Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 500/2009. Curtea de Apel Tg Mures

Comentarii

0

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

Decizie nr. 500/

Ședința publică din 10 aprilie 2009

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă B,-, sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg-M,- și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în M C,-, jud. H, împotriva sentinței civile nr.2 din 7 ianuarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Tg- în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile au fost declarate în termenul prevăzut de lege, fiind scutite de plata taxei judiciare de timbru, au sosit relațiile solicitate de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, s-a cerut judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 alin. ultim Cod procedură civilă.

Față de actele și lucrările dosarului, se constată că recursurile sunt în stare de judecată și ca atare se reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin cererea înaintată la 23 octombrie 2008, reclamanta a chemat în judecată Ministerul Public -Parchetul de pe lângă ICCJ, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg-M, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea în solidar a pârâților la plata sporului de stres în procent de 50% calculat la indemnizația brută lunară de încadrare, începând cu luna iulie 2008 și până în prezent precum și în continuare, invocând disp.art.47 din Legea nr.50/1996, în condițiile în care are calitatea de personal auxiliar de specialitate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc.

Prin întâmpinare pârâții au solicitat respingerea acțiunii reclamantei, arătând că potrivit art.62 din Legea nr.24/2000 abrogarea unui act normativ are caracter definitiv, nefiind admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial, astfel în cât personalul judiciar nu mai beneficiază de plata sporului de 50% solicitat de reclamantă. De asemenea, s-a invocat lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Public precum și a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg-M, context în care acțiunea reclamantei față de acești pârâți este inadmisibilă.

Prin sentința civilă nr.2 din 7 ianuarie 2009, Curtea de Apel Tg-M respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg-M și Ministerul Economiei și Finanțelor; a admis în parte acțiunea civilă, având ca obiect un conflict de drepturi, formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg-M, Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor; a obligat în solidar pârâții la plata în favoarea reclamantei a sporului pentru risc și solicitare neuropsihică, în cuantum de 50% din salariul de bază lunar, începând cu data de 26.07.2008 și în continuare, sume ce vor fi actualizate în funcție de rata inflației, calculată de la data scadenței lunare a fiecărui spor neacordat și până la data executării efective a hotărârii; a respins restul pretențiilor reclamantei; a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor; a obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce în favoarea pârâtului Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fondurile necesare plății drepturilor bănești acordate reclamantei prin hotărâre.

Împotriva sentinței civile menționate, Ministerul Public -Parchetul de pe lângă ICCJ a înaintat în termen legal recurs, solicitând modificarea în tot a acesteia, rejudecarea pricinii și respingerea acțiunii reclamantei, cu invocarea motivului prev. de art.304 pct.9 pr.civ. coroborat cu art.304 ind.1 din același cod.

În cuprinsul memoriului de recurs s-a relevat că reclamanta se prevalează de disp.art.47 din Legea nr.50/1996 care însă a fost abrogat în mod expres prin OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996. este adevărat că ulterior prin decizia nr.21 din 10 martie 2008 ICCJ - Secțiile unite, s-a stabilit că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001. Însă, în opinia recurentului raționamentul reclamantei este corect, dar numai pentru perioada 1 octombrie 2000 - 3 februarie 2007, dată la care a intrat în vigoare OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea.

Se mai invocă de către Ministerul Public faptul că, prin soluția pronunțată a avut loc un adaus la legea specială de salarizare a personalului auxiliar de specialitate, iar plata și pentru viitor a sporului de 50% nu are nicio bază legală, în baza considerentelor expuse.

În termen legal s-a declarat recurs și de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg-M, solicitându-se modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii ca nefondate a acțiunii reclamantei, cu invocarea motivelor prev. de art.304 pct.3,4 și 9.pr.civ. coroborat cu art.304 ind.1 din același cod. Pe fondul pricinii, recurentul de rând II reiterează aceleași motive de fapt și de drept ca și Ministerul Public, relevând că reclamanta este îndreptățită la plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică numai până la data intrării în vigoare a OG nr.8/2007, care a abrogat dispozițiile legale anterioare privind salarizarea personalului auxiliar de specialitate din sistemul judiciar. În opinia recurentului de rând II, raționamentul reclamantei este corect dar numai până la data de 3 februarie 2007, sens în care trebuie interpretată și decizia nr.21/10 martie 2008 pronunțată de ICCJ-Secțiile unite.

Legat de pretinsa discriminare invocată de către reclamantă, cu referire specială la disp.art.2 și 27 din OG nr.137/2000, recurentul relevă că prin soluția pronunțată instanța de judecată și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, lăsându-se să se înțeleagă că acestea au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

În cauză, s-a declarat recurs și de către H în numele Ministerului Finanțelor, invocându-se excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului, în condițiile în care între părți nu există un raport juridic de muncă iar rolul ministerului este acela de a emite bugetul de stat pe baza proiectelor de buget depuse de ordonatorii principali de credite, cu respectarea Legii nr.500/2002.

