Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 44/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 44/R/2010
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Ioana Tripon
JUDECĂTOR 2: Dana Cristina Gârbovan
JUDECĂTOR 3: Cristina
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanții, -, -, -, -, -, împotriva sentinței civile nr. 2727 din 15 octombrie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanții intimați, intervenienții intimați, G, și pârâții intimați TRIBUNALUL CLUJ, CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL JUSTITIEI, CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție - stimulente 2006-2008.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 11 ianuarie 2010, prin fax, pârâtul intimat Ministerul Justiției a depus întâmpinare.
Se comunică un exemplar cu reclamanta recurentă prezentă, care arată că nu solicită termen pentru studierea întâmpinării și nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamanta recurentă solicită admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței recurate și trimiterea dosarului spre o nouă judecare la aceeași instanță, în temeiul motivelor invocate în scris.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării, în baza actelor de la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2727 din 15.10.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții, -, -, -, -, - și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții, G, în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții și intervenienții au chemat în judecată pe pârâții CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și au solicitat obligarea acestora la plata către fiecare reclamant și intervenient a echivalentului stimulentelor primite în perioada 2006-2008 de un consilier juridic asimilat magistraților din cadrul Ministerului Justiției, cu titlu de despăgubiri, în temeiul art. 21 din nr.OG 137/2000, sumă actualizată la data plății precum și la plata dobânzii legale de la data nașterii dreptului la acțiune.
În motivarea cererii lor, reclamanții și intervenienții au susținut că în perioada 2006-2008, personalului din cadrul Ministerului Justiției i-au fost acordate în repetate rânduri stimulente din fondul constituit potrivit art. 25 alin.2 din Legea 146/1997, că acest fond se constituie din diferența de 75% din recuperarea sumelor din cheltuieli judiciare avansate de stat din bugetele aprobate Ministerului Justiției și Ministerului Public pentru desfășurarea proceselor penale, precum și din amenzile judiciare, că sumele constituite în acest fel se utilizează pentru stimularea personalului din instanțele judecătorești și apreciază că în calitate de personal auxiliar de specialitate sunt salarizați ilegal, existând o discriminare deoarece potrivit normelor în termen și personalul auxiliar de specialitate are drepturi egale în ce privește repartizarea acestor stimulente.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea cererilor de chemare în judecată și de intervenție, motivând că pentru a exista discriminare trebuie să existe protecția în temeiul dreptului la un tratament egal doar în cazul recunoașterii folosinței sau exercitării unuia din drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege.
Art. 25 alin.2 din Legea 146/1997 prevede numai modalitatea de constituire a fondului cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul de justiție, fără să instituie reguli privind eventualele categorii de beneficiari ai stimulentelor.
Protocolul nr. 12 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților fundamentale a consacrat interzicerea generală a discriminării cu referire la exercitarea oricărui drept prevăzut de lege.
La data formulării cererii nu exista nici un text legal care să recunoască dreptul la stimulente, situație în care tribunalul a apreciat că cererile reclamanților și intervenienților sunt neîntemeiate, impunându-se a fi respinse.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, solicitând casarea în totalitate a sentinței recurate și trimiterea dosarului spre o nouă judecată la aceeași instanță.
În motivarea recursului, reclamanții au invocat dispozițiile art.304 și 3041.pr.civ. și au arătat că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
Astfel, prin cererea introductivă de instanță au solicitat obligarea pârâților la plata către fiecare reclamant a echivalentului stimulentelor primite în perioada 2006-2008 de un consilier juridic asimilat magistraților, din cadrul Ministerului Justiției, cu titlu de despăgubiri, în temeiul art.21 din nr.OG 137/2000, sumă actualizată la data plății, precum și la plata dobânzii legale la sumele solicitate potrivit nr.OG 9/2000, de la data nașterii dreptului la acțiune.
În cuprinsul motivării cererii a invocat ca temei al cererii Ordinului Ministrului Justiției nr.1008/C din 19 mai 2006 pentru aprobarea Normelor interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, pentru stimularea personalului din sistemul justiției.
În probațiune au depus, de asemenea, înscrisuri, respectiv ordine ale Ministrului Justiției prin care se acordau astfel de stimulente, unde apărea chiar temeiul legal al acordării unor astfel de stimulente, respectiv 1008/C/2006 și Ordinul Ministrului Justiției nr.1784/C/2006 pentru completarea normelor interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997.
Pârâtul Ministerul Justiției a motivat în întâmpinarea depusă la dosar faptul că nu există discriminare și nicidecum că nu există vreun text legal pentru solicitările acestora.
Cu toate acestea, instanța de fond, în considerentele sentinței recurate, ignoră temeiurile de drept invocate în susținerea cererii, face referire doar la art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997 și la Protocolul nr.12 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, iar la final precizează textual "la data formulării cererii nu există nici un text legal care să recunoască dreptul la stimulente".
Față de acest aspect este incident art.304 pct.7 Cod proc.civ. întrucât hotărârea nu a fost motivată față de temeiul de drept existent și invocat prin cererea de chemare în judecată.
Apoi, hotărârea recurată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Astfel, instanța de fond nu a analizat, față de temeiurile de drept invocate și având în vedere înscrisurile depuse la dosar, dacă reclamanții recurenți au fost discriminați în comparație cu celelalte persoane din cadrul Ministerului Justiției care au primit stimulente.
Neanalizând acest aspect, instanța nu a putut verifica dacă aveau dreptul să pretindă despăgubiri proporționale cu prejudiciul suferit.
Din sumarele considerente ale sentinței recurate se poate observa cu ușurință că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând înțelesul lămurit și neîndoielnic al acestuia.
Prin cererea de chemare în judecată au solicitat obligarea pârâților la plata unor sume de bani cu titlu de despăgubiri.
Aceste sume de bani nu le-au putut cuantifica încă de la începutul formulării cererii de chemare în judecată, astfel că le-au apreciat ca fiind echivalentul stimulentelor primite în perioada 2006-2008 de un consilier juridic asimilat magistraților, din cadrul Ministerului Justiției.
Au depus în probațiune mai multe Ordine ale Ministrului Justiției prin care se acordau aceste stimulente unor angajați al Ministerului Justiției și de asemenea au solicitat în probațiune obligarea pârâtului Ministerul Justiției, respectiv a "angajatorului", să depună ordinele ministrului justiției invocate în adresa nr.42140, 42717/30.04.2008 emisă de Ministerul Justiției și anume: ianuarie 2006 - nr.419; mai 2006 - nr.1209; august 2006 - nr.1853; octombrie 2006 - nr.2360; decembrie 2006 - nr.2800, 2801, 2832; martie 2007 - nr.800; aprilie 2007 - nr.779, 933; mai 2007 - nr.2100, 2101, 2102, 2104, 2143; iunie 2007 - nr.1349, 1381, 1476, 1476, 1478, -, 1478, 1381, 1477, 1636, 1678, 1679, 1675; iulie 2007 - nr.1817, 1857, 1872, 1897, 1778; august 2007 - nr.2100, 201, 2102, 2103, 2104, 2143; septembrie 2007 - nr.2259, 2260, 2278, 2307, 2390, 2391, 2393, 2389, 2325; octombrie 2007 - nr.2762, 2763, 2358, 2619, 2620, 2621, 2622, 2623, 2624, 2626, 2535, 2536, 2537, 2426, 2437, 2489; noiembrie 2007 - nr.2967, 2968, 2969, 2970, 2972, 2973, 2974, 2975, 2976, 2966; decembrie 2007 - 3196, 3197, 3198, 3199, 3200, 3421, 3449, 3515, 3525; ianuarie 2008 - nr.3555, 72, 77, 111, 112, 132; februarie 2008 - nr.133, 317, 318, 453, 473, 474, 476, 591; martie 2008 - nr.519; aprilie 2008 - nr.791, 1125, 1127.
Așa cum au mai arătat și în acțiunea introductivă de instanță, în raport de aceste înscrisuri urma să se poată preciza - restrânge ori, după caz, completa - cererea de chemare în judecată.
Recurenții consideră că instanța nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, astfel că solicită casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Împotriva aceleiași hotărâri au mai declarat recurs și reclamanții, -, - (), -, --, --, -, -, -, și, și, reiterând aceleași motive de recurs susținute de reclamanții,.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 11 ianuarie 2010, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat să se constate că recursul este nefondat și să se mențină hotărârea pronunțată de Tribunalul Cluj ca fiind temeinică și legală.
S-a arătat că în mod corect a apreciat prima instanță că nu se poate reține existența unei discriminări, neexistând un drept la acordarea stimulentelor conferit sau garantat de vreun act normativ, art.25 din Legea nr.146/1997 stabilind modalitatea de constituire a fondului cu destinație specială pentru stimularea personalului din justiție, fără a institui reguli pentru eventualele categorii de beneficiari ai stimulentelor.
Art.14 din Convenția pentru Apărare Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale consacră dreptul la tratament egal raportându-se la "exercitarea drepturilor și libertăților prevăzute de Convenție".
Or, ar putea exista discriminarea doar în cazul recunoașterii, folosinței sau exercitării unuia dintre drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege.
Nu există dreptul de a fi premiat conferit sau garantat prin vreun act normativ; legea recunoaște ordonatorilor de credite doar posibilitatea de a acorda stimulente.
Protocolul nr.12 la Convenția pentru Apărare Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, intrat în vigoare pentru România ulterior hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a consacrat interzicerea generală a discriminării cu referire la "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege".
Spre deosebire de indemnizația de încadrare lunară brută, salariile de bază ori premiul anual, al căror cuantum este determinabil potrivit legii, stimulentele acordate depind de o multitudine de factori, dintre care, în primul rând, existența unor sume în fondul cu destinație specială, apoi obiectivele urmărite de Ministerul Justiției în politica de reformare a sistemului judiciar, numărul personalului, calitatea activității desfășurate, criterii de performanță apreciate ca prioritare etc.
Totodată, prin normele stabilite prin nr.1008/C/2008 s-a prevăzut că propunerile nominale și cuantumul sumelor ce se acordă judecătorilor și personalului auxiliar se stabilesc de colegiile de conducere ale instanțelor pe baza criteriilor prevăzute de aceleași norme.
Prin urmare, nici Legea nr.146/1996 și nici normele aprobate prin nr.1008/C/2006 nu prevăd obligativitatea acordării stimulentelor tuturor judecătorilor și personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, aceștia având numai vocația de a fi potențiali beneficiari ai acestor stimulente în funcție de criteriile menționate de dispozițiile legale enunțate.
Totodată, nici față de consilierii juridici din Ministerul Justiției nu există obligația legală de a li se acorda tuturor stimulente din fondul constituit potrivit art.25 din Legea nr.146/1996.
De altfel, este de observat că potrivit ordinelor Ministrului Justiției menționate de recurenții reclamanți în acțiunea formulată, consilierii juridici asimilați magistraților din cadrul Ministerului Justiției nu au beneficiat de același sume acordate ca stimulente în perioada 2006-2008, acestea fiind repartizate pe baza criteriilor prevăzute de normele menționate anterior.
Pentru ca o faptă să poată fi calificată ca fiind faptă de discriminare trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții:
- existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință (existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile),
- existența unui criteriu de discriminare potrivit art.2 alin.1 din nr.OG 137/2000 republicată.
Totodată, tratamentul diferențiat trebuie să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop să nu fie adecvate și necesare.
Or, în cazul de față tratamentul diferențiat este justificat și are la bază criterii obiective și un scop legitim, la baza acestora stând natura stabilită prin lege a sumelor acordate, acestea fiind o recompensă pentru persoanele care în desfășurarea activității și sarcinilor de serviciu au rezultate meritorii.
Însăși noțiunea de stimulent oferă o largă posibilitate de apreciere angajatorului. Mai mult, scopul stimulentelor este acela de a recompensa în mod diferențiat angajații în funcție de aprecierea rezultatelor realizată de angajator sau ordonatorul de credite și în funcție de sumele disponibile pentru această destinație. Astfel, se solicită instanței a observa că acordarea stimulentelor tuturor angajaților și în același cuantum contravine chiar scopului acordării acestora.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul este fondat și urmează a fi admis.
Așa cum au arătat recurenții, tribunalul nu a furnizat motivele pentru care a respins acțiunea cu care a fost investit, situație ce echivalează cu necercetarea fondului.
Astfel, deși reclamanții au invocat în susținerea temeiniciei acțiunii situația de discriminare în care se găsesc față de consilierii juridici din cadrul Ministerului Justiție, tribunalul a arătat că respingerea acțiunii se impune față de lipsa unui text legal care să recunoască dreptul la stimulente. Prin urmare, nu s-a raportat la cauza juridică pe care reclamanții și-au edificat pretențiile, anume, discriminarea, ci a constatat lipsa unui temei juridic specific. Or, prin definiție, situația de discriminare în care se consideră situată o categorie, în comparație cu alta, are ca premisă tocmai acordarea unui drept unora, fără a se acorda același drept altora aflați într-o situație asemănătoare. nu trebuie să fie neapărat prevederea dreptului în favoarea reclamanților și neacordarea lui, ci discriminarea se poate constata și atunci când dreptul nu este prevăzut prin nici o dispoziție legală în favoarea categoriei căreia îi aparțin reclamanții, dacă același drept este prevăzut în dreptul pozitiv în favoarea unei categorii similare sau comparabile cu a reclamanților.
