Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 500/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.5191/2008
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR.500
Ședința publică de la 18 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela Hugeanu
Asist. Jud. - -
Asist. Jud. -
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de reclamanții, G, C, șiîn contradictoriu cu pârâțiiStatul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminăriiși chematul în garanțieMinisterul Finanțelor Publice,având ca obiect:" drepturi bănești - spor de calculator 15%".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: reclamanții, G, C, șiși pârâțiiStatul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminăriiși chematul în garanțieMinisterul Finanțelor Publice.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-au depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 27.11.2009, note de ședință din partea pârâtului Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar la data de 27.01.2009 s-au depus la dosar fotocopiile carnetelor de muncă al reclamanților în cauză.
Curtea, din oficiu, invocă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, în raport de dispozițiile Deciziei nr.104 din 20 ianuarie 2009 Curții Constituționale și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.
CURTEA,
Prin cererea adresată Tribunalului București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, reclamații au solicitat să se dispună să se calculeze și să de plătească drepturile reprezentând sporul de lucru la calculator, respectiv 15% din salariul de bază brut, pe perioada februarie 2005 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective; în baza art.10 din Legea nr-130/1999 să se dispună obligarea angajatorului să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă; să se acorde 3 zile în plus la concediul de odihnă, începând cu data introducerii acțiunii, precum și si trei ani înaintea acestei date; obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând excepția necompetenței materiale a instanței, ce trebuie soluționată cu prioritate, conform art.137 pr.civ. Curtea constată că dispozițiile art.I și II din OUG nr.75/2008, ce au instituit o competență, derogatorie de la dreptul comun al muncii, pentru judecarea acțiunilor prin care se solicită valorificarea unor drepturi salariale ale personalului din domeniul justiției, au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr.104 din 20 ianuarie 2009 Curții Constituționale.
Cum, această decizie este obligatorie pentru instanțe conform art.26 alin.1 din Legea nr.47/1992, republicată, Curtea va admite excepția necompetenței materiale, în temeiul art.158 alin.1 rap. la art.2 alin.1 Cod procedură civilă și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței competente să judece în primă instanță în materia jurisdicției muncii.
În consecință,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții, G, C, șiîn contradictoriu cu pârâțiiStatul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminăriiși chematul în garanțieMinisterul Finanțelor Publice,în favoarea Tribunalului București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică azi, 18 februarie 2009.
Președinte, Judecător, Asist, Jud. Asist. Jud.
- - - - -
-
Grefier,
Red.
Dact. /2 ex.
23.02.2009
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Rotaru Florentina Gabriela Hugeanu