Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 631/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
Secția Civilă, Minori și familie, Conflicte de muncă și asigurări sociale
DOSAR NR- DECIZIA NR.631/2009
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 2 IUNIE 2009
PREȘEDINTE: Bogdan Adrian judecător
- - - - judecător
- - - - judecător
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul civil declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.229 din 25 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspuns nicio parte.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care:
Având în vedere că prin cererea de recurs aflată la fila 7 dosar, recurentul-pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă instanța constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.229 din 25.03.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, reținându-se în esență următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr- din 29.01.2008, reclamanții, -, și în calitate de judecători la Curtea de APEL BACĂU, au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU, Tribunalul Bacău, Ministerul Economiei și Finanțelor obligarea pârâților să plătească sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară, începând cu data de 01.10.2004 și în viitor, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective, precum și cu dobânda legală, obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce și să includă în bugetul pârâtului Ministerul Justiției sumele necesare efectuării plăților acestor drepturilor salariale precum și obligarea pârâtului Tribunalul Bacău să efectueze mențiunile privind acordarea acestui spor în carnetul de muncă al fiecărui reclamant.
Inițial prezenta acțiune a fost introdusă pe rolul Tribunalului Bacău, însă datorită cererii de abținere formulată de judecătorii acestei instanțe, Curtea de APEL BACĂUa stabilit instanță competentă ca fiind Tribunalul Neamț, motiv pentru care cererea a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul arătat mai sus.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50%, a fost pentru prima dată instituit în favoarea lor prin prevederile din nr.OG 56/1997, aprobată prin Legea nr. 104/1999, care a modificat art. 421din Legea nr. 50/1996 - devenit art. 47 după republicare - având același conținut până la apariția nr.OG 83/2000, care prin art. 1 pct. 42 l-a înlăturat în ceea ce îi privește.
Au mai invocat faptul că nr.OG 83/2000 reprezintă o ordonanță ordinară, și cum domeniul referitor la salarizare nu putea fi reglementat decât prin lege organică, au fost încălcate dispozițiile art. 72 alin. 3 care exclud din sfera raporturilor ce pot fi soluționate prin ordonanțe ordinare, regimul general privind raporturile de muncă, precum și prevederile art. 114 alin. 1 din Constituția României, în vigoare la acea dată, în conformitate cu care abilitarea guvernului pentru a emite ordonanțe printr-o lege specială poate privi numai domenii ce nu fac obiectul legilor organice. Ori, au arătat reclamanții, din sfera raporturilor de muncă face parte și salariul, și de aceea problema salarizării personalului din organele autorității judecătorești trebuia reglementată prin lege organică, nu printr-o lege ordinară, așa cum s-a procedat, în dezacord cu prevederile constituționale de mai sus, cu atât mai mult cu cât prin nr.OG 83/2000 au fost abrogate mai multe legi organice și ordonanțe de urgență, încălcându-se astfel principiului ierarhiei actelor juridice prevăzut de Legea nr. 24/2000.
Tot astfel, au mai invocat faptul că drepturile salariale sunt prevăzute de art. 41 alin. 2 din Constituția României și că art. 53 din Legea fundamentală prevede condiții restrictive când exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns, cu condiția ca măsura de restrângere să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau libertății, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat, motiv pentru care prevederile nr.OG 83/2000 încalcă dispozițiile constituționale de mai sus, ca și cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, precum și dispozițiile Recomandării R (94) 12 Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei către statele membre cu privire la independența, eficiența și rolul judecătorilor. Aceasta deoarece la data adoptării nr.OG 56/1997 legiuitorul a avut în vedere condițiile în care magistrații își desfășoară activitatea, caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică, existente în aceeași formă și astăzi. Ori, Carta Europeană privind Statutul Judecătorilor, aprobată în totalitate de și obligatorie pentru România, recunoaște necesitatea remunerării corespunzătoare a acestora, prin reglementări specifice, care să garanteze salariile judecătorilor împotriva diminuărilor și să se asigure cel puțin o prevedere privind mărirea salariilor în raport cu creșterea prețurilor.
În sprijinul cererii lor reclamanții au invocat practica Curții Constituționale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, iar în privința pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor au arătat că el are calitate procesuală pasivă potrivit dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, a depus întâmpinare în care a invocat, pe cale de excepție, lipsa calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că nu există identitate între el, Statul român și bugetul de stat, iar pe fond netemeinicia pretențiilor reclamanților motivat de faptul că art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat în mod expres de prevederile art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000. Referitor la capătul de cerere privitor la actualizarea sumelor pretinse, pârâtul a invocat faptul că art. 269 alin. 1 din Codul muncii condiționează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul suferit de un salariat în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul de dovedirea culpei angajatorului, care trebuie pus în prealabil în întârziere, și că art. 1088. civ. prevede numai posibilitatea acordării dobânzii legale, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, nu și aplicarea indicelui de inflație de la data executării efective.
Prin întâmpinarea depusă pârâtul Ministerul Justiției și-a fundamentat apărările invocând, faptul că art. 47 din Legea 50/1996 a fost abrogat în totalitate și explicit prin art. I din OG83/2000. Se mai susține că legiuitorul are dreptul să reglementeze criteriile de acordare a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază.
Analizând actele și lucrările dosarului, în funcție de susținerile părților, instanța a constatat că acțiunea formulată și completată de reclamanți este întemeiată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Reclamanții au calitatea de judecători la Tribunalul Bacău și prin prezenta cerere, astfel cum a fost completată la termenul de judecată din data de 09.11.2007, au invocat discriminarea lor în raport de prevederile art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000, ce au abrogat dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, prin care se prevedea că "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Totodată aceștia au precizat că nr.OG 83/2000 a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor art. 114 alin. 1 din Constituția României, în vigoare la acea dată deoarece, deși avea caracterul unei legi ordinare, a abrogat prevederi dintr-o lege organică. A fost nesocotit astfel principiul ierarhiei potrivit căruia actele normative nu pot fi modificate sau abrogate decât prin altele echivalente, având aceeași forță juridică.
Instanța a reținut, față de motivul invocat mai sus, că potrivit art. 107 alin. 3 din Constituția României anterior modificării, "Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta". Ori, prin art. 1 pct. Q 1 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la "Modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată", însă prin nr.OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale acestei legi. Aceasta în condițiile în care art. 55 alin. 1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative "Modificarea unui act normativ constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și în redarea lor într-o nouă formulare" potrivit art. 56 alin. 1 din lege "Completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente", iar potrivit art. 60 alin. 1 din lege abrogarea constă în lipsirea de eficiență juridică, totală sau parțială, a unor prevederi cuprinse într-un act normativ, care sunt contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior.
Din dispozițiile citate ale Legii nr. 24/2000 reiese că modificarea, completarea și abrogarea actelor normative constituie evenimente legislative distincte și din acest motiv prevederile constituționale ale art. 107 alin. 3 impun ca legea specială de abilitare să prevadă limitele și condițiile de învestire a Guvernului de a emite ordonanțe. Este de remarcat, în acest context, că acolo unde Parlamentul a intenționat să acorde executivului posibilitatea abrogării unor texte de lege, a prevăzut în mod expres aceasta în legea de abilitare. Astfel, prin art. 1 pct. Q 3 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită o ordonanță pentru "Abrogarea art. 2 alin. (3) pct. B lit. d) din Decretul nr. 247/1977 ".
Față de cele reținute mai sus, reiese că abrogarea art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 s-a făcut cu încălcarea atât a prevederilor Legii de abilitare nr. 125/2000, cât și a celor ale art. 107 alin. 3 din Constituția României anterior modificării.
Susținerea pârâtului Ministerul Justiției referitoare la faptul că legiuitorul ar fi suveran în reglementarea criteriilor de acordare a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază urmează a fi înlăturată, întrucât prin Decizia nr. 1/08.02.1994 Curtea Constituțională a stabilit deja că tratamentul diferit "nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice". Faptul că aceeași instanță de contencios constituțional a stabilit că opțiunea liberă a legiuitorului vizează numai diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar conduce la concluzia că referirea nu poate fi extinsă la sporuri și alte drepturi salariale.
reclamanților, fără nici un argument, sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică recunoscut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 concomitent cu acordarea lui unei alte categorii profesionale aflată în situații analoage, s-a produs o încălcare a dispozițiilor art. 16 alin. 1 și 2 din Constituție și art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, potrivit cărora reprezintă o încălcare a principiului egalității în fața legii "orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoage, fără o justificare obiectivă și rezonabilă".
Instanța a apreciată că prevederile art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 încalcă dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, deoarece în jurisprudența noțiunea de "bunuri" nu se limitează numai la proprietatea asupra unor bunuri corporale; anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci "bunuri", în înțelesul Convenției.
Pe de altă parte, instanța a apreciat că deși scopul urmărit prin adoptarea nr.OG 83/2000 a fost unul legitim - respectiv îmbunătățirea continuă a sistemului de retribuire a magistraților - prin faptul privării lor de dreptul de a beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică se constată că metoda de atingere a acestuia nu a fost una adecvată, neexistând o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
Au fost încălcate astfel prevederile art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) din OG137/2000 republicată privitoare la "dreptul la muncă la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoarela o remunerație echitabilă și satisfăcătoare",situație în care reclamanții sunt pe deplin îndreptățiți să beneficieze de prevederile art. 27 din același act normativ.
În ceea ce privește apărarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată pe cale de excepție, privind lipsa calității sale procesuale pasive, aceasta a fost înlăturată întrucât, pe de o parte, conform art. 1 din nr.OUG 22/2002 executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli, iar pe de altă parte prevederile modificatoare ale Legii nr. 110/2007 instituie doar o serie de termene și condiții privind executarea, fără a-l exonera de îndatoririle ce îi revin în asigurarea sumelor necesare efectuării plăților.
În cauză însă, de la adoptarea nr.OG 83/2000, prin intermediul căreia sporul invocat a fost retras magistraților și acordat controlorilor financiari, legiuitorul a mai adoptat o serie de acte normative succesive prin care a recunoscut acest spor diferitelor categorii profesionale - respectiv prin nr.OG 9/2001, Legea nr. 334/2002 și nr.OUG 115/2004 - și care au avut drept consecință instituirea unei discriminări permanente în ceea ce îi privește pe reclamanți, astfel că dreptul lor la acțiune a început să curgă de la ultima prevedere legală. Întrucât nr.OUG 115/2004 a intrat în vigoare la 05.12.2004 iar cererea reclamanților s-a înregistrat la 28.09.2007, se constată că termenul general de 3 ani nu a fost depășit, motiv pentru care excepția invocată de pârâtul Ministerul Justiției va fi înlăturată.
Plata despăgubirilor cuvenite reclamanților se va face în funcție de indicele de inflație, conform art. 1084 Cod civil, și nu potrivit art. 1088 Cod civil, care reglementează dobânda legală. Acest aspect trebuie interpretat nu ca o sancțiune, ci ca o echilibrare a valorii pe care reclamanții sunt îndreptățiți să o pretindă pentru repararea pierderii suferite. puterii de cumpărare a sumelor datorate cu titlu de despăgubiri nu se poate înlătura decât prin actualizarea lor cu indicele de inflație, care spre deosebire de dobânda legală - ce se datorează de la data introducerea cererii de chemare în judecată - este aplicabilă pentru întreaga perioadă în care sumele datorate nu au fost achitate.
De asemenea nu pot fi acordate ambele sancțiuni de actualizare a sumei deoarece aceasta ar însemna o dublă actualizare a sumelor de bani cuvenite astfel încât s-ar crea o supraevaluarea a sumelor cuvenite care nu este reală.
A fost bligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce și să includă în bugetul pârâtului Ministerul Justiției sumele necesare efectuării plăților drepturilor salariale acordate reclamanților prin prezenta hotărâre.
În temeiul art. 1 și 3 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă pârâtul Tribunalul Bacău a fost obligat să efectueze mențiunile privind acordarea acestui spor în carnetul de muncă al fiecărui reclamant.
Împotriva sentinței civile nr.229 din 25.03.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în termen legal, a formulat recurs Ministerul Justiției, criticând-o pentru următoarele motive:
- Hotărârea primei instanțe este criticabilă pentru motivul de recurs prevăzut de art.30 pct.9 Cod procedură civilă;
Art.47 din legea nr.50/1996 care prevedea acordarea sporului de risc de 50% din salariul de bază brut lunar a fost abrogat textul și explicit prin nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Susținerile instanței de fond că la emiterea nr.OG83/2000 au fost încălcate prevederile constituționale ale Legii nr.24/2000 sunt vădit neîntemeiate.
Dreptul la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică nu este unul recunoscut de lege întrucât nu este reglementat prin niciun act normativ în vigoare.
- Pretențiile reclamanților de acordare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru viitor nu au nicio bază legală.
Acordarea acestui spor pentru viitor reprezintă o problemă de legiferare întrucât Legea nr.303/2004 și nr.OUG27/2006 nu prevăd acest spor.
De asemenea, instanța nu se poate pronunța asupra acordării pe viitor a sporului de risc având în vedere că acesta reprezintă un drept eventual care nu este născut și actual.
Recursul este nefondat.
- Sporul de 50% solicitat prin prezenta acțiune a fost reglementat de art.47 din legea nr.50/1996, text în conformitate cu care "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Prin art.I pct.42 din nr.OG83/2000 pentru completarea Legii nr.50/1996 a fost abrogat expres art.47 din Legea nr.50/1996, dar abrogarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă.
Astfel, pe de o parte, potrivit art.107 alin.3 din constituția în vigoare la acea dată, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta. În baza acestei dispoziții constituționale, prin art.a lit.q pct.1 din Legea nr.125/13.07.2000 (publicată în nr.331/17.07.2000) Guvernul a fost abilitat ca până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2000, să emită ordonanțe în diverse domenii, inclusiv cu privire la completarea și modificarea Legii nr.50/1996. Cu toate acestea prin nr.OG83/20000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr.50/1996. În acest fel au fost încălcate prevederile art.56-62 ale Legii nr.24/2000 (modificată și completată prin Legea nr.189/2004) privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziții care reglementează modificarea, completarea și abrogarea ca pe evenimente legislative distincte.
Rezultă așadar, că în absența unei abilitări privind emiterea unei ordonanțe cu privire la abrogarea vreunei dispoziții din Legea nr.50/1996, Guvernul nu putea să procedeze la abrogarea vreunei prevederi legale din acest act normativ. Abilitarea de a abroga anumite texte de lege trebuie prevăzută expres în cuprinsul legii de abilitare.
Pe de altă parte, se observă că Legea nr.50/1996, deși lege organică, a fost abrogată printr-o ordonanță de guvern, aspect ce contravine Constituției.
Astfel, potrivit dispozițiilor Constituției României în vigoare la acea dată, respectiv art.114 alin.1, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
De asemenea, potrivit art.72 pct.3 lit.h și i din Constituție, organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești, precum și regimul general privind raporturile de muncă trebuie reglementate printr-o lege organică și, întrucât un element esențial al raporturilor de muncă îl reprezintă tocmai salariul, rezultă că Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești este o lege organică.
În concluzie, indiferent de finalitatea pe care a avut-o nr.OG83/2000, abrogarea prin act normativ a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și a celor de tehnică legislativă, motiv pentru care ea nu poate produce efecte.
Conform art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
În practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat într-adevăr că dreptul de creanță constituie un bun în sensul art.1, iar acest drept trebuie să existe în patrimoniul celui ce invocă protecția sa.
recurentul că o atare condiție nu este îndeplinită în speță, de vreme ce legislația nu prevede un spor de stres pentru reclamanți.
Așa cum s-a arătat însă mai sus, dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 au rămas în vigoare și după adoptarea nr.OG83/2000, ca urmare a faptului că abrogarea lor s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă, ceea ce înseamnă că dreptul de creanță ce se cere a fi ocrotit există în patrimoniul reclamanților.
Cum reclamanții au fost lipsiți de acest drept fără a exista o cauză de utilitate publică, așa cum statuează art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, rezultă că prima instanță a făcut o corectă aplicare a acestui text de lege.
- Reținându-se că dreptul la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică nu putea fi abrogat printr-o ordonanță a guvernului, reclamanții sunt îndreptățiți la acest spor și pe viitor, întrucât norma care-l reglementează este încă în vigoare, privarea acestora de beneficiul acestui drept fiind nejustificată.
Art.47 din Legea nr.50/1996 a rămas în vigoare și după abrogarea expresă prin nr.OG83/2000, pentru că acest articol a fost abrogat printr-un act normativ cu forță juridică de eficiență inferioară față de actul ce l-a acordat.
Sporul de 50% în discuție este un drept de creanță, un bun în sistemul european, ce intră sub protecția art.1 la Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului.
Rațiunea pentru care legiuitorul român a considerat că reclamanților li se cuvine acest drept este actuală, deoarece cerințele impuse de înfăptuirea actului de justiție presupun și creșterea factorilor de risc, astfel încât a înțeles ca pe viitor să mențină reglementarea sa.
Față de considerentele prezentate se desprinde că dreptul subzistă și după intrarea în vigoare a nr.OG27/2006, impunându-se să fie acordat și pentru viitor.
- a statuat prin decizia în interesul legii nr.XXI/10 martie 2008 că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
Ultimele două alineate ale considerentelor deciziei în interesul legii, sunt relevante în speța dedusă judecății. Astfel, a reținut că: "a accepta teza propusă de procurorul general prin recursul în interesul legii, în sensul neacordării acestui spor, în mod inevitabil ar duce la situația în care în sistemul judiciar ar exista, pe de o parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate care beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și, pe de altă parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate cărora, deși desfășoară aceeași activitate și în aceleași condiții, nu li s-ar recunoaște acest drept".
Or, este evident că interpretarea diferențiată a normelor incidente cu privire la aceleași categorii socioprofesionale, cu atât mai mult cu cât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul dispozițiilor art.16 alin.1 din Constituție, republicată, ale Ordonanței Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată și ale art.1 din Protocolul nr.12 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Față de considerentele expuse, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.229 C/25.03.2008 pronunțate de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și intimații-pârâți Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de APEL BACĂU, Tribunalul Bacău.
Definitivă și irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Bogdan Adrian, Crîșmaru Gabriel, Silviu Anti
GREFIER,
red.sent./
red.dec.rec.
tehnored./11.06.2009/2 ex.
Președinte:Bogdan AdrianJudecători:Bogdan Adrian, Crîșmaru Gabriel, Silviu Anti
