Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 481/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 481/
Ședința publică din 09 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nemenționat
JUDECĂTOR:
JUDECĂTOR:
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanții, A, toți cu domiciliul procesual ales în Tg. M,-, jud. M, împotriva sentinței civile nr. 107 din 10.12.2008, pronunțată de Curtea de Apel Târgu -M, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat în termen legal și este scutite de la plata taxei de timbru.
Instanța în temeiul art. 32 pct.1 Cod procedură civilă, dă citire încheierii de cameră de consiliu nr. 26/CR din 8.04.2009, prin care a fost soluționat incidentul procedural, privind incompatibilitatea magistraților și.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța față de actele și lucrările dosarului reține cauza în vederea pronunțării.
CURTEA,
rin cererea înregistrată la data de 27 octombrie 2008, reclamanții, A și au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu -M, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - B, Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, ca prin hotărâre judecătorească să fie obligați pârâții la plata drepturilor salariale cuvenite cu titlu de prime de vacanță pe anul 2006, cu aplicarea reactualizării în funcție de rata inflației.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că prima de vacanță se cuvine a fi achitată, deoarece suspendarea plății acesteia s-a efectuat prin acte normative neconstituționale.
Prin întâmpinare, pârâții au solicitat respingerea acțiunii, arătând că dreptul la plata primelor de vacanță a fost suspendat prin lege, în mod succesiv, iar prin Decizia nr.XXIII/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit, cu forță obligatorie, faptul că primele solicitate nu se cuvin.
Curtea de Apel Tg-M, prin sentința civilă nr.107 din 10 decembrie 2008 respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor; a respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de reclamanții, A și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu -M, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -, și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor; a respins cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit Legii nr.500/2002, a G nr.208/2005 și a G nr.386/2007, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din G nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Reclamanții fac parte din categoria personalului judiciar (procurori).
Prin Decizia nr. XXIII/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că magistrații și personalul auxiliar de specialitate sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001 - 2002, astfel cum a fost reglementată prin art.41 ind.1 din Legea nr.50/1996.
Conform art.329 alin.3 pr.civ. această interpretare dată de instanța supremă are caracter obligatoriu pentru instanță.
Însă, legiuitorul poate (în mod direct sau pe calea delegării legislative prevăzute de art.115 din Constituție) infirma interpretările judiciare date unei probleme de drept, împrejurare confirmată de dispozițiile art.67 din Legea nr.24/2000.
Astfel, prin prevederile nr.OUG146/2007, interpretarea dată prin Decizia nr. XXIII/2005 a Înaltei Curți de Casație și - a fost infirmată, fiind recunoscut dreptul la primele de concediu în favoarea categoriilor de personal pentru care s-a suspendat prin lege acordarea acestor drepturi salariale.
Însă, conform art.1 din nr.OUG146/2007, enumără categoriile de personal care beneficiază de recunoașterea acestui drept - respectiv funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României - însă referirea din finalul acestui text legal la categoriile de personal "care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale" este foarte explicită și exclude pe reclamanți de la beneficiul acestor prevederi.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât reclamanții beneficiază de prima de concediu de odihnă numai începând cu intrarea în vigoare a art.1 pct.11 din Legea nr.45/2007.
Legat de cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor instanța urmează a proceda la respingerea sa, conform prevederilor art. 60.pr.civ. întrucât acțiunea principală a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs reclamanții solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii și a cererii de chemare în garanție, cu invocarea motivelor prev. de art.304 pct.4 și 9.pr.civ.
În motivele de recurs se arată că art.41 ind.1 alin.1 din Lege anr.50/1996 introdus prin OG 83/2000 prevede că personalul din justiție a avut dreptul pe perioada concediului de odihnă e lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu indemnizația brută din luna anterioară plecării în concediu care se impozita separat. Recurenții menționează că prin alte acte normative ulterioare acest drept a fost suspendat fiind păstrat în favoarea altor categorii profesionale și invocă decizia XXIII/2005 ÎCCJ prin care sa stabilit că magistrații și personalul auxiliar de specialitate sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001-2002 conform prevederilor art.41 ind.1 din Legea nr.50/1996. Recurenții apreciază că prin excluderea de la beneficiul dreptului la prima de concediu pentru perioada anterioară intrării în vigoare a actului normativ menționat fără nicio compensație reprezintă o încălcare a prevederilor art.1 alin.2 lit.e pct.1 din OG nr.137/2000.
În motivele de recurs se invocă jurisprudența Curții Europene a drepturilor omului în cazul Markx contra Belgiei 1979 "în aplicarea prev.art.14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale reprezintă o încălcare a acestor prevederi orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoage, fără o justificare obiectivă și rezonabilă".
În motivele de recurs se arată că decizia XXIII/2005 a ÎCCJ nu a statuat pe calea recursului în interesul legii că pentru perioada ulterioară datei de 1 ianuarie 2003 nu există discriminare prin neacordarea primei de concediu astfel în cât să fie incidente dispozițiile art.329 alin.3 teza a II-a pr.civ.
Prin întâmpinarea depusă Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg-. și Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureșs -a solicitat respingerea recursului declarat și menținerea sentinței civile 107 din 10 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Tg-M arătându-se că recurenții reclamanți și-au întemeiat acțiunea și recursul și pe dispozițiile OUG 137/2000 în condițiile în care prin decizia 821 din 3 iulie 2008 Curții Constituționale s-a constatat că disp.art.2 alin.1 și alin.11 și disp.art.27 din OG nr.137/2000 sunt neconstituționale.
Se solicită aplicarea disp.art.31 din Legea 47/1992 conform cărora "decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie".
