Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 55/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ NR.55

ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009

PREȘEDINTE: Mihaela Neagu

JUDECĂTOR 2: Alina Savin Neculai Violeta

ASISTENT JUDICIAR-- -

ASISTENT JUDICIAR-

GREFIER

-.-.-.-.-

La ordine fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BRĂILA, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cauza având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care invederează că s-au depus la dosar întâmpinări din partea Ministerului Justiției, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cerere de chemare în garanție formulată de Parchwetul de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție, după care:

Curtea, invocă din oficiu excepția de necompetență materială a Curții de Apel Galați, având în vedere că prin Decizia nr.104 din 20 ianuarie 2009, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.I și II din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.75/2008.

Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate din oficiu.

CURTEA:

Asupra cauzei civile de față.

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 22.12.2008 reclamanții, au solicitat în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BRĂILA, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, obligarea acestora la acordarea creșterilor salariale prevăzute de OG nr.10/2007, art.1 al.1 în cele 3 etape, astfel:

-cu 5 % începând cu data de 1.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006,

-cu 2% începând cu data de 1.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007,

-cu 11% începând cu data de 1.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007.

Se solicită ca aceste creșteri salariale aplicate valorii de referință sectorială să fie actualizate cu indicele de inflație de la data când trebuiau acordate și până la plata efectivă.

De asemenea, solicită obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila să efectueze mențiunile corespunzătoare în cărțile de muncă prin indicarea caracterului permanent al plăților efectuate.

La termenul de judecată din 18.02.2009, instanța a invocat excepția de necompetență materială a Curții de Apel față de decizia nr.104/2009 a Curții Constituționale prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată din oficiu de Înalta Curte de Casație și Justiție și a constatat că dispozițiile art.I și II din OUG nr.75/2008 sunt neconstituționale.Decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.

Conform art.31 din Legea nr.47/1992 dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale.Pe durata acestui termen dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Prin urmare, disp.art.I și II din OUG 75/2008 sunt suspendate de drept și devin aplicabile dispozițiile art.2 pct.1 lit.c pr.civ.

Pentru considerentele mai sus expuse urmează a se admite excepția necompetenței materiale a Curții invocată din oficiu și a se declina cauza spre competentă soluționare Tribunalului Brăila.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Galați.

Declină competența de soluționare a cauzei civile formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BRĂILA, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII în favoarea Tribunalului Brăila.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 18.02.2009.

PREȘEDINTE JUDECATOR

Asistenți judiciari

Red.

Dact.

2 ex/12.03.2009 Grefier

Președinte:Mihaela Neagu
Judecători:Mihaela Neagu, Alina Savin Neculai Violeta

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 55/2009. Curtea de Apel Galati