Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 485/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 485/2009
Ședința publică de la 27 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vesa Nicoleta JUDECĂTOR 2: Mureșan Monica Maria
- - - -JUDECĂTOR 3: Crețoiu
- - judecător
- - grefier
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI SI LIBERTĂȚILOR, CURTEA DE APEL ALBA IULIA, împotriva sentinței civile nr 113/2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-.
Procedura este legal îndeplinită.
Având în vedere că judecătorii, și s-au abținut de la judecarea cauzei,completul de judecată a fost constituit conform procesului verbal încheiat la data de 27 aprilie 2009.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că recurenții au solicitat judecarea în lipsă împrejurare față de care instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, sub dosar civil nr-, reclamanții, u, și au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL ALBA IULIA, Tribunalul Sibiu și Ministerul Finanațelor Publice, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună:
- obligarea pârâților la plata către reclamanți a drepturilor salariale cuvenite cu titlul spor de periculozitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu data de 01.02.2005 precum și în continuare, sume care urmează să fie actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului și până la data executării hotărârii judecătorești;
- obligarea pârâtei Curtea de APEL ALBA IULIA să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al fiecărui reclamant;
- obligarea pârâtului de ord.4 la alocarea fondurilor necesare plății acestor sume.
În motivarea cererii, reclamanții arată că au calitatea de judecători în cadrul Judecătoriei Mediaș.
Având în vedere felul și complexitatea activității de mare risc social prestată, aceste responsabilități și competențe sunt recunoscute și consacrate expres de către legiuitor conform dispozițiilor art.2 din nr.OUG27/2006 care statuează că " Salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor, ale procurorilor, ale personalului asimilat acestora și ale magistraților-asistenți se stabilesc ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal"
Conform art.7 din nr.OUG27/2006 " Pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, judecătorilor, procurorilor, magistraților-asistenți și personalului asimilat acestora li se acordă un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții."
Condițiile de stabilire și acordare a sporului salarial se aprobă de către ordonatorul principal de credite în funcție de condițiile reale și efective de muncă stabilite potrivit legii.
În acest sens, personalul din justiție, deși se regăsește în prezența două categorii de condiții deosebite, respectiv vătămătoare și periculoase, pârâții ca ordonatori principali, secundari sau terțiari de credite nu au înțeles să procedeze în sensul plății efective a sporului solicitat.
Reclamanții invocă și prevederile art.40 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel național, care diferențiază în mod clar drepturile salariale procentuale acordate în mod diferențiat cu titlu de spor de periculozitate, de sporul pentru condiții nocive.
Cum ordonatorul de credite nu a înțeles să procedeze la plata acestui spor, atitudinea acestuia poate fi sancționată de către instanța de judecată, întrucât acordarea acestor drepturi bănești este singura modalitate prin care se poate înlătura situația discriminatorie creată prin atitudinea omisivă și lipsită de suport juridic, cu încălcarea evidentă a normelor cuprinse în art.6-8, art.37 - 40 din Legea nr.53/2003 modificată.
Prin întâmpinare, (fila 31) pârâtul Ministerul Justiției solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, reclamanții beneficiind de acordarea sporului de 15% prevăzut de art.7 din OUG nr.27/2006, care a fost acordat în urma efectuării unei expertize de specialitate, în care a fost analizată existența cumulativă a condițiilor deosebite, grele, vătămătoare sau periculoase.
Pârâtul arată că prevederile CCM nu sunt aplicabile magistraților întrucât magistrații beneficiază de drepturi salariale stabilite prin legea specială, respectiv OUG nr.27/2006.
Pârâta Curtea de APEL ALBA IULIAa formulat întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pe considerentul că sporul de 15% pretins de reclamanți le-a fost recunoscut și acordat în baza art.48 din Legea nr.50/1996 republicată până la data de 01.01.2007, iar după această dată în baza art.7 din OUG nr.27/2006.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a solicitat, prin Sibiu, respingerea acțiunii, invocând lipsa calității procesual pasive, cu motivarea că în litigiile de muncă, raporturile de serviciu există între salariat și angajator.
Anterior analizării actelor și lucrărilor dosarului, instanța din oficiu, a invocat excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune al reclamanților pentru perioada 1.02.2005-25.02.2005, raportat la prevederile art.283 alin.1 lit. c Codul muncii și la data introducerii acțiunii, 26.02.2005.
Referitor la acest aspect s-a constatat că excepția este întemeiată deoarece potrivit art.283 alin.1 lit. c Codul muncii, cererile având ca obiect plata drepturilor salariale neacordate pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Față de aceste dispozițiile legale și având în vedere că acțiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, la data de 26.02.2008, Curtea constatat că dreptul la acțiune al reclamanților este prescris parțial, pentru intervalul 1.02.2005-25.02.2005.
Cât privește excepția lipsei calității procesual pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Sibiu, Curtea a constatat că este fondată dat fiind faptul că acest pârât nu are nici o obligație față de reclamanți și că raporturile de muncă se derulează între reclamanți și pârâții de ord. 1-3.
Prin sentința civilă nr.113/2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr- s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA.
- s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
- s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pe perioada 01.02.2005 - 25.02.2005.
- s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți
- au fost obligații pârâții să plătească reclamanților drepturile salariale constând în sporul de periculozitate de 15 % din indemnizația brută lunară, aferent perioadei 26.02.2005 - 10.11.2008 și în continuare, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului material și până la data plății efective.
-a fost obligată pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al fiecărui reclamant.
-au fost respinse ca fiind prescrise drepturile bănești pentru perioada 01.02.2005 - 25.02.2008.
-a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanți împotriva Statului Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că sporul de 15 % de care beneficiază reclamanții reprezintă în realitate sporul de toxicitate, care nu este unul și același lucru cu sporul e periculozitate solicitat prin acțiune și că OUG 27/2006 nu limitează drepturile salariale numai la reglementările privitoare la magistrați această normă de drept vizând acordarea în plus și a altor drepturi bănești reglementate expres pentru magistrați.
S-a mai avut în vedere că modul diferențiat de stabilire a sporului pentru condiții periculoase este stabilit în CCM unic nr.1116/2003, în acest context fiind avute în vedere prevederile art.241 al.1 lit.c și 295(2) din Legea 53/2003 și art.11 lit.d din Legea 130/1996.
În concluzie s-a apreciat că personalul din justiție se regăsește în prezența a 2 categorii de condiții deosebite, respectiv vătămătoare și periculoase, iar ordonatorul de credite a recunoscut pe baza expertizelor de nocivitate numai sporul de condiții vătămătoare.
În drept s-au reținut dispozițiile legii 319/2006 Directiva 2000/CE/78 art.7 și 23 Carta Universală a Drepturilor Omului, art.14 Carta Europeană privind garantarea drepturilor omului, Protocolul 12 la convenție, art.4 și urm. Carta Socială Europeană revizuită, Legea 53/2003 Constituția României, art.6,7 din Decretul 92/1972 și Legea 130/1999.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Curtea de APEL ALBA IULIA și Ministerul Justiției și Libertăților
Curtea de APEL ALBA IULIAa solicitat admiterea recursului său,în principal, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și a respingerii acțiunii formulate de reclamanți împotriva acestei instituții, iar în subsidiar, modificarea în parte a sentinței în sensul respingerii pe fond a acțiunii.
În expunerea de motive arată în privința excepției invocate că nu are calitatea de angajator al reclamanților, ci doar pe cea de ordonator secundar de credite și de operator în carnetele de muncă.
Pe fond susține că sporul pretins prin acțiune le- fost recunoscut reclamanților în baza art.30 din OUG 177/2002 până în aprilie 2006, iar apoi în baza art.7 din OUG 27/2006.
Intenția legiuitorului nu a fost de a acorda pentru fiecare din situațiile prevăzute de textul legal, respectiv pentru condiții grele, vătămătoare ori periculoase, în mod separat câte 15 %, ci doar un singur spor indiferent de prezența tuturor elementelor de risc sau numai a unora.
În legile de salarizare ale magistraților se susține că au fost respectate și dispozițiile art.9 din CCM la nivel național și că nici un text legal nu prevede în mod distinct acordarea sporului de periculozitate pe lângă cele prevăzute de art.30 din OUG 177/2002 și art.7 din OUG 27/2006.
În drept invocă art.304 pct.9 pr.civ.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Bas olicitat în temeiul art.304 pct 9 rap.la art.312 pr.civ. admiterea recursului, modificarea hotărârii și respingerea cererii ca neîntemeiată.
În baza art.7 din OUG 27/2006 a motivat că sporul solicitat se acordă o singură dată în cazul existenței cumulative a condițiilor de muncă deosebite,grele,vătămătoare sau periculoase și mai mult, reclamanții deja beneficiază de acest spor ca urmare a efectuării unei expertize de specialitate care a analizat existența cumulativă a acestor condiții.
Cu privire la dispozițiile codului muncii se arată că acestea sunt incidente magistraților doar atunci când legea specială nu este completă și compatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective. Însă art.1 din Legea 130/1996 prevede că dispozițiile CCM nu sunt incidente magistraților.
Critică apoi hotărârea și pentru acordarea sporului de periculozitate în viitor invocând astfel depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.
Sibiu, în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare (8 -9) prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurent ca nefondat și menținerea hotărârii atacate în ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
CURTEA, analizând sentința atacată prin raportare la criticile aduse și în limitele prevăzute de art. 3041Cod procedură civilă, reține următoarele:
Recursurile sunt întemeiate pentru considerentele ce vor fi arătate:
Reclamanții, judecători în cadrul Judecătoriei Mediaș, își întemeiază acțiunea în principal pe prevederile art. 7 din OUG nr. 27/2006 și art. 40 din CCM la nivel național.
Potrivit art. 7 din OUG nr. 27/2006 "pentru condiții deosebite de munca, grele, vătămătoare sau periculoase, judecătorilorli se acordă un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții".
Reclamanții susțin că dispoziția legală "pentru condiții deosebite de munca, grele, vătămătoare sau periculoase" instituie două categorii de sporuri pentru două categorii de situații deosebite: cele vătămătoare și cele periculoase.
Pentru a clarifica acest aspect trebuie recurs la tehnica de interpretare logică, gramaticală a unui text de lege.
Dacă formularea în discuție era "pentru condiții deosebite de munca, grele, vătămătoare și periculoase" atunci reclamanții puteau solicita acordarea acestui spor numai dacă toate condițiile enumerate erau îndeplinite.
Dacă legiuitorul folosea formularea fie. fie(sausau/oriori) însemna că reclamanții pot solicita acordarea sporului cu condiția să se regăsească într-una dintre situațiile reglementate.
Astfel cum este însă formulat textul legal invocat în susținerea acțiunii, prin utilizarea conjuncției "sau" după o enumerare, prin folosirea virgulei, înseamnă că dacă beneficiarul normei se regăsește în oricare dintre situațiile reglementate este îndreptățit să primească sporul.
Prin urmare, judecătorii din cadrul instanțelor beneficiază de acest spor și în situația în care lucrează numai în condiții grele, sau numai în condiții vătămătoare sau numai în condiții periculoase.
Dat fiind modul de redactare, reclamanții sunt îndreptățiți la un unic spor de 15% și în situația în care condițiile de muncă întrunesc două sau chiar trei din condițiile deosebite avute în vedere la editarea textului de lege.
În consecință, este corectă susținerea pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților că textul de lege menționat nu prevede acordarea acestui spor pentru fiecare situație, cum greșit au interpretat reclamanții.
În ceea ce privește aplicabilitatea prevederilor Contractului Colectiv de Muncă la nivel național, și implicit aplicarea prevederilor din dreptul comun al muncii, la judecători, trebuie reținut că potrivit art. 1 alin. 2 din Codul muncii acesta se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii, iar la art. 295 se prevede că prevederile codului se aplică și acelor raporturi de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
Astfel cum sunt redactate aceste dispoziții, rezultă fără nici un dubiu că nu se poate vorbi de o aplicabilitate a dispozițiilor din CCM la corpul magistraților, deoarece aceștia fac parte din puterea judecătorească, au o legislație aparte, bine conturată, completă, incompatibilă cu alte reglementări de drept comun.
Față de considerentele reținute, se constată că prima instanță a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale la speța dedusă judecății, acțiunea formulată de reclamanți fiind nefondată, astfel că se impune respingerea acesteia.
În ceea ce privește recursul pârâtei Curtea de APEL ALBA IULIA referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, se constată că în mod corect prima instanță a dispus respingerea acestei excepții, având în vedere următoarele:
Potrivit art. 43 alin.2 din Legea nr. 304/2004, actualizată, președinții curților de apel exercită atribuții de coordonare și control, precum și de administrare a instanțelor din circumscripție, iar potrivit art. 44 din același act normativ are calitatea de ordonatori secundari de credite, răspunzând, conform art. 10 lit. t din Hotărârea 387/2005, de aprobarea Regulamentului de ordine interioară a instanțelor și de folosirea, conform legii, a sumelor primite de la buget.
instanțelor sunt gestionate de Ministerul Justiției în calitate de ordonator principal de credite conform art. 188 din Legea 304/2004, iar conform art. 119 din același act normativ, curțile de apel, în calitate de ordonator secundar de credite, elaborează proiectele de buget pentru instanțele din circumscripția lor, proiecte în care sunt incluse și drepturile salariale ale magistraților.
Astfel, Ministerul Justiției asigură fondurile necesare pentru instanțe în calitate de ordonator principal de credite. iar curțile de apel, în calitate de ordonatori secundari de credite, poartă răspunderea folosirii sumelor primite de la buget și efectuează plata drepturilor salariale către magistrați și personalul auxiliar încadrați în instanțe.
În consecință, în speță, Curtea de APEL ALBA IULIA are calitate procesuală pasivă, dar numai alături de Ministerul Justiției, în sensul că acesta din urmă asigură fondurile necesare pentru instanțe, inclusiv pentru retribuirea magistraților, iar Curtea de Apel efectuează plata drepturilor salariale și face mențiunile legale în cărțile de muncă.
Pentru considerentele menționate, în temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, se va dispune admiterea recursurilor declarate de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților B și pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA împotriva sentinței civile nr. 113/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr- și în consecință se va modifica în parte sentința atacată în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanții, u, împotriva pârâților Ministerul Justiției și Libertăților B, Curtea de APEL ALBA IULIA și Tribunalul Sibiu. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL ALBA IULIA, împotriva sentinței civile nr 113/10.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA, în dosar nr-.
Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanții, u, împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL ALBA IULIA și Tribunalul Sibiu.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27.04. 2009.
Președinte Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
-
Red.VN
Tehred.TM/ 3 ex
Jud.
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
MINUTA DECIZIEI CIVILE Nr. 485/2009
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL ALBA IULIA, împotriva sentinței civile nr 113/10.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA, în dosar nr-.
Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanții, u, împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL ALBA IULIA și Tribunalul Sibiu.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27.04. 2009.
Președinte Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
ÎNCHEIEREA NR.122/R/CC/2009
Ședința din camera de consiliu din 27 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE:- - - judecător
- - - -judecător
- -judecător
- -grefier
Pe rol se află soluționarea cererilor de abținere formulate de judecătorii
, și, în cauza ce formează obiectul dosarului nr- privind pe reclamanții în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, a, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
Procedura este îndeplinită fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
CURTEA DE APEL
Prin cererea depusă la dosar de către judecător, și, au solicitat a li se încuviința abținerea de la judecata acțiunii ce formează obiectul dosarului nr-.
In motivarea cererilor judecătorii a arătat că se abține de la judecarea pricini întrucât a reprezentat pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA, în cauză iar judecătorii și au arătat că se abține de la judecarea pricinii întrucât au pronunțat hotărârea ce a fost atacată cu recurs.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.24 Cod procedură civilă și apreciind într-un sens mai larg interpretarea art. 6 al în vederea asigurării garanțiilor depline pentru desfășurarea unui proces echitabil în fața instanței imparțiale.
DISPUNE
Admite cererile de abținere formulate de judecătorii și, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 27 aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
-
Președinte:Vesa NicoletaJudecători:Vesa Nicoleta, Mureșan Monica Maria, Crețoiu