru.

Ambii recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului civil de față, constată că:

Prin sentința civilă nr.472/D/13.06.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor.

A fost admisă excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, excepție invocată de Ministerul Justiției și în consecință respinge acțiunea reclamanților privind drepturile salariale cuvenite în perioada 1.10.2000 - 18.09.2004, ca fiind prescris dreptul la acțiune.

A fost admisă în parte acțiunea reclamanților, -, -, -, I, C, -, -, -, G, -, (FOSTĂ ) -, -, -, -, 0ANA-, -, -, - B, prin mandatar, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL BACĂU, TRIBUNALUL BACĂU și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR B astfel cum a fost completată.

A fost admisă în parte acțiunea intervenienților, și, astfel cum a fost completată.

Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU și Tribunalul Bacău, în solidar să plătească reclamanților și intervenienților sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea 50/1996, calculat la indemnizația brută de încadrare, începând cu 19.09.2004 la zi, în sume actualizate cu rata inflației la data plății efective, precum și pe viitor cu excepția următoarelor persoane, pentru care sporul de 50 % se va calcula și plați astfel, începând cu 19.09.2004.

- pentru până la 1.12.2006,

- pentru până la 1.02.2005,

- pentru până la 1.04.2007,

- pentru până la 1.02.2005,

- pentru până la 31.07.2006,

- pentru până la 31.07.2006,

- pentru până la 1.03.2006,

Pentru următorii reclamanți drepturile bănești s-au calculat astfel:

- pentru începând din octombrie 2004

- pentru începând din aprilie 2005

- pentru () începând din august 2005

- pentru începând din septembrie 2006

- pentru începând din iunie 2007

- pentru începând din august 2007

- pentru începând cu martie 2007

- pentru începând cu martie 2007

- pentru începând cu martie 2007

- pentru începând cu decembrie 2005

la zi, în sume actualizate, precum și pentru viitor.

A fost obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plății drepturilor salariale în discuție.

A fost obligat pârâtul Tribunalul Bacău să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr- din 19.09.2007 reclamanții. au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de APEL BACĂU și Tribunalul Bacău, pentru ca prin hotărâre să fie obligați în solidar la plata sporului de stres în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat la idemnizația brută de încadrare, începând cu data de 1.09.2004 până în prezent și în continuare și la plata eventualelor cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că potrivit art. 47 din Legea 50/1996, republicată, "pentru risc și solicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariu de bază brut lunar."

În condițiile în care în G nr. 177/2002 se prevede expres că se abrogă și Legea 50/1996, iar în art. 41 din G nr. 27/2006 se prevede expres că se abrogă numai G nr. 177/2002 nu și Legea 50/1996, apreciază reclamanți că dreptul prevăzut de Legea nr. 50/1996 este și a rămas în vigoare de la data apariției actului normativ care îl reglementează și pe cale de3 consecință acesta trebuie acordat judecătorilor și personalului auxiliar de specialitate.

Un alt argument care susține cele mai sus arătate ține de normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000 republicată care dispun că un act normativ cu puterea juridică a unei legi nu poate fi modificată sau abrogat decât de un alt act normativ de același nivel ierarhic sau de nivel superior.

Mai mult, la data stabiliri acestui drept, în baza art.47 din Legea nr. 50/1996, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care rezidă din condițiile în care personalul din justiție își desfășoară activitatea, condiții ce sunt caracterizate de acesta ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică.

În opinia reclamanților, aceste condiții nu s-au schimbat, ci dimpotrivă, s-au acutizat, întrucât au crescut cerințele înfăptuirii actului de justiție în condiții de calitate și eficiență sporită, care în situația existenței unui sistem legislativ " stufos și uneori contradictoriu" și a unor condiții de muncă neadecvate etapei actuale, duc fără doar și poate la creșterea celor doi factori de risc.

Completându-și cererea, reclamanții au arătat că solicită acordarea acestor drepturi începând cu octombrie 2004 și pe viitor, obligarea la plata drepturilor salariale rezultând din acordarea a 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, reactualizat la data executării hotărârii judecătorești și obligarea la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.