Pe fondul pricinii, se reiterează de către minister faptul că reclamanta nu este îndreptățită la plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, în condițiile în care prin OG nr.83/2000 s-a abrogat ar.t47 din Legea nr.50/1996. În cadrul memoriului de recurs al recurentului de rând III nu se face nicio referire la decizia în interesul legii nr.21 din 10 martie 2008 ICCJ-Secțiile unite, care va fi analizată ulterior în detaliu.

Recursurile deduse judecății sunt nefondate, pentru considerentele ce succed:

Instanța competentă material să soluționeze prezenta cauză este această instanță, sens în care sunt aplicabile dispozițiile imperative ale art.1 alin.2 și art.295 alin.2 Codul muncii, care instituie aplicabilitatea Codului muncii și raporturilor de muncă ale reclamantei.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor, aceasta este nefondată, deoarece potrivit Legii nr.500/2002 și HG nr-386/2006, ministerul coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Astfel, rolul ministerului este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete. În fine, Ministerul Finanțelor are calitate procesuală pasivă și în temeiul disp.art.1 din OUG nr.22/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul unor titluri executorii definitive, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora, cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.

Cât privește calitatea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg-M, acesta este ordonator secundar de credite și intervenția acestuia în procedura efectuării plății drepturilor bănești pretinse de reclamantă este inerentă.

Pe fondul pricinii, potrivit art.47 din Legea nr.50/1996, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.

Prin art.I pct.42 din OG nr.83/2000, pentru modificarea și completarea legii sus citate, s-a dispus că art.47 se abrogă. Ordonanța menționată a fost aprobată prin Legea nr.334/2001 publicată în nr.370 din 9 iulie 2001.

După cum este în de obște cunoscut, activitatea de legiferare intră în atribuțiile exclusive ale Parlamentului României care, potrivit art.73 alin.1 din Constituție, adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare.

Ordonanța Guvernului nr.83/2000 a fost emisă, în baza art.1 din Legea nr.125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din sistemul judiciar.

La rândul ei, Legea nr.24 din 27 martie 2000, în vigoare la data emiterii OG nr.83/2000, definea în mod explicit, în ce constă modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ. Din analiza textului de lege menționat reiese că, modificarea, completarea sau abrogarea totală ori parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte. Ori, prin Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să abroge Legea nr.50/1996, nici total și nici parțial.

În acest fel, prin emiterea OG nr.83/2000, au fost depășite limitele speciale de abilitare adoptată de Parlament, încălcându-se disp.art.73 alin.1 și 108 alin.3 din Constituția României. Strict juridic abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996, în contextul menționat, nu poate fi asimilată modificării unui act normativ. Astfel, art.I pct.42 din OG nr.83 din 29 august 2000 adoptat cu încălcarea limitelor legii speciale de abilitare, este neconstituțional conform art.147 din Constituția României și își încetează efectele.

Ca atare, inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială vizând art.47 din Legea nr.50/1996, conduce la ideea că acest text de lege își produce efectele și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000. Acest lucru presupune că dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea și efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidăm incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin art.47 din Legea nr.50/1996 se cuvin nu numai pe perioada de referință (ultimii 3 ani), ci și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.

În contextul menționat, intrarea în vigoare a OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din sistemul judiciar și care nu prevede sporul de 50%, nu face inaplicabil art.47 din Legea nr.50/1996, astfel cum s-a relevat anterior și s-a conformat cu putere de lege prin Decizia nr.21 din 10 martie 2008 ICCJ-Secțiile unite.

Cât privește noțiunea de discriminare, trebuie avut în vedere nu numai legislația internă cât și practica în materie a CEDO, care a reținut în mod constant că există discriminare atâta timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.

Ori, este evident că interpretarea diferențiată a unor norme juridice cu privire la aceleași categorii socio-profesionale, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul art.16 din Constituție, coroborat cu art.2 și 27 din OUG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Sub aspectul menționat, nu se poate reține că prima instanță, prin soluția pronunțată și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, în sensul că a anulat ori a refuzat să aplice acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte cate normative.

Față de cele ce preced, nefiind incidente motivele prev. de art.304 pct.3,4,9 pr.civ. iar curtea nereținând din oficiu motive de casare de ordine publică, urmează a se respinge ca nefondate recursurile declarate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu sediul în B-, sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg- cu sediul în Tg-M-, și Ministerul Finanțelor prin cu sediul în M C-, județul H, împotriva sentinței civile nr.2 din 7 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Tg-

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 10 aprilie 2009.

PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat

-

GREFIER

Red.

Tehnored.

2 exp.

05.05.2009.

Jud.fond:-

Asist.jud. -

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept civil: