Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 511/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 511
Ședința publică de la 06 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorina Romașcanu
JUDECĂTOR 2: Jănică Gioacăș
JUDECĂTOR 3: Petrina Manuela
Grefier
**************************
La ordine au venit spre soluționare recursurile promovate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N, împotri9va sentinței civile nr. 200 din 14 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a constatat lipsa părților.
Procedura fiind legal îndeplinită, s-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța constată că în cauză sunt declarate două recursuri unul de către Ministerului Finanțelor Publice prin DGFP N, declarat în termen, motivat și scutit legal de plata taxelor de timbru și al doilea de către Ministerul Justiției și Libertăților, declarat în termen față de data de pe plicul de la fila 7 dosar - al Curții de Apel Bacău, motivat și scutit legal de plata taxelor de timbru.
Având în vedere că ambii recurenți prin motivele de recurs au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față, constată că:
Prin sentința civilă nr.200/C/14.03.2008 a fost respinsă ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Economiei și Finanțelor a fost admisă acțiunea completată formulată de reclamanții și în contradictoriu cu Ministerul Justiției, Tribunalul Neamț, Curtea de Apel Bacău, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Neamț și Curtea de Apel Bacău să plătească reclamanților despăgubiri bănești cu titlu de primă de concediu aferentă ambilor 2003-2006, egală cu indemnizația brută lunară din luna anterioară plecării în concediu, actualizată cu indicele de inflație de la data plății, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce și să includă în bugetul Ministerului Justiției sumele necesare efectuării plăților drepturilor salariale acordate reclamanților.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- din 07.12.2007, reclamanții și, asistenți judiciari la Tribunalul Neamț, au chemat în judecată pe pârâții:Ministrul Justiției, Curtea de Apel Bacău, Ministerul Economiei și Finanțelor, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând, în contradictoriu cu aceștia, constatarea discriminării lor cauzată de prevederile art.41 ind.1 alin.1 din Legea nr.50/1996, modificată, ale art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999, ale art.37 din nr.OG38/2003, coroborate cu prevederile art.1alin.2 lit."e" pct."i" și ale art.27 din OG nr.137/2000, rep. și cu dispozițiile nr.OUG27/2006, anularea situației creată prin discriminare, prin obligarea pârâților la plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu de odihnă aferentă anului 2006, egală cu indemnizația brută din perioada anterioară plecării în concediu, actualizată cu indicele de inflație de la data plății efective, precum și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la asigurarea sumelor necesare acordării acestor drepturi salariale.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, începând cu data de 30 iunie 2000 au funcționat ca magistrați consultanți și apoi ca asistenți judiciari la Tribunalul Neamț, fiind asimilați magistraților în ceea ce privește salarizarea; că, potrivit art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, introdus prin nr.OG 83/2000 aveau dreptul, pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la plata unei prime egale cu indemnizația brută din luna anterioară plecării în concediu, care se impozita separat. Deși acest drept le-a fost suspendat ulterior prin mai multe acte normative succesive, reclamanții au precizat că suspendarea nu a echivalat cu însăși înlăturarea lui, cât timp nici o dispoziție legală nu a confirmat acest aspect.
Au mai invocat faptul că în timp ce pentru magistrați și asistenți judiciari dreptul la prima de concediu nu a mai fost prevăzut, el a continuat să subziste pentru personalul auxiliar de specialitate din sistemul justiției, pentru toate categoriile de funcționari publici și pentru polițiști, astfel că excluderea lor de la beneficiul acestui drept, pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 45/2007, reprezintă un tratament diferențiat și discriminatoriu ce nu a fost justificat în mod obiectiv de un scop legitim, metoda de atingere fiind inadecvată.
Reclamanții au menționat că prin pretențiile formulate nu se nesocotesc dispozițiile art. 329 alin. ultim pr. civ. în ceea ce privește Decizia nr. XXIII/12.12.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece în considerentele acestei hotărâri obligatorii nu au fost avute în vedere textele legale referitoare la discriminare, ce reprezintă esența acțiunii lor.
În sprijinul cererii lor reclamanții au invocat practica Curții Constituționale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, iar în privința pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor au arătat că el are calitate procesuală pasivă potrivit dispozițiilor art.1 din nr.OUG22/2002. Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice N, a depus întâmpinare în care a invocat, pe cale de excepție, lipsa calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că nu există identitate între el, Statul român și bugetul de stat, iar pe fond netemeinicia pretențiilor reclamanților motivat de faptul că pârâtul Ministerul Justiției este ordonatorul principal de credite având obligația, potrivit art. 1 și 2 din nr.OG 22/2002, de a lua toate măsurile ce se impun pentru asigurarea în bugetele proprii ale instituțiilor subordonate, a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăților stabilite prin titluri executorii. Excepția invocată fost unită cu fondul cauzei.
Același pârât depus la dosar copie de pe cererea de strămutare judecării acestei cauze.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în întâmpinarea depusă a invocat numai pe cale de excepție lipsa calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că nu poate figura ca pârât într-o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 27 din nr.OG 137/2000 întrucât, atunci când se invocă încălcarea principiului nediscriminării, poate avea în instanță doar calitatea de expert și de instituție abilitată și învestită în aplicarea legislației în materie pe teritoriul României.
Prin întâmpinarea depusă pentru termenul de judecată din data de 18.01.2008 pârâtul Ministerul Justiției și-a fundamentat apărările invocând, pe fond, netemeinicia cererii reclamanților, deoarece:
- prin Decizia nr. XXIII/12.12.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că magistrații și asistenții judiciari sunt îndreptățiți la acordarea primei de concediu numai pentru anii 2001 - 2002, că dreptul de a pretinde plata acesteia s-a născut la 01.01.2003, dată ce coincide cu încetarea lui pentru viitor, fiind menținut numai în ceea ce privește personalul auxiliar;
- având în vedere caracterul obligatoriu al acestei decizii, reglementat de art. 329. pr. civ. orice altă interpretare dată de reclamanți referitoare la problema controversată ce a făcut obiectul recursului în interesul legii reprezintă un abuz;
- reglementarea prin lege a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare deoarece în baza acestui act normativ se poate cenzura doar modul de aplicare a unor dispoziții legale ce instituie drepturi, fără a se putea examina soluțiile legislative alese de legiuitor, pentru care există posibilitatea invocării excepției de neconstituționalitate;
- reglementarea sistemului de salarizare este atributul exclusiv al legiuitorului, iar în cazul reclamanților au fost adoptate acte normative distincte față de celelalte categorii de personal, astfel că ei nu pot invoca drepturi recunoscute numai acestora din urmă.
În data de 18 ianuarie 2008, reclamanții și-au completat acțiunea, în sensul obligării pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Bacău și Tribunalul Neamț, la plata drepturilor bănești reprezentând primele de concediu de odihnă aferente anilor 2003 - 2006, în cuantum actualizat.
În motivare, reclamanții au arătat că, temeiurile de drept invocate în acțiunea inițială sunt aplicabile pentru întreaga perioadă dedusă judecății, un argument în acest sens constituindu- OUG nr.146/2007, care, prin caracterul său reparatoriu, a urmărit înlăturarea inechităților generate anterior în perioada constrângerilor bugetare.
Analizând actele și lucrările dosarului, în funcție de susținerile părților, tribunalul a constatat că acțiunea formulată și completată de reclamanți este întemeiată, motiv pentru care a fost admisă, iar excepția invocată a fost respinsă ca nefondată, pentru considerentele următoare:
Reclamanții îndeplinesc funcția de asistent judiciar în cadrul Tribunalului Neamț, în această calitate fiind asimilați judecătorului din punct de vedere al salarizării (OUG nr.177/2002, OUG nr.27/2006 și Legea nr.45/2007), fiindu-le impuse aceleași condiții stricte și severe, definitorii și specifice ca și magistraților. Ca atare, având în vedere principiul nediscriminării persoanelor care au aceleași obligații și interdicții profesionale, s-a apreciat că reclamanții nu pot fi tratați diferit, având dreptul să le fie recunoscute toate drepturile salariale aferente profesiei.
Astfel, potrivit art. 411alin.1 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, introdus prin nr.OG 83/2000, personalul din justiție a avut dreptul,"pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută din luna anterioară plecării în concediu",care se impozita separat. Prin mai multe acte normative ulterioare acest drept le-a fost suspendat, fiindu-le acordat numai pentru perioada 2001 - 2002, în baza unor hotărâri judecătorești, fiind păstrat în favoarea altor categorii profesionale - respectiv personalul auxiliar de specialitate din sistemul justiției, toți funcționarii publici și polițiștii - conform prevederilor art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 modificată și ulterior potrivit art. 23 alin. 1 din nr.OG 8/2007; art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, și art. 37 din nr.OG 38/2003. Prin art. 241din Legea nr. 45/2007 de aprobare și modificare a OUG27/2006 acest drept le-a fost recunoscut din nou, având un conținut identic ca și în reglementarea anterioară.
Tribunalul a apreciat că prin excluderea reclamanților de la beneficiul dreptului la prima de concediu de odihnă pentru perioada anterioară intrării în vigoare a actului normativ menționat mai sus, fără a fi compensați în alt mod, a reprezentat o încălcare a prevederilor art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, care statuează că"Principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea drepturilor: economiceîn special dreptulla un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare".S-a aplicat astfel un tratament diferențiat și discriminatoriu între reclamanții magistrați și celelalte categorii de salariați aflați într-o situație similară, al căror drept la prima de concediu de odihnă a avut un conținut identic și aceeași evoluție - fiind suspendat succesiv prin dispozițiile legilor bugetului de stat pe anii 2001 - 2005 - singura diferență constând în faptul că pentru aceste ultime categorii, dreptul a continuat să fie recunoscut de lege.
Rezultă că scopul urmărit la adoptarea nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților a fost, în esență, unul legitim, deoarece a vizat îmbunătățirea sistemului de retribuire a magistraților și asistenților judiciari, însă metoda de atingere a acestuia nu a fost una adecvată, deoarece a avut drept consecință excluderea reclamanților de la beneficiul dreptului privind plata primei de concediu de odihnă. Nu a existat o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit, în condițiile în care drepturile salariale ale reclamanților erau reglementate prin dispoziții legale speciale, la fel ca și în cazul categoriilor profesionale în favoarea cărora dreptul a fost menținut. În consecință, reintroducerea acestui drept prin Legea nr. 45/2007 și adoptarea nr.OUG 146/2007 reprezintă o recunoaștere implicită a injusteții prevederilor legale anterioare, care nu l-au mai reglementat.
Mai mult decât atât, așa cum în mod corect au arătat reclamanții, dreptul de a beneficia de prima de concediu de odihnă, ce a intrat în patrimoniul lor în baza nr.OG 83/2000, a reprezentat un drept câștigat ce nu le mai putea fi retras prin faptul nimănui.
Au fost încălcate astfel prevederile art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) din OG137/2000 republicată privitoare la"dreptul la muncă la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoarela o remunerație echitabilă și satisfăcătoare",considerente pentru care acțiunea reclamanților va fi admisă așa cum a fost completată, pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Bacău și Tribunalul Neamț urmând a fi obligați să le plătească despăgubiri reprezentând prima de concediu de odihnă aferentă anilor 2003 - 2006.
Susținerea pârâtului Ministerul Justiției în sensul că din conținutul Deciziei nr. XXIII din 12.12.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ar rezulta că magistrații și asistenții judiciari sunt îndreptățiți la plata primei de concediu de odihnă numai pentru anii 2001 - 2002 va fi înlăturată deoarece, așa cum au arătat și reclamanții, prin această hotărâre nu au fost analizate textele legale referitoare la discriminare. Invocarea de către reclamanți a discriminării lor în raport de alte categorii profesionale, aflate în situații analoge și comparabile, reprezintă cauza acțiunii acestora și totodată elementul de noutate, astfel că prevederile art. 329 alin. ultim din Codul d e procedură civilă referitoare la obligativitatea eciziei de îndrumare menționată mai sus nu sunt încălcate.
Nu se poate vorbi, așadar, despre un abuz de drept din partea reclamanților, deoarece aceștia au justificat un interes serios și legitim și au promovat acțiunea de față cu bună credință, exercitându-și drepturile procesuale ca expresie a liberului acces la justiție consacrat de art. 21 din Constituție. doptarea nr.OUG 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006, prin caracterul său reparatoriu, a urmărit înlăturarea inechităților generate anterior, în perioada constrângerilor bugetare impuse de organismele financiare internaționale. Ori, dacă pretențiile reclamanților ar fi fost într-adevăr abuzive, legiuitorul nu le-ar fi recunoscut prin acest act normativ.
Este adevărat că art. 1 alin 2 din nr.OUG 146/2007 enumeră câteva categorii de personal care beneficiază de recunoașterea acestui drept - respectiv funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României - însă referirea din finalul acestui text legal la categoriile de personal".care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale"conduce la concluzia că legiuitorul i-a avut în vedere și pe reclamanți deoarece fac parte din categoria de personal care, în prezent, beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza unei legi speciale - respectiv Legea nr. 45/2007.
Tribunalul a mai reținut din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul Marks contra Belgiei (1979) că"în aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, reprezintă o încălcare a acestor prevederi, orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoge, fără o justificare obiectivă și rezonabilă".
Având în vedere cele reținute mai sus, apărările pârâtului Ministerul Justiției formulate în sensul că reglementarea prin lege a unor drepturi în favoarea unor anumite categorii de persoane ar excede cadrului legal stabilit prin nr.OG 137/2000, vor fi înlăturate, cu atât mai mult cu cât în Deciziile nr. 1/08.02.1994 și nr. 135/05.11.1996 Curtea Constituțională a dispus că"un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice,"și că "principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite."
În ceea ce privește apărarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată pe cale de excepție, privind lipsa calității sale procesuale pasive, aceasta a fost înlăturată întrucât, pe de o parte, conform art. 1 din nr.OUG 22/2002 executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli, iar pe de altă parte prevederile modificatoare ale Legii nr. 110/2007 instituie doar o serie de termene și condiții privind executarea, fără a-l exonera de îndatoririle ce îi revin în asigurarea sumelor necesare efectuării plăților.
Tot astfel, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a fost respinsă întrucât dispozițiile art. 27 alin.1 și 3 din nr.OG137/2000 permit persoanelor ce se consideră discriminate să se adreseze direct instanței de judecată cu o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării, necondiționat de sesizarea prealabilă a Consiliului, cu citarea obligatorie a acestuia.
Nefiind titular de pretenții în cauza de față, în absența altor cereri (de chemare în garanție, de intervenție principală sau accesorie), Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu poate avea decât calitatea de pârât.
Plata despăgubirilor cuvenite reclamanților se va face în funcție de indicele de inflație, conform art. 1084. civ. și nu potrivit art. 1088. civ. care reglementează dobânda legală. Acest aspect trebuie interpretat nu ca o sancțiune, ci ca o echilibrare a valorii pe care reclamanții sunt îndreptățiți să o pretindă pentru repararea pierderii suferite. puterii de cumpărare a sumelor datorate cu titlu de despăgubiri nu se poate înlătura decât prin actualizarea lor cu indicele de inflație, care spre deosebire de dobânda legală - ce se datorează de la data introducerea cererii de chemare în judecată - este aplicabilă pentru întreaga perioadă în care sumele datorate nu au fost achitate.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Ministerul Justiției în motivarea recursului arată că instanța nu a ținut cont de decizia nr.XXIII/12.12.2005 a ÎCCJ dată în recursul în interesul legii care a statuat asupra problemelor de drept ridicate de reclamanți prin prezenta acțiune.
În susținerea recursului său, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor susține că nu are calitate procesuală pasivă, întrucât nu are atribuții de legiferare, ci doar de executare a legii. Pe fond, mai arată recurentul, acțiunea este neîntemeiată.
Pentru considerentele ce se vor expune, instanța va admite recursurile.
Reclamanții, în calitate de asistenți judiciari la Tribunalul Neamț au solicitat obligarea pârâților la plata unor drepturi bănești reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2003-2006.
Prin Decizia nr.XXIII/12.12.2005 ÎCCJ a reținut că de la 1 ianuarie 2003 când a intrat în vigoare OUG 177/2002 erau abrogate implicit și dispozițiile art.41 din Legea 50/1996 referitoare la dreptul magistraților la o primă pentru perioada concediului de odihnă, în raport de această situație, dreptul magistraților a încetat să subziste, nemaiputând să fie pretins cu începere de la1 ianuarie 2003, iar dreptul la acțiune pentru calculul și plata primei de concediu s-a născut la această dată, întrucât a încetat orice cauză de suspendare sau de neaplicare a prevederilor art.41 alin.1 din Legea 50/1996 modificată prin OG nr.83/2000.
Cum dezlegarea dată problemelor de drept judecate de ÎCCJ este obligatorie pentru instanțe potrivit art.329 alin.3 din Codul d e procedură civilă, cererea reclamanților salarizați potrivit legii de salarizare a judecătorilor și procurorilor se dovedește a fi prescrisă pentru perioada ce depășește termenul prevăzut de art.283 Cod muncii și neîntemeiată pentru restul perioadei.
Așa fiind, în baza art.304 pct.9 și art.312 Cod procedură civilă, va fi admis recursul și va fi modificată în parte sentința recurată în sensul considerentelor prezentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile promovate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N, împotriva sentinței civile nr. 200 din 14 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți și și intimații-pârâți Tribunalul Neamț, Curtea de Apel Bacău și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Modifică în parte sentința recurată.
Respinge ca prescrisă acțiunea cu privire la despăgubirile pentru anul 2003.
respinge ca neîntemeiată acțiunea cu privire la despăgubirile pentru perioada 2004-2006.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06 mai 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
-
Red./
Red.
Tehn.3 ex.AA.04.06.2009
Președinte:Sorina RomașcanuJudecători:Sorina Romașcanu, Jănică Gioacăș, Petrina Manuela