În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a Ministerul Economiei și Finanțelor, au arătat reclamanții că în conformitate cu prevederile art.1 din nr.OUG22/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice se realizează din, sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli în care se încadrează în obligația de plată respectivă.

noi precizări la acțiune, reclamanții dar și intervenienții au solicitat acordarea sporului și pentru perioada 1.10.2000 - 1.09.2004 arătând că potrivit art.1,3 din Decretul 167/1958 și art. 283 alin.1 lit.c din Legea nr. 53/2003, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune. De asemenea, art.27 alin.2 din G nr.137/2000 prevede că termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.

În cauză însă, de la adoptarea G nr.83/2000, prin intermediul căreia sporul invocat a fost retras magistraților și acordat controlorilor financiari, legiuitorul a mai adoptat o serie de acte normative succesive prin care a recunoscut acest spor diferitelor categorie profesionale - respectiv prin OG nr. 9/2001, Legea nr.334/2002 și G nr.115/2004 - și care au avut drept consecință instituirea unei discriminări permanente în ceea ce îi privesc pe reclamanți, astfel că dreptul lor la acțiune a început să curgă de la ultima prevedere legală. Întrucât G nr. 15/2004 a intrat în vigoare la 05.12.2004 iar cererea reclamanților s-a înregistrat în septembrie 2007, se constată că termenul general de 3 ani nu a fost depășit.

Acțiunea este legal scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 285 Codul muncii, iar în dovedirea susținerilor lor, reclamanții au depus la dosar înscrisuri.

Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Justiției a invocate excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile mai vechi de 3 ani de la data introducerii acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii întrucât dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 au fost abrogate prin nr.OG83/2000.

Ca urmare a precizărilor formulate de reclamanți, Ministerul Justiției a ridicat excepția prescripției dreptului material la acțiune, potrivit art. 1,3,7,8 din Decretul 167/1958 și art.283 din Codul muncii, solicitând să se constate că pentru perioada 1.10.2000 - 1.09.2004 dreptul la acțiune este prescris.

Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât nu există raporturi de muncă între el și reclamanți.

Ceilalți pârâți, deși au fost legal citați, nu au formulat întâmpinare.

Prin încheierea din 16.11.2007 instanța a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia la Curtea de APEL BACĂU în vederea soluționării cererii de abținere, formulată de toți magistrații Tribunalului Bacău.

Cererea de abținere a fost respinsă de către Curtea de APEL BACĂU prin încheierea din 12.12.2007, astfel că dosarul a fost restituit pentru continuarea judecății.

La 3.10.2007 și la 11.12.2007 au formulat cereri de intervenție în interes propriu soții și, respectiv . Prin precizările ulterioare, intervenienții și au solicitat acordarea drepturilor salariale constând în sporul de 50 %, începând cu 2000 până la 31.07.2006, reactualizate. Cererile de intervenție formulate de, și au fost încuviințate în principiu prin încheierea din 22.02.2008. Cererile de intervenție formulate de C - și de și - au fost respinse, având în vedere stadiul soluționării cauzei.

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit art.l din OUG22/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.

Totodată, importante sunt atribuțiile conferite Ministerului Finanțelor Publice prin art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, în sensul coordonării acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.

În același sens, se înscriu și dispozițiile art.3 alin.l pct.2 din HG. 208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, potrivit cărora, în realizarea funcțiilor sale, Ministerul Finanțelor Publice are în principal ca atribuții: "elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul de lege de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare."

În lumina acestor atribuții, nu pot fi invocate doar competențele ordonatorului principal de credite, respectiv, Ministerul Justiției, pentru a ignora răspunderea legală ce îi revine Ministerului Finanțelor Publice pretinzând astfel lipsa calității sale procesuale pasive în prezenta cauză.

Excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada octombrie 2000- septembrie 2004 va fi admisă întrucât întreruperea termenului de prescripție, în sensul art. 16 lit.a din Decretul 167/1958, poate interveni numai dacă există o recunoaștere a debitorului cu privire la drepturile invocate.

Or, prin strategia de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007 invocată de reclamanți, debitorul Ministerul Justiției se referă la o altă categorie de drepturi salariale și nu la acordarea sporului de suprasolicitare neuropsihică de 50%, reglementat de art. 47 din Legea 50/1996.

Pe fondul cauzei, instanța reține că reclamanții sunt judecători sau fac parte din personalul auxiliar de specialitate al Judecătoriei Bacău.

Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 "pentru risc și solicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariu de bază brut lunar."

