Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 601/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.601/2009
Ședința publică de la 18 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Stoica Manuela președinte secție
- - -președintele Curții de Apel
- - -JUDECĂTOR 2: Petrașcu Adtiana Doriani Ana
- - -grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției
,împotriva sentinței civile numărul 510/6.05.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 11 mai 2009,ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față,
Prin acțiunea de dreptul muncii, înregistrată inițial la ribunalul Hunedoara în dosar nr-, reclamantele, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Hunedoara au solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță egală cu îndemnizația brută lunară din luna anterioară plecării în concediu pe anii 2002-2006 pentru reclamanta și pe anii 2005 - 2006 pentru celelalte reclamante, actualizată cu rata inflației la data efectuării plății, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii reclamantele au arătat că au îndeplinit funcția de consilieri de probațiune, iar potrivit art. 411al.1 din nr. 50/1996 introdus prin art. 1 din nr.OUG 83/2000, magistrații și celelalte categorii de personal salarizate în baza acestei legi au dreptul în perioada concediului de odihnă la o primă egală cu îndemnizația brută din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat.
Plata acestui drept a fost suspendată pe anii 2001, 2002 iar apoi prin nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților nu s-a mai prevăzut prima de vacanță, la fel ca și prin nr. 347/2003 de aprobare cu modificări și completări a nr.OUG177/2002.
Au mai susținut că fiind un drept legal acordat, derivând dintr-un raport juridic de muncă, odată câștigat nu mai poate fi anulat, întrucât art. 18 Codul muncii în redactarea aplicabilă la aceea dată prevedea imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Totodată, dreptul la muncă și protecția socială a muncii este consacrat de art. 38 al.2 din Constituția României și fiind un drept fundamental nu poate fi îngrădit decât eventual restrâns în situațiile prevăzute de art.49 al.1, iar restrângerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat- și nu poate atinge însăși existența dreptului conf. al.2 al aceluiași articol. Consideră că cenzurarea neconstituționalității actelor de suspendare și abrogare revine instanței, atât timp cât nu mai sunt în vigoare la data formulării acțiunii.
Pârâții nu au formulat întâmpinare.
Urmare admiterii cererilor de abținere formulate de judecătorii Tribunalului Hunedoara, Curtea de Apel Alba prin încheierea nr. 86/F/2008 din 20 februarie 2008 trimis cauza spre soluționare Tribunalului Sibiu.
Prin sentința civilă nr. 510 din 6 mai 2008 pronunțată în cauză, Tribunalul Sibiua admite acțiunea formulată de reclamante și în consecință:
- a obligat pârâții la plata către reclamante a drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță egală cu îndemnizația brută lunară din luna anterioară plecării în concediu, actualizată cu rata inflației până la data plății efective după cum urmează:
- pentru reclamanta pentru perioada 2002-2006.
- pentru reclamantele și pentru perioada 2005-2006.
Pentru a hotărî astfel, prima instanța a reținut că reclamantele, și aveau pe perioada menționată în acțiune calitatea de consilieri de probațiune în cadrul Tribunalului Hunedoara.
Până la intrarea în vigoare a nr. 327/2006 privind salarizarea personalului din serviciile de probațiune, respectiv la 19 august 2006, reclamantelor le era aplicabilă nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată cu modificările și completările ulterioare, conf. art. 81 din nr.123/2006 privind statutul personalului din serviciile de probațiune.
Potrivit dispozițiilor art. 411al. 1 din nr.50/96 introdus prin art. I din nr.OUG83/2000, personalul salariat în baza acestei legi are dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă îndemnizația de concediu, de o primă egală cu îndemnizația brută sau, după caz, salariul de bază brut din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Acest drept nu a fost acordat, dat fiind suspendările succesive intervenite pe anii 2001-2002, iar ulterior pe motiv că nu a mai fost prevăzut prin nr.OUG177/2002 intrată în vigoare la 01 ianuarie 2003, privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților.
Dreptul la acțiune în speță s-a născut odată cu pronunțarea deciziei nr. XXIII/ 12 decembrie 2005 Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în temeiul legii, în aplicarea dispozițiilor art. 411al.1 din 50/2006, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 21.05.2007 prin care s-au înlăturat din considerentele și dispozitivul deciziei referirile la alte categorii de personal, având în vedere că dispozițiile Legii nr. 177/2002 era aplicabilă doar magistraților.
Așa fiind, pentru restul personalului din organele autorității judecătorești au rămas aplicabile dispozițiile 50/96 republicată, cu modificările și completările ulterioare, până la apariția legilor speciale de salarizare, pe categorii de personal.