În întâmpinarea depusă intimații susțin că instanța de fond a respectat decizia XXIII a ÎCCJ cât și disp.art.329 alin.3 din pr.civ. iar solicitarea recurenților reclamanți privind plata drepturilor reprezentând primele de vacanță pentru anul 2006 fiind neîntemeiate se solicită respingerea recursului declarat.
Prin întâmpinarea depusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg-M, fila 33 dosar recurs, se solicită respingerea recursului declarat și menținerea hotărârii judecătorești atacate arătându-se că prin decizia 23 din 12 decembrie 2005 pronunțată de ÎCCJ s-a soluționat recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, instanța supremă pronunțându-se asupra drepturilor magistraților și personalului auxiliar de specialitate de a beneficia de prima ce se acordă cu ocazia plecării în concediu legal doar pentru perioada 2001 - 2004 nu și pentru anii 2005 - 2006.
Se arată că în interpretarea acestor dispoziții legale ÎCCJ a stabilit prin această decizie că magistrații și personalul auxiliar de specialitate sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001-2002 așa cum a fost reglementat de art.41 ind.1 din Legea nr.50/1996 dar aceasta întrucât în litigiile analizate solicitarea era pentru anii 2001-2004. Se menționează că ordonatorilor principali de credite le-a revenit obligația să plătească magistraților numai pentru anii 2001-2002 primele de concediu cuvenite acestora în conformitate cu art.41 ind.1 din Legea 50/1996 care a fost în vigoare în cei doi ani și a produs efecte până la data de 1 ianuarie 2003. Ca urmare solicită respingerea recursului formulat coroborând prevederile OUG 146/2007 cu decizia 23/2005a ÎCCJ.
Prin întâmpinarea depusă de DGFP M în numele Ministerului Finanțelor Publice se solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
Intmata arată faptul că, calitatea procesuală pasivă presupune în general existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic fiind de părere că acțiunea îndreptată împotriva Ministerului Finanțelor Publice este lipsită de fundament legal, această instituție fiind terț față de raporturile juridice existente între reclamanți și celelalte instituții publice. Referitor la admisibilitatea cererii de chemare în garanție se arată că nu este îndeplinită una din condițiile speciale de admisibilitate și anume, legătura dintre cererea principală și cererea incidentală, legătură care presupune existența unui raport juridic între părți astfel că temeiul acțiunii principale se constituie suportul de drept sau de fapt a chemării în judecată a Ministerului Finanțelor Publice, situație care nu se regăsește în prezenta cauză.
Referitor la fondul cauzei se arată că instanța de fond a reținut în mod pertinent faptul că prin prevederile OUG 146/2007 interpretarea dată prin decizia 23/2005 a ICCJ a fost infirmată fiind recunoscut dreptul la primele de concediu în favoarea categoriilor de personal pentru care s-a suspendat prin lege acordarea acestor drepturi salariale. Se arată că reclamanții recurenți beneficiază de prima de concediu de odihnă numai începând cu intrarea în vigoare a art.1 pct.11 din Legea 45/2007 pentru aprobarea OG a Guvernului nr.27/2006 și se solicită respingerea recursului declarat.
Examinând recursul dedus judecății prin prisma motivelor invocate dar și a prevederilor art.304 rap.la art.304 ind.1 pr.civ. se constată că este nefondat urmând a se respinge avându-se în vedere următoarele considerente:
Reclamanții recurenți fac parte din categoria personalului judiciar fiind procurori, iar instanța de fond a reținut faptul că prin decizia 23/2005 a ÎCCJ îndreptățirea la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001-2002 așa cum a fost reglementat prin art.41 ind.1 din Legea nr.50/1996, interpretare întemeiată avându-se în vedere prevederile art.329 alin.3 pr.civ. întrucât decizia 23/2005 a ÎCCJ care este instanță supremă, are un caracter obligatoriu pentru toate instanțele așa în cât se respinge ca nefondate criticile formulate în recursul declarat.
Se apreciază că reclamanții recurenți beneficiază de prima de concediu de odihnă începând cu intrarea în vigoare a dispozițiilor Legii 45/2007, art.1 pct.11 așa cum a apreciat în mod justificat instanța de fond.
Prevederile deciziei 23/2005 a ÎCCJ publicată în Monitorul Oficial al României partea I nr.233 din 15 martie 2006, obligatorie potrivit art.323 alin.3 pr.civ. a fost respectată de către instanța de fond la soluționarea cauzei dedusă judecății astfel în cât se apreciază că hotărârea atacată este temeinică și legală urmând să fie menținută și să se respingă criticile formulate în recursul declarat.
În ce privește cererea de chemare în garanție se constată că întrucât acțiunea civilă principală a fost respinsă s-au aplicat în mod întemeiat prevederile art.60 pr.civ. procedându-se la respingerea cererii de chemare în garanție formulată.
În ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului finanțelor Publice se constată că a fost respinsă în mod întemeiat prin aplicarea justă, în opinia instanței de recurs, a prev.art.1 din OG 22/2002 aprobată prin Legea 228/2002, a Legii 500/2002, HG 208/2005 și a HG 386/2007.
Având-se în vedere și dispozițiile art.31 din Legea 47/1992 se va menține ca legală și temeinică sentința civilă 107 din 10 decembrie 2008 Curții de Apel Tg-M și se va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva acestei hotărâri judecătorești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanții, A și, toți cu domiciliul ales în Târgu-M -, județul M, împotriva sentinței civile nr.107 din 10 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Tg-
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 9 aprilie 2009.
PRESEDINTE JUDECĂTORI
ptr. ,fiind
în concediu, semnează
judecător delegat
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 exp.
03.08.2009.
Jud.fond: -
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