În acest sens, nu se pot reține ca întemeiate susținerile intimatului Ministerul Justiției, în sensul că ar putea exista discriminarea doar în cazul recunoașterii, folosinței sau exercitării unuia dintre drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege și deci că nu s-ar putea constata discriminarea în situația în care unei categorii nu îi sunt recunoscute prin lege anumite drepturi.
Este adevărat că printr-o serie de decizii, printre care și deciziile nr. 818 și 819 din 2008 ale Curții Constituționale, s-a statuat că prevederile art.1, art.2 alin.(3), art. 6 i art.27 alin.(1) din Ordonan a Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea i sanc ionarea tuturor formelor de discriminare, republicat, sunt neconstitu ionale, în sura în care din acestea se desprinde în elesul ă instan ele judec tore ti au competen a ă anuleze ori ă refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ă sunt discriminatorii, i ă le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Aceste statuări ale Curții Constituționale a României trebuie considerate în contextul dat de prevederile art. 20 alin. 2 din Constituția României, care stipulează că dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Or, conform prevederilor Protocolului 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ce reglementează "Interzicerea generală a discriminării", "1. Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație.
2. Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publică pe baza oricăruia dintre motivele menționate la paragraful 1".
Se observă astfel că, deși alineatul 1 al articolului statuează garanția cetățeanului european de a nu fi discriminat în exercitarea oricărui drept prevăzut de lege, alineatul 2 nu mai limitează asigurarea împotriva discriminării la drepturile prevăzute de lege, ci o extinde la toate situațiile în care cetățeanul intră în contact cu o autoritate publică. Prin urmare, interpretarea acestui al doilea alineat este în sensul că atitudinea nediscriminatorie a autorităților publice ale statelor semnatare trebuie să se manifeste în toate relațiile cu cetățenii, nu doar în punerea în executare a drepturilor acestora. Consecința este că trebuie interpretată garanția menționată ca extinzându-se și asupra situațiilor în care cetățeanul se consideră discriminat prin acordarea unor drepturi în favoarea unei categorii comparabile cu cea de care aparține, drepturi ce nu au fost prevăzute prin lege și în favoarea acestei din urmă categorii. Altfel, ar fi să se interpreteze într-un mod care nu ar avea sens, anume printr-o repetiție nenecesară, stipulațiile alin. 2 al art. 1 din Protocolul 12 la Convenție, dacă s-ar considera că acesta nu face decât să reia ideea transmisă la alin. 1 al articolului 1, aceea a garantării nediscriminării cu ocazia exercitării drepturilor prevăzute în lege.
În consecință, faptul invocat de intimatul Ministerul Justiției, că nu este prevăzut un drept la stimulente în favoarea reclamanților, nu poate fi considerat un fine de neprimire a cererii, așa cum a procedat tribunalul.
De altfel, la rigoare, trebuie constatat că nu putem vorbi despre totala inexistență a unui atare drept, în condițiile în care art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 stipulează constituirea unui fond cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției, or este neîndoios că reclamantele fac parte din acest sistem. Prin urmare, chiar dacă textul de lege invocat nu statuează dreptul la stimulent, așa cum a arătat intimatul, descrie posibilitatea de a beneficia de acesta, oportunitatea aceasta nefiind exclusă în cazul reclamanților.
Ca atare, față de toate aceste considerente, se impune casarea sentinței pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare la același tribunal, pentru rejudecare.
Cu ocazia rejudecării, tribunalul va verifica, prin compararea situației reclamanților cu cea a categoriei luată ca termen de comparație de aceștia, anume cea a consilierilor juridici din Ministerul Justiției, dacă se justifică reclamația de discriminare, urmând a stabili, în măsura în care se va fi constatat discriminarea, cuantumul despăgubirii.
Văzând și prevederile art. 312 alin. 5 raportat la art. 304 pct. 9 Cod proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții, -, - (), -, --, --, -, -, -, și împotriva sentinței civile nr. 2727 din 15.10.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o casează în totalitate și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 12 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - -
GREFIER,
Red.T/.
7 ex./11.02.2010
Jud.fond: și
Președinte:Ioana TriponJudecători:Ioana Tripon, Dana Cristina Gârbovan, Cristina
