Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 52/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNC ȘI ASIGURRI SOCIALE
Dosar nr-
SENTINȚA CIVIL NR.52/2008
Ședința public din 13 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Stoica Manuela președinte secție
- - - judector
- - - asistent judiciar
- - - asistent judiciar
- - - grefier
Pe rol se afl soluționarea acțiunii formulat de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții PARCHETUL DE PE LÂNG ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE B, PARCHETUL DE PE LÂNG CURTEA DE APEL ALBA -I, PARCHETUL DE PE LÂNG TRIBUNALUL HUNEDOARA -D, DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZAT ȘI TERORISM B, chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE B, având ca obiect drepturi salariale.
La apelul nominal fcut în ședința public se constat lipsa prților
Procedura este legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei,dup care faț de actele și lucrrile de la dosar instanța trece la soluționarea cauzei și o las în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra acțiunii civile de faț;
Constat c prin acțiunea civil înregistrat la aceast instanț sub dosar nr- formulat de reclamantele:, în contradictoriu cu pârâții PARCHETUL DE PE LÂNG ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE B, PARCHETUL DE PE LÂNG CURTEA DE APEL ALBA -I, PARCHETUL DE PE LÂNG TRIBUNALUL HUNEDOARA -D, DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZAT ȘI TERORISM B, s-a solicitat obligarea pârâților s plteasc reclamantelor începând cu 1.01.2005 pân la zi drepturile salariale ce constau în diferența dintre salariul de încadrare aferent funcției de grefier dactilograf și salariul de încadrare al grefierului și sporurile corespunztoare aferente acestor salarii actualizate cu rata inflației, începând cu data nașterii dreptului și pân la data plții efective.
În motivarea acțiunii reclamantele arat c sunt angajate la Parchetele din circumscripția Curții de APEL ALBA IULIA și salarizate în funcția de grefier dactilograf. Prin apariția Legii 567/2004 începând cu 1.01.2005, posturile de grefier dactilograf au fost transformate în posturi de grefier, urmând ca persoanele care ocup aceste posturi s fie salarizate conform legii speciale de salarizare respectiv art.91 al.2 din același act normativ.
Începând cu 1.01.2005 reclamantele au primit o nou fiș a postului iar printre atribuțiile stabilite au fost și atribuțiile grefierului. De la aceast dat au îndeplinit munca de grefier cu toate obligațiile care incumb acestei funcții, în schimb salarizarea a rmas neschimbat.
Potrivit art.39 Codul muncii salariatul are dreptul la o salarizare pentru munca depus iar potrivit art.40 Codul muncii angajatorul are obligația de a acorda salariatului toate drepturile salariale cuvenite.
Prin neplata la termen a drepturilor salariale cuvenite reclamantele au suferit un prejudiciu, motiv pentru care sunt îndreptțite la reactualizarea sumelor cuvenite.
În drept s-a invocat art.6 alin.2, art.23 din Declarația Universal a Drepturilor Omului, art.14 din CEDO, art.20 și 53 din Constituția României, nr.OG137/2000.
Prin întâmpinarea formulat de Parchetul de pe lâng ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție se invoc în primul rând, excepția necompetenței materiale a instanței având în vedere c reclamantele și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile OG nr.137/2000 cu privire la caracterul discriminatoriu a dispozițiilor Legii nr.567/2004, situație în care potrivit art.27 din OG 137/2000, persoana ce se consider discriminat poate formula o acțiune potrivit dreptului comun. În al doilea rând se solicit respingerea acțiunii artând c instanța nu poate da curs cererii reclamantelor deoarece ar însemna depșirea atribuțiilor puterii judectorești. Pe fondul cauzei se solicit respingerea acțiunii ca inadmisibil motivându-se faptul c personalul auxiliar de specialitate care la data intrrii în vigoare a Legii 567/2004 îndeplinea funcția de grefier dactilograf a beneficiat de transformarea corespunztoare a postului, în post de grefier, dar cu menținerea salariilor de încadrare avute anterior pân la intrarea în vigoare legii speciale de salarizare conform prevederilor art.91 și art.60 din lege. Legea nr.567/2004 a fost modificat prin Legea 17/2006 care în art.7 prevede expres c legea intr în vigoare doar în momentul în care intr în vigoare și legea special de salarizare.
La data de 2.02.2007 a intrat în vigoare OG 8/2007 care reprezint legea special de salarizare a personalului auxiliar, situația reclamantelor fiind reglementat prin aceast lege.
De asemenea, pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în temeiul art.60-63.pr.civil.
Pârâtul Parchetul de pe lâng Tribunalul Alba a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantelor motivând c salarizarea acestora a fost perfect legal și c în cauz nu ne aflm într-un caz de discriminare în sensul art.2 din nr.OG137/2000.
Prin întâmpinarea depus de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin a jud H se solicit respingerea cererii de chemare în garanție ca nefondat și nelegal întrucât ordonatorul principal de credite în cazul reclamantelor este Ministerul Public, iar un ordonator principal de credite nu poate interveni în bugetul altui ordonator principal de credite.
CURTEA, analizând actele și lucrrile depuse la dosarul cauzei prin prisma dispozițiilor legale incidente, constat urmtoarele:
Potrivit art. 137 C-pr.civ se va analiza cu prioritate excepția de necompetenț material invocat de ctre pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lâng ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Sub acest aspect, este de reținut c obiectul prezentului litigiu îl constituie drepturi salariale constând în diferența dintre salariul de încadrare aferent funcției de grefier dactilograf și salariul de încadrare al grefierului cu sporurile aferente.
Chiar dac se invoc o pretins discriminare a reclamantelor prin înclcarea principiului egalitții în drepturi, acest fapt nu poate fi privit decât în întregul context al acțiunii, respectiv al finalitții urmrite de petente.
Acțiunea acestora vizeaz fr îndoial drepturi bnești ce izvorsc dintr-un raport de munc și nu doar a se constata o anume discriminare a lor raportat la criteriile de salarizare pentru a fi incidente strict dispozițiile art. 27 alin. 1 ale OG 137/2000.
Aceste aspecte justific calificarea litigiul de faț ca fiind un conflict de drepturi în sensul art. 3 din Legea nr. 168/1999, competența material revenind- dat fiind calitatea reclamantelor de personal auxiliar de specialitate din cadrul parchetului- curții de apel, în prim instanț, potrivit art. din nr.OG 75/2008.
Stabilind cadrul procesual ca fiind un conflict de munc, urmeaz a fi respins ca inadmisibil, cererea de chemare în garanție formulat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lâng ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, deoarece caracterul personal al unui conflict de munc limiteaz participarea subiecților de drept doar la cei definiți expres de art. 282 Codul muncii,
În ceea ce privește pretinsa depșire a atributelor puterii judectorești trebuie menționat c prin hotrârea pronunțat instanța a dat o interpretare legii și nu a adugat la aceasta, așa cum în mod greșit se susține de ctre pârât.
Pe fondul cauzei prin apariția Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judectorești și ale parchetelor de pe lâng acestea, publicat în OF. nr. 1197/14.12.2004 - intrat în vigoare la data de 01.01.2005-" la intrarea în vigoare a prezentei legi, grefierii dactilografi în funcție vor fi încadrați ca grefieri, prin transformarea corespunztoare a posturilor, cu menținerea salariilor de încadrare avute - art.91.
Prin aceast prevedere legal a intervenit o modificarea unilateral a contractului de munc, în sensul schimbrii felului muncii prin transformarea încadrrii reclamantelor din funcția de grefier - dactilograf în cea de grefier.
Îns aceast modificare trebuia asociat cu obligația corelativ de salarizare de ctre angajator conform noii funcții ocupate și muncii prestate efectiv de acestea, în vederea asigurrii respectrii principiului fundamental al nediscriminrii, care în cadrul relațiilor de munc se traduce prin egalitate de tratament faț de toți salariații( art. 5 alin.1 ).
Principiul egalitții între cetțeni, al excluderii privilegiilor și discriminrii sunt garantate în special în exercitarea dreptului la munc, la condiții de munc echitabile și satisfctoare( art. 1 alin.2 lit. I din nr.OG 137/2000, respectiv art.2 din Directiva CE nr. 78/2000 privind egalitatea de tratament în ce privește încadrarea în munc și ocuparea forței de munc).
În același sens, sunt și dispozițiile art. 41 alin. 4 din Constituție, art. 23 pct. 2 din Declarația Universal a Drepturilor Omului, art. 4 pct. 3 din Carta Social European revizuit, art. 7 lit. a pct. I din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice sociale și culturale și art. 1 alin. 2 lit. i din nr.OG 137/2000, conform crora plata trebuie s fie egal pentru munc egal.
Jurisprudența Curții Europene de Justiție a consacrat constant acest principiu, astfel potrivit Hotrârii, pronunțat în cauza Incze contra Austriei la 28.05.1995, noțiunea de discriminare, în sensul dispozițiilor art. 14 din Convenția European a Drepturilor Omului, cuprinde, în general, cazurile în care un individ sau un grup de indivizi se vede, fr justificare adecvat, mai bine tratat decât altul, chiar dac dispozițiile Convenției nu impun s-i fie acordat un tratament mai favorabil.
Diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenție, atunci când autoritțile statale "introduc distincții între situați analoage și comparabile", fr ca ele s se bazeze pe "o justificare rezonabil și obiectiv" (Hotrârea, pronunțat în cauza Fredin contra Suediei, la 18.02.1991, parag. 60, Hotrârea, pronunțat în cauza Hoffmann contra Austriei, 23.06.1993, parag. 31, Hotrârea, pronunțat în cauza Spadea și Scalabrino contra Italiei, la 28.09.1995).
Prin urmare, angajatul trebuie s demonstreze c munca pe care a prestat-o are aceeași valoare comparativ cu alta pentru a beneficia de drepturile salariale recunoscute celor care presteaz activitatea comparat cu a sa.
În speț, pornind de la aceste norme legale instanța constat incidența unei situații de discriminare indirect prin încadrarea grefierilor - dactilografi în funcția de grefier, începând cu data de 01.01.2005- data intrrii în vigoare a legii nr. 567/2004, dar cu menținerea salariilor de încadrare cuvenite, constând în acordarea drepturilor salariale conform funcției ocupate și muncii efectiv prestate. S-a ajuns la inegalitatea de tratament între grefieri și foștii grefieri dactilografi care prin transformarea postului în grefier au îndeplinit același atribuții fr o plat egal.
Ulterior, aceast inegalitate de tratament în raporturile de munc sub aspectul salarizrii între cele dou categorii de personal a fost înlturat prin Legea nr. 17/2006, care a modificat dispozițiile Legii nr. 567/2004, introducând la art. 91 alin. 2 prevederea conform creia" grefierii - dactilografi ale cror posturi au fost transformate în posturi de grefier urmeaz s fie salarizați corespunztor legii speciale de salarizare."
Înlturarea acestor discriminri a fost îns, doar aparent, întrucât prin art. 17 din legea nr. 17/2006 s-a condiționat intrarea în vigoare a acestui act normativ de intrarea în vigoare a legii speciale de salarizare. Or, abia prin intrarea în vigoare OG nr.8/2007 la data de 02.02.2007- s-a prevzut c foștii grefieri dactilografi s fie remunerați pentru perioada anterioar, conform statutului reglementat de art. 3 alin. 1, respectiv art. 91 alin.2 din legea nr. 567/2004 modificat.
Având în vedere toate aceste considerente, Curtea constat c acțiunea promovat în cauz de reclamante este legal și temeinic, urmând a fi admis ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTRȘTE
Respinge excepția necompetenței materiale a instanței de judecat invocat de pârâtul Parchetul de pe lâng
Admite acțiunea civil formulat de reclamanții, cu domiciliul procesual ales la sediul Parchetului de pe lâng TRIBUNALUL HUNEDOARA, cu sediul în mun. D- Jud. H în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lâng cu sediul în B,-,sector 5, Parchetul de pe lâng Curtea de APEL ALBA IULIA, cu sediul în A I,str.- nr.1 jud.A, Parchetul de pe lâng TRIBUNALUL HUNEDOARA cu sediul în mun.D- și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizat și Terorism- Structura central, cu sediul în B- sector 5, și în consecinț:
Oblig pârâții s plteasc reclamanților începând cu data de 1.04.2005 și pân la data pronunțrii hotrârii, precum și în continuare, drepturile salariale constând în diferența dintre salariul de încadrare aferent funcției de grefier dactilograf și salariul de încadrare aferent funcției de grefier precum și sporurile aferente acestor drepturi salariale cuvenite fiecrui reclamant, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului material și pân la data plții efective.
Respinge cererea de chemare în garanție formulat de pârâtul Parchetul de pe lâng J împotriva chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B- sector.5.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțat în ședința public din 13.10.2008.
Președinte, Judector,
- - - -
Asistenți judiciari
- - - -
Grefier,
- -
Red.AD
Tehnored.TM/ 28 ex
Președinte:Stoica ManuelaJudecători:Stoica Manuela, Doriani Ana, Nașcu Sebastian Pașca Mihai Trifan Maria