Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 573/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 573/2009
Ședința publică de la 14 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Crețoiu JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa
- - - JUDECĂTOR 3: Monica Maria
- - - judecător
- grefier
Pe rol se află soluționarea recursului promovat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr. 12 din 11 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-.
La apelul nominal efectuat în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că în cauză s-au formulat întâmpinări de către pârâții intimați Curtea de APEL ALBA IULIA și Ministerul Justiției și Libertăților.
Instanța, văzând că nu sunt cereri formulate în cauză, având în vedere actele dosarului și împrejurarea că părțile solicită judecarea pricinii în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de APEL ALBA IULIA sub dosar civil nr-, prin trimitere spre competentă soluționare de la ribunalul Hunedoara conform Încheierii din 02.07.2008, urmare a intrării în vigoare a G nr. 75/2008, reclamanții: și au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției B, Curtea de APEL ALBA IULIA și Tribunalul Hunedoara solicitând:
Obligarea pârâților la plata către fiecare reclamant a drepturilor cuvenite cu titlu prima de vacanță aferentă perioadei 2005-2006, prin raportare la indemnizația de încadrare brută din luna anterioară plecării în concediu, actualizate de la data scadenței fiecărei plăți și până la achitarea integrală a sumei.
În motivarea acțiunii lor reclamanții arată că au calitatea de asistenți judiciari la ribunalul Hunedoara și că în această calitate sunt îndreptățiți potrivit prevederilor legale la plata primei de concediu pretinse.
În drept sunt invocate dispozițiile art. 41 indice 1 alin.1 din Legea nr. 50/1996 introdus prin nr.OG 83/2000, norme constituționale, Decizia XXIII/2005 a J, nr.OUG 33/2001, 507/2003, 511/2004, nr OUG, 177/2002, art. 283, 269. art. 7, art. 23 Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 2 Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și economice și art. 14 din
Prin întâmpinarea depusă în cauză pârâtul Ministerul Justiției Bas olicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, argumentând că prin Decizia nr. XXIII/1005 Jas tatuat că dreptul magistraților salarizații în baza legii nr. 50/1996 a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins cu începere de la 01.01.2005.- 12, 13.
Prin întâmpinarea depusă de Curtea de APEL ALBA IULIAs -a solicitat respingerea acțiunii, invocându-se lipsa calității procesual pasive a acestei instituții.
Prin sentința civilă nr. 12/2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr- acțiunea a fost respinsă ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Cu referire la excepția lipsei calității procesuale invocate de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA a fost admisă, raportat la faptul că această pârâtă nu are calitatea de angajator al reclamaților și nici o atribuție în stabilirea drepturilor salariale ale asistenților judiciari, competența în acest sens revenind potrivit Legii nr. 27/2006 ordonatorului principal de credite, care în speță este pârâtul de ordinul 1, respectiv Ministerul Justiției.
Față de celelalte părții, acțiunea a fost respinsă pe fondul cauzei.
Astfel, prin Decizia nr. XXIII pronunțată de J- secțiile Unite în dosar nr. 31/2005 în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă J s-a statuat că în aplicarea dispozițiilor art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, introdus prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, magistrații și personalul auxiliar au dreptul la prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv la o sumă egală cu indemnizația brută sau, după caz, cu salariul brut din luna anterioară plecării în concediu, numai pentru anii 2001 și 2002, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată.
În considerentele acestei decizii se reține că " de la data de 01.01.2003 când a intrat în vigoare nr.OUG 177/2002 erau abrogate implicit și dispozițiile art. 41 alin. 1 din legea nr. 50/1996 referitoare la dreptul magistraților și celorlalte categorii de personal salarizat în baza acestei legii la o primă pentru perioada concediului de odihnă". În raport de această situație, dreptul magistraților și a celorlalte categorii de personal, salarizat în baza Legii nr. 50/1996 a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins cu începere de la 01.01.2003. S-a mai arăta, totodată că efectele produse de actele normative de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul subiectiv " a considera astfel, înseamnă să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării acestui text și după abrogarea lui, ceea ce este de neconceput și inadmisibil".
Potrivit art. 329 alin. 3.pr.civilă " dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe", instituția recursului în interesul legii găsindu-și rațiunea în necesitatea formării și menținerii unei jurisprudențe unitare pe întreg teritoriul țării, astfel că deciziile pronunțate asupra recursurilor în interesul legii au valoarea unui izvor de drept secundar, apropiindu-se de actele normative, întrucât au caracter general - abstract și un caracter de obligativitate.
Chiar dacă instanța supremă face referire la perioada 2001- 2004, perioada în care exercițiul dreptului de a încasa prima de concediu a fost suspendat prin nr.OUG 33/2001 și legile succesive privind bugetul de stat, obiectul deciziei îl reprezintă aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 introdus prin OG nr. 83/2000. Față de cele de mai sus, în speță, este obligatorie dezlegarea acestei probleme de drept, respectiv faptul că dreptul reglementat de acest text de lege a încetat să mai subziste începând cu data de 01.01.2003 când a intrat în vigoare G nr. 177/2002 de abrogare implicită a dispozițiilor art. 41 indice 1 alin.1 din Legea nr. 50/1996.
Acest aspect este reținut în mod clar și neechivoc de către instanța supremă în decizia în interesul legii, așa încât interpretarea legii dată prin decizia sus menționata este relevantă și obligatorie, nu numai pentru perioada 2001-2004 ci și ulterioară acesteia.
În același sens este de reținut că prin nr.OG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților - care constituie legea specială în domeniul salarizării acestei categorii profesionale ulterior Legii nr. 50/1996, nu s-a mai prevăzut dreptul la prima de concediu pentru magistrații, abia prin legea nr.45/60.03.2007 publicată în Of. nr.169/2007, de aprobare a G nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor acest drept a fost reglementat din nou.
Deci, pentru a beneficia de protecția legii interne cât și a normelor europene invocate de reclamanți, un drept trebuie să-și aibă izvorul într-un act normativ, or în lipsa normei legale care să reglementeze un atare drept pe perioada în discuție - 2005, 2006- pretențiile reclamațiilor au fost respinse ca atare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, solicitând casarea acesteia și admiterea acțiunii.
În expunerea de motive au arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut că aplicarea prevederilor art. 41 ind.1 alin.1 din Legea nr. 50/1996 introdus prin nr.OG 83/2000 au fost abrogate implicit prin intrarea în vigoare a nr.OUG 177/2002, întrucât printr-o ordonanță de urgență nu se pot abroga dispoziții aparținând unei legi organice.
În mod nelegal aplicarea prevederilor din actele normative referitoare la primele de vacanță s-a suspendat până la data de 31.12.2005, respectiv 31.12.2006, fiind încălcate dispozițiile art. 53 din Constituția României.
De asemenea, mai arată reclamanții, nu există nici un argument care să justifice neacordarea primelor de vacanță doar magistraților și asistenților judiciari pe perioada celor doi ani, cu atât mai mult cu cât prin Legea nr. 45/2007 a fost reglementată din nou acordarea primei de concediu.
Deliberând asupra recursului de față prin prisma criticilor formulate și din oficiu, conform prevederilor art. 304 ind.1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat.
Reclamanții au calitatea de asistenți judiciari la ribunalul Hunedoara.
Perioada în care exista dreptul la primă de concediu acordat magistraților și asistenților judiciari în temeiul art. 41 alin.1 din Legea nr. 50/1996 a fost stabilită cu forță obligatorie prin Decizia nr. XXIII pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în dosar nr. 31/2005 în soluționarea recursului în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv numai pentru anii 2001-2002.
Așa cum corect a observat instanța de fond, potrivit considerentelor deciziei sus arătate, dreptul magistraților și a celorlalte categorii de personal, salarizat în baza Legii nr. 50/1996, la o primă pentru perioada concediului de odihnă, a încetat să mai subziste de la data de 01.01.2003 când, prin intrarea în vigoare a nr.OUG 177/2002, erau abrogate implicit și dispozițiile art. 41 alin.1 din Legea nr. 50/1996 referitoare la acest drept.
Potrivit art. 329 alin.3 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe.
În speță, contrar susținerilor reclamanților, este obligatorie dezlegarea dată problemei de drept în sensul că art. 41 alin.1 din Legea nr. 50/1996, introdus prin nr.OG 83/2000, nu mai produce efecte începând cu data de 01.01.2003, când a intrat în vigoare nr.OUG 177/2002.
Acest drept la prima de concediu pentru magistrați, înlăturat prin nr.OUG 177/2002, a fost din nou prevăzut prin Legea nr. 45/2007 de aprobare a nr.OUG 27/2006.
Astfel, pentru perioada 2006-2006 nu există o normă legală care să reglementeze acest drept, situație în care în mod corect instanța de fond a respins pretențiile reclamanților.
Față de cele ce preced, constatând că sentința atacată este legală și temeinică, fiind la adăpost de criticile formulate, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile 12/2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dos-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14.05.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. VC, 2 ex. IM 09.07.2009
Jud.fond-,
Președinte:Victor CrețoiuJudecători:Victor Crețoiu, Nicoleta Vesa, Monica Maria