Așadar, a conchis că prima de concediu trebuia plătită reclamantelor începând cu data stabilirii dreptului potrivit legii, inclusiv pe perioada cât a fost suspendată, sens în care s-a statuat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia menționată anterior, precum și pe anii următori,respectiv până la data intrării în vigoare a nr.327/ 2006.
Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial legal stabilit să fie nesocotit și lipsit de orice substanță, s-ar încălca principiul statului de drept prevăzut de art. 1 al.3 din Constituție prin reglementarea unor situații juridice fictive, fără nici o valoare și s-ar contraveni art. 16 alin.1 din Constituție și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
In consecință, raportat la timpul lucrat în funcție de reclamante în această perioadă, dovedit cu adeverințele și copia carentului de muncă depuse la dosar, a reținut pretențiile formulate pe deplin întemeiate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 Cod procedură civilă modificarea ei în sensul respingerii în parte a acțiunii reclamanților pentru anul 2006.
În expunerea de motive, criticând hotărârea ca nelegală, Ministerul Justiției a susținut că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă întrucât consilierii de probațiune au fost salarizați în baza Legii nr. 50/1996 doar până la data de 18 august 2006, când a intrat în vigoare Legea nr. 327/2006, astfel că instanța de fond trebuia să admită acțiunea în parte, în sensul acordării către reclamantă a drepturilor reprezentând prima de concediu doar proporțional cu timpul cât a beneficiat de acest drept, nu integral pentru anul 2006, având în vedere că noua lege de salarizare nu mai prevedea și dreptul la prima de concediu.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate, conform dispozițiilor art. 304/1 Cod procedură civilă și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea reține ca întemeiate criticile formulate.
Într-adevăr consilierii de probațiune au fost salarizați în baza Legii nr. 50/1996 doar până la data de 18 august 2006 când a intrat în vigoare Legea nr. 327/2006 care reglementează și în prezent salarizarea și alte drepturi ale acestora.
Întrucât Legea nr. 327/2006 nu prevede dreptul la prima de vacanță, acest drept putea fi acordat doar în temeiul Legii nr. 50/1996, respectiv până la data de 18 august 2006.
Soluția este nelegală și în privința obligării la plata primelor de vacanță începând cu anul 2002, în urmă cu 5 ani de la data introducerii acțiunii - înregistrată la ribunalul Hunedoara la 19.10.2007.
Potrivit art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, cererea poate fi formulată în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Raportat la aceste dispoziții, chiar dacă ar fi intervenit întreruperea cursului prescripției dreptului la acțiune, conform art. 16 din Decretul nr. 167/1958, prin calificarea OUG nr. 146/2007 ca o recunoaștere a dreptului la plata primelor de concediu de către legiuitor, cum a reținut instanța de fond, nu există temei pentru acordarea primelor de vacanță începând cu anul 2002, întrucât potrivit art. 17 din același decret, întreruperea șterge prescripția începută înainte de actul de recunoaștere - iar actul de recunoaștere a intervenit după introducerea acțiunii reclamantelor, în decembrie 2007.
În consecință, având în vedere timpul efectiv lucrat de reclamantele intimate și dispozițiile legale mai sus menționate, Curtea în baza art. 312 pct. 3 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va admite recursul pârâtului Ministerul Justiției ca fondat și va modifica sentința atacată în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantelor și obligării pârâților la plata primei de vacanță egală cu indemnizația brută lunară din luna anterioară plecării în concediu, actualizată cu rata inflației până la data plății, pentru reclamanta pe perioada 19.10.2004 - 18.08.2006 iar pentru reclamantele și pe perioada 01.01.2005 - 18.08.2006, pretențiile vizând perioada anterioară datei de 19.10.2004 urmând a fi respinse ca fiind prescrise.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite ca fondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr.510/6.05.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
Modifică sentința atacată, după cum urmează;
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantele, și împotriva pârâților Ministerul Justiției și Tribunalul Hunedoara și în consecință:
Obligă pârâții la plata către reclamante a drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță egală cu indemnizația brută lunară din luna anterioară plecării în concediu actualizată cu rata inflației până la data plății, după cum urmează:
-pentru reclamanta pentru perioada 19.10.2004 - 18.08.2006;
-pentru reclamantele și, pentru perioada 1.01.2005 - 18.08.2006.
Respinge în rest pretențiile reclamantelor, ca fiind prescrise.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.05. 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - -
Grefier,
- -
Red.PA
Tehnored.TM/ 2 ex
Jud.
Președinte:Stoica ManuelaJudecători:Stoica Manuela, Petrașcu Adtiana Doriani Ana