Acest articol a fost abrogat prin art. I pct. 42 din nr.OG83/2000, însă acest din urmă act normativ este de nivel inferior Legii nr.50/1996, fiind într-o vădită contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

De asemenea, abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 prin art. I pct. 42 din nr.OG83/2000 încalcă și dispozițiile Legii nr.125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, întrucât prin legea de abilitare nu s-a prevăzut decât posibilitatea modificării și completării legii, iar prin ordonanța emisă în temeiul legii, a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia. Mai mult, prin decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată în recurs în interesul legii Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că art.47 din Legea nr.50/1996 nu a fost abrogat prin art.I din nr.OG83/2000, iar potrivit art.329 alin.3 Cod procedură civilă aceste decizii sunt obligatorii pentru instanță.

Întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat abrogarea art. 47 din Legea nr.50/1996 doar în raport de nr.OG83/2000 rezultă că aceste dispoziții rămân aplicabile până la apariția unei noi dispoziții de abrogare.

În consecință, având în vedere și datele furnizate de Biroul contabilitate al Tribunalului Bacău acțiunea a fost admisă în parte și reclamanților acordate drepturile salariale solicitate începând cu 19 septembrie 2004 până la zi, precum și pentru viitor, în sume actualizate cu rata inflației la data plății efective.

În temeiul art. 1 din G 22/2002 al art.3 alin.1 pct.2 din HG 208/2005, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce sumele necesare efectuării plății drepturilor salariale în discuție, iar în temeiul 6 din Decretul 92/1976 a fost obligat pârâtul Tribunalul Bacău să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.

Despăgubirile cuvenite petenților au fost actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume, corespunzător art.161 Codul muncii, acordându-se, astfel, atât despăgubiri pentru prejudiciul efectiv suferit cât și beneficiul nerealizat.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției.

În motivarea recursului său, Ministerul Economiei și Finanțelor susține că nu are obligația de a plăti drepturile bănești solicitate de reclamanți,întrucât nu are raporturi de muncă cu aceștia și ca atare nici calitatea de a sta în judecată.

Ministerul Justiției, în motivare arată că este nelegală obligarea sa la plata drepturilor salariale pentru reclamanții care au calitatea de personal conex ca și obligarea pentru plata în viitor a drepturilor bănești cuvenite personalului auxiliar.

Recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor este neîntemeiat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

În raport de dispozițiile art.137 Cod procedură civilă, instanța constată că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor nu este întemeiată, motivat de faptul că în temeiul art.1 din OUG nr.22/2002 aprobată prin Legea nr.188/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în baza titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă, iar coordonarea acțiunilor cu privire la sistemul bugetar național se face de către pârâtă ( art.19 din Legea nr.500/2002 și art. 3 alin.1 pct.2 din HG nr.208/2005).

Recursul formulat de Ministerul Justiției este întemeiat pentru considerentele ce preced:

Prin OG 8/2007 a fost reglementată salarizarea personalului auxiliar de specialitate și a personalului conex din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea. Această lege a intrat în vigoare la data de 31.01.2007. potrivit acestei legi, beneficiază de sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică numai personalul auxiliar, astfel cum a fost definit prin art.3 din Legea nr.567/2004,nu și personalul conex (agenții procedurali, aprozii și șoferii).

Și prin decizia în interesul legii nr.21 din 10.03.2008 Jai nterpretat dispozițiile legale de mai sus în acest sens.

În atare situație, în mod greșit prima instanță a admis acțiunea pentru reclamanții cu funcțiile de agent procedural, aprod și șofer.

Critica pârâtului Ministerul Justiției de acordare a acestor drepturi personalului auxiliar și pentru viitor nu este întemeiată.

Prin decizia nr-21/10.03.2008 instanța supremă a constatat că aceste drepturi se cuvin și pentru viitor, respectiv și după apariția OG 83/2000.

Așa fiind,în baza, art.304 pct.9 și art. 312 Cod procedură civilă, recursul Ministerului Justiției va fi admis și va fi modificată în parte sentința recurată,în sensul celor de mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B împotriva sentinței civile nr.472D din 13 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Admite recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr.472D din 13 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Modifică în parte sentința civilă recurată.

Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții, și

Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15 aprilie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Pt.

Aflată în, semnează

Președinte instanță

Red.PM /

Red.

Tehn.3 ex.AA.14.05.2009

Președinte:Sorina Romașcanu
Judecători:Sorina Romașcanu, Jănică Gioacăș, Camelia Drăghin

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 422/2009. Curtea de Apel Bacau