Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 57/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

- SECȚIA CIVILĂ

ȘI PENTRU CAUZE

CU MINORI ȘI DE FAMILIE

ȘI DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI

ASIGURARI SOCIALE

SENTINȚA NR.57/DOSAR NR-

Ședința publică din 11 februarie 2009

PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu- - - JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță

- - - JUDECĂTOR 3: Izabela Mușat

- - - asistent judiciar

- asistent judiciar

- - grefier

Pe rol fiind soluționarea litigiului de muncă intervenit întrereclamanții, șiîn contradictoriu cupârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov,având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic pentru pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, lipsă fiind reclamanții, și și pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație, și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.

Procedura îndeplinită.

Față de dispozițiile deciziei nr.104/2009 pronunțată de Curtea Constituțională prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.I și II din OUG75 /2008 instanța, din oficiu, invocă excepția de necompetență materială a Curții de APEL BRAȘOV.

Consilier juridic, reprezentanta pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, lasă la aprecierea instanței asupra excepției invocate, deși consideră că dispozițiile deciziei nr.104/2009 pronunțată de Curtea Constituțională intră în vigoare la 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.

CURTEA

Constată că prin cererea înregistrată la această instanță sub nr-, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata către reclamanți a drepturilor salariale restante reprezentând valoarea de referință sectorială. Cauza a fost înregistrată în primă instanță la Curtea de APEL BRAȘOV, în temeiul dispozițiilor art.I al 1 din OUG75/2008, potrivit cu care această instanță este competentă în soluționarea pe fond a cererilor care au ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit OUG 27/2006, aprobată și modificată prin legea 45/2007, modificată prin OG 8/2007.

Curtea Constituțională prin decizia nr. 104/2009, a admis excepția de neconstituționalitate, invocată din oficiu de ICCJ și a constatat că disp. art I și II din OUG 75 /2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, sunt neconstituționale.

Potrivit disp. art. 31 alin 3 din legea 47/1992, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval de timp, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile declarate neconstituționale sunt suspendate de drept.

Fiind declarate neconstituționale, dispozițiile de procedură, care vizează competența materială a Curții de Apel, sunt de imediată aplicabilitate, așa încât, această instanță nu mai este competentă în soluționarea unor astfel de cauze.

Față de cele ce preced, instanța apreciază că este întemeiată excepția de necompetență materială a Curții de Apel, și în consecință va declina competența de soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. c din codul d e procedură civilă, raportat la dispozițiile art. 158 din codul d e procedură civilă în favoarea Tribunalului Brașov.

Pentru aceste motive,

În numele Legii

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale a Curții de APEL BRAȘOV, invocată din oficiu de instanță și în consecință:

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, având ca obiect drepturi salariale restante, în favoarea Tribunalului Brașov.

Definitivă. Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 11.02.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - -

Cu votul consultativ al asistenților judiciari

- -

GREFIER,

-

Red. /11.02.2009

Dact. /11.02.2009

- 2 exemplare -

Președinte:Nicoleta Grigorescu
Judecători:Nicoleta Grigorescu, Cristina Ștefăniță, Izabela Mușat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 57/2009. Curtea de Apel Brasov