Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 641/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 641
Ședința publică de la 02 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 3: Smaranda
Grefier -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție privind recursurile declarate de Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice - prin I, și Curtea de APEL IAȘI împotriva sentinței civile pronunțată de Curtea de APEL IAȘI în dosarul nr-, intimați fiind, Judecătoria Iași, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen după trimiterea acestuia de la.- urmare deciziei nr. 104/ 20.01.2009 a Curții Constituționale -, s-a comunicat intimaților duplicatul motivelor de recurs, s-a depus întâmpinare, duplicatul acesteia fiind comunicat recurenților. S-a solicitat judecata în lipsă.
S-a dat citire raportului asupra celor trei recursuri, potrivit căruia acestea au fost declarate în termen și motivate.
Nemaifiind alte cereri de formulat și având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea înregistrată inițial sub nr. 1463/99/31.03.2008 pe rolul Tribunalului Iași și după apariția nr.OUG75/2008, sub nr.643/45/29.07.2008 pe rolul Curții de APEL IAȘI, reclamanții, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul Iași, Judecătoria Iași, Ministerul Economiei și Finanțelor, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, solicitând: obligarea primilor doi pârâți la plata actualizată către reclamanții - aprozi și agenți procedurali - sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, pentru perioada 01.01.2000-31.12.2004, precum și a despăgubirilor egale cu sporul de 50% pentru perioada 01.01.2005 și până la încetarea discriminării; obligarea primilor doi pârâți la plata actualizată către reclamanții - personal contractual - despăgubirii egale cu sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, pentru perioada 01.01.2000 și până la încetarea discriminării, cu obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plăților către reclamanți.
În motivarea acțiunii, reclamanții arată că prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești s-a stabilit că "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații și personalul auxiliar beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Prin decizia nr.XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a constatat îndreptățirea personalului auxiliar la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50 % din salariul de bază brut lunar respectiv indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG 83/2000.
Cu privire la termenul de promovare a acțiunii reclamanții arată că, prin Strategia de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007, s-a propus înlăturarea discriminării, capitolul 6 pct 3 referindu-se la asigurarea salarizării adecvate și nediscriminatorii a magistraților și personalului auxiliar.
După trecerea agenților procedurali și aprozilor în categoria personalului conex, prin dispozițiile Legii nr.567/2004, aceștia consideră că li se cuvenea în continuare la plata sporului de 50%, care făcea parte din salarizarea lor, neputând fi modificat decât prin acordul părților.
În ceea ce privește șoferii instanțelor și personalul contractual, aceștia consideră că li se cuvin despăgubiri reprezentând sporul de 50%, întrucât lucrează efectiv în arhive și manipulează dosare în instanță și în afara sediilor instanțelor, astfel încât desfășoară și ei activitate în condițiile de muncă care justifică acordarea sporului de risc și suprasolicitare.
În dovedirea acțiunii, reclamanții depun la dosar înscrisuri.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare și a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul de prescripție general de trei ani de la data introducerii acțiunii, în conformitate cu prevederile art. 1, art. 3, art. 7 și 8 din Decretul nr. 167/1958 și ale art. 283 din Codul muncii.
S-a mai invocat de către același pârât, având în vedere temeiul juridic indicat, respectiv existența unei situații discriminatorii și excepția lipsei calității procesuale pasive în cauză, având în vedere că, astfel cum rezultă din art.1 alin.4 și 61 alin.1 din Constituția României, art.1 alin.1 și art.3 din nr.HG83/2005, nu are atribuții de legiferare, ci doar de aplicare a legilor în vigoare.
Pe fond, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 au fost abrogate total și explicit prin OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale a sa, motivat de faptul că stabilirea și acordarea diferențelor sporuri sau alte beneficii aferente unui raport de muncă, sau de serviciu, precum și a celorlalte drepturi prevăzute de legea cadru, constituie un atribuit exclusiv ce aparține angajatorului, care în cazul de față nu este Ministerul Economiei și Finanțelor.
Judecătoria Iașia invocat în cauză excepția lipsei calității sale procesuale pasive în cauză, având în vedere disp.art.125 și următoarele din Legea nr.304/2004.
Prin sentința civilă nr.113/13.11.2008, curtea de APEL IAȘIa dispus următoarele:
A respins excepțiile prescripției dreptului la acțiune și lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Justiției, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Judecătoria Iași și, în consecință, a respins acțiunea formulată de către reclamanți în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A admis acțiunea, formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul Iași și Ministerul Economiei și Finanțelor.
A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul Iași, să plătească reclamanților, diferențele de drepturi salariale cu titlu de spor de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul de bază brut lunar, începând cu data de 01.01.2000-13-11-2008, precum și în continuare, pe viitor, în cuantum actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective.
A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul Iași să plătească reclamantei diferențele de drepturi salariale cu titlu de spor de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul de bază brut lunar, începând cu data de 01.11.2004-13.11.2008, precum și în continuare, pe viitor, în cuantum actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective.
A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul Iași să plătească reclamantei, diferențele de drepturi salariale cu titlu de spor de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul de bază brut lunar, începând cu data de 01.01.2000-31.03.2008, în cuantum actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective.
A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plăților la care primii pârâți au fost obligați prin această hotărâre.
A respins acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul Iași, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției, instanța a constatat că aceasta este nefondată.
Prin prezenta acțiune, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor salariale de care au fost lipsiți, reprezentând sporul de risc și solicitare neuropsihică, acțiune ce este supusă termenului de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în temeiul disp.art.283 alin.1 lit.c) din Codul muncii.
S-a reținut că, astfel cum s-a arătat în literatura de specialitate, dreptul la acțiune în sens material înseamnă posibilitatea titularului dreptului subiectiv civil de a cere și obține, de la organul de jurisdicție competent, protecția statală a dreptului său, la nevoie pe calea constrângerii juridice, a executării silite.
Pentru ca prescripția să-și producă efectul său extinctiv, adică sancționator, este necesar ca titularul dreptului la acțiune să aibă, pe lângă voința de a acționa și posibilitatea reală de a se adresa organului competent pentru protecția unui drept subiectiv care să existe la momentul respectiv.
În speță, s-a reținut însă că, în urma adoptării nr.OG 83/2000, care a abrogat disp. art. 47 din Legea nr. 50/1996, ce prevedea sporul de risc și solicitare neuropsihică, reclamanții nu au mai avut posibilitatea de cere și obține protecția statală pentru un drept subiectiv ce practic nu mai exista.
Posibilitatea reclamanților de a-și valorifica dreptul la sporul de risc și solicitare neuropsihică a existat, în speță, abia după pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a deciziei nr.XXI/ 2008, prin care s-a constatat că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare prevăzute de nr.OG 83/2000 normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Astfel, sancționarea reclamanților cu pierderea dreptului la acțiune pentru acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, fără a se putea constata o conduită culpabilă a acestora pentru neexercitarea acestui drept, s-a constatat că ar fi nelegală și noneducativă.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Justiției, s-a reținut că și aceasta este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, întrucât reclamanții sunt salariații Curții de APEL IAȘI, instanță pentru care pârâtul are, potrivit disp.art.4.1 din nr.HG83/2005, calitatea de ordonator principal de credite.
S-a mai reținut că această excepție este neîntemeiată și prin luarea în considerare a atribuțiilor ce revin Ministerului Justiției potrivit disp.art.4.II.1,7 din aceeași hotărâre.
Având în vedere faptul că reclamanții au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor doar la alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor salariale și nu la plata acestora și având în vedere disp. art. 49 din Legea 500/2002, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată în cauză de acest minister.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Judecătoriei Iașia fost considerată întemeiată, având în vedere că această instanță nu are nici calitatea de angajator, nici cea de ordonator de credite.
În ceea ce privește fondul cauzei,instanța a reținut că reclamanții au formulat acțiune privind acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Potrivit adresei Curții de APEL IAȘI nr.3209/A/26.06.2008, reclamanții, și, sunt salariații Judecătoriei Iași, pe funcțiile de aprozi și agenți procedurali, făcând parte din categoria personalului auxiliar de specialitate, până la apariția Legii nr.567/2004.
În speță, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, s-a prevăzut că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești au fost într-adevăr abrogate prin art.42 din nr.OG83/2000. Această abrogare a fost nelegală întrucât, potrivit disp.art.107 alin.3 din Constituția României, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta, ori prin art.1 pct.Q1 din Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Din dispozițiile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative se reține că modificarea, completarea și abrogarea actelor normative constituie evenimente legislative distincte și din acest motiv prevederile constituționale ale art.107 alin.3 impun ca legea specială de abilitare să prevadă limitele și condițiile de investire a Guvernului de a emite ordonanțe.
De asemenea, deși scopul urmărit prin adoptarea nr.OG83/2000 a fost unul legitim, respectiv îmbunătățirea continuă a sistemului de retribuire a magistraților, prin faptul privării lor de dreptul de a beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică se constată că metoda de atingere a acestuia nu a fost una adecvată, neexistând o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
S-a mai reținut că, prin decizia nr.XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Prin considerentele acestei decizii, s-a reținut că " au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice".
De asemenea, s-a mai constatat de către Înalta Curte de Casație și Justiție că " dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea".
Mai mult, s-a susținut că: " Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 și ale art.231din Legea nr.56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege."
Având în vedere cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin această decizie, care este obligatorie pentru instanțe, în temeiul disp.art.329 Cod.proc.civ. s-a reținut că reclamanții - ce fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate - sunt îndreptățiți la acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, începând cu data de 01.01.2000 până la data pronunțării hotărârii și în continuare, pe viitor, pe perioada cât au fost salariații Judecătoriei Iași. Drepturile salariale reprezentând sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, pentru perioada ulterioară adoptării Legii nr.567/2004, li se cuvin acestora având în vedere că reclamanții solicită de fapt un drept acordat printr-o lege în perioada în care acestora li se recunoștea calitatea de personal auxiliar, ale cărei prevederi se consideră, prin decizia nr.XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare.
Astfel a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții, și, cu obligarea primilor trei pârâți la plata către aceștia sporului de 50% începând cu data de 01.02.2000, până la data pronunțării hotărârii și în continuare, pe viitor, pe perioada cât au fost salariații Judecătoriei Iași.
În temeiul HG nr.83/2005 și ale Legii nr.304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare, a fost admisă și cererea de obligare pârâtului să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești dispuse prin prezenta hotărâre.
Având în vedere disp.art. 3 al Legii nr.567/2004. potrivit căruia personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT, fiind conexe personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe lângă acestea functiile de agent procedural, aprod și șofer, precum și decizia nr.XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, dar și faptul că șoferii și personalul contractual nu au făcut parte, nici în legislația anterioară, din categoria personaluilui auxiliar, urmează să se respingă acțiunea formulată de reclamanții, .
S-a mai reținut că în cauză nu sunt întrunite condițiile pentru a se putea constata faptele de discriminare invocate de către acești reclamanți în acțiune, întrucât, în calitate de personal contractual în cadrul instanței, prin posturile ocupate și atribuțiile de serviciu ce le revin, nu se află în situații comparabile cu ceilalți salariați care beneficiază de sporul de risc și suprasolicitare.
Pentru aceste considerente, constatându-se că în cauză reclamanții, nu au reușit să dovedească că ar fi fost prejudiciați prin neacordarea drepturilor salariale solicitate, nefiind îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de disp.art.269 Codul muncii, a fost respinsă ca fiind neîntemeiată acțiunea formulată de către aceștia.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL IAȘI și Ministerul Finanțelor Publice-prin
În motivarea recursului său, Ministerul Justiției și Libertăților susține că hotărârea este pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
Susține că în mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, când, în conformitate cu prevederile art.1,3,7 și 12 din Decretul 167/1958 și ale art.283 alin.1 lit.c din Legea 53/2003, dreptul material la acțiune al reclamanților este prescris pentru perioada anterioară datei de 31.03.2005.
Pe fondul cauzei, susține recurentul că în mod greșit s-a stabilit îndreptățirea aprozilor și agenților procedurali la acordarea sporului de 50%, având în vedere că, potrivit art.3 alin.3 din Legea 567/2004 (în vigoare de la 01.01.2005), funcțiile de agent procedural și aprod sunt conexe personalului auxiliar de specialitate. Astfel, consideră că decizia în interesul legii, care se referă la personalul auxiliar de specialitate nu este aplicabilă reclamantelor.
Ca atare, solicită admiterea recursului și a excepției prescripției, iar pe fond respingerea acțiunii reclamantelor.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct. 9 și 304 ind. 1 Cod procedură civilă.
Pârâta Curtea de APEL IAȘI susține, în motivarea recursului său, că reclamantele nu mai erau îndreptățite la plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică începând cu data de 01.01.2005, când aprozii și agenții procedurali au devenit personal conex personalului auxiliar de specialitate.
Ca urmare, solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii acestora pentru perioada ulterioară datei de 01.01.2005.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct. 9 și 304 ind. 1 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului său, Ministerul Finanțelor Publice-prin I consideră că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece stabilirea și acordarea diferitelor sporuri aferente unui raport de muncă constituie un atribut exclusiv ce aparține angajatorului, care în cazul de față nu este Ministerul Economiei și Finanțelor.
Motivează recurentul că răspunderea elaborării proiectului bugetului de stat nu corespunde cu răspunderea plății sumelor reclamate în prezenta cauză.
De asemenea, pentru conturarea calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor, reclamată de petenți în prezenta cauză, arată că, în conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
În consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor, în calitate de ordonator principal de credite, nu are posibilitatea asigurării fondurilor necesare unui alt ordonator principal de credite pentru plata drepturilor salariale ale angajaților proprii. Mai mult, ordonatorul principal de credite în prezenta acțiune este Ministerul Justiției, sens în care Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat să aloce fondurile pentru efectuarea plăților pretinse.
În speță, raportul de drept procesual se poate lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, concretizat în drepturi salariale. Împrejurarea că sumele respective urmează să fie incluse în buget de către Ministerul Economiei și Finanțelor, care are competența de a coordona responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, nu este de natură să confere acestuia calitatea procesuală pasivă în cauză.
Citând dispoziții din OUG 75/2008 și Ordinul comun nr.1859/C/2484/26650-/C, recurentul susține că, dată fiind existența unor obligații de plată stabilite prin aceste acte normative, nu se impune pronunțarea unei hotărâri care să oblige la ceea ce este deja obligat prin lege.
Ca urmare, se solicită admiterea recursului și a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
În drept, Ministerul Finanțelor Publice își întemeiază recursul pe dispozițiile art.304 pct. 9 și 304 ind. 1 Cod procedură civilă.
Intimatele au depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursurilor. Au anexat, în copie, fișele posturilor deținute de fiecare.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel reține următoarele:
Cu privire la recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea constată că acesta este fondat.
Potrivit dispozițiilor art. 155 Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri. Așadar, sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la salariul de bază brut lunar, solicitat de intimații reclamanți, este un drept salarial.
Art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. Prin dispozițiile art. 166 alin. 1 Codul muncii se prevede, pentru situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale, și care este data nașterii dreptului la acțiune, respectiv "data la care drepturile respective erau datorate".
Având în vedere dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, se constată că, în cazul prestațiilor succesive, cum sunt drepturile salariale, dreptul la acțiune pentru fiecare prestație se stinge printr-o prescripție deosebită, care începe să curgă de la data la care drepturile salariale erau datorate, care este data la care, conform art. 161 alin. 1 Codul muncii, se plătește salariul, cel puțin o dată pe lună.
Intimatele reclamante au solicitat plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică începând cu 01.01.2000, însă acțiunea a fost formulată la data de 31.03.2008, când era împlinit termenul de prescripție extinctivă pentru fiecare din drepturile salariale succesive solicitate.
Reclamantele au invocat că prescripția dreptului la acțiune a fost întreruptă prin recunoașterea dreptului, prin HG 232/2005, ce menționa la Cap. VI, pct.3.2, Anexa 2, plata tuturor drepturilor salariale cuvenite pentru perioada 2000-2004, pentru care nu existau la acel moment hotărâri judecătorești.
Ori, potrivit art.16 lit. a din Decretul 167/1958, pentru a avea efect întreruptiv al prescripției, recunoașterea la care se referă textul trebuie să fie neîndoielnică. În speță, actul normativ are ca obiect aprobarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007 și a Planului de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007 și Cap. VI, pct.3.2, Anexa 2 prevede ca obiectiv pentru anul 2005,Plata sumelor datorate ca drepturi salariale magistraților și personalului auxiliar de specialitate pentru care nu există hotărâri judecătorești aferente perioadei 2000- 2004", fără a face referire la sporul de risc și suprasolicitare de 50%, pentru a se putea vorbi de o recunoaștere neîndoielnică, cu atât mai mult cu cât acțiunile judecătorești având ca obiect plata acestui spor au fost înregistrate pe rolul instanțelor începând cu anul 2007, astfel că dreptul nu putea fi recunoscut în anul 2005.
Nu se poate considera nici că dreptul s-a născut după pronunțarea deciziei în interesul legii nr.21/10.03.2008, așa cum a reținut prima instanță. Aceasta deoarece deciziile pronunțate în interesul legii nu au efect întreruptiv de prescripție, scopul declarat al recursului în interesul legii fiind doar acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe teritoriul țării, în urma sesizării unor chestiuni de drept care au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești și nu de recunoaștere a unor drepturi. Decizia în interesul legii presupune, implicit, că persoane interesate s-au adresat, anterior pronunțării acesteia, instanțelor judecătorești, în vederea recunoașterii dreptului patrimonial pretins a fi supraviețuit dispozițiilor de abrogare prevăzute de OG nr. 83/2000, și că instanțele judecătorești au soluționat aceste cereri, deci că dreptul la acțiune - care nu se confundă cu dreptul material - se născuse. Prin urmare, nimic nu a împiedicat pe intimați, ca și pe orice altă persoană, să ceară, deci să exercite dreptul la acțiune supus prescripției, și, eventual, să obțină în justiție, anterior pronunțării deciziei în interesul legii, protecția dreptului său material.
Prin urmare, față de data introducerii acțiunii - 31.03.2008 - reclamantele sunt îndreptățite să pretindă drepturi salariale doar într-un interval de 3 ani anterior introducerii acțiunii, conform art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii coroborat cu art. 12 din Decretul nr. 167/1958. Ca atare, drepturile constând în sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 01.10.2000- 30.03.2005 sunt prescrise extinctiv.
Pe fondul cauzei, se reține că instanța de fond a aplicat și interpretat corect dispozițiile legale incidente, stabilind că reclamantele, și sunt îndreptățite la acordarea sporului de 50% și în continuare, după 01.01.2005, astfel încât recursul declarat de Curtea de APEL IAȘI și motivul de recurs al Ministerului Justiției și Libertăților vizând neîncadrarea reclamanților în categoria personalului auxiliar de specialitate, care beneficiază de sporul de 50%, sunt nefondate.
În speță, reclamantele și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care prevedeau că, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din indemnizația, respectiv salariul de bază brut lunar.
Prin Decizia nr.XXI din 10.03.2008 dată în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în sensul că "judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001".
Decizia este obligatorie pentru instanțele de judecată, în conformitate cu dispozițiile art.329 alin.3 Cod procedură civilă.
S-a reținut în motivarea deciziei că dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești au fost într-adevăr abrogate prin art.42 din nr.OG83/2000, însă că această abrogare a fost nelegală întrucât, potrivit disp.art.107 alin.3 (art.108 alin.3 în forma revizuită) din Constituția României, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta, ori prin art.1 pct.Q1 din Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996. Acest lucru presupune cănici în prezentdispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece prin prevederile din OG83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art.107 alin.3 din Constituția României din 1991 (art.108 alin.3 în forma republicată a Constituției României).
Din dispozițiile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative se reține că modificarea, completarea și abrogarea actelor normative constituie evenimente legislative distincte și din acest motiv prevederile constituționale ale art.107 alin.3 impun ca legea specială de abilitare să prevadă limitele și condițiile de investire a Guvernului de a emite ordonanțe.
De asemenea, deși scopul urmărit prin adoptarea nr.OG83/2000 a fost unul legitim, respectiv îmbunătățirea continuă a sistemului de retribuire a magistraților, prin faptul privării lor de dreptul de a beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică s-a constatat că metoda de atingere a acestuia nu a fost una adecvată, neexistând o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
Prin considerentele acestei decizii, s-a mai reținut că " au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acesteaau produs și produc în continuare efecte juridice".
De asemenea, s-a mai constatat de către Înalta Curte de Casație și Justiție că "dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea".
Mai mult, s-a susținut că: " Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 și ale art.231din Legea nr.56/1996se cuvin și în continuarepersoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege."
Având în vedere cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin această decizie, care este obligatorie pentru instanțe, se reține că în mod corect a reținut prima instanță că drepturile salariale reprezentând sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, pentru perioada ulterioară adoptării Legii nr.567/2004, li se cuvin reclamanților având în vedere că aceștia au solicitat, de fapt, un drept acordat printr-o lege în perioada în care acestora li se recunoștea calitatea de personal auxiliar, ale cărei prevederi se consideră, prin decizia nr.XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare.
Cât privește recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice - prin DGFP I, Curtea reține că, în speță, calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât Ministerul Finanțelor Publice este justificată prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Nu s-a solicitat, de către reclamante, finanțarea de către un ordonator principal de credite, a altui ordonator principal de credite, ci alocarea, în buget, a sumelor necesare efectuării plăților, în condițiile în care printre atribuțiile recurentului, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și cea de coordonare a acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Potrivit dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 500/2000, creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare și/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora. Art. 8 din nr.OUG 22/2002 aprobat prin Legea nr. 288/2002 prevede că executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Pentru realizarea drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul ordonatorului principal de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea bugetului propriu al ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu a fost obligat să plătească drepturi bănești ce fac obiectul acțiunii, astfel încât excede cauzei analiza raporturilor de dreptul muncii dintre cele două părți, așa cum se arată în cererea de recurs.
Nu se poate reține, așa cum susține recurentul, că este deja obligat de lege să aloce fondurile necesare plății drepturilor solicitate de reclamante deoarece, la data intrării în vigoare a nr.OUG 75/2008, sumele solicitate de acestea nu erau prevăzute într-un titlu executoriu. Prin adoptarea nr.OUG75/2008 și emiterea Ordinului comun nr.1859/C/2484/26650/131/3774/C, s-au clarificat doar obligațiile Ministerul Economiei și Finanțelor în faza executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea drepturilor salariale cuvenite personalului din sistemul de justiției, fără a afecta calitatea de parte a acestui minister în prezenta cauză.
Ca urmare, recursurile declarate de Curtea de APEL IAȘI și Ministerul Finanțelor Publice - prin DGFP I vor fi respinse.
Va fi admis recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, în conformitate cu dispozițiile art.312 Cod proc.civ.și, în consecință, va fi modificată în parte sentința atacată, în sensul admiterii excepției prescripției și respingerii acțiunii reclamantelor pentru perioada 01.01.2000-30.03.2005, pârâții râmânând obligați să plătească acestora sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar, în raport cu durata calității de salariat al Judecătoriei Iași pentru reclamantele pensionate, și în continuare, pe viitor, pentru celelalte reclamante.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.113 din 13.11. 2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților și, în consecință:
Respinge ca prescrisă acțiunea reclamantelor, și vizând acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 01.01.2000-30.03.2005.
Obligă pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL IAȘI și Tribunalul Iași să plătească reclamantelor sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar, astfel:
- pentru reclamantele, (fostă ) și, pentru perioada 31.03.2005 - 13.11.2008 precum și în continuare, pe viitor;
- pentru reclamanta, pentru perioada 31.03.2005 - 01.01.2008;
- pentru reclamanta, pentru perioada 31.03.2005 - 01.04.2008.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate ce nu contravin prezentei decizii.
Respinge recursurile declarate de Curtea de APEL IAȘI și Ministerul Finanțelor Publice împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 02.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
-
Red./Tehnored.
18.06.2009 - 02 ex.
Jud. fond - -
-
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Daniela Pruteanu, Smaranda
