Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 48/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR.48/CM
Ședința publică din data de 09 octombrie 2008
Complet specializat pentru cauze privind conflicte de muncă
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Maria Apostol Georgeta Chioveanu Lucian Neacșu
Asistenți judiciari - - -
- - -
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanții, ambii cu sediul procesualalesîn T,-, județul T și, domiciliată în T,-, - 1,. A,. 28, județul T, în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI B, cu sediul în--24, sector 1 și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, cu sediul în-, sector 5 și cu sediul procesual ales la. C, b-dul - nr. 18, județul C, având ca obiectdrepturi bănești.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 30.09.2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 2.10.2008, 06.10.2008, 08.10.2008 și 09.10.2008.
CURTEA
Asupra acțiunii civile de față;
Prin cererea formulată inițial la Tribunalul Tulcea, reclamanții, și au solicitat în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României și Ministerul Economiei și Finanțelor, obligarea pârâților la plata sporului de stres de 50% din indemnizația brută începând cu data de 1 noiembrie 2000 și până la data de 7 noiembrie 2003 pentru și și până la data de 1 octombrie 2005 pentru, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor cuvenite.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că au fost grefieri în cadrul Curții de Conturi a României, fiind încadrați și salarizați în baza Legii nr. 50/1996.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din cadrul organelor autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Este adevărat că prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 au fost abrogate dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, însă, procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă, cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000, privind abilitarea guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art. 108 din Constituție, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.
Or, prin art. 1 pct. Q1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe numai în ceea ce privește modificarea și completarea Legii nr. 50/1996. Cu toate acestea, nr.OG 83/2000 a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996.
În felul acesta au fost încălcate dispozițiile art. 56 - 62 din Legea nr. 24/2000, privind Normele de tehnică legislativă, potrivit cărora modificarea, completarea și abrogarea constituie elemente legislative distincte.
De altfel, în ședința din 10 martie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecând recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al României, a recunoscut judecătorilor, procurorilor, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate, dreptul la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată motivat de faptul că acordarea de indemnizații și majorare de drepturi salariale trebuie să se facă în limita sumelor disponibile în bugetul instituției.
Pârâta Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1 noiembrie 2000 - 23 mai 2005, în temeiul art. 166 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 și art. 283 lit. c din același act normativ.
Pe fondul cauzei s-a arătat faptul că decizia nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite nu se referă la foștii grefieri din cadrul Curții de Conturi.
Articolul 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000.
Ordonanța de Guvern nr. 83/2000 a fost o ordonanță aprobată de Parlament prin Legea nr. 334/2001.
Ordonanța de Guvern nr. 177/2002 a prevăzut că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă celelalte dispoziții referitoare la salarizarea magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat din Legea nr. 50/1996.
Nu poate fi primită nici susținerea că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la. întrucât sporul de risc și suprasolicitare nu mai subzistă prin intrarea în vigoare a normei legale de abrogare.
Prin încheierea din 4 iulie 2008 Tribunalul Tulcea, în temeiul art. I și II alin. 1 și alin. 2 din nr.OUG 75/2008 a scos cauza de pe rol și a trimis dosarul de îndată spre soluționare Curții de APEL CONSTANȚA.
La Curtea de APEL CONSTANȚA cauza a fost înregistrată sub nr-.
Potrivit art. 137 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra excepțiilor de fond, care fac de prisos în total sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Cu privire la excepția prescrierii dreptului la acțiunea invocată de pârâta Curtea de Conturi a României instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 166 alin. 1 din Legea nr. 53/2003: "dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate".
În mod similar, prin dispozițiile art. 283 lit. c din Legea nr. 53/2003 se prevede faptul că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților către angajator.
În raport de data introducerii acțiunii, respectiv 23 mai 208, Curtea a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile bănești aferente perioadei 1 noiembrie 2000 - 23 mai 2005 cu consecința respingerii acțiunii în întregime ca prescrisă pentru reclamanții și iar pentru reclamanta pentru perioada 1 noiembrie 2000 - 23 mai 2005.
În ceea ce o privește pe reclamanta a rămas o perioada neprescrisă, respectiv 23 mai 2005 - 1 octombrie 2005, pentru care instanța urmează a admite acțiunea ca fondată pentru următoarele considerente:
Reclamanta, în calitate de fost grefier la Curtea de Conturi, a fost încadrată și salarizată în baza Legii nr. 50/1996.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996: "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Prin art. 56 din același act normativ se prevede faptul că personalul auxiliar aferent activității jurisdicționale din cadrul Curții de Conturi beneficiază de sporurile salariale prevăzute pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate din prezenta lege.
Articolul 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat prin art. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.
Abrogarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 114 alin. 3 din Constituția României din anul 1991 (actualul art. 108 din Constituția revizuită) și
cu încălcarea limitelor delegării legislative fixate prin Legea nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
În temeiul art. 107 alin. 3 din Constituția din 1991, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.
În baza acestei dispoziții constituționale prin art. 1 lit. a pct. 1 din Legea nr. 125 din 13 iulie 2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe în diverse domenii, inclusiv cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești republicată, fără a se face vreo referire la abrogare.
Este de menționat și faptul că potrivit Legii nr. 24/2000 modificarea, completarea sau abrogarea sunt evenimente legislative care pot interveni după intrarea în vigoare a unui act normativ și sunt reglementate în mod distinct.
Cu toate acestea, prin nr.OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996.
În absența unei abilitări privind emiterea unei ordonanțe cu referire la abrogarea vreunei dispoziții din Legea nr. 50/1996 Guvernul nu putea să procedeze la abrogarea vreunei prevederi legale din acest act normativ.
Abilitarea de a abroga anumite texte de lege trebuia prevăzută expres în cuprinsul legii de abilitare.
Abilitarea de abrogare a unor acte normative a fost acordată în mod expres doar atunci când legiuitorul și-a exprimat această opțiune (ex. art. 1 lit. a pct. 3 din Legea nr. 125/2000 care privește abrogarea art. 2 alin.3 pct. B lit. d din Decretul nr. 247/1977 cu privire la încadrarea cadrelor militare permanente în grupele I, II, sau III de muncă).
În concluzie, abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 prin nr.OG 83/2000 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și a celor de tehnică legislativă, motiv pentru care ea nu poate produce efecte juridice.
Conform art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
În practica sa, Curtea Europeană a drepturilor Omului a statuat că dreptul de creanță constituie un bun în sensul art. 1, dacă acest drept există în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
Susținerea pârâtei Curtea de Conturi că această condiție nu este îndeplinită în speță întrucât legislația nu prevede un spor de stres pentru reclamanți, nu poate fi reținută având în vedere faptul că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 au rămas în vigoare și după adoptarea nr.OG 83/2000, ca urmare a faptului că abrogarea lor s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă, ceea ce înseamnă că dreptul de creanță al reclamantei există în patrimoniul acesteia și poate fi ocrotit în temeiul art. 1 din Protocolul 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
În conformitate cu dispozițiile art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă referitoare la recursul în interesul legii, dezlegarea problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Curtea a obligat pârâții la plata actualizată cu indicele de inflație la momentul plății a sumelor datorate avându-se în vedere dispozițiile art. 161 alin. 4 din Codul muncii, potrivit cărora întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru prejudiciul produs salariatului.
Daunele-interese cuprind, în general, pierderea ce a suferit creditorul și beneficiul de care a fost lipsit.
Numai repararea integrală a prejudiciului raportat la consecințele în timp ale inflației asupra sumelor datorate poate să asigure o reală despăgubire a reclamantei.
Curtea a obligat pârâta Curtea de Conturi a României la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.
Totodată, Curtea a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare către Curtea de Conturi pentru plata drepturilor salariale cuvenite reclamantei, în temeiul art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005, potrivit cărora Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, Curtea de Conturi se află în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtaCURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, cu sediul în--24, sector 1, pentru drepturile bănești aferente perioadei 1 noiembrie 2000 - 23 mai 2005 cu consecința respingerii acțiunii în întregime ca prescrisă pentru reclamanțiiși, ambii cu domiciliul procesualalesîn T,-, județul T, iar pentru reclamanta, domiciliată în T,-, - 1,. A,. 28, județul T, pentru perioada 1 noiembrie 2000 - 23 mai 2005.
Obligă pârâta Curtea de Conturi la plata sporului de stres de 50% din indemnizația brută de încadrare aferent perioadei 23 mai 2005 - 1 octombrie 2005 către reclamanta, actualizat cu indicele de inflație la momentul plății.
Obligă pârâta Curtea de Conturi la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.
ObligăMINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în-, sector 5 și cu sediul procesual ales la. C, b-dul - nr. 18, județul C, la alocarea fondurilor necesare plății.
Definitivă. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 9 octombrie 2008.
Președinte, Judecător,
- - - -
Asistenți judiciari,
- -
- -
Grefier,
- -
Red. jud. -/24.10.2008
gref.
8 ex./4.11.2008
Președinte:Jelena ZalmanJudecători:Jelena Zalman, Maria Apostol Georgeta Chioveanu Lucian Neacșu